Când nu mă gândesc la sex … fac sex

Deşi viaţa sexuală am început-o în jurul vârstei de 17 ani, despre sex acumulasem destule informaţii până la acea vârstă, am fost autodidact. Poate că părinţii mei ar fi trebuit să se implice în educaţia mea sexuală la vârsta la care se impunea acest lucru.

Ce nu au ştiut părinţii mei  în tot acest timp, este că am fost foarte curios de la vârsta la care unii copii nu se gândesc acum la modul cum o făceam eu atunci, fără să fi existat mijloacele de inspiraţie precum internetul, cărţi, reviste, emisiuni şi filme pentru adulţi,  … pe care le avem acum, dar lipseau cu desăvârşire pe la sfârşitul anilor 80.

Imaginaţia mea în materie de sex de la acea vreme ar putea fi uşor încadrată în categoria premium pentru adulţi. Timpurile s-au schimbat, o dată cu ele am crescut şi eu, nevoia de a acumula informaţii a crescut şi trebuia hrănită. Adolescent fiind, se impunea un sprijin patern pentru a înţelege mai multe despre trupul meu, despre trupul femeiesc şi conexiunea erotică, sexuală dintre doi oameni, bărbat şi femeie.

În jurul vârstei de 14 ani nu aveam habar de existenţa unui specialist care să mă îndrume, să mă înţeleg, să înţeleg nevoile sexuale ale unui bărbat sau ale unei femei. Este greu să explic de unde ştiam unele lucruri, cum de se aflau în mintea mea, însă nu m-a preocupat prea mult acest aspect. O vreme am căutat să găsesc răspunsuri de unul singur la un anumit moment trăit de mine.

Îmi amintesc că dormeam. În timpul nopţii se întâmpla deseori să mă joc cu penisul, inconştient mai mult. Într-o noapte ce părea la fel ca altele, am simţit ceva … ceva care m-a cutremurat, o plăcere deosebită, erotică. Era mai mult o stare de plăcere, dar fără să fi ejaculat. Deşi nu ştiam ce informaţii să cer, cum să întreb fără fiu luat în râs şi mai ales pe cine, m-am resemnat după o vreme.

Cât despre un sexolog Bucureşti, aveam mai târziu să aflu, citind din revistele cu profil XXX de la acea vreme. În acest mod am aflat o mulţime de informaţii, care mai de care mai interesante despre corpul meu dar mai ales despre corpul femeiesc. Vizual, imaginile cu femei nud sau în plin act sexual, în diverse ipostaze şi poziţii mă determinau să mă masturbez şi mai mult, zilnic … uneori chiar de două sau de trei ori pe zi.

Poate că erau necesare câteva cursuri de sexologie, dar în lipsă de sprijin paternal şi financiar am căutat refugiul în reviste şi mai târziu în pălăria cu surprize … numită internet. Din masturbare am înţeles câteva lucruri:

  • în primul rând am înţeles că este o metodă de eliberare a tensiunii sexuale acumulate.
  • am învăţat să-mi ascult trupul, trăirile, emoţiile, sensibilitatea organului sexual.
  • am înţeles că prin masturbare se poate controla ejacularea precoce. În ciuda unor păreri precum că însăşi masturbarea conduce la ejacularea precoce, la mine a funcţionat invers, a fost ca o frână în timpul actului sexual, ceea ce m-a ajutat mai târziu să pot avea un penis erect pentru mai mult timp, fără să ejaculez.
  • ca dezavantaj, am învăţat că masturbarea excesivă scade sensibilitatea penisului la stimuli vaginali şi inevitabil apare dificultate la ejaculare care uneori poate fi deranjantă pentru partenere. Dacă este coroborată şi cu plăcerea de a fi stimulat oral este şi mai complicat, deoarece există dorinţa interioară de a fi stimulat doar în acest mod pentru a avea orgasm.
  • un alt dezavantaj, a fost scăderea considerabilă a dorinţei de a avea relaţii sexuale cu femei, dorinţa de auto satisfacere fiind mai mare. Îţi cunoşti trupul, sensibilităţile, ştii pe ce buton să apeşi şi este mai dificil de exprimat partenerei ceea ce îţi face plăcere, modul şi intensitatea în care să fii atins sau stimulat.

Per ansamblu, să fii autodidact nu este un lucru rău, în lipsă de alte mijloace … la început de la părinţi, de preferabil de la părintele de acelaşi sex sau o îndrumare specializată. Ca autodidact se spune că înveţi lucruri după ureche, iar dacă nu ştii să filtrezi informaţiile descoperite, poţi să-ţi faci mai mult rău decât bine.

Indiferent de calea spre cunoaştere … autodidact sau specializat… individul trebuie să fie pregătit emoţional şi deschis către informaţii noi care-i pot fi de folos în relaţia de cuplu. Nu trebuie să ai limite sau reţineri pentru cunoaştere, un om informat este un om instruit.

 

Total vizualizari: 2.080

4 thoughts on “Când nu mă gândesc la sex … fac sex

Lasă un răspuns