Autoritar, dur … dominant

mask-2095267_960_720„Am primit misiunea să aranjez documentele de pe biroul său. I-a comunicat telefonic secretarei să nu fie deranjat, fără excepţie. Am continuat să aranjez acele hârtii. Cred că nu aveau vreo noimă pentru el, poate erau doar hârtii fără importanţă.

I-am auzit paşii venind către mine. Eu trebuia să mă joc cu acele hârtii până la noi ordine. Erau aruncate pe birou, am luat câte una să le aşez, una peste alta. S-a lipit de mine. Mirosul parfumului scump m-a lovit. …Şi-a pus capul pe umărul meu stâng … aşteptam următoarea mişcare. El era cel care trebuia să aibă iniţiativa, într-un mod autoritar. Vrea control absolut, iar ţinuta nu face excepţie. Ţinuta mea trebuia să fie aşa cum și-a dorit-o. Îmbrăcată într-o fustă neagră, business, uşor crăpată la spate; o bluză albă cambrată, descheiată la doi nasturi; un sacou negru şi o pereche de pantofi cu toc înalt.

A pus o mână pe fundul meu, strângându-mă de fesa dreaptă … aah… ştiam ce-i place. Trebuia să las senzaţia că-mi place şi mie, deşi nu se pricepe deloc. Are o mână grea, mai mult te răneşte decât să te facă să te simţi bine.

Braţele lui m-au cuprins. Mâinile îmi căutau sânii, încercând să tragă de ei prin haine. Mi-a desfăcut sacoul, m-a ajutat să mă dezbrac. Şi-a lipit prohabul de mine, se freca de fesele mele … m-a sărutat pe gât, mâinile erau ocupate să-mi deschidă agale nasturii. Mi-a scos cămaşa … mi-a cuprins sânii prin sutienul cu burete. Trăgea de ei în sus şi în jos.

I-am simţit penisul tare … îl freca energic de mine. Sânii i-a scos afară din sutien … m-a prins de sfârcuri … aaah … m-a sărutat pe gât, puţin mai sus, la ureche. Mi-a eliberat sânii şi s-a aşezat în genunchi. Fusta mi-a ridicat-o deasupra şoldurilor. M-a prins de fund, m-a sărutat … aauuu… m-a muşcat, speram să nu lase semn, mâinile îmi mângâiau picioarele de sus până jos.

Mi-a prins marginea chilotului … a tras cu dinţii de ei, în jos. Ajutat de mâini, m-a eliberat de ei. M-a împins peste birou, picioarele le-a desfăcut puţin. Îmi cauta păsărica cu degetele … a băgat de câteva ori degetul în interior, pompând adânc. Limba lui aspră mi-a gâdilat labiile … măcar la asta se descurca mai bine.

Zgomotele pofticioase se auzeau în birou. Aş fi vrut să-l aşez pe jos şi să mă aşez peste el, să-mi frec păsărica de buzele lui, dar … Apoi s-a ridicat, m-a apucat de păr şi m-a pus să stau în genunchi. Şi-a desfăcut cureaua … mă uitam în ochii lui, zâmbind … şi-a deschis pantalonii, lăsându-i să cadă. Au urmat şi chiloţii.bdsm-1968475_960_720

M-a prins de cap. M-a tras către el, către testicule … l-am sărutat pe scrot, i-am prins fiecare testicul între buze. Părul îmi era prins în coadă. M-a prins de la bază, trăgându-mă în sus către vârful penisului … m-a lovit cu el peste gură de câteva ori. Forţat, l-a introdus în gura mea. Mă ţinea de cap cu ambele mâini … mă futea în gură.

Îmi dădeau lacrimile, dar nu-l interesa … a continuat până m-am înecat. M-a apucat de braţ să mă ridic în picioare. Cu rapiditate, m-a răsucit cu spatele la el şi m-a aplecat peste birou. Eram întinsă … aşteptam din clipa în clipă să intre în mine.

Se chinuia să rupă ambalajul de la prezervativ. Într-un final a reuşit … şi-a pus prezervativul. Înainte să mă pătrundă mi-a tras două palme zdravene peste fund. M-a durut. A intrat în mine cu forţa. Am crezut că mai vrea să-mi facă o gaură. Mă ţinea de păr şi mă penetra dur, sălbatic … era un amestec de plăcere cu durere… trebuia să rezist până la final.

A ieşit din mine … am fost plesnită peste fese din nou, ceva mai încet de data asta sau mă obişnuisem şi nu mai făceam diferenţa. M-a tras brusc de pe birou, întorcându-mă spre el. Cu o mână m-a apucat de bărbie. S-a apropiat şi m-a sărutat pe gură. Am încercat să zâmbesc, mai mult forţat.

Mi-a spus să mă urc pe birou şi să mă aşez pe spate. S-a aplecat peste mine … îmi cauta sânii cu gura, mi-a luat sfârcurile în gură, m-a tras de sâni … a durut puţin… un deget l-a băgat adânc în vagin, mişcându-l rapid.

S-a aşezat în genunchi, picioarele mi le-am pus pe umerii lui … m-a tras mai aproape de marginea biroului … gura lui s-a pliat pe vaginul meu … limba a intrat adânc … aahh … câteva din momentele în care m-am simţit bine, apoi … s-a oprit. Aş fi vrut să continue, dar … nu puteam să-i solicit aşa ceva.

S-a ridicat, picioarele mele și le-a aşezat pe umerii lui … aveam idee ce urma … penisul mi-a atins anusul, a împins … cu greu a intrat. După câteva mişcări de încălzire, a mărit ritmul. A pus mâinile pe sânii mei. Trăgea de ei în toate direcţiile … se lovea de mine cu putere … aahhh … aşa iubitule … sunt a ta… fute-mă tare … vreau să-ţi dai drumul îmi mine … aaahhh ... Un deget l-am băgat în gură şi am început să-l sug pofticios … mmmhhh.

Era concentrat … avea capul ridicat şi ochii închişi … gura uşor deschisă, respirând sacadat. S-a încordat, mâinile apăsau pe sânii mei … mmmhhh … te vreau iubitule … dă-ţi drumul în mine … mmmhhh. Mimica fetei s-a schimbat … aaahhh … ritmul a devenit mai lent. S-a oprit în interior, respira greu. A ieşit din mine, prezervativul plin l-a dat jos, l-a împachetat într-o hârtie şi l-a aruncat în coşul de lângă birou.

Trebuia să plec, îmi terminasem treaba. Mi-am aranjat hainele şi machiajul. S-a îmbrăcat şi el. Şi-a scos portofelul şi mi-a dat banii, ca de fiecare dată, cei 200 de euro.

– Ai fost grozavă… rămâne pe data viitoare…

– Şi tu ai fost la înălţime, ca de fiecare dată … sună-mă iubitule şi voi veni la tine… te pup”.

 

Ps. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.

Total vizualizari: 359

Lasă un răspuns