Prietene bune… lesbiene în devenire (1)

Soţia mea şi Melania sunt prietene bune de foarte mult timp. Totul a început când ele două, singure acasă la noi, vorbeau despre sex şi diverse intimităţi. S-au excitat atât de tare încât nu a mai contat că nu sunt lesbiene şi au experimentat curiozitatea atingerilor dintre doua femei. Scopul lor principal a devenit plăcerea şi eliminarea tensiunii acumulate. Ce s-a întâmplat mai departe? O vreme s-au întâlnit pe ascuns. Nici nu era greu. În funcţie de programul meu, ele reuşeau să se întâlnească şi să facă sex fără ca eu să bănuiesc ceva. …

După un timp am devenit destul de bănuitor. O simţeam destul de rece pe soţia mea, când era vorba de sex o durea capul, iar când făceam sex era mai puţin implicată, avea altă atitudine. Relaţiile noastre sexuale s-au rărit considerabil, iar primul impuls a fost că ea are un amant. Nici o clipă nu m-am gândit la prietena ei Melania. Cei drept, începuse să devină enervantă prezenţa ei la noi atât de des. Oare ce au de vorbit mereu?

Până la urmă a trebuit să pun piciorul în prag şi să aflu ce se petrece. Eram convins că există un alt bărbat în viaţa ei. După discuţii interminabile şi aprinse mi-a spus că are o relaţie intimă cu Melania. În acel moment am rămas un pic interzis. Nu ştiam dacă să mă bucur sau nu… să mă bucur că nu este un alt bărbat, dar în acelaşi timp, mă simţeam înlocuit, chiar gelos pe ele.

Ca să-mi demonstreze că este adevărat i-a cerut telefonic Melaniei să confirme relaţia lor. Ca un beculeţ de geniu, prin minte s-au deschis noi oportunităţi… sexul în trei… pe care mi l-am dorit de mult timp. Trecuse mai multe zile de la această veste, ce m-a şocat la început. Ideea cu sexul în trei revenea obsesiv în minte. Părea ocazia perfectă, de neiertat. Soţia mea m-a văzut un pic cam abătut în zilele ce au urmat. Încerca să-mi intre în graţii, să mă sărute, să mă ţină în braţe, alinturi diverse… doar să-mi treacă supărarea.

Şi când făceam sex cu ea îmi imaginam cum… noi trei eram protagoniştii unei scene de sex în trei. Soţia mea şi-a luat inima în dinţi şi a zis ceea ce îmi stătea pe buze şi în gând de mai multe zile:

– Ce ai zice dacă o chem într-o zi pe Melania pe la noi?

– De ce?!… am întrebat eu că un idiot ce sunt, deşi era evident motivul.

– Să-ţi fac o surpriză… ceva ce o să-ţi placă…

– Ce anume?!… am întrebat eu, dorind de la ea să spună clar şi concis.

– Noi trei să facem… sex…

– Crezi că va dori?… i-am răspuns luminat la faţă.

– O să accepte, mai mult ca sigur. O conving eu.

– Bine… nu am nimic împotrivă.

După prima întâlnire în trei, Melania se simţea un pic vinovată pentru că a acceptat prea uşor să facă sex cu mine. De parcă eu nu contam că eram alături, discutau pe acesta temă. Soţia mea încerca să-i fie alături. Nu mi-a venit să cred când au pomenit drept rezolvare a situaţiei să facem sex în patru şi schimb de parteneri. La început am vrut să fiu total împotrivă, dar… încet, încet… ideea nu mai părea atât de rea. Pentru ca totul să fie complet, Melania trebuia să discute cu Andrei pe larg acest subiect şi să accepte, dar acceptat.

Acum suntem două cupluri ce se întâlnesc regulat. Cele două femei sunt capul „răutăţilor”. Ele stabilesc totul, pun la cale toate detaliile despre următoarele întâlniri în patru. Ne ațâțau pe amândoi, pe mine și pe Andrei, în jocurile lor… şi ne şi place să ne lăsăm conduşi de ele.

Deşi sunt liber de obicei sâmbăta, în acea zi a trebuit să merg la muncă să rezolv câteva chestii ce nu suportau amânare. Mă grăbeam să ajung mai repede acasă. Ştiam de la soţia mea că azi urma să ne viziteze Melania şi Andrei. Eram convins că vor începe fără mine, dar nu conta. După ce Andrei era rezolvat de amândouă, urma ca eu să primesc porţia mea de plăcere din partea lor.

Intrasem în casă, grăbit să ajung la ei. Nici nu am intrat bine… din sufragerie se auzeau gemete intense. M-am descălţat iute şi m-am grăbit să văd ce se întâmplă… mmm… frumoasă scenă. Soţia mea era întinsă pe spate, capul sprijinit de spătar. Între picioarele ei se afla Melania… cu două degete o penetra în vagin, în timp ce îi lingea clitorisul, iar Andrei era urcat deasupra pieptului ei cu penisul adânc în gură. Ba mai mult, ea îl trăgea mai mult de fese, dirijându-i mişcările energice.

Am avut erecţie instant. Nu credeam că mă poate excita atât de tare această scenă. M-am dezbrăcat iute şi m-am dus să fac un duş rapid. Când am revenit în sufragerie, soţia mea avea urme de spermă pe obraji şi pe faţă, în timp ce Melania, urcată peste ea, o culegea lent cu vârful limbii. Zici că au fost vorbiţi, că au premeditat asta ca să pot vedea întreaga scenă. Andrei era aşezat pe fotoliul alăturat gâfâind cu penisul ce scădea în dimensiune.

Gata pregătit, penisul lovind aerul în ritmul mişcărilor, apropiindu-mă de canapea. Andrei tocmai mi-a făcut semn să sar pe ele. Cred că era epuizat, acum era rândul meu. Melania s-a dat jos de pe soţia mea, m-a prins de mână şi m-a tras către ea.

– Vino aici dle timid… mi-a zis ea zâmbind.

Imediat soţia mea s-a ridicat în şezut. Melania s-a năpustit imediat asupra penisului, l-a prins în gură şi-l sugea energic. Andrei privea cu ochii mari cu mâna pe scula lui, frecându-l intens, ca să-l readucă la viaţă. Soţia mea a venit aproape de Melania, şi-a făcut loc pe lângă ea… mi-a atins testiculele cu limba, buzele s-au lipit… îmi oferea săruturi. Melania îmi freca penisul cu mâna dreaptă, buzele groase alunecau rapid, gemetele molipsitoare mă excitau teribil. În curând, între ele se ducea o luptă insistentă pentru a-mi face sex oral.

Buzele lor se plimbau pe lateralul penisului… se întâlneau la vârf. Îmi lingeau penisul, se sărutau zgomotos. Andrei nu a mai rezistat, a venit lângă soţia mea, s-a aşezat în genunchi în faţa ei, i-a depărtat picioarele şi-a băgat capul între ele… direct la smocul subţire de păr pubian s-a dus… şi a început să o lingă. Soţia mea s-a lăsat pe spate, lăsând-o pe Melania să se ocupe de mine. Îşi depărtase larg picioarele, cu ambele mâini îl apăsa pe cap şi ţipa de plăcere.

Penisul dispărea treptat în gura Melaniei… o mână îmi ţinea penisul de la bază, iar cealaltă mă strângea de fese. Ador când îi simt unghiile mari apăsând în carnea mea. Excitat peste măsură… sexul oral minunat făcut de Melania, modul cum Andrei se ocupa de vaginul soţiei mele… m-a ajutat să finalizez destul de repede. Eram aproape, tremuram, picioarele încordate. Melania mărise ritmul, m-a simţit imediat… aahhh… soţia mea a sărit ca arsă şi a venit lângă noi.

Spermă a ţâşnit în gura Melaniei. A primit cu bucurie primele două jeturi, apoi a direcţionat penisul soţiei mele ce aştepta bucuroasă să-şi primească porţia. Aşa cum ne-au obişnuit, treceau penisul de la una la alta sugând şi ultima picătură din mine. Asta nu a fost tot. Eu şi Andrei rămânem de fiecare dată spectatori şi le privim cu plăcere, entuziasmaţi chiar, când ele se sărută şi îşi împart fiecare picătură din sămânţa noastră. Se mângâiau reciproc, sunetul săruturilor asigurau fondul sonor din încăpere. …

… citeste partea a doua …

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”. 😊 Click pe butonul de donaţie!

 

 

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Domnu' Roz

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Un comentariu la „Prietene bune… lesbiene în devenire (1)”

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.