Prea stresată ca să aibă orgasm (1)

Între mine şi Coco se înfiripase o prietenie de multă vreme. Dacă la început, am vrut să construim o relaţie, nu am reuşit, iar după o vreme am devenit buni prieteni, confidentul unul altuia. Deseori îmi cerea părerea despre relaţia pe care o avea cu un bărbat la acea vreme. Relaţia lor începuse să scârţie şi eram umărul potrivit pe care să pună capul. La rândul meu, i-am împărtăşit anumite intimităţi din discuţiile cu alte femei, ce nu s-au concretizat până la urmă. … Îmi făcusem un obicei să-i împrumut din cărţile citite, cărţi pe care le împrumutam de la bibliotecă. Ce mi se părea interesant, îi recomandam şi ei. Consideram că merită să aloce puţin timp pentru o carte aşa de bună.

Se apropia timpul să înapoiez o carte la bibliotecă, ce se afla la Coco. Vorbisem în cursul zilei că trec mai pe seara la ea să iau cartea sa o pot returna a doua zi. În acea zi fusese o zi călduroasă. Aveam timp suficient până ajungea ea de la muncă aşa că am decis să fac un duş, m-am schimbat, apoi am plecat mai târziu spre locuinţa ei.

La puţin timp după ce a ajuns ea am ajuns şi eu. M-a rugat să mă uit la telefonul ei ce avea o problemă din setări. În timpul acesta Coco şi-a făcut un duş rapid. Terminasem de rezolvat problema la telefon când a apărut în cameră înfăşurată cu un prosop mare cei acoperea bustul până la genunchi. Faptul că s-a aşezat lângă mine pe pat la stânga mea şi nu a decis să se îmbrace… nu mi s-a părut ciudat. Mă rog era alegerea ei.

Mă gândeam că e timpul să plec, se făcuse târziu şi sigur avea ceva de făcut. Ţineam telefonul în mână şi îi arătam ce greşise şi de ce nu mergea bine telefonul. Considerasem că am fost destul de clar, succint în explicaţii. Parcă ştia că vreau să închei conversaţia… m-a atins pe mână şi mi-a adresat o întrebare. S-a apropiat mai mult să vadă mai bine la telefon.

Răspunsul la întrebare nu a fost lung. Din nou… m-a atins delicat pe mână… altă întrebare. Totul mi s-a părut firesc, nimic sexual. Stătea lângă mine picior peste picior cu capul aproape de al meu că vrea să vadă ce-i explic. La un moment dat şi-a mişcat picioarele schimbându-le între ele. Fiind destul de aproape de mine mi-a fost imposibil să nu văd o uşoară deschizătura a prosopului ce permitea o vizibilitate a pulpelor.

Nu ştiam cum să apreciez. Este un accident, este intenţionat. Dacă interpretez greşit şi se supără pe mine? Se lipise de mine, umăr la umăr… mâna ce m-a atins până atunci la fiecare întrebare a aşezat-o pe pat pe la spatele meu, apoi a urmat întrebarea.

Mă pregăteam să răspund la întrebare fără să-i mai arăt pe telefon, am întors privirea către ea, uitându-mă în ochii ei în timp ce vorbeam. Atunci a ridicat şi ea privirea din telefon… sincronizat cu mâna ei stânga ce şi-a aşezat-o pe piciorul meu. Abia atunci a fost clar pentru mine şi am sărutat-o pe gură. A urmat al doilea sărut… urmat de mâna mea dreaptă pe obrazul ei. Ne-am îmbrăţişat.

Când ne-am cunoscut ne-am sărutat de câteva ori şi îmi plăcea cu sărută, numai că… nu s-a reuşit dezvoltarea unei relaţii între noi. Guriţa ei mică cu limbuta jucăuşă… aahh…

Cu mâna stângă mi-am făcut loc printre prosop între picioarele ei. Le-a desfăcut larg… un deget şi-a făcut loc în interior. Amândoi nu mai făcusem sex de multă vreme. Aproape că o sufocasem cu îmbrăţişările şi săruturile. Degetul sonda adânc. Stătea cu ochii închişi, gemând cu gura semi deschisă fiind incapabilă să mai răspundă la sărut.

M-am răsucit o dată cu ea să o determin să se întindă pe pat. I-am desfăcut prosopul. Eram deasupra… ne-am sărutat, i-am prins sânii apoi am coborât să-i sărut şi pe ei. Nerăbdător să ajung între picioarele ei am lăsat sânii în urmă coborând uşor cu săruturile pe trup. M-am aşezat în genunchi lângă pat… şi-a desfăcut picioarele… descoperind păsărica ei proaspăt epilată.

Flămând după sex mi-am lipit gura de ea… limba urca şi cobora de-a lungul labiilor. M-am oprit, vroiam să o pătrund cu limba. Îmi încordasem limba… la fiecare mişcare gemea destul de tare, îşi arcuia trupul de parcă ar fost fierul încins. I-am prins sânii cu ambele mâini. Trăgeam de ei ocupându-mă în continuare de vagin… penetrându-l cu limba.

Modul intens cum gemea, zgomotos… felul cum se zbătea în pat, m-a făcut să cred că va avea orgasm, iar asta mi-ar fi plăcut să se întâmple. O perioadă am insistat, crezând că este pe punctul de a avea orgasm, apoi mi-am da seama că este modul ei natural de a se manifesta.

Cunoşteam câteva din preferinţele ei, aveam o idee despre ce îi place. Nu am înţeles prea bine despre sexul oral, pe care îl doream cu nerăbdare. Ori că nu face sau că nu face până la finalizare. Eram în dubii, însă aşteptam să văd cum evoluează lucrurile.

M-am dezbrăcat complet şi m-am urcat în pat. I-am prins sânii, i-am sărutat… am continuat să o sărut pe trup în jos, până la am ajuns între picioarele ei. De fiecare dată apelez la o strategie de a mea pentru a obţine sex oral, fără să fiu nevoit să spun în cuvinte.

Mă poziţionez perpendicular cu partenera. Sărutând-o pe trup până ajung cu capul între picioarele ei, apoi mă întind cu picioarele în partea cealaltă. În felul acesta îi ofer penisul, ea începe sa-mi facă sex oral ca şi când ar fi alegerea ei, aşa am făcut şi cu Coco.

În câteva clipe ne aflăm în poziţia 69. Buzele şi limba îi alintau labiile… penisul decalotat primea atenţia buzelor ei. Cu cât eram mai lacom cu atât se mişca mai intens deasupra gurii mele, mişcând din bazin înainte şi înapoi. La un moment dat nu se mai putea concentra asupra penisului meu, trăia intens stimulii oferiţi de mine, gemând destul de zgomotos.

Din nou am crezut că voi putea să o duc la orgasm, dar nu am reuşit. S-a dat jos de pe mine şi mi-a spus că trebuie să încercăm altceva. M-am ridicat aşteptând să văd în ce poziţie se aşează.

– Stai… am o idee… vino aici la marginea patului.

S-a aşezat în şezut pe marginea lui, eu în picioare lângă ea…

... citeste partea a doua …

Domnu' Roz

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.