Aurora şi Gabriel… o iubire de poveste (2)

… Aurora s-a ridicat în şezut, sta picior peste picior, privindu-I dezbrăcat. Un zâmbet discret în colţul gurii, ochii mari, pupilele excitate la vederea falusului. Îi plăcea ce vedea, însă se temea puţin de dimensiunea acestuia. Nu era sigură, dar la prima impresie îi părea destul de mare. Păşind încet spre ea, falusul erect se balansa când spre stânga, când spre dreapta. Braţele puternice, încordate, aşezate pe marginea pianului, s-a întins către ea şi i-a oferit un sărut scurt, apoi încă unul. El aşteptă o reacţie din partea ei, ce întârzia să apară. …

L-a atins timid cu mâna pe antebraţ, a urcat mai sus, uimită de trupul frumos lucrat. A pus mâna pe piept. Roşie în obraji a coborât încet spre abdomen. Privirea aţintită către penisul erect. Îi sclipeau ochii văzându-l… să-l atingă, să nu-l atingă?… A făcut un gest ca şi când ar fi vrut să-l atingă la vârf, dar s-a retras imediat. Gabriel i-a prins mâna şi a tras-o spre el. Cu o mişcare lentă, a dus-o către zona de care ea se temea. Înainte să-l atingă acolo jos, i-a eliberat mâna şi a lăsat-o pe ea să continue. Voia şi nu voia în acelaşi timp… cu puţin curaj şi îndrumat de el din priviri, a reuşit să-l depăşească momentul.

Dar nu pentru mult timp, a reuşit să-l cuprindă puţin cu toată mâna, apoi l-a eliberat imediat, fâstâcindu-se mai ceva ca o adolescentă. Gabriel i-a înţeles emoţia şi reţinerea şi nu a mai insistat. S-a aplecat spre partea dreaptă a gâtului ei, Aurora a lăsat capul în partea opusă, lăsându-l să o răsfeţe în voie. De acolo a pornit totul, de la acele săruturi ea s-a înmuiat, iar el a înţeles că tot de acolo trebuie să înceapă să-i aţâţe toate simţurile.

În timp ce o săruta, o mână i-a atins sânul stâng. L-a prins cu toată mâna şi a strâns uşor. I-a căutat sfârcul, cu două degete l-a strâns destul de ferm, reuşind să-i smulgă câteva gemete de plăcere. Aurora încă îşi ţinea picioarele apropiate, unul peste altul. Gabriel, întâi i-a acordat atenţie sânilor, apoi, a lăsat mâna în jos, atingând-o fin pe abdomen… i-a pus mâna pe genunchi. După ce l-a masat un pic, a urcat cu mâna mai sus pe coapsă. Ea se ţinea tare… a forţat un pic, băgând mâna între ele. Insistenţa lui a dat roade până la urmă. Şi-a dat piciorul într-o parte, oferindu-i cale liberă către zona interzisă.

I-a atins labiile, abia atunci şi-a depărtat mai tare picioarele. Era hotărât să o penetreze cu un deget, dar înainte de asta avea altă misiune. Voia ca mâna ei să fie aşezată pe bărbăţia lui… şi aşa a făcut. I-a luat mâna dreaptă şi i-a aşezat-o direct, apoi i-a sugerat din mişcări să o mişte încet în sus şi în jos. Ofta în sinea ei şi tot avea impresia că este prea mare pentru ea, asta şi pentru că mâna ei mică abia părea să-l cuprindă.

Gabriel nu a mai amânat momentul, a dus mâna între picioarele larg depărtate, i-a atins din nou labiile… era udă… degetul a intrat uşor… aahh… concomitent cu gemetele, ea a strâns mâna ce-i ţinea bărbăţia destul de tare.

– Nici chiar atât de tare… i-a sugerat el, şoptindu-i la ureche.

– Scuze… i-a răspuns ruşinată.

Aurora şi-a strâns picioarele şi nu mai voia să fie pătrunsă cu degetul, fapt ce l-a determinat să renunţe la idee. În schimb, a prins-o de mijloc şi a coborât-o de pe pian. Amândoi dezbrăcaţi, unul lângă altul… a prins-o de mână şi a tras-o lângă el, spre cel mai apropiat scaun. Întâi s-a aşezat el, apoi ea pe picioarele lui, faţă în faţă. Sânii lipiţi de el, braţele după gâtul lui… gurile unite într-un sărut lung şi pasional. Gabriel a prins-o uşor de mijloc, a ridicat-o ca pe un fulg şi a aşezat-o direct în bărbăţia lui… aahh… la început cu reţinere, dar apoi, pe măsură ce se lăsa tot mai mult, Aurora a înţeles că nu are de ce să-i fie teamă.

S-a lăsat cu totul… intrase adânc… aahh… ea nu mai reuşea să ţină pasul cu sărutul lui. Trăia la maxim momentul împreunării. Acel falus ce-l considera imens se afla cu totul în ea, şi-i provoca o mare plăcere. A închis ochii, capul l-a aşezat pe umărul lui stâng… îşi muşca buzele… în acelaşi timp, îi trecuse prin minte o parte din cuvintele scrise pe foaia din plic… să te fut adânc!… Acum i se părea un pic amuzant, pentru tocmai se întâmpla. Mai devreme, citind mesajul de la el, nu a avut aceeaşi reacţie.

O ţinea cu ambele mâini de mijloc, îi dirija mişcările în sus şi în jos… mai lent la început, apoi tot mai rapid. Cu fiecare ritm mai rapid, Aurora gemea şi mai tare. Nu reuşea să-şi ridice capul de pe umărul lui, îl ţinea strâns cu braţele… gemetele tot mai pregnante, aproape că-i venea să-l implore să mărească ritmul.

O vreme au stat împreunaţi pe scaun. Gabriel a simţit că este nevoie de un ritm mult mai energic. S-a ridicat împreună cu ea în braţe. A aşezat-o în genunchi pe scaun, cu spatele către el. Ea a înţeles exact ce urmează… şi-a depărtat un pic picioarele, sprijinită cu antebraţele de spătar, aplecată către înainte. El pregătit, şi-a potrivit bărbăţia… şi a intrat adânc, dintr-o dată… aahh… Aurora a strâns puternic mâinile între ele, se aştepta la un iureş nebunesc din partea lui, dar a fost doar şocul penetrării mai viguroase.

Atingeri delicate cu degetele… pe spate, linia trupului, pe sâni, fese şi coapse. Se mişca încet, pe toată lungimea. Mai târziu, a prins-o de abdomen şi a tras-o către el, lipită de trupul lui. Cu ambele mâini i-a prins sănii de jos în sus, masându-i ferm… insistând cu săruturi pe gât şi umeri, în timp ce mişcările deveneau tot mai rapide. Gemetele ei îl încuraja să mărească ritmul tot mai mult.

Cu capul lăsat pe spate, ochii închişi, gura deschisă, prin care gemetele ieşeau fără reţinere… a tras-o mai mult spre el, apoi şi-a lipit gura de a ei, într-un sărut lung şi pasional. Din când în când se auzeam zgomotele hilare ale celor două trupuri ce se loveau necontenit.

Gabriel s-a oprit, a întors-o cu faţa spre el, a luat-o pe sus cu braţele puternice, a ridicat-o până la nivelul mijlocului, apoi din câteva mişcări a poziţionat-o în bărbăţia lui. Ea l-a prins cu braţele de după gât, i-a căutat disperată buzele senzuale. El avea mâinile sub fesele ei, mişcându-i trupul tot mai energic. Aflaţi în mijlocul acelei încăperi, se sărutau pasional, ritmul nebunesc… o penetra energic acompaniat de ţipetele ei de plăcere.

I-a simţit trupul tremurând uşor. La rândul lui şi el simţea că este aproape, spera că va reuşi să aibă orgasm în acelaşi timp cu ea. Gâfâieli înăbuşite de sărutul neîntrerupt, transpiraţia se scurgea pe trupurile lor, falusul imens o penetra energic… mmhh… nu a mai putut să o aştepte şi pe ea, era pregătit să finalizeze în interiorul ei. Mâinile apăsau ferm pe carnea ei, lăsase ceva urme… mmmhh… presiunea puternică, sămânţa a ţâşnit în adânc în interior.

Mişcările încetineau uşor. Aurora a simţit jetul călduţ ce a umplut-o, a oftat lung de plăcere. La puţin timp, orgasmul i-a cutremurat trupul, făcând-o să-şi piardă reperele în braţele lui. Aşa împreunaţi, Gabriel s-a aşezat pe scaunul din apropiere. Nu voia să-i mai dea drumul. Căldura trupurilor, mirosul transpiraţiei de după efortul depus, l-a determinat să o ţină aproape. I-a căutat gura, o săruta scurt. Cu greu şi-a revenit din spasmele orgasmului. Când şi-a revenit, i-a prins obrajii cu ambele mâini şi l-a sărutat puternic pe gură. Se simţea bine în braţele lui. Nici ei nu-i venea să se separe.

– Ţi-am făcut o promisiune în această seară şi m-am ţinut de ea… i-a spus Gabriel, un pic mândru de ceea ce se întâmplase.

– Vrei să pleci?… l-a întrebat ea.

– Nu, nici nu-mi doresc…

– Asta a fost tot între noi?… l-a întrebat Aurora, în timp ce privirea îi coborâse, uşor ruşinată.

– Dacă nu mai încerci să mă loveşti… remarca lui i-a provocat ei un zâmbet… nu s-a încheiat, este doar începutul… apoi ea şi-a ridicat capul, se uita atent în ochii lui, încercând să descopere dacă a vorbit serios.

– Trebuie să merg la invitaţi, trebuie să mă îmbrac. Sigur m-au dat dispărută.

S-a ridicat încet, câteva picături din sămânţa lui s-a scurs la podea. Căuta ceva cu care să se şteargă, dar el i-a zis.

– Nu vreau să te ştergi, îmbracă-te cu perechea de chiloţi. Tot ce se scurge acolo este ca să-ţi aminteşti că eu te aştept aici. Seara nu s-a terminat. A zâmbit la cele spuse de el. L-a sărutat pe buze, apoi a început să se îmbrace cât mai rapid. Roşie în obraji, transpirată, un pic ciufulită, dar tot a vrut să meargă în sala de petrecere.

O parte din invitaţi a trebuit să plece, ea încerca să fie amabilă şi zâmbitoare cu toţi, cu gândul la el. Chiloţii pătaţi de sămânţa lui îi aminteau de el şi de tot ce s-a întâmplat mai devreme. A dat un tur pe la toţi invitaţii, s-a întreţinut cu fiecare, mai mult în grabă. Într-un final s-a scuzat că trebuie să se retragă. A plecat grăbită, urcând scările rapid. Ajunsă în camera de muzică, a închis uşa după ea. El era acolo, dezbrăcat, aşezat la pian şi cânta o nouă melodie. Ea i-a zâmbit, şi i-a zis:

– Am revenit… vreau să mă fuţi adânc!… Sfârşit.

… citeste prima parte …

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

4 comentarii la „Aurora şi Gabriel… o iubire de poveste (2)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura