Dependentă de cunilingus

Soţul meu nu este adeptul sexului oral, îi place să primească, dar atunci când trebuie să ofere… îl simt că nu îi convine. Sunt dăţi când refuză să-mi facă un sex oral, iar atunci când acceptă… se vede că nu o face de plăcere, nu este implicat cum aş vrea eu. Ce aş putea să-i fac? Până la urma accept şi ceea ce îmi oferă el, dar asta nu înseamnă că mă mulţumesc cu atât. Pentru cunilingus mă bazez de fiecare dată pe amantul meu. …

Stabilisem să ne întâlnim. Eu şi Petre avem o relaţie ascunsă de multă vreme, ne întâlnim de câteva ori pe lună. În primul rând să nu ne plictisim unul de altul, dar şi pentru a nu forţa lucrurile şi să riscăm să fim descoperiţi. Trebuie să fim precauţi. Atât eu cât şi el, avem probleme în relaţiile de cuplu şi ne rezolvăm frustrările împreună. Când vine ziua stabilită de noi mă gândesc doar la asta.

Aproape de fiecare dată sunt excitată numai gândindu-mă la ce urmează să facem. Sunt nevoită să-mi schimb două-trei perechi de chiloţi până ne întâlnim, la cât de mult mă ud. Oricum, este şi o parte bună în treaba asta. Petre abia aşteaptă să pună mâna pe chiloţii mei, ca să-i miroasă. De multe ori îi bagă în gură şi îi suge, iar asta mă excită numaidecât.

Pentru mai multă siguranţă, nu folosim de două ori consecutiv acelaşi hotel. Am ajuns la hotelul ales de el. Înainte să intru l-am sunat. El se afla deja acolo, îşi făcuse duş şi mă aştepta dezbrăcat… mmm… e pregătit iubitul meu frumos… Cu capul în pământ să nu fiu văzută, merg de fiecare dată către cameră. Uşa deschisă… intru, apoi o închid rapid şi o încui.

De cum ne-am văzut, eu să-l prind în braţe, el a sărit din pat să mă îmbrăţişeze. Îi era dor de mine, precum şi mie de el. Plecasem de la muncă mai devreme cu gândul numai la el. Ne-am îmbrăţişat şi ne-am sărutat mult. Chiar ne era dor unul de altul.

– Era cât pe ce să nu pot pleca de la birou… am început eu să-i spun, în timp ce mă dezbrăcam de haină.

– De ce? Ce s-a mai întâmplat?

– Şefa ştia că trebuie să plec, îi spusesem de ieri că am treabă a doua zi… zici că este un făcut. Atunci când trebuie să plec, parcă atunci îmi cere câte ceva… nu ştiu ce situaţii, balanţe şi bilanţuri pe anumite luni sau ani. Noroc că ceea ce mi-a cerut astăzi, nu era prea mult de căutat şi s-a descurcat colega mea. Şi aşa am scăpat repede.

– Zici că o face intenţionat!

– A trebuit să-i zic… şefa, am programare la ginecolog, nu pot să mai stau… da, bine, fugi… şi aşa am plecat, de era să ne strice ziua.

– Dulceaţa mea, lasă asta acum. Mergi să faci un duş, iar eu te aştept aici. Avem câteva ore doar pentru noi.

– Că bine zici… îmi era dor de limba ta… mmm… o vreau în mine… aahh… deja m-am excitat.

Când m-am întors din baie, Petre îmi umblase în geantă şi a scos chiloţii pe care îi schimbasem azi. Îi mirosea de zor ţinându-i în palme. Îi dădea pe la nas şi îi freca de buze.

– Iubitule, nu ai avut răbdare… i-am zis eu chicotind…

– Ştii că mă excită la culme să fac asta. Nu m-am putut abţine. Cu greu i-am găsit. Îi aveai bine ascunşi în geantă.

– Hai să trecem la treabă, îmi era dor de tine. A trecut aproape două săptămâni de la ultima întâlnire, nu mă mai lăsa aşa nefutută… ce vrei, să-mi fac un amant nou?… i-am zis eu râzând.

– Nu mă înlocuieşti cu altul. Ne iubim şi ţi-ar fi dor de limba mea. Pisicuţa mea… întinde-te şi lasă-mă să te iubesc cum ştiu eu că-ţi place.

Imediat m-am urcat în patul imens. Mă aşezasem pe mijlocul patului. Îmi pusesem perna sub cap şi l-am aşteptat pe el să mă răsfeţe. De când aşteptam asta… ah… Petre s-a urcat în pat, dar nu a venit imediat între picioarele ele. Întâi mă incită, se joacă cu mine, mă înnebuneşte, iar când sunt excitată la cote maxime, aproape că-mi vine să-i cer să mă lingă imediat.

Mi-a atins laba piciorului cu mâna, a venit mai aproape şi m-a sărutat pe degetele de la piciorul stâng… mmm… le-a lins pe fiecare… ah… a băgat degetul mare în gură şi a început să-l sugă cu poftă… aahh… pe alocuri mă excita, dar mă şi gâdilă în acelaşi timp. Nu am scăpat de el până nu a făcut la fel şi la celălalt picior. A pornit cu săruturile pe gambă până a ajuns la genunchi. Mi-am depărtat uşor picioarele, să-i fac loc între ele.

Cu limba mi-a atins coapsele… urcând în sus, lăsa o dâră din saliva lui… când pe un picior, când pe altul… aahh… a ajuns între picioarele mele, aproape de păsărica mea. Abia aşteptam momentul, moment la care m-am gândit aproape tot timpul, de la ultima întâlnire… dar şi în cursul zilei până să plec.

Făcea cercuri cu limba în jurul vaginului… aahhh… cu fiecare cerc complet, se apropia un pic mai mult de zona fierbinte. Eram atât excitată şi umedă… de-mi venea să-l bag cu capul acolo. Într-un final… mi-a atins labiile cu limba… aahh… Îmi arcuiam trupul, încercam să vin tot mai aproape de el, să-mi lipesc vulva de gura lui.

M-a prins bine de coapse cu mâinile şi m-a tras către el. Imediat şi-a lipit gura… ddaahh… limba jucăuşă îşi intrase în rol. La început a acordat mai multă atenţie labiilor… urcând şi coborând lent de-a lungul lor. Totul era o plăcere, făcându-mă să mă zvârcolesc în pat în gemete şi suspine. Apoi, a urcat mai sus către clitoris… aahh… Îşi lipise buzele de el, cu limba îl atingea când mai lent, când mai repede. Am pus mâna pe capul lui şi apăsam cu putere, jucându-mă în părul lui.

De câteva ori i-am strâns capul între pulpele mele. Mă excita să-l văd prins şi neajutorat, în timp ce face eforturi să respire şi să mă satisfacă. Ştie că asta este partea care îmi place cel mai mult şi nu comentează. Îmi face pe plac, iar eu asta ador cel mai mult la el.

Voiam să-l domin total, nu mai rezistam. M-am dat la o parte şi i-am făcut semn să se întindă pe spate. Ştie ce urmează să fac, ca de fiecare dată. M-am urcat deasupra lui în poziţia 69. Nu am ratat ocazia să-i sărut penisul şi să-l sug puţin, apoi m-am ridicat în şezut deasupra gurii lui.

Limba intrase în mine… aahhh… a pus mâna pe fesele mele şi mă trăgea spre el, de parcă ar mai fi fost nevoie. Am obiceiul să mă las cu trupul peste gura lui. Mâinile le-am aşezat pe sâni. Îmi masam sfârcurile cu mişcări circulare în sensul acelor de ceasornic. Mişcam din bazin, înainte şi înapoi… destul de lent. Labiile şi clitorisul se frecau de buzele lui. Petre îşi dădea interesul să-mi atingă clitorisul cu limba, de fiecare dată când avea ocazia.

Simţeam fiori în tot trupul, tremuram încet. Cu ochii închişi, foarte concentrată… mişcările din bazin devenind tot mai alerte… apoi m-am oprit pentru puţin din mişcări, mi-am dus mâna la clitoris şi am început să-l frec, întâi încet, apoi tot mai rapid, tremurând tot mai tare. El îmi lingea labiile zgomotos.

Urma partea de final, eram pregătită. Cu degetele de la mâna dreaptă mi-am depărtat labiile şi m-am aşezat peste gura lui… limba lui intrase în mine… aahh… mişcări lente… mă sprijineam cu mâinile de pieptul lui… apoi, mişcări tot mai rapide. Şi el mă îndemna să mă mişc mai rapid, trăgându-mă de fese, să-mi frec labiile şi clitorisul de gura lui.

Mi-am prins un sân şi mă trăgeam tare de sfârc. Eram foarte aproape… simţeam că orgasmul ce urma să vină va fi unul puternic… aahh… nu mai reuşeam să-mi menţin poziţia, m-am prăbuşit peste el… aaahhh… orgasmul a fost foarte puternic, făcusem squirt, precum şi în alte dăţi, iar el m-a lins cu plăcere.

Eram cu capul aproape de penis, l-am simţit zvâcnind, Petre se încorda şi mă atingea din când în când de faţă. Ştiu că mă invita să-l sug, dar eu nu mai eram în stare să fac nimic. Îmi era dor de un cunilingus făcut de el. Petre a continuat să mă lingă în tot acest timp, mă pregătea pentru partea a doua. Abia după ce mi-am revenit, m-am dat jos de pe el, l-am luat în braţe şi l-am sărutat pe gură.

– Ai fost extraordinar, ca de fiecare dată. De data asta a fost foarte puternic. O să mai vreau o dată la final, îmi mai oferi?

– Pentru tine oricând, draga mea.

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”. 😊 Click pe butonul de donaţie!

 

 

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Domnu' Roz

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

9 comentarii la „Dependentă de cunilingus”

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.