Ultima partidă de sex cu doi foşti iubiţi (2)

… Toţi trei în picioare, mă sărutau pe trup, rotindu-se în jurul meu. Sânii, abdomenul, coapsele şi fesele au fost cel mai des atinse şi sărutate. Primeam cu bucurie atenţia lor. În toată acea aglomeraţie, abia reuşeam să-i ating, se mişcau tot timpul în jurul meu. Când unul dintre ei îmi alinta sfârcurile cu buzele şi limba, îl apăsam pe cap. Aproape că nu voiam să se oprească. S-a nimerit ca amândoi să facă acelaşi lucru. Fiecare se ocupa de câte un sân, îi apăsam pe cap, privindu-i cu plăcere cum sugeau lacom. …

Eram aproape de pat. Cei doi bărbaţi m-au invitat să mă întind. Eu pe mijlocul patului, Flavius şi Lucian m-au urmat imediat cu penisurile ridicate. Aşezată pe spate, picioarele uşor depărtate, cel stâng flexat… capul aşezat pe perna moale şi pufoasă. S-au poziţionat la stânga şi la dreapta mea. Mâinile lor alunecau pe trupul meu, îmi căutau gura pentru un sărut. Pe rând, îi prindeam de gât şi ne sărutam pasional.

Lucian a coborât spre sânii mei, în timp ce mă sărutam cu Flavius. I-a prins pe amândoi, trăgea de ei, îi apăsa. Buzele mi-au prins sfârcurile… sugea zgomotos. Pe alocuri i-am simţit dinţii muşcându-i nu foarte tare. După un timp au făcut schimb, când unul, când altul îmi sugeau sânii, iar cu degetele îmi masau labiile şi clitorisul.

Pornise amândoi în explorarea trupului meu… Lucian îmi alinta sânii, trăgea de ei, îi muşca… Flavius s-a dus mai jos, spre abdomen. M-a sărutat la buric. Limba şi-a făcut simţită prezenţa… aahh… apăsând ferm. Mâinile îmi masau coapsele. Torceam ca o pisicuţă, aşa de răsfăţată mă simţeam. A ajuns cu capul între picioarele mele… mi-a sărutat labiile pe toată lungimea lor. Vârful degetelor abia îmi atingea pielea, făcându-mă să tresar. Fiori m-au cuprins instant. Trupul mi se arcuia, suspinând tot mai des.

Flavius şi-a făcut loc între picioarele mele. Săruturi şi mângâieri pe partea interioară a coapselor. Urca şi cobora încet. Mă excitasem destul de tare… abia aşteptam să-i simt gura lipită de vulva mea. Nu a durat mult şi dorinţa mea s-a îndeplinit. Buzele calde s-au lipit de labii… aahh… mi-am arcuit trupul şi mai mult. Din poziţia în care eram am întins mâna pe sub Lucian şi i-am prins penisul. Îl frecam uşor.

Lucian s-a ridicat, a venit în genunchi spre mine… penisul era aproape de gura mea, ţinându-l cu mâna dreaptă. Nu m-am putut abţine să nu-l prind cu gura. A venit mai mult spre mine. Capul spre el, primeam cu plăcere penisul lui în gura mea. S-a aplecat, sprijinit în braţe, eu cu capul sub el. Se împingea în mine tot mai mult. A fost o chestiune de timp până când a început să mişte din bazin în sus şi în jos… mmmh…

Flavius îmi depărtase labiile cu degetele, limba îmi explora interiorul… din instinct îmi mişcam bazinul, de parcă voiam să intre şi mai mult în mine. Aveam o mână pe capul lui Flavius, îl apăsam ferm între picioarele mele. În acelaşi timp, îl apăsam pe fese şi pe Lucian să vină şi mai mult spre mine. Penisul intra mai mult de jumătate în gura mea, dar ritmul mişcărilor nu erau foarte rapide.

Voiam să fiu plină de penisul unuia dintre ei, nici nu mai conta care. Cum Flavius se afla deja acolo, am scos penisul lui Lucian din gura mea şi i-am zis… fute-mă!… te vreau adânc în mine!… Acesta s-a ridicat, mi-a depărtat şi mai mult picioarele. Dintr-o clipă în alta mă aşteptam să fiu penetrată de către el. Vârful penisului mi-a atins clitorisul… apăsa ferm, se freca de el… mmmhh… S-a poziţionat un pic mai jos. L-am simţit atingându-mi labiile.

A împins încet… mmmhh… după ce a intrat tot, am pus mâna pe fesele lui să rămână aşa câteva momente. Lucian privea cum eram penetrată de Flavius. Nu aveam idee ce gândea, dar nu-mi păsa prea tare. Doar că l-am surprins făcând asta. Flavius, mă ţinea de coapse, aşezat în genunchi şi se mişca tot mai energic. Aş fi vrut să se lase cu totul pe mine, să-l simt foarte adânc în mine, dar îl incomoda poziţia lui Lucian, căruia îi făceam sex oral.

I-am zis lui Lucian să vină în locul meu. M-am răsucit pe o parte. Flavius a ieşit din mine. A aşteptat să vadă ce vreau să fac. Aşezată capră, cu fundul spre Flavius, capul spre Lucian. Imediat i-am prins penisul cu gura. Cu mâna stângă l-am invitat să vină mai mult spre mine, să intre mai mult. De partea cealaltă, Flavius şi-a potrivit penisul… mmmhh… a intrat rapid, împingându-mă cu gura în penisul lui Lucian.

De data asta era mult mai bine, îl simţeam penisul foarte adânc, ceea ce mă încânta destul de tare. Şi-a pus mâinile pe şoldurile mele, se mişca foarte rapid. În aceeaşi notă, Lucian… a împins tot mai mult, intrase aproape tot penisul în gura mea. Mişca din bazin, în timp ce mă trăgea de sâni. Mă simţeam extraordinar de bine. Încă o dată îmi trecuse prin minte regretul că nu am experimentat sexul în trei mai devreme.

La spatele meu, Flavius se lovea puternic de fesele mele, ţinându-mă ferm de ele. Am dus mâna la spate şi m-am lovit peste fese. A înţeles, imediat mi-a dat câteva palme peste fese, făcându-mă să tresar. Amândoi mă futeau energic. Aproape că nu mai aveam aer. I-am eliberat penisul lui Lucian, să-mi mai revin un pic. Flavius s-a oprit şi el. A împins puternic şi a rămas nemişcat. Îmi frământa fesele, trăgea de ele.

La puţin timp a ieşit. Cred că cei doi s-au înţeles din priviri ce urma să se întâmple. Lucian a venit la spatele meu, iar Flavius i-a luat locul. Lucian m-a pătruns imediat… aahh… cred că îi era dor să mă fută. Flavius şi-a băgat penisul în gura mea până la jumătate. Îşi mişca bazinul înainte şi înapoi. Am dus o mână între picioarele mele, frecându-mi rapid clitorisul. În acelaşi timp, cei doi mă trăgeau de sâni, de fese.

Mă incita toată scenă… gura plină cu penisul lui Flavius, penetrată energic de Lucian… mă încordasem destul de puternic. Un tremur uşor şi-a făcut apariţia. Cu timpul a devenit tot mai puternic… mmmhh… îl simţeam şi pe Flavius la fel de încordat. Nici nu-mi mai păsa dacă ejacula în gura mea. Se mişca tot mai repede, gâfâind puternic. Nu a durat mult, în gemete zgomotoase… aahhh… sămânţa a ţâşnit în gura mea. S-a împins puternic, până când penisul a intrat tot. Înghiţeam în valuri… mmhhh… tremuram zăpăcită de orgasmul foarte puternic.

Flavius s-a retras, stropi din spermă se scurgeau pe cearceaf. Îmi mângâia sânii, se aplecase spre mine şi mă săruta pe gură, pe faţă. Lucian se mişca energic adânc în interiorul meu. După cum mă ţinea strâns şi după modul cum gemea, eram convinsă că va termina şi el. La puţin timp l-am auzit şi pe el… aahhh… şi-a scos imediat penisul. Sperma a ţâşnit pe spatele meu şi pe fese.

Era momentul să facem o pauză. Eram prea murdară de spermă ca să mă întind aşa pe pat. M-am dus la duş, lăsându-i pe băieţi să socializeze. Nu am idee ce au vorbit, dar când am revenit, i-am văzut zâmbind, sociabili. Trecuse peste şocul de la început. M-am pus între ei, cu braţele i-am tras spre mine. Amândoi au pus capul pe umerii mei, mâinile lor plimbându-se pe mine… pe sâni, pe abdomen, pe coapse. Mă simţeam iubită în preajma lor.

– Dragilor, mă bucur că aţi spart gheaţa şi că aţi trecut peste momentul când v-aţi văzut prima dată. Intenţionat nu v-am zis ce aveam de gând din două motive.

– Care sunt alea?… s-a grăbit Flavius să întrebe.

– Abia aşteptam să vă văd reacţiile. Nu puteam rata aşa ceva. Iar al doilea motiv… mă gândeam că veţi refuza întâlnirea cu mine dacă vă spuneam de la început ce aveam de gând.

– Eu aş fi acceptat dacă îmi spuneai… a zis Lucian.

– Cum zici tu, puiule!… Acum nu mai contează. Contează că suntem aici şi vrem să ne simţim bine. A fost minunat ce am făcut până acum. Parcă îmi pare rău că nu am mai făcut asta până acum… dar asta e.

Discuţia a luat sfârşit, la amândoi le erau dor de săruturile mele pasionale. Cum altfel, a trebuit să mă împart între ei. Când cu unul, când cu altul. Cum era şi firesc, mădularele lor au prins imediat viaţa. Le-am prins pe amândouă cu mâinile şi le frecam uşor… aahh… Îmi venea să sar pe ele, dar nu mă hotăram cu care să încep primul. Nu-mi făcusem planuri înainte, am zis că ne vom adapta treptat. Nici ei nu aveau experienţă în sexul în trei.

Pe moment mi-a venit ideea. M-am ridicat un pic, apoi m-am urcat peste Flavius. Mi-a prins sânii cu mâinile, trăgea de ei. Şi-a ridicat capul să ajungă cu gura la ei. Între timp, i-am prins penisul şi l-am direcţionat în vagin… aahh… m-am lăsat cu totul în scula lui. Era bine, bine de tot. Lucian a venit mai aproape. Mă mângâia pe spate, pe lateral, pe fese… i-am făcut semn să se ridice. A venit cu penisul la gura mea.

Gura deschisă larg, l-am primit cu bucurie. Sub mine, Flavius îşi mişca bazinul tot mai rapid, în timp ce mă trăgea de sâni şi îi sugea lacom. Lucian împingea penisul tot mai mult, cu mişcări lente. Se retrăgea, apoi împingea din nou în gura mea. Puţin, câte puţin… până când şi-a băgat tot penisul. Buzele lipite la bază, testiculele apăsau pe bărbie, nasul lipit de abdomen. Auzeam cum oftează. A ieşit rapid, s-a lăsat spre mine şi m-a sărutat puternic pe gură. După ce m-a sărutat m-a întrebat:

– Vrei să facem ceva ce nu am făcut niciodată?

– Spune, te rog!

– Dublă penetrare… crezi că putem face?

– Păi, ce mai aştepţi! Invitaţie?… aahh… Găseşti cremă la mine în poşetă.

M-am lăsat peste Flavius, cu un pic de emoţie în suflet. Mai făcusem sex anal, dar niciodată dublă penetrare. Lucian a venit cu cremă la spatele meu. S-a aplecat peste mine… m-a sărutat pe umăr, apoi pe şira spinării. Cobora încet cu săruturile… a ajuns la fese… le-a strâns… aahhh… Flavius nu se oprea din mişcări. Abia când a înţeles că trebuie să fiu pregătită de sex anal s-a oprit. Lucian a pus puţină cremă la orificiul anal… a împins un deget… aahh…

Simţeam totul diferit cu un penis în vagin şi un deget în anus. Lucian s-a asigurat că sunt bine unsă. L-am aşteptat şi pe el până şi-a pus şi pe mădular. S-a apropiat cu penisul… a venit tot mai aproape. Aveam mari emoţii. Vârful m-a atins… încercam să nu mă încordez. Se împingea încet… strângeam uşor din dinţi… vârful a intrat… aahh… şi s-a oprit.

Cu mişcări lente, a împins tot mai mult în mine. Nu mă durea, doar că era o situaţie nouă, o trăire diferită. Ambele orificii pline cu sculele lor. Ochii închişi, gemete şi suspine, mâinile strângeau de braţele lui Flavius. Încet, încet… după câteva stângăcii, cei doi au reuşit să se sincronizeze… când unul se retrăgea, celălalt împingea… aahh… ţipam de plăcere. Mişcările au devenit tot mai rapide. Tremuram puternic, aproape că nu mai ştiam de mine.

Am avut mai multe orgasme într-un interval scurt. Nu credeam că este posibil aşa ceva. Nu mai trăisem asemenea momente, părea de neconceput. Amândoi mă futeau rapid, părea că vor ţine foarte mult până să ejaculeze. Eram atât de năucită, încât nu am realizat că Lucian a terminat în mine. Abia când a ieşit, am simţit stropi din sămânţa lui ce se scurgea din mine. Flavius, mă ţinea de fese, se mişca tot mai rapid în vagin, ţinând în gură sânul stâng… mmmhh… şi-a scos penisul. Sperma a ţâşnit din nou, m-a stropit pe spate şi pe fese. …

… citeste partea a treia …

… citeste prima parte …

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”. 😊 Click pe butonul de donaţie!

 

 

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

4 comentarii la „Ultima partidă de sex cu doi foşti iubiţi (2)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: