Mi-a tras-o ca niciodată

couple-532015_960_720Îl privesc ieșind din baie pe iubitul meu și într-o fracțiune de secundă încep să vizualizez ceea ce se va întâmpla în clipele următoare: cum vom savura fiecare moment, fiecare emoție și fiecare gest reciproc. Ah, ce sexy e! Pot spune că-i ador picioarele-i masculine cu mușchii bine conturați, îmi place că e înalt și bine legat, îmi plac fesele lui ferme, abdomenul bine definit și mâinile cu degetele lungi și groase ce în scurt timp îmi vor masa vulva și mai ales îmi place penisul lui pe care-l ador când e tare. …

Mă uit spre el cu o privire lascivă și îi spun că-l doresc enorm în clipa aceasta, el înaintează spre mine în timp ce-și scoate prosopul ce-i înconjoară mijlocul.Ne zâmbim aprobator și nu știu când am îngenuncheat în fața lui, dar iată-mă ținându-l strâns pe Alex de fund și savurând cu gura-mi fierbinte și dornică mădularu-i semi erect ce pulsează de dorință. Deși îi place să mă vadă la picioarele lui savurându-l, încearcă să mă ridice și să mă așeze pe pat, dar eu mă opun în mod categoric și continui asaltul asupra penisului lui ce miroase așa de frumos și îmi place că începe să se umezească și i se schimbă gustul.

Mda, acest gust specific excitației și premergător ejaculării mă excită într-un mare fel! Simt cum i se încordează trupul, printre gemete îmi spune că-i place și  își înfinge degetele în părul meu și-mi masează capul, în timp ce respirația îi devide sacadată. Continui să îi rasfăț penisul încă vreo 10 minute, să îl ling de sus până jos și dacă aș ști că nu-l doare, l-aș ronțăi cu totul, ca pe o delicioasă înghețată răcoritoare.

Aș vrea să-și dea drumul în gura mea, dar el mă ia în brațe și mă așează pe pat. Tremur cumplit și sunt excitată maxim dar el începe să mă mângâie ușor ceea ce știe că-mi place teribil. Îi simt buzele pe gât, pe sâni, pe coaste coborând ușor spre coapse. Mă întoarce cu spatele spre el și-mi spune să închid ochii. Începe să-mi maseze fundul și coapsele cu ulei parfumat. Îmi place teribil asta și mă excită la nebunie asta. Mă sărută ușor pe coloană, sărută și linge, mângâie și mușcă fiecare centimetru de piele, minute în șir.

Mă răsucesc pe spate de dorință și continuă masajul pe sâni, îmi sărută buricul, coapsele, coboară ușor spre locul meu intim și începe să îmi maseze clitorisul, buzele nu i se dezlipesc de pielea mea înfierbântată de dorință și în scurt timp îi simt limba jos umedă și dornică să intre în vaginul meu fierbinte și îl aud: „Ah, ce-mi place piersicuța ta!” Mă pătrunde încet cu limba apoi simt cum introduce finuț un deget pe care-l mișcă cu lejeritate  și eu… eu mor de plăcere. Încep să îmi mișc bazinul ca într-un dans senzual, iar el linge, suge și mă penetrează cu degetele și uneori  mă privește cum îmi mușc buzele, în timp ce-mi provoacă valuri de plăcere.angel-1884895_960_720

Îmi place la nebunie ceea ce trăiesc datorită lui în momentul de maximă intensitate! Nu știu dacă am ajuns în pragul nebuniei, dar sentimentul e asemănător, cred. Nu vreau să termin așa și de aceea îi cer mi-o tragă. Vreau să mă pătrundă, vreau să-i simt penisul adânc în mine!

Dar nu vrea să mă asculte. Respirația lui sacadată  îmi gâdilă zona pubiană. Nu mai suport tensiunea și-l împing pe spate. Mă urc rapid pe el și îi apuc penisul în mâini, mi-l potrivesc între buzele vulvei mele fierbinți și mă las ușor în jos. Un geamăt îi scapă  în momentul în care a fost cuprins și prins ca într-o menghină în întregime de vaginul meu.

Mă ridic și mă las în jos, mâinile lui îmi cuprind talia, în timp ce sânii îmi tresaltă la fiecare mișcare. Îl simt foarte excitat iar mișcările mele devin tot mai rapide. Cu o mișcare bruscă m-a întors și m-a pus pe mine dedesubt, a început să mă pătrundă într-un du-te vino amețitor. Gura îi era pe gâtul meu și penisul lui avea un ritm delicios, făcându-mă să mă încordez de plăcere.

 – Daaaa! am țipat, maxim de excitată, el gâfâind în urechea mea și continuă să mă pătrundă, simțeam tăria și încordarea lui, mușchii îi străluceau din cauza transpirației. Mi-a ridicat un picior în sus și a început să intre în mine mai rapid. Cu o mână se ținea de gâtul meu și cu alta de glezna ce se afla lângă gura lui… îmi săruta pielea fină și proaspăt epilată.

Cu o ultimă mișcare și-a luat avânt puternic și s-a împins adânc ajungând la orgasm în același moment cu mine. Am țipat amandoi de extaz. Am simțit cum lichidul fierbinte mă umple de o căldură relaxantă. A ieșit ușor din mine și a început să coboare spre vagin. Gura lui se afla peste buzele umede ale vaginului meu, lingându-le și nelăsându-mă să-mi revin și să respir.

Am țipat de uimire pentru că plăcerea pe care mi-o oferea era prea mare pentru a putea fi suportată în tăcere. Mă  mușca încet și zâmbea. După ce a curățat tot a început să se îndrepte cu limba în sus spre buric și apoi spre sâni. M-a sărutat lung, umplându-mă de savoarea seminței lui și de gustul dulce-sărat al intimității mele.

Într-un final s-a prăbușit peste mine și a răsuflat ușurat. Ne-am relaxat și am așteptat îmbrățișați ca lumina caldă a soarelui de dimineață să ne răsfețe trupurile prin fereastra larg deschisă a camerei.

poveste scrisa de Andreea Tha

Total vizualizari: 1.838

Lasă un răspuns