În pat cu Ana 3

image1… s-a ridicat de pe mine … mi-a indicat să mă aşez în poziţia şezut cu spatele lipit de spătarul patului.

A venit lângă mine s-a înfipt direct în penis. Mâinile ei m-au cuprins pe după gât, iar ale mele o ţineau strâns de mijloc.

Buzele se uniră … apăsau unele peste celelalte … limbile noastre se întâlniră şi dansau din nou. Se mişca duios călare deasupra mea … mişcările au devenit mai alerte … în viteza mişcărilor penisul ieşea din orificiul ei … cu delicateţe îl lua cu mâna şi îl baga înapoi … apoi sărea din nou în poala mea …

Sânii ei mă loveau peste faţă … i-am prins pe amândoi … îi lingeam şi le sugeam sfârcurile. Am continuat în această poziţie câteva minute, apoi mi-a zis:

– Am obosit, să încercăm altă poziţie…

Mi-am tras picioarele într-o parte, am cuprins-o de mijloc şi m-am răsucit pe o parte, apoi deasupra ei. Această mişcare i-a plăcut mai ales că nu ne-am desprins unul de altul.

Eram deasupra, intrasem cu totul … şi-a încolăcit picioarele ei deasupra mijlocului meu … mă ţinea strâns … încercam să-mi fac loc în strânsoare pentru un dute-vino mai larg … nu era posibil. Ea mă voia blocat acolo … îi presam clitorisul cu putere … mişcările aleatorii îi ofereau senzaţii de plăcere.

Ana a vrut să conducă ea lupta. Şi cu ajutorul meu, ne-am răsucit şi am inversat locurile, eu sub şi ea deasupra … stătea înfiptă în poziţie verticală şi dansa în penisul meu … mă mângâia pe piept, se juca cu sfârcurile mele.

Uneori mă strângea mai tare de sfârcuri … am scos sunete de durere:

– Mă doare … mai delicat, te rog …

S-a apropriat de mine m-a sărutat pe buze … o mână mă mângâia uşor pe obraz … a ieşit din penisul meu … sărutările au ajuns pe gât, s-au dus către ureche … fiori pe şina spinării au apărut atunci când limba ei se juca în urechea mea.

În timp ce cobora cu sărutările pe corpul meu, o mână să juca cu penisul. Când penisul a ajuns în dreptul sânilor, ea mi-a învăluit penisul cu aceştia … îl strângea tare între sâni … îşi mişca sânii în sus şi în jos … s-a aplecat uşor şi i-a dat un sărut.

Avea o poziţie incomodă pentru a ajunge cu gura la penisul meu … a renunţat să mai folosească sânii în joaca cu penisul … l-a luat în gură … s-a uitat la mine pentru o clipă … apoi a coborât din ce în ce mai mult … aproape intrase tot în gura ei … se retrăgea uşor … se uita la mine … imaginea buzelor ei în timp ce penisul ieşea din guriţa era fenomenală.

Se juca mental cu mine … se apleca asupra penisului cât îi permitea intrarea … apoi cu mişcări lente apărea la loc … mi-am pus o mână pe capul ei şi mă jucam în păr… o apăsam uşor … din semnalele mele a înţeles că vreau să mărească intensitatea mişcărilor.

La început mai lent … apoi mai rapid … o mână se juca cu testiculele … le mângâia … eram în extaz … nu mă săturasem să o privesc … penisul intra şi ieşea rapid … simţeam că se apropie … voiam finalizare orală … am închis ochii, mi-am încordat corpul de la mijloc în jos … picioarele mele erau încordate la maxim …

Simţeam că se aproprie… i-am spus şi ei:

– Se apropie…

Mişcările ei erau din ce în ce mai rapide … simţeam … apoi … valuri întregi de spermă cum năvălesc în gura ei. Mişcările ei au devenit mai lente … foarte lente … eliberasem tot ce acumulasem … încordat la maxim … trăiam plăcerea orgasmului.

Ea se juca într-una cu penisul … îl lingea pe toată lungimea … la vârf … eu eram căzut la datorie, nu mă mişcam deloc. Ana a lăsat penisul … mă sărută pe abdomen, apoi pe piept … pe gât şi s-a aşezat în braţele mele.

Cu ochii închişi i-am căutat buzele epuizate … i le-am sărutat … gurile noastre s-au împreunat … eram fericit … a fost sublim.

… citeste partea intai …

… citeste partea a doua …

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura