Amanta de la serviciu

Şeful de tură mi-a făcut mereu ochi dulci, dar ca în acea dimineaţă parcă nu a mai fost… poate că era şi puţin băut. Toată noaptea mi-a spus cuvinte frumoase, a încercat să mă sărute de mai multe ori pe obraz. La început l-am respins, dar ca să scap de el l-am lăsat de câteva ori, mai ales că aveam clienţi, iar el nu vroia să se potolească. De fiecare dacă când trecea pe lângă mine, trebuia să-mi facă ceva… ori să mă sărute sau îmi punea mâna pe fund. … 

Lucrez la o sală de aparate tip cazino, în ture. Spre dimineaţă, aproape de ora 5, nu mai era nimeni în sală. Îmi făceam tura în mod obişnuit, ştergeam praful, adunat mizeria după clienţi… etc. Gabriel, şeful de tură, m-a chemat la el pe motiv că vrea să-mi arate ceva.

De cum am ajuns la el, m-a prins în braţe şi a încercat să mă sărute. Am încercat să-l evit, însă, era tot mai insistent. Ca să mă convingă, începuse să-mi spună cât de mult mă place, cât de frumoasă sunt, cât de mult mă doreşte… chiar dacă el era bărbat însurat.

Am crezut că dacă îl las mă să sărute voi scăpa de el. Mă strângea strâns în braţe, apucase ferm de fesele mele… cu cealaltă îmi pipăia sânii. Nu aveam iubit, iar ideea de a face sex la muncă mi se părea atrăgătoare, dar nu vroiam să cedez uşor. M-a luat de mână şi m-a tras spre el, în spatele unor aparate pentru a nu fi văzuţi în caz că intra cineva, deşi, mă îndoiam că va veni cineva la ora aceea.

Mi-a desfăcut nasturii de la cămaşă, a tras de ea până mi-a scos-o din pantaloni. S-a repezit la sânii mei, apasa şi trăgea de ei prin sutien, în timp ce ne sărutam… limba lui simulând un sex oral în gura mea. Erau momente când îmi plăcea alteori era prea brutal.

S-a oprit, şi-a desfăcut pantalonii şi şi-a scos penisul fără cu tot cu testicule. M-a apucat de umeri şi apăsa cu putere să mă las jos. La presiunea exercitată, m-am conformat, mă aşezasem direct pe podea, pe mochetă.

M-a apucat de ceafă, cu o mână îşi ţinea penisul… mă trăgea cu putere spre el încercând să-mi introducă penisul în gură, iar eu mă eschivam, întorcând capul sau făcând barieră cu mâna. Nu eram străină de aşa ceva, doar că îmi era jenă să-i fac sex oral. Gabriel, nu a renunţat la idee… până nu am deschis gura nu m-a lăsat în pace.

Aş fi vrut să mă lasă pe mine să-l sug cum îmi place mie, să deţin eu controlul, dar nu aveam cum să mă înţeleg cu el. Mă ţinea ferm de la ceafă, mişca din bazin… penisul intra din ce în ce mai mult. Începusem să mă învăţ cu dimensiunea lui, dar era exclus să-l introduc pe tot. De câteva ori era să mă înec, aproape că îmi intrase pe gât.

În apropiere era un scaun înalt. L-a tras spre el. Mi-a indicat să mă ridic, apoi a început să mă dezbrace de pantaloni. Încercam să-l refuz, să nu-l las să mă dezbrace, mă zbăteam, dar nu am reuşit, forţa lui şi-a spus cuvântul. Mi-a tras pantalonii şi chiloţeii până la genunchi. Scaunul de mai devreme l-a aşezat în locul meu.

Hotărât, m-a prins de mijloc, m-a tras către el şi m-a întors cu spatele, apoi m-a împins să mă aplec peste scaun. Încercam să mă ridic, dar nu puteam. Încercarea mea de a scăpa din mâinile lui erau mai mult de formă. Dacă aş fi opus rezistenţă aşa cum ar fi trebuit, poate că realiza refuzul meu ca fiind adevărat.

Şi-a potrivit penisul, a intrat adânc în vaginul meu… mă trăgea de păr şi se lovea de mine cu putere. Începuse să-mi placă, gemeam la unison cu el. Nu ştiu ce băuse, dar era foarte energic… se mişca foarte rapid, lovind în interiorul meu destul de agresiv… mi-a dat drumul la păr şi m-a prins cu ambele mâini de mijloc.

Aplecată peste scaun, mă ţineam strâns de el. Am vrut să-mi duc o mâna între picioare, dar am renunţat, nu vroiam să cad cu tot cu scaun. L-am auzit pe Gabriel gemând tot mai intens… fără să slăbească ritmul vreo clipă. La un moment dat şi-a scos penisul şi a vrut să mă penetreze anal. La refuzul meu categoric a renunţat la idee. M-a pătruns din nou, reluând mişcările de mai devreme.

Cred că a vrut să mă penetreze anal pentru a putea ejacula în mine fără teamă. Ca o fiară în călduri, aproape sălbatic… îşi baga penisul în mine cu putere scoţând nişte sunete, aproape că tipa. Mi-am dat seama că urmează să ejaculeze, o mică teamă că ar putea finaliza în interior mă bântuia.

Deodată, a ieşit brusc din mine… m-a tras de pe scaun şi m-a pus să stau pe podea, la fel ca mai devreme, apoi şi-a băgat penisul în gura mea, ţinându-mă de ceafă. A rulat de câteva ori printre buzele mele… aahhh… sămânţa a ţâşnit puternic. Atunci mi-a dat drumul la par lăsându-mă să mă joc cu penisul lui în voia mea.

După ce ne-am îmbrăcat la loc, m-a prins în braţe spunându-mi cât de mult mă adora şi mă place sărutându-mă pe obraji, pe gură. Tipul se dădea pe lângă mine să mă facă amanta lui. Cred că i-a reuşit.

Domnu' Roz

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.