Destăinuirea

couple-love-bedroom-kissingDimineaţă, m-am trezit devreme cu toate că nu era zi de muncă. Mi-am adus aminte de Irina. Am văzut că nu este lângă mine. Prin gând mi-a trecut că poate a plecat. Halatul pe care i l-am dat nu era acolo unde-l lăsase aseară.

M-am dat jos din pat. Gol puşcă umblam prin casă. Am ajuns la bucătărie. Irina avea cafeaua pregătită.

– Am crezut că ai plecat… fără să-ţi iei rămas bun…

– După ce m-am trezit, am văzut că dormi frumos şi m-am gândit să-ţi fac o surpriză… dar… de ce eşti complet dezbrăcat? Mă privea entuziasmată, cu un mic zâmbet în colţul gurii aşteptând un răspuns de la mine.

– Nu te-am văzut şi am pornit prin casă să te caut… despre ieri poţi să-mi spui ce s-a întâmplat?

S-a întristat dintr-o dată, a lăsat privirea în jos apoi mi-a spus:

– Voi încerca să nu lungesc discuţia. Nu doresc să îmi mai aduc aminte vreodată.

S-a apropiat de mine, m-a privit în ochi:

– Este vorba de prietenul meu, fostul meu prieten. Eram împreună de peste un an. Locuiam separat dar aveam şi eu o cheie de la apartament. Credeam că ne înţelegem bine, până ieri. M-am învoit de la servici. Eram mulţi pe tură, iar de lucru nu prea era. Am vrut să-i fac o surpriză, ajungând mai devreme acasă cu două ore…

… Am descuiat uşa cu cheia… apoi am strigat… “iubitule am ajuns”. Din dormitor se auzeau zgomote ciudate. Am deschis uşa dormitorului şi… l-am văzut pe Tavi dezbrăcat cu o altă femeie, acoperindu-se cu un cearceaf.  O prietenă comună, ieseam împreună cu ea si soţul ei…

… Pe faţa lor se putea citi disperarea… pe faţa lui că l-am prins, iar pe faţa ei că o să afle soţul ei. În acel moment am avut o cădere nervoasă, am ţipat la ei şi am plecat. Am mers o perioadă prin ploaie, plângând… până ne-am întâlnit.

– Îmi pare rău pentru ce ţi s-a întâmplat, i-am răspuns gâtuit.

– Te rog, ţine-mă în braţe… nu ştiu dacă vom rămâne împreună… vreau să trăiesc clipa, să mă simt alinată.

Se uita la mine cu ochii invadaţi de lacrimi. I-am prins obrajii cu palmele… până la sărut a fost doar un pas. A răspuns pozitiv la sărut. Şi-a petrecut mâinile în jurul gâtului meu. Mă strângea cu putere.

Fără vreun obstacol, penisul a prins viaţă. Irina a observat acest lucru. Şi-a desfăcut halatul. Cu mişcări delicate l-a lăsat să curgă la picioarele ei. Am ridicat-o în braţe şi am aşezat-o pe masa aflată în spatele ei.

S-a întins graţios… peste ea m-am aplecat continuând cu sărutările pe gât, apoi pe sâni… i-am prins sânii cu palmele, cu limba am făcut cercuri în jurul sfârcurilor… pe rând, i-am cuprins între buze… îi sugeam fără să mă grăbesc.

Sânii i-am lăsat în urmă… trupul aştepta să fie dezmierdat de săruturile mele… încet, dar sigur am ajuns către buric… am lăsat un mic sărut… instinctul m-a condus către feminitatea ei. Din reflex şi-a îndoit genunchii şi picioarele pe marginea mesei… ştia ce urmăresc.

De la buric în jos, am trasat o linie cu limba până la clitoris… ah… m-am aşezat în genunchi, aveam o poziţie favorabilă pentru un cunnilingus perfect. A venit mai aproape de marginea mesei… picioarele larg desfăcute mă invitau să-mi lipesc buzele de “buzele” ei.

Am început de jos în sus, limba îi acoperea deschizătura … aaahhh… la clitoris, gemetele erau mai intense. Cu ajutorul degetelor i-am deschis labiile… limba şi-a făcut loc în interior… aaahhh… masa se cutremura odată cu ea.

După câteva minute m-am ridicat, mi-am potrivit penisul erect în dreptul vaginului ei… am intrat adânc … picioarele m-au cuprins … aaahhhaa … cu o mână o ţineam de mijloc, iar cealaltă se juca cu sânii ei … mi-a venit ideea să schimbăm poziţia … pe la spate, ea aşezată peste masă.

Am ieşit din ea … i-am oferit mâna să se ridice … – Ce poziţie vrei să facem?, m-a întrebat. În timp ce o răsuceam cu spatele la mine i-am spus de ideea mea.

– Am altă idee … mult mai bună, sigur o să-ţi placă. S-a întors către mine, m-a sărutat pe gură… mă privea fix. S-a aplecat încet, nu mă scăpa din ochi… s-a aşezat în genunchi … penisul era umed de fluidele noastre, l-a prins cu mâna… buzele s-au deschis să-i facă loc… a intrat… ahhh … părea începătoare, dar modul cum îmi stimula cu limba porţiunea dintre vârf şi prepuţ mă excita teribil.

A prins mai mult curaj… îşi mişca capul mai mult … apoi s-a oprit… limba se juca cu partea superioară a penisului … cu o mână îmi decalota penisul … mă uitam la modul cum îşi mişcă limbă pe toată circumferinţa “capului”… sus, jos, lateral… aaahhh… m-am sprijinit cu mâinile de masă… nu reuşeam să stau în picioare… mai aveam puţin  până să ejaculez.

Un icnet puternic a dat semnalul… Irina a mutat penisul în zona sânilor… sămânţa a ţâşnit pe sânii ei. Eram epuizat … mă ţineam de masă. M-a sărutat pe abdomen apoi s-a ridicat sărutându-mă pe buze.

– Dar tu nu ai avut orgasm… i-am spus eu gâfâind.

– Nu este supărare … avem timp toată ziua. E timpul să facem un duş.

 

Citeste prima parte: Straini in ploaie

Total vizualizari: 1.409

Lasă un răspuns