Unde-s mulţi, plăcerea creşte

Plăcere, senzaţii, satisfacţii… cam după astea tânjim: să fie fără număr şi întotdeauna la superlativ. Sexul se face 1:1 (unu la una) de obicei. Cu cât sunt mai multe capete… luminate – hihihi – aşa, ca un fel de brainstorming, cu atâtea minţi destupate, oameni participativi, implicaţi, n-are cum să iasă altfel decât ceva exclusiv mirific. … 

Pentru ce atâtea prejudecăţi ori inhibiţii?! Ne-am născut goi… În plus, porii musai să respire. Ca să nu mai amintesc de efectul terapeutic al îmbrăţişării. Skin on skin… shoulder by shoulder. Îmi vine în minte un party din acesta, nonconformist  cum ar zice unii. Sau deşuchiat, după alţii. Ne-am adunat 3 cupluri clasice cu minţi libere şi fără prejudecăţi să petrecem un weekend altfel.

Organizarea e cheia, că altfel de ce s-au adunat toţi oamenii deodată şi în aceeaşi locaţie. Lucrul în echipă întotdeauna dă roade. Dulci. Zemoase. Pentru a evita discuţiile inutile, am propus să tragem la sorţi ordinea „intrării în scena”, perechile şi toate combinaţiile pe care am vrut cu toţii să le bifăm. Totul la vedere, fără separeuri. Open space, grup omogen, cu multă implicare şi dedicaţie.

Personajele feminine erau: Cristina, Ana-Maria şi subsemnata. Partea masculină era bine reprezentată de Sorin, Gabi şi Andrei. Nu ştiu dacă a fost potrivire ori ba – dar Cristina era brunetă, Ana-Maria roşcată, iar eu, se ştie, blondă. Bărbaţii, erau doi bruneţi în timp ce Andrei era şaten închis. Bine făcuţi, toţi trei.

Cristina era tunată, fiindcă după sarcina nu mai era mulţumită de fermitatea sânilor, aşa că n-a stat prea mult pe gânduri, partea materială nefiind un impediment şi de patru ani era posesoarea unei perechi de balcoane premium.

În această formulă, în care să fim toţi împreună simultan şi concomitent, nu am avut ocazia să ne întâlnim, însă se pare că astrele au fost generoase, mai mult ca sigur şi curioase de ce anume ar putea ieşi, ca atare, nicio planetă retrogradă.

Fiecare dintre noi am scris pe 2 bileţele în ce anume scenariu am vrea să jucăm, apoi le-am introdus într-un bol, urmând ca în funcţie de iniţiala prenumelui, să extragem pe rând task-ul momentului.

Primul bileţel extras de Ana-Maria avea scris următoarele: „Sărutul păsăricilor”. Hmmm, un debut cum nu se putea mai bine. Ce noroc că femeile au patru buze… cu alte cuvinte, se arată treabă serioasă. Toate trebuia să vorbească, fiecare pe limba ei, fiecare are câte ceva de spus. Ne-am îmbrăţişat toate trei deodată, incitate de „pedeapsa” dulce, aşa că într-o mini-hora. În sufragerie erau două divane în care te puteai lăfăi după pofta inimii.

Şi ne-am înţeles din priviri cum vom proceda. Le simţeam privirile flămânde ale băieţilor, dublate de erecţiile sănătoase. După ce ne-am administrat un trio-sărut, noi fetele, ne-am aşezat pe unul dintre divane, în cerc, aşa ca un şarpe care îşi înghite coadă. Şi acum când vă povestesc şi retrăiesc scena, mă învăluie un curcubeu al simţurilor: eram trei căpriţe nebunatice, una în continuarea celeilalte, cu acces direct la păsărica delicioasă a coechipierei.

După ce ne-am ocupat temeinic de ciripitoarea de sub buric, ne-am întors la 180 grade, astfel încât să servim şi să fim satisfăcute şi de predecesoare, exclusiv cu buzele şi limba. Asta desigur, pentru că ne sprijineam în mâini. Priveliştea era electrizantă… Doamne, şi acum mă trec fiori – iar dulceaţa nectarului secretat de păsăricile noastre excitate avea un gust nepământean… Băieţii n-aveau cum să stea deoparte, ni s-au alăturat, având datoria de a ne mângâia şi masa sânii în timp ce noi trasam cu graţie cercul magic.

Ne-am dat seama că nu aveam cum să parcurgem toate bileţelele pe care aşteptau să fie puse în aplicare năzbâtiile, deoarece încă de la prima rundă, am fost nevoiţi să ne oprim, să punem pe hold desfăşurarea efervescentă, altfel riscând ca unii participanţi să (se) termine mult prea devreme. Sigur, calitatea primează în faţă (sau spatele) cantităţii, doar că în această conjunctură, fiecare am dorit să explorăm, să savurăm fiecare secundă de bliss, făcând apel la celebra expresie conform căreia destinaţia ca destinaţia, dar călătoria e mult mai interesantă de cele mai mule ori.

Aşadar, ne-am oprit preţ de câteva minute privindu-ne adânc în ochi şi dând curs unor respiraţii profunde pentru că era nevoie de revenirea la un moment de cvasi echilibru. Apoi, fetele ne-am aşezat pe spate, ţinându-ne de mână şi având ca punct comun căpşoarele noastre ce se atingeau, dispunerea actuală sugerând o intersecţie a trei drepte imaginare. Parcă aveam şi nişte aure care erau şi ele extrem de surexcitate.

Sorin, Gabi şi Andrei, pe rând, fiecare dintre ei cu fiecare dintre noi, ne-au introdus câte un deget, apoi câte două în vagin, gustând apoi de pe degetele însiropate cu fluidul produs de excitaţia produsă până aproape de paroxism. Noi am protestat, fiind pline de dorinţă şi conştientizând că de pe degetele unui bărbat, zeama lipicioasă secretată de propria păsărică, are un gust mult mai deosebit.

Drept pentru care băieţii s-au conformat negreşit, ca şi cum ar fi construit un arc între cele 4 buze, care mai de care mai lacome, iar noi, fete disciplinate, am supt şi lins fiecare picătură din producţia proprie.

În continuare, mădularele lor deveniseră uriaşe, zdravene, vârtoase şi implorau penetrarea: nu mai aveau nicio scăpare. Pofticioasele păsărici nu mai aveau răbdare. Sorin a rezolvat-o pe Cristina, Gabi pe Ana-Maria, iar Andrei s-a ocupat de mine, de astă dată. Divin… că, alt cuvânt nu s-a inventat încă. Sublim. Grandios. Magnific. Restul e tăcere…

Poveste scrisa de Ruxy

Confesiunile Partiale Ale Unei Bisexuale

Total vizualizari: 2.874

3 thoughts on “Unde-s mulţi, plăcerea creşte

  1. Pingback: Domnu’ Roz mi-a lansat o invitatie pe care am onorat-o. Vezi si tu ce articol am scris: – Confesiunile partiale ale unei bisexuale

Lasă un răspuns