Fata din gazdă (4)

… De dimineață Lilith se simțea renăscută. Parcă o mantie grea îi fusese ridicată de pe umerii săi firavi. Eliberarea de care s-a bucurat cu o seară înainte a coincis practic cu prima sa experiență sexuală. Acum devenise femeie în adevăratul sens al cuvântului. Descoperise plăcerile carnale ce până nu demult îi fuseseră interzise. Cunoscuse orgasmul puternic, apropierea intimă cu un bărbat, și toate înainte de orice gând de măritiș. În sinea ei simțea că păcătuise. …

Gustase din fructul oprit, încălcase cea dintâi regulă a paradisului. Astfel, ideologic vorbind, fusese izgonită din rai, cel puțin din cel creat de ea însăși. Propriile hotare imaginare fuseseră destrămate, precum un zid al Berlinului ce a fost dărâmat într-o singură noapte. Probabil Dumnezeu își întorsese fața de la ea. Îngerașul păzitor fugise și el mâncând norii.

Însă o nouă pereche de ochi o privea vicleană din cel mai ascuns loc. Să fi fost aceia ochii ispitei sau ai vreunui demon? Sau erau cei ai destinului ce i se așternea aievea? Nu își bătea prea mult capul cu aceste gânduri analitice, sau cel puțin nu mai prefera să o facă. Voia să se bucure de prezent, de viață, de plăceri și de tot ce găsea mai bun în cale. La bucătărie se întâlnește cu Adam. Lilith îi zâmbește complice și îl atinge pe umăr.

– Mulțumesc pentru aseară. M-am simțit în al nouă-lea cer. Scuze dacă te-am strâns prea tare de cap… Îi șopti aceasta băiatului care tocmai își pregătea un ceai.

Adam ridică brusc privirea și se uită lung la Lilith. Cu sprâncenele arcuite și cu buzele ușor țuguiate o întrebă:

– Glumești?

– Deloc! M-am simțit foarte bine cu tine.

– Cu mine?

– Hai măi termină. Mă faci să mă simt prost acum… zise tânăra, vădit iritată.

– Cum te fac să te simți prost? Nu știu despre ce vorbești…

În acel moment Luci trecu pe lângă cei doi și, cu un zâmbet larg, zise:

– Ce faceți bun aici?

Lilith îl privi pe Lucian și văzu că acesta avea o mică zgârietură pe frunte. Pe loc a înțeles tot ce era de înțeles. Îmbujorată și rușinată a plecat imediat în camera sa și a încuiat ușa să nu poată intra nimeni în urma ei. Unul dintre băieți vine de îndată și încearcă să intre. Văzând că ușa e încuiată începe să bată, însă Lilith nu raspunde. Aceasta era în pat cu ochii închiși, încercând să rememoreze cele întâmplate. La scurt timp îi aude pe frații Popescu cum încep să se certe.

Își dă seama că se ceartă din cauza ei și își acoperă capul cu perna, vrând parcă să intre în pământ de rușine. Vrând să nu mai audă nimic și să uite de tot. După alte câteva clipe a auzit ușa de la intrare și apoi liniște totală. Să fi rămas oare singură? Se întreba Lilith în timp ce își dădea perna deoparte. Se îndreaptă tiptil către ușă și o descuie foarte încet, răsucind cheia cu încetinitorul să nu cumva să facă vreun zgomot.

Scoate capul pe ușă și ascultă cu atenție. Nu se auzea nimic în casă. Îl strigă pe Adam dar nu raspunde nimeni. Se duce la toaletă, se aseaza pe capacul lăsat al closetului și începe să plângă. Îi părea rău că îl rănise pe Adam. Începuse să îl placă și ultimul lucru pe care și-l dorea era să-l înșele cu fratele lui geamăn. Se simțea folosită de Lucian, pângărită, violată, abuzată. Știa în sinea ei că nimeni nu a obligat-o să facă nimic.

Însă fusese atât de convinsă că Adam era cel ce intrase cu o seară înainte în dormitorul său, încât nici nu se obosise să verifice prea mult. Putea să îi deosebească pe frați ziua, pe lumină, însă nu și-a dat seama că pe întuneric îi poate confunda. Se simțea atât de prost pentru tot. Îi venea să plece în acel moment la mama ei și să încheie orice legătură cu această familie de depravați. Chiar așa îi considera, niște desfrânați și păcătoși. Ce fel de creștini erau aceștia dacă nici rugăciunile nu și le spuneau?

În timp ce lacrimile îi brăzdau fețișoara de copilă, umezindu-i buzele și înnodându-i-se sub bărbie, aude ușa de la intrarea principală deschizându-se. Lilith închide ușa la baie și continuă să asculte silențioasă ce se întâmplă în apartament. Aude vocea iritantă a Magdalenei cum chicotea și se hlizea cu cineva, dar nu își dădea seama cine e cea de-a doua persoană. Lilith continuă să asculte cu urechea lipită de ușa de la baie, ca o mamaie curioasă care își pândește vecinii de pe scară.

Aude pașii acestora apropiindu-se pe hol și intrând în dormitorul de lângă cel al părinților, adică în dormitorul băieților. Preț de câteva minute a continuat să o audă pe Magda cum se hârjonea cu respectivul băiat, apoi cei doi au devenit puțin mai silențioși. Lilith deschide cât poate de silențios ușa de la baie și pășește în afara ei. Voia să meargă spre dormitorul său, dar nu știa cum să treacă de cel al băieților fără să fie văzută.

Lumina soarelui ajungea nestingherită până pe hol, semn că ușa de la dormitorul lor era larg deschisă. În timp ce se apropia pe vârful degetelor, precum un tâlhar, Lilith aude niște sunete ciudate venind dinspre dormitor. Genul de zgomote pe care le produci când faci sex. …Lucian face sex cu Magda fară să le pese dacă îi văd sau nu… Își zise ea în barbă cu o notă de indignare. Îl auzea pe băiat cum gemea, iar pe iubita lui cum pleoscăia și mormăia înfundat.

Curioasă din fire, Lilith s-a apropiat de tocul ușii și a aruncat o privire înăuntru să îi vadă pe cei doi în acțiune. …Și așa altceva mai bun nu am de făcut… Se gândea ea. Când i-a văzut a rămas înmărmurită. A simțit cum stomacul i se strânge și un nod i se ridică până sus în gât, blocandu-i respirația. Nu era Lucian, era Adam. Fară să îi mai pese de nimic, a ieșit de după colț și a rămas ca o statuie, privindu-i pe cei doi în toată splendoarea lor.

Magdalena, dezbrăcată fiind și stând cu fundul spre ușă, îi făcea o felație de zile mari fratelui iubitului său. Cu spatele arcuit, și cu ambele mâini în față, aceasta îl sugea pe Adam cu poftă. Mișca rapid din cap în față și în spate, masându-i în același timp scrotul și falusul. Adam era dezbrăcat de la mijloc în sus, stând doar cu blugii descheiați pe el. Cu o mână o magaia pe Magda pe cap și cu cealaltă se sprijinea de marginea patului.

Simțind prezenta spectatorului neinvitat, acesta își ridică ochii de la fata din genunchi și o privește pe Lilith, zâmbindu-i ștrengărește. O trăgea pe Magda din ce în ce mai energic în penisul său și continua să îi zâmbească ironic fetei din gazdă, vrând parcă să o pedepsească pentru ceea ce făcuse ea cu fratele lui. În același timp îl pedepsea și pe Lucian, folosindu-i iubita ca pe o amantă. Tânăra spectatoare nu mai scotea niciun sunet. Rămăsese blocată văzându-l pe Adam cum își abuzează viitoarea cumnată.

Acesta și-a dat ochii peste cap în semn că ejacularea sa era iminentă. După câteva momente de un du-te-vino energic cu capul Magdalenei, Adam o prinde cu ambele mâini de creștet, ca într-o menghină, și o trage spre mădular. Schimonosindu-și fața și oftând sacadat s-a deșertat în gura viitoarei cumnate, fără să o slăbească din strânsoare.

Lilith simte cum nodul din gât i se ridică din ce în ce mai mult și își dă seama că i se face rău. Cu ultimele forțe se întoarce de grabă la baie și începe să se spele pe față cu multă apă rece. Ridică capul șiroindu-i apa de sub bărbie și, respirând din greu, se privește în oglindă. Nu se mai recunoștea. Îi părea că vede o străină. Ea care, cu doar o săptămână în urmă, își trăia viața într-o smerenie deplină, acum asista la scene de preacurvie. „Revino-ți, Lili!” Își zise strângând din dinți.

În acel moment ușa de la baie se deschide și intră Adam cu același rânjet pe față. Părea mândru de ceea ce făcuse. Se duce la closet, ridică capacul, își scoate stromeleagul din pantaloni și începe să urineze de față cu Lilith. Aceasta încerca să îl ignore și să mediteze în continuare la viața ei. Însă sunetul produs de jetul gros ce ieșea din lungul mădular al lui Adam, cu o putere de propulsie a unui taur tânăr, o făcea pe fată să își uite toate gândurile.

– Se zice că e bine să urinezi după sex… ÎI zise băiatul amuzat de situație.

Lilith se străduia să se concetreze asupra reflexiei proprii, însă fară să vrea întorcea capul și trăgea cu ochiul la furtunul de pompier ce desena ghiduș cerculețe în toaletă. Îi plăcea anatomia băieților și cum puteau ei să urineze oriunde și oricum. Cum mâna sa masivă de bărbat tânăr, cu ceas gros și vene pronunțate ținea de falus atât de natural și îl ghida spre unde era nevoie de el. Îi plăcea cum arăta penisul pe jumătate decalotat. Îi admira forța mușchilor pelvieni de a propulsa jetul cu putere.

Dacă se uita mai bine părea un David renascentist ce umplea cu jetul său nesfârșit Fontana di Trevi. Ceea ce o șoca cel mai mult nu este realitatea că Adam urina lângă ea, ci faptul că ea găsea acest lucru atrăgător. Că ei îi plăceau bărbații chiar și în aceste momente nepopulare. Era o noutate și pentru ea acest lucru. Nu mai experimentase până acum și nu își cunoastea nici ea limitele. Lilith, cu un tupeu neașteptat, l-a apucat cu o mână de penis în momentul în care acesta a terminat.

– Nu îl băga încă în pantaloni… I-a zis aceasta.

Apoi, cu o blândețe ce nu putea însemna decât afecțiune, l-a tras spre chiuvetă. A dat drumul unui firicel călduț de apă direct pe glandul său lucios, masându-l lent cu degetele sale firave. Adam, cu gura căscată, privea tălâmb când la penis, când la fata ce i-l spăla cu dragoste. După ce a terminat, Lilith i-a prins bărbăția intrun prosop și l-a înfășurat ca pe un hotdog.

– Acum ești gata să pleci… I-a zis fata sărutându-l pe obraz, în timp ce încă îl ținea de membrul înfășurat.

– Diseară te aștept la mine în cameră.

După ce a agățat prosopul pe ușă, Lilith a ieșit din baie lăsându-l pe Adam cu privirea uimită și cu penisul atârnat. Tânăra elevă s-a întors în cameră și s-a pus direct în pat. Epuizată de la atâtea stări emoționale prin care trecuse a adormit aproape instant. A visat fel și fel de ipostaze erotice, mai mult sau mai puțin plăcute. L-a văzut pe Adam făcând sex cu Magda. Apoi s-a văzut pe ea, în genunchi, satisfăcându-l pe băiat, iar când întorcea capul o vedea pe cumnată cum îi privea de la ușă.

Dintr-o dată se făcea în vis că îi privea mama lui, Maria, iar ea continua să îl sugă fără rețineri. Apoi a simțit că penisul lui Adam devine din ce în ce mai gros, aproape că nu îl mai putea cuprinde. Când a ridicat privirea l-a văzut, în locul băiatului, pe Levi ce îi zâmbea malefic. Bărbatul o ținea strâns de cap și nu voia să îi mai dea drumul, împingând în gura ei mădularul său gros. Zgomotul produs de ușa dormitorului închizându-se, a trezit-o din acest vis ciudat. Când a ridicat capul a văzut că se făcuse deja seară. S-a întors și l-a văzut pe Adam care intrase și care venea zâmbind către ea.

– Shhht!… Îi făcu semn băiatul cu un deget în dreptul buzelor, să nu zică nimic… Rămâi așa, îmi place cum arăți.

Acesta s-a apropiat de pat, s-a așezat lângă fata ce stătea cu fundul în sus și a cuprins-o cu o mână.

– Relaxează-te. Lasă-mă pe mine. I-a zis el în timp ce o mângâia pe spate.

I-a ridicat cămașa de noapte și a coborât mâna pe fesele ei calde. O săruta pe un umăr și îi masa lasciv fundul dezgolit. În timp ce el îi căuta zonele fierbinți, Lilith a început să îndepărteze picioarele. Adam a coborât cu mâna între ele și i-a atins ușor vulva. Fata s-a arcuit de spate, ridicând fundul în sus și oftând zgomotos.

– Se pare că ai visat frumos. Ești deja excitată.

Flăcăul i-a dat părul într-o parte și a început să o sărute pe gât. Pielea ei caldă și umedă mirosea a mosc. Acesta îi sorbea parfumul cu fiecare sărut, în timp ce cu degetele îi separa labiile alunecoase căutându-i clitorisul. Lilith s-a întors cu fața la el și a început să îl sărute pe buze. În timp ce limbile lor își atingeau vârfurile, Adam îi dădea rotocoale lindicului cu degetele lui alunecoase.

Respirația fetei era tot mai apăsată. Se sărutau zgomotos, își sugeau limbile și își mușcau buzele. El a introdus două degete în vulva ei să vadă cât de pregătită e. Au alunecat fără nicio opreliște. Le-a scos și le-a lins sub privirile lascive ale fetei arătându-i cât de poftă îi e de ea. Aveau gust de păsărică tânără.

– Acum ești pregătită… Îi zise el dându-se jos din pat.

Fata a privit nedumerită către el.

– Ai răbdare. Am o idee. Sper să-ți placă.

A cotrobăit prin sertarele de la dressing și a scos o eșarfă și vreo trei cordoane de halat.

– Lasă-te în voia mea. O să vezi… Îi zise el încrezător.

Cu un cordon a legat piciorul ei drept de cel al patului și cu cel de-al doilea piciorul stâng. Lilith le avea acum prinse și desfăcute. Apoi a pus-o să își aducă mâinile pe lângă corp și i le-a încătușat cu cel de-al treilea cordon la spate. La final a legat-o la ochi cu eșarfa ce o avea pregătită. Tânăra era parțial imobilizată, cu fundul în sus și incapabilă să vadă vreun lucru. O ușoară neliniște începuse să pună stăpânire pe ea.

Respira cu gura întredeschisă și își mișca capul într-o parte și în alta încercând să capteze cu auzul tot ce se întâmpla în jurul său. Adam i-a desfăcut bretelele de la cămașa de noapte și a tras-o în jos eliberându-i sânii generoși. Aceștia pulsau voluptoși atunci când fata respira, presându-i sub greutatea propriului corp. Băiatul s-a ridicat în picioare și o privea de la spate pe sclava sa sexuală. Îi vedea posteriorul generos și vulva expusă al cărui centru umed lucea de la excitare.

S-a dezbrăcat complet și s-a așezat în genunchi, lângă pat, ca un credincios la rugăciune. A început să o atingă pe Lilith cu vârful degetelor pe gamba sa fină, admirându-i textura pielii și relieful mușchilor. Îi privea glezna delicată, călcâiul rozaliu, talpa albă și sensibilă, degetele mici și apropiate ce aveau o pedichiură îngrijită. Cu buzele sale fierbinți și dornice a început să muște ușor din fiecare degețel.

Acest lucru o gâdila și o excita în același timp pe Lilith, care încerca să își tragă piciorul, dar nu reușea pentru că era legat bine. Cu limba sa umedă, Adam a început să o lingă pe talpă, lăsându-i dâre lucioase pe pielea ei fină. Tânăra își musca buzele și își umfla nările pufăind zomotos. A urcat mai apoi spre gleznă, unde limba sa caldă a început să alunece veselă în jurul acesteia. Toți porii de pe piciorul fetei erau acum pronunțați și excitați.

Cu o răbdare de invidiat, Adam și-a continuat drumul peste gamba sa cărnoasă, escaladând acest deal, ca mai apoi să îl coboare abrut în zona sensibilă din spatele genunchiului. Pe oriunde mergea drumețul jucăuș, presăra sărutări umede precum firimiturile lui Hansel, vrând parcă să știe de unde a plecat. Prima depresiune moale și caldă din spatele genunchiului a fost un popas bine meritat pentru călătorul nostru ostenit de la atâta drum.

Aici a decis să zăbovească puțin și să o sărute intens pe Lilith, care se arcuia de spate și ofta datorită acestei torturi plăcute. Următoarea provocare o constituiau coapsele, care erau și mai voluptoase dar și mai primejdioase. Puteai oricând să aluneci în abisul cald dintre ele și nu știai niciodată ce te putea aștepta acolo. Buzele flăcăului, ajutate de limba sa fierbinte, au continuat să sărute pulpele fetei, a carei carne fremăta de la atingeri și de la aerul cald ce ieșea din nările lui Adam.

Lilith își ridica fundul în sus și expunea la maxim vulva dornică de limbi. Flăcăul începuse să simtă aroma de păsărică încinsă, amestecată cu tente de anason, tămâie și cremă de corp. Acest lucru îi chinuia falusul erect, ce lăsa involuntar picături lipicioase când se atingea de pielea fetei. Adam ba cobora cu buzele pe interiorul coapselor, fără să atingă deloc vulva, ba se urca pe fesele ei bucălate, pe care le musca lasciv.

Văzând că Lilith își tot împinge posteriorul în sus, băiatul se poziționează intre picioarele fetei, pune o palmă sub abdomenul acesteia și o ridică cu fundul la nivelul nasului său. Cu cealaltă mână o prinde de o bucă și trage de ea scoțând la lumină un anus curat și micuț. Chiar dacă îi era poftă să o guste, s-a oprit pentru o clipă și, ca un somelier cu experiență, a apropiat nările de fundul fetei și a adulmecat miresmele ei cele mai intime.

Apoi, în aceeași notă profesionistă, a țuguiat limba și a atins-o numai puțin pe sfincterul său roz, ca o primă degustare. Îi plăcea să o tatoneze. Abdomenul fetei pulsa deasupra palmei sale, însă ea nu zicea nimic. Se complăcea în tot ceea ce îi făcea băiatul. Văzând acest lucru, Adam și-a umezit intens limba și a început să o lingă în fund pe Lilith. O lingea ca pe o înghețată de vanilie în miez de vară. Se ridica cu limba până sus la noadă, apoi cobora iarăși, ajungând aproape de intrarea în vagin.

Saliva abundentă a băiatului se prelingea până între labiile fetei, amestecându-se cu sucurile ei proprii. Tânăra tot încerca să îi atingă limba flăcăului cu vulva cea încinsă, însă acesta o evita cu succes ca un acrobat profesionist. Văzând că Lilith începe să se vaite de la excitare, Adam decide să îi curme chinul și să cucerească și ultima redută. Fară să o anunțe și fară menajamente se năpustește cu toată gura pe vulva sa mustind a lichid, și începe să o guste ca pe o savarină.

Lilith se arcuiește și se oprește din respirat pentru câteva clipe, încercând să facă față torentului de senzații ce îi inundase întregul corp. Preludiul și așteptarea i-au intensificat plăcerea pe care o resimțea acum. Voia să îi zică lui Adam să o ia mai ușor însă acesta era încăpățânat. Profitând că era legată și nu se putea opune, băiatul îi lingea intens vulva, îi sugea clitorisul, îi introducea limba în vagin, îi sorbea seva produsă de acesta.

Adam o susținea de abdomen și, ținându-și fața lipită de fundul fetei, repeta acest ritual fără încetare. Tânăra elevă tremura necontrolat. La un moment dat băiatul s-a oprit și s-a dat jos din pat. Derutată și încinsă Lilith nu știa ce se întâmplă. A simțit cum flăcăul s-a urcat înapoi, i-a ridicat fundul și a început să își frece glandul între labiile sale, pentru a-l lubrifia. A potrivit penisul la intrarea în vagin și a penetrat-o adânc. Mădularul lung și vânos a alunecat destul de ușor în vaginul său febril.

Lilith și-a arcuit gâtul și a gemut zgomotos, însă himenul său elastic de virgină s-a întins fără să se rupă. Băiatul se sprijinea în ambele mâini și pompa energic în posteriorul bucălat al elevei. Unde de soc îi făceau bucile și sănii să zvâcnească la fiecare penetrare adâncă. Tânărul se mișca neostenit, păstrând ritmul ca la început, penetrând-o adânc în acea poziție. Falusul său lung intra și ieșea grăbit în vulva fetei, ca un piston propulsat de un motor. Eleva ofta tot mai tare, semn că orgasmul îi era aproape.

Nu îi trebuia foarte mult, fiind deja epuizată de preludiul cel lung și de sexul oral. Când gemetele ei se îndesiseră și climaxul se apropia, a auzit cum o altă persoană s-a urcat în pat lângă ei. Eșarfa i-a fost scoasă de pe ochi și l-a văzut pe Adam cu penisul erect aproape de gura sa. Stupefiată a întors capul să afle cine o penetrează în vagin și îl vede pe Lucian. Înainte să apuce să mai zică ceva, Adam o prinde de cap și îi introduce penisul în gură. A încercat să își desfacă legătura de la mâini dar fără succes.

Lucian o penetra cu sete pe la spate, Adam o pistona în gură, iar ea se apropia involuntar de un orgasm pe care încerca să îl oprească. Lucian a simțit spasmele vaginului și a înțeles că Lilith își va da drumul din clipă în clipă. Atunci a mărit ritmul cât a putut de mult și a intrat cât a putut de adânc în ea să o facă să aibă un orgasm puternic. Fata încerca să îl împingă de abdomen cu mâinile legate la spate dar nu reușea să rezolve nimic. Adam era excitat de faptul că amândoi o futeau pe Lilith și se apropia și el rapid de orgasm.

Senzațiile de placere și frustrare o copleșiseră pe Lilith. Îi era ciudă că se simțea atât de bine, în timp ce era folosită de ambii frați precum o sclavă sexuală. Voia să îi certe și să îi lovească pe cei doi gemeni, dar plăcerea dată de două penisuri care o penetrau din direcții diferite era posedantă. Cu ultimele sale puteri a încercat să se împotrivească orgasmului, dar când Lucian a început să geamă, iar sperma sa vâscoasă și fierbinte i-a inundat vaginul, o plăcere caldă și vinovată a pus stăpânire pe pântecele ei. Aproape în același timp a ejaculat și Adam, iar laptele său dulce i-a umplut gâtul.

Spasmele climaxului o făceau pe Lilith să tremure din toate încheieturile. Băieții o țineau zdravăn și o penetrau adânc în timp ce se goleau în ea. Tânăra elevă înghițea rapid tot ce îi oferea Adam că să poată respira. Cu cât se goleau mai mult flăcăii, cu atât mișcările lor erau mai lente, iar Lilith reușea să își mai tragă sufletul. La final băieții rămăseseră muti.

Se uitau la Lilith, în care intrau penisurile lor, cum încă tremura de la orgasm și procesau tot ceea ce se întâmplase. Și-au scos falusurile epuizate din ea, lăsând picături lipicioase să cadă neglijent pe cearceaf. La final au dezlegat-o la mâini și la picioare, s-au îmbrăcat și au plecat din dormitor. Tânăra, extenuată de la orgasm, a adormit din nou, așa plină de spermă cum era. …

… citeste partea a cincea …

… citeste prima parte …

… citeste partea a doua …

… citeste partea a treia …

Poveste scrisa de Whorely – Blowjob.ro

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

11 comentarii la „Fata din gazdă (4)”

  1. Foarte frumos scenariul, nu mă așteptam la asemenea senzații 🙂 Spor la scris! Aștept cu interes și alte povești!

  2. E magie deja aici. Așa tare se incarcă in tensiune toată povestea și așa natural curge… foarte plăcut la citit. Nici nu am realizart ca îmi țineam respirația :)) O sa am inspirație pentru textele mele în curs de editare 🙂 Ești bun la texte, felicitări!

    1. Chiar e buna povestea:)) era puțin mai excited si putin ” crepy” nu știu sa explic exact.. dacă o durea cand o penetra prima oara.. putin sadic mai bine spus😁

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura