O seară specială pentru soţia mea (1)

Era o seară călduroasă de vară când am decis să ieşim să luăm cina în oraş. Ne doream un moment doar pentru noi doi, căutam un loc intim, restrâns, undeva unde puteam discuta şi profita de noi doi. Punem nişte haine pe noi, nici prea groase nici prea subţiri. Când luna urma să îşi facă apariţia, răcoarea serii venea la pachet. Eu mi-am tras nişte pantaloni semi-mulati, fără chiloţi, tocmai pentru a te impresiona. Îmi doream să priveşti balansul dintre picioare ori de câte ori mă priveai. Ai pus pe tine o bluză neagră, cu un decolteu sexy, dar nu prea obscen, şi o fustă care îţi lăsa genunchii la vedere. …

Lenjeria intimă, atât sutienul cât şi chiloţii, au rămas opţionali, tocmai pentru că ştiai cât de mult mă pasionează să îţi privesc trupul perfect, natural. Ţi-ai coafat părul în cursul dimineţii, exact cum ştiai că mă dă pe spate şi mă face să transpir: dat pe spate, nu prea întins, uşor ridicat pe creştet. Nu ai vrut să te machiezi excesiv, doar să îţi scoţi şi mai mult în evidenţă frumuseţea chipului. Un ruj roşu, nu prea strident, mai mult fad. Negrul folosit la conturul ochilor mă ademenea să mă uit şi mai mult în adâncul ochilor tăi magnifici. Emanai un parfum cu esenţă de senzualitate, iar în ochii tăi vedeam dorinţe şi fantezii fantastice.

Îmi pun în picioare o pereche de pantofi italieneşti, frumos lăcuiţi, dacă priveai spre ei, puteai să te vezi. Tu ţi-ai ales cu grijă pantofii de un roşu aprins, potriviţi la perfecţie cu fusta neagră. Ajungem la maşină şi fără să avem o destinaţie finală plănuită, ne aventurăm la drum, doar noi doi şi apusul care făcea cerul să-şi îmbrace norii într-un roşu romantic, transmiţându-ne senzualitate şi erotism. Nu puteam fi atent foarte mult la drum, te dezbrăcăm din priviri, îţi admiram sânii şi picioarele uşor descoperite de fusta ridicată. Îţi pun mâna pe genunchiul tău, te mângâi delicat cu două degete, abia atingându-te.

Gentil şi plin de fineţe îţi ridic uşor de tot fusta şi mai sus, căutând zona cea mai călduroasă a corpului tău, dar te ruşinezi şi îmi spui să fiu atent la drum. Nu am insistat, cu toate că mădularul era întărit, iar eu eram atât de excitat încât mă luase cu tremurat. Ştiam că vom fi în intimitate următoarele ore, poate chiar toată noaptea, aşa că mi-am aprins o ţigară fermecată şi mi-am văzut de drum, discutând tot felul de subiecte, care mai de care mai haioase. Evitam cu greu să mă uit spre tine, dar chiar şi aşa, trăgeai cu coada ochiului să vezi dacă penisul îmi este încă ridicat şi tare.

Nu îţi spuneam nimic, dar simţeam cum îţi doreşti să mă vezi gol, să îmi vezi penisul erect. În glasul tău simţeam o pasiune nemaiîntâlnită, de parcă nu te-ai fi săturat niciodată de mine. Deja avem cam 2 ore de mers în gol, ni s-a făcut foame, aşa că ai început să cauţi cel mai apropiat restaurant, eventual şi un hotel, undeva unde să ne retragem după ce luăm cina. Cel mai apropiat era la jumătate de oră de mers cu maşina, aşa că am ales acest loc. Nu ştiam prea multe, cum arată, ce condiţii de cazare are, dar i-am dat o şansă, poate şi din cauză că eram deja înfierbântaţi datorită gândurilor erotice care ne treceau prin minte amândurora. Chiar dacă nu gândeam cu voce tare, amândoi ne gândeam la următoarele ore pline de sex.

Ajungem la localul cu pricina, parcam maşina şi ne îndreptăm spre restaurant. Ne întâmpină o tipă de 40 sau 45 de ani, ne prezintă meniul şi ne alege o masă. I-am sugerat că dorim să luăm cina într-un loc mai retras, ferit de ochii curioşilor. Voiam să avem o cină unică, care să ne rămână mereu în memorie şi în inimi. Ne conduce tipa asta la o masă, foarte bine poziţionată, undeva în spatele terasei, aduce două lumânări, le pune în mijlocul mesei în aşa fel încât, atunci când privirile noastre ni se intersectează, focul şi căldura emanată de lumânări să ne ghideze şi mai bine pasiunea arzătoare din noi.

Între timp ne lasă meniurile, pune o scrumieră pe masă şi ne îndeamnă la o sticlă de şampanie roze. Încântaţi fiind de primirea şi ospitalitatea ei, o rugam politicos să ne-o deschidă şi să ne toarne în pahare. Zis şi făcut. Ne urează o seară minunată şi pleacă, aşteptând în colţul barului să comandăm de mâncare. După scurt timp îţi propun să luăm un afrodisiac care se mulează perfect cu aroma şampaniei: caviar de sturion alb, o delicatesă care îţi provoacă un apetit sexual incredibil de puternic. Era preludiul perfect pentru o seară romantică petrecută cu tine. Meritai tot ce era mai bun, meritai să fii răsfăţată şi alintată în toate modurile posibile şi imposibile.

Lumânările ard, afară e deja întuneric, şampania este aproape terminată, iar caviarul şi-a făcut efectul. În ochii tăi se oglindesc toate gândurile erotice şi toate fanteziile sexuale. Sânii tăi neacoperiţi de sutien îşi scot în evidenţă nurii întărâţi, buzele ţi le muşti discret la fiecare minut trecut. Eu sunt în extaz când îţi privesc chipul şi corpul. Încep să îmi exprim prin cuvinte toate sentimentele prezente, îţi spun în şoaptă că te iubesc, te ţin de mână strâns, iar tu începi pe sub masă să îmi atingi piciorul. În jurul tău emani pasiune, strălucirea dată până acum de flacăra lumânărilor este luată de aură senzualităţii declanşată de trupul tău mirific, perfect.

Ne lăsăm duşi de val, pierdem noţiunea timpului. Îşi face apariţia tipa care ne-a servit. Uitasem să răsfoim meniul, sticla de şampanie deja era terminată, iar caviarul se împrăştiase deja în corpul nostru. Hotărâm să luăm o sticlă de vin roşu, dulce, pe care să îl savurăm uşor…uşor, în timp ce mâncam. Eu îmi comand şi un trabuc, vreau să te impresionez şi să profit de ocazie. Comandăm şi mâncare, tu ai vrut nişte paste, iar eu un steak de vită. Ne lasă tipa pentru un scurt moment. Noi ne continuăm discuţiile, dar nivelul de erotism care plutea în jurul nostru ne face iară să pierim noţiunea timpului.

Când tipa a apărut cu sticlă de vin roşu şi trabucul meu, parcă trecuse doar 1 minut. Ne desface sticla, ne pune în pahare. Toastăm în cinstea noastră. Ne spunem cât de importanţi suntem unul pentru altul, cât de mult ne iubim, cât de atrăgători suntem, cât de fericiţi, cât de împliniţi, cât de romantici. Eu preiau controlul discuţiei şi îţi declar dragoste eternă, ca niciodată. N-am întâlnit şi nu am sperat că vreodată voi găsi o femeie care să îmi fie atât de aproape, atât de bună şi seducătoare, atât de frumoasă şi iubitoare, atât de singură când nu sunt lângă ea, atât de pasională când face sex, atât de perfectă pentru mine.

Îţi admir părul cum îţi stă, oricum l-ai aranja, îţi admir ochii prin care îţi văd gândurile, îţi admir buzele şi gura care îmi transmit iubire, îţi admir sânii şi sfârcurile care mă excită, îţi admir mijlocul de care ador să te cuprind, îţi admir fundul pe care îmi place să îl strâng în mâini şi să-l pleznesc, îţi admir fierbintele vagin care mi-a oferit căldură, îţi admir picioarele care îmi oferă tandreţe şi siguranţă, te admir pe de-a-ntregul pentru că îmi oferi tot ce este mai bun, mai seducător, mai senzual, mai tandru, mai erotic. Privindu-te doar în ochi în timp ce îţi spuneam toate lucrurile astea, am văzut cum îţi dau lacrimile. Eşti topită, picioarele îţi sunt înmuiate, ai rămas fără voce, dar faci cumva loc pentru două cuvinte: Te iubesc!

Ajunge tipa cu mâncarea, o rog să mai aducă o sticlă de vin, pentru că, fără să realizăm, sticla pe care o desfăcusem mai devreme era aproape gata. Mă ridic de pe scaun şi vin spre tine. Îţi dau un sărut suav pe umerii dezveliţi şi îţi pun sacoul, era răcoare, cu toate că tu erai fierbinte. Obrajii roşeau, sfârcurile erau întărite, pielea era de găină, iar sărutările scurte pe care ţi le-am dat ţi-au dat fiori. Mă aşez la locul meu şi începem să mâncăm. Îmi era foame, dar tot la tine mă gândeam şi nu mă saturam să te admir. Nu îmi puteam dezlipi privirea de la tine.

Acţionai ca un magnet pentru mine, de câte ori încercam să mă uit în altă parte, ceva mă atrăgea înapoi spre tine. Îmi doream să fie o seară unică, o experienţă pe care să nu o mai fi trăit, făceam tot posibil să te impresionez, să te fac să te simţi în extaz. După atâta vin băut, mă simţeam uşor ameţit, dar dorinţa de a te impresiona era mult mai puternică. Îţi dau un sărut şi mă îndrept spre toaletă, eram plin. Tu ai rămas pentru o perioadă scurtă de timp singură la masă. În drumul meu am observat că restaurantul era aproape plin.

La o masă alăturată nouă erau două cupluri, luau cina, la altă masă era un grup de băieţi şi fete, la alta erau vreo 10 fete, la alta erau 4 băieţi, cred că erau gay. La bar stăteau pe scaune vreo 3 băieţi şi o fată, dar separaţi, fără să comunice între ei. Unul din ei nu îşi dezlipea ochii din telefon, dar îl simţeam că e decepţionat, nu era prea fericit. Un altul râdea şi spunea glume cu barmanul, iar fata chicotea de zor cu tipa care ne servea pe noi, păreau a fi prietene sau că aveau o relaţie mai apropiată, semn că se cunoşteau dinainte.

Cel de al treilea băiat, un tip atletic, părea destul de înalt, stătea cu spatele la bar, privind spre întreaga locaţie, căutând probabil o fată cu care să îşi petreacă noaptea sau cu care să interacţioneze. Ajung într-un final la toaletă, care era destul de departe, în capătul celălalt al locaţiei, undeva în interiorul restaurantului. Ies după câteva minute şi vin spre masa noastră. Pe drum, tipul care stătea cu spatele la bar m-a rugat să îi dau un foc. Era cu ţigara în colţul gurii. Cum nu aveam cu mine bricheta, i-am spus să mă urmeze la masă sau să ceară din altă parte.

Nu vorbea spaniolă, doar engleză, părea a fi turist. A preferat să vină cu mine până la masă. Ajungem amândoi la masă la care stăteam. Îţi spune în engleză bună seara, îşi cere scuze politicos de deranj, îşi aprinde ţigara şi pleacă. Am rămas din nou singuri, profitând de moment şi de cina romantică reuşită şi plină de surprize. Ne continuăm tabieturile, ne ciocnim paharele încrucişând mâinile, eu beau din paharul tău iar tu din al meu. Se pare că şampania, caviarul şi aproape două sticle de vin te-au făcut să fii mai deschisă.

Îmi spui, folosind un glas extrem de atrăgător, nici în şoaptă, dar nici prea tare, cât de minunată a fost seara, cât de mult mă iubeşti, cât de mult admiri tot ce fac pentru tine, cum nu m-ai scăpat din priviri cât timp mă duceam spre toaletă, cum îmi admirai penisul care se balansa nederanjat de lipsa chiloţilor, că îţi vine să îmi faci un oral, că vrei să mergem în cameră, să facem o baie în jacuzzi dezbrăcaţi şi să facem dragoste nebună şi că abia aştepţi să ne dăm drumul la fluide unul în altul. Auzind toate astea, penisul meu era atât de tare încât simţeam cum pantalonii mei semi-mulati vor plesni sub presiunea lui.

Tremuram, pentru că nu te-am mai auzit spunându-mi lucrurile astea, mai ales folosind glasul suav, erotic. Îmi doream să sar peste masă şi să vin spre tine, să te iau în braţe şi să îţi bag penisul pe sub fustă, fără să ţin cont de ce sau cine era în jurul meu. Dar m-am abţinut, nu am vrut să întrec limita sau să te pun într-o situaţie jenantă. Felul principal se terminase deja, urma să comandăm desertul. Sticlă de vin şi ea era deja goală, aşa că îi fac semn tipei să vină să ne ia comanda.

Am decis să comand eu pentru amândoi, să te surprind inclusiv cu desertul, nu doar cu caviarul, aşa că pentru mine am cerut pere în vin stropite cu sirop de ciocolată neagră, o delicatesă cu efecte afrodisiace, iar pentru tine am ales o tartă de smochine cu sirop de arţar, potrivită perfect cu apetitul tău sexual. Cu toate că două sticle de vin ne-au cam ameţit pe amândoi, am decis să mai luăm o sticlă, momentul era unic şi nu voiam să se mai termine. Mă simţeam exaltat şi bucuros că îmi petrec o seară cu jumătatea mea, cu persoana căreia îi ofer şi îmi oferă în egală măsură dragoste şi iubire.

Desertul vine, paharele sunt pline iar noi suntem compleţi. Savuram desertul încet încet, la recomandarea patiserului, care a venit personal la masă să ni-l servească. Ne-a sfătuit să îl mâncăm lent, să dureze cam jumătate de oră până în terminăm, pentru a ne bucura de efectul oferit de afrodisiac, care, după spusele lui, în combinaţie cu caviarul şi vinul roşu formează reţetă perfectă pentru doi îndrăgostiţi ca noi. Îi mulţumim, iar după prezentare, se retrage în interiorul restaurantului, unde probabil îl aşteptau şi alţii.

Începem a gusta linguriţă cu linguriţă din desert, pe rând, eu îţi dau ţie, iar după o scurtă pauză, tu mie. Între degustări, mai luăm o gură de vin roşu, dar acum savoarea şi gustul par schimbate. După o lingură din desert, vinul s-a transformat, atmosfera a devenit şi mai plăcută ca înainte, totul pare diferit, sentimentele se simt mai accentuat, dorinţele parcă au prins aripi, suntem într-o altă ipostază, total nouă pentru noi. Te ridici uşor ameţită să te duci la toaletă, atâtea pahare de vin trebuie cumva evacuate. Îţi privesc corpul cum se unduieşte, cum mergi în paşi de balet, firav, emotivă, ştiind că mă uit cu pasiune după tine. Nu îmi pot dezlipi privirea de la tine, arăţi fenomenal, sunt mândru şi bucuros să am o aşa femeie alături de mine.

În drumul tău spre toaletă, îmbrăcată atât de senzual şi provocator, atragi privirile tuturor celor prezenţi. În surdină cânta o muzică relaxantă, iar tu parcă păşeşti în ritmul ei. Îţi place să şti că eşti acum în centrul atenţiei, şi te simţi uşor excitată de atâtea priviri. Cu paharul de vin în mână, dau să îmi aprind trabucul, în timp ce savurez privirile tuturor aţintite pe tine. Colectez de la cei prezenţi dorinţa lor de a te privi, iar acum mă simt puternic, unic şi uşor arogant, că ştiu că eşti a mea, iar ei doar privesc, tipic masculin. Nu reuşesc să găsesc bricheta, pesemne că am pierdut-o undeva.

Nu sunt în stare să îmi aduc aminte ce am făcut cu ea, alcoolul şi atmosfera încinsă de la masa noastră m-a făcut să îmi pierd orice memorie sau amintire recent petrecută. În mintea mea erai doar tu, nimic altceva nu conta. Simt că am reuşit să te fac să te simţi în al 9-lea cer, pentru mine eşti regina serii, sau cum era o vorbă, regina balului. Trec câteva minute, îmi doream să aprind trabucul, aşa că îi fac un semn discret tipei, întrebând-o dacă are ceva de aprins. A venit imediat la masă cu o brichetă cu care mi-a aprins ea trabucul. Încep să te caut cu privirea, simţind parcă că eşti pe punctul de a ieşi din restaurant.

În acelaşi ritm al mersului, în paşi de dans, te uiţi după mine şi tu. Mă uit îndelung la tine şi la sânii care se balansau elegant în timp ce parcă nurii întăriţi îmi şopteau că vor să fie muşcaţi şi atinşi de buzele mele. Ajungi la bar, unde erau aceiaşi 3 tipi şi o tipă. Tipul care stătea cu spatele la bar te abordează, îţi pune mâna după mijloc, neştiind parcă de unde să te ia, nu te-a recunoscut, nu şi-a amintit că a fost la masa noastră mai devreme pentru brichetă. Când l-am văzut, mi-am adus aminte într-un final unde este bricheta mea, cred că plecase cu ea.

Ai ezitat la început să îi răspunzi la avansuri, te uitai într-una spre mine, dar eu ţi-am făcut semn că nu e nimic în neregulă. Tipul şi-a dat seama cumva că a greşit persoana, că deja erai a mea, aşa că şi-a retras singur mâna de după mijlocul tău, l-am văzut cum îşi apleacă capul uşor în jos, sugerând că îşi cere scuze pentru intenţie. Îţi vezi de drum şi vi spre masa noastră. Privirea nu mi-am luat-o de la tine, în continuare îţi admiram trupul şi în special sânii mirifici, îmi venea să vin să mă joc cu ei, dar m-am abţinut. Nivelul sexualităţii mele era foarte ridicat, penisul era ţeapăn şi umed, foarte umed, eram extrem de excitat, doar privindu-te.

Am decis să merg până la tip să îi cer bricheta înapoi, aşa că mă ridic de pe scaun, fără să îţi zic intenţia mea, planul meu. Îţi dau un sărut senzual, plin de căldură, pe obraz, şi mă îndrept uşor spre tipul ăla, dar nu înainte să îţi umplu paharul de vin. Mă îndrept spre el, nu îl scăpam din privire. L-am simţit că este un pic reticent, cred că avea altă impresie asupra mea sau a cea ce urma să fac. Mă prezint, dăm mâna, şi îl rog să îmi dea un foc şi aşa mi-am dat seama că bricheta mea era la el. El îşi cere scuze pentru asta şi mă roagă să îl iert pentru că a flirtat cu tine. Eu i-am acceptat scuzele şi l-am invitat să bem la bar o pahar de tărie, ce dorea el.

Ţi-am făcut semn discret să mă ierţi că te-am lăsat singură pentru moment şi am ciocnit un pahar cu tipul ăsta. Mi-a spus despre el că era din altă ţară, că este divorţat recent şi a venit în excursie singur. În cele 2 minute cât a durat până să terminăm paharele, mi-a povestit multe despre el şi fosta lui soţie, despre ce studii a urmat şi ce ocupaţie are. Părea un tip foarte educat şi manierat. Fiind un pic ameţit şi plin de afrodisiac, îl întreb de ce te-a prins de mijloc, ce voia de la tine. Mi-a spus că te-a văzut foarte atrăgătoare, cu un corp perfect şi că îşi dorea să petreacă noaptea cu tine.

Era uşor timorat când îmi spunea lucrurile astea, dar pe mine nu m-au deranjat, chiar i-am spus că apreciez sinceritatea şi că poate rezolvăm ceva. L-am rugat să mai stea pe acolo, seara încă nu era terminată. Mai comand două pahare de whisky pentru el, îl las singur şi vin spre masa noastră. Erai foarte fericită când m-ai văzut, parcă am fost plecat o lungă perioadă de timp. Mă întrebi ce am discutat cu el şi de ce am băut un pahar. Îţi explic tot ce mi-a transmis el. Cred că tipul se îndrăgostise de tine.

În timp ce bem vinul, îmi spui că nu mai ai răbdare şi vrei să mergem în cameră, dar eu am alte planuri, vreau să fac seara asta să fie într-adevăr un bal, o seară de vis, de neuitat, aşa că îţi spun că nu încă, şi că aş vrea să îl invit pe tipul ăla sigur, proaspăt divorţat, cu noi la masă. Ai fost de acord fără prea multe insistenţe, aşa că îi fac semn tipului să vină la noi la masă. Am tras un scaun de la masa alăturată, pentru că aveam doar două, ale noastre. Tipul vine uşor speriat, nesigur pe el, şi ni se alătură. Se prezintă din nou şi îşi cere scuze dacă ţi-a creat disconfort luându-te de mijloc, dar tu nu păreai deranjată de faptul ăsta.

Fiind un tip galant, i-a făcut semn tipei care ne servea să vină. Ne-a întrebat ce şampanie preferăm, iar tu i-ai răspuns prima că vrei aceeaşi şampanie de mai devreme, roze, dar neapărat şi caviar, că ţi-a plăcut mult. Zis şi făcut, tipa ne ia comanda şi se îndepărtează. Începi să îl întrebi pe tip mai multe detalii despre el, erai curioasă să afli orice amănunt despre el, ca şi cum ai vrea să îl cunoşti mai bine. Mă simţeam ciudat, dar îmi plăcea, era ceva nou pentru mine să te văd cum deschizi tu subiecte cu persoane străine, în special de sex masculin. Începe tipul să îţi povestească despre el şi fosta lui soţie, tu eşti curioasă să afli de ce au divorţat, el îţi răspunde.

Continui să îl interoghezi, pui întrebări despre educaţia şi cariera lui, dacă practica vreun sport şi ce căuta pe aici. Cu aceeaşi politeţe îţi răspunde la toate întrebările. Vine tipa cu şampania şi caviarul pentru toţi 3, ne pune în pahare rose-ul şi pleacă. Toastăm toţi trei pentru o seară minunată, reuşită. Mă uitam la tine, erai diferită, era ceva nou la tine, dar nu puteam să îmi dau seama ce. Dacă până atunci îţi simţeam sexualitatea la un anumit nivel, acum parcă erai foarte excitată, glasul îţi era diferit, vocea îţi tremura când vorbeai cu el, erai curioasă despre multe aspecte legate de el.

Îmi plăcea să te văd fericită, să te văd că te simţi în largul tău, fără inhibiţii, liberă. Sex-appeal-ul tău era acum şi mai ridicat, zâmbeai şi chicoteai cu tipul ăsta, dar şi eu mă simţeam în largul meu. Mă excita când te vedeam aşa, eram în al nouălea cer, eram împlinit cu mine şi cu gândul că voiam să îţi ofer o seară perfectă. Iei o pauză de la interogatoriu şi îmi spui că ai parte de tot ce ţi-ai dorit, o seară şi o cină perfectă, alături de persoană dragă, iubită şi dorită. Fără să sfieşti, de parcă tipul ăsta nici nu era prezent acolo şi nu auzea tot, îmi spui “iubire, vreau să ţi-o sug tare mult, sunt umedă, cred că am udat şi scaunul”.

M-ai lăsat fără nici un cuvânt în minte, îmi era oarecum ruşine de tipul ăsta, nu ştiam cum să reacţionez, era ceva ciudat să aud aşa ceva de la tine în prezenţa unui străin. Tipul când a auzit asta, politicos cum era, zâmbind uşor cu colţul gurii, a dat să se ridice, dar tu i-ai pus mâna pe coapsă, foarte aproape de scula lui, şi i-ai spus să stea jos. La fel ca şi mine, a fost luat şi prin surprindere de reacţia ta. În ochii tăi vedeam o dorinţă puternică de a face sex, dar pentru prima oară eram în dubii, nu ştiam dacă cu mine vrei sex sau cu el, sau cu amândoi.

Am tăcut din gură, nu am zis nimic. Am căzut un pic pe gânduri, nu ştiam ce ar trebui să fac mai departe, nu mai trecusem prin aşa ceva tu tine. Dar, cum amândoi ne doream o seară perfectă, am lăsat lucrurile aşa şi mi-am spus… fie ce o fi. Ridic paharul pentru un nou toast, mă ridic în picioare şi spun “pentru cea mai iubită, atrăgătoare, senzuală şi erotică persoană din viaţa mea, te iubesc!”, ciocnim toţi trei, la care tipul, probabil din cauza alcoolului sau a esenţei de sex pe care o emanai, spune “şi eu”. Eu nu mi-am dat seama de ce a zis, ochii şi urechile erau aţintite spre tine. …

… citeste partea a doua …

Poveste scrisa de: Nimeni Altu’

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”. 😊 Click pe butonul de donaţie!

 

 

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

2 comentarii la „O seară specială pentru soţia mea (1)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.