… Nu ştiam ce aşteptări să am în acea seară, mi-aş fi dorit să existe o apropiere fizică între noi, dar totul depindea de ce-şi dorea ea. Priveam către trupul ei, suspinând încet, în timp ce degetele ei continuau să exploreze de-a lungul penisului. S-a uitat la mine lung, afişând acel zâmbet ce ascundea adevăratele ei intenţii. Chiar dacă în mare parte dorinţa ei a fost îndeplinită, am văzut-o cum a tras de pantalonii mei, ajutându-mă să mă dezbrac de tot. …
– Ce vrei să faci?… am întrebat eu, în timp ce ea trăgea de pantaloni.
– Nimic. Te ajut un pic.
– La ce mă ajuţi?…
Mi-a luat mâna dreaptă şi a aşezat-o pe unul dintre sâni. Mi-a închis gura cu un simplu gest. Ţineam în mâna mea sânul ei stâng, apăsând încet, la fel de timid, precum mai devreme.
– Poate că ar trebui să mergem mai departe… zise ea destul de timid.
– Crezi că am putea să facem asta fără să ne afecteze relaţia de prietenie?
– Asta depinde de noi. Şi apoi, tu nu vrei acelaşi lucru?
– Chiar foarte mult!… am răspuns destul de repede, sigur pe mine.
– Atunci ar trebui să ne bucurăm de acest moment…
– Bine…
Cred că niciodată nu am fost pus într-o asemenea situaţie, atât de ciudată precum mă aflam eu cu Monica. La atâta stângăcie din partea noastră, era nevoie de ceva pentru ca să dezamorsăm situaţia tensionată în care ne aflam. Deşi ar fi trebuit să fac ceva, nu eram în stare să fac o mişcare pentru a merge mai departe. Am văzut-o pe Monica că s-a întins între picioarele mele. A ţinut penisul în dreptul feţei, ca şi când voia să facă o măsurare.
Mâna culisa fin de-a lungul penisului, din când în când îmi masa uşor scrotul. Respiram greu, pupilele excitate la maxim. Ştiam ce voia să facă, dar trăgea de timp sau poate că avea nevoie de o încurajare din partea mea. Am întins mâna şi i-am atins obrazul. Cu partea exterioară a mâinii mişcam încet pe obrazul ei. Aş fi vrut să o sărut în acel moment. De regulă, sunt mai pupăcios, dar nu şi Monica. Are o repulsie la sărut şi nu ştie să explice (sau nu vrea) de ce nu-i place să fie sărutată.
– Crezi că eşti pregătită să continui?
– S-ar putea să fiu… a zis ea, dând ochii peste cap.
A venit mult mai aproape de instrumentul meu. Atât de aproape că am simţit sărutul scurt oferit pe lateral. Cum prima atingere a fost cea mai grea pentru ea, următoarele au fost mult mai rapide, ceva mai dezinvolte. Mi-a prins penisul între buze, mişca capul încet, limba făcea rotocoale în jurul măciuliei. Se cunoştea că nu avea prea multă experienţă, dar cu toate astea simţeam plăcere.
– Ştii că nu am experienţă… Îţi place?
– Daa… i-am răspuns imediat.
Încurajată de răspunsul meu, mişcările au devenit un pic mai ample. Buzele alunecau, strânse în jurul glandului. Alunecau cât să treacă de capul penisului, apoi revenea uşor la vârf. M-a privit o vreme, se uita în ochii mei, în timp ce îmi sugea penisul. Poate că mă studia, îmi studia reacţiile. A închis ochii… mişcările ceva mai rapide, ceva mai dezinvolte. Gemetele au apărut natural, încordat fiind.
După un timp s-a oprit, şi nu pentru că i-a displăcut ceva. Din privirea ei mi-a lăsat impresia că se întreba… De ce nu fac asta mai des?… Dacă mi-ar fi adresat întrebarea, răspunsul firesc era… Pentru că i-ai speriat pe toţi cu atitudinea ta!…
Am văzut-o cum se ridică pe pat. Prosopul ce-l avea lângă ea l-a aruncat în lateral. A venit spre mine, s-a pus în şezut aproape de penisul meu. Părea lipit de pubisul ei, degetele le plimba de-a lungul său. Încă nu se simţea pregătită să facă asta. Cred că ăsta era motivul pentru care a întârziat să-şi introducă penisul în vagin.
– Vrei să o fac eu?
– Cred că mă descurc singură, doar îmi făceam curaj.
– Ne putem opri aici. Până îţi faci duş o să mă masturbez şi apoi o să mă liniştesc. Ne liniştim amândoi până la urmă…
– Te-ai masturba cu gândul la mine?
– Cu siguranţă!
– Cu gândul că pula asta era în mine şi că mă futeai?
– Daaa…
Se pare că atât a avut nevoie. A avut nevoie de un mic impuls pentru a trece mai departe. Abia trecuse câteva secunde de la răspunsul meu, că, s-a ridicat în genunchi, cu mâna îmi ţinea penisul. L-a poziţionat între labii şi s-a lăsat în jos… până a intrat tot.
– Ahhhh…
– Ce strâmtă eşti, Monica!
Mi-am dus mâinile la sânii ei. I-am prins pe amândoi, fără să mai am vreo reţinere. Am prins curaj şi eu. Trăgeam de ei, îi apăsam din ce în ce mai ferm. Monica a rămas nemişcată cu penisul adânc în interiorul ei, apoi a început să se ridice treptat, cu mişcări tot mai ample. Avea ochii închişi, capul lăsat pe spate, părul liber căzut peste umeri.
Se mişca tot mai rapid, părea că sare pe mine, ţinând mâinile pe pieptul meu. Mă simţeam extraordinar să mă simt călărit, mai ales de Monica, deşi ar fi trebuit să discutăm unele aspecte înainte. În special despre ejaculare.
Cred că obosise la un moment dat. Cu un pic de efort, a reuşit să-şi treacă picioarele către mine. Se ţinea în braţe în timp îşi ridica câte un picior în aer, eu privind la păsărica ei înfiptă în scula mea. Am dat să mă ridic, ţinând-o de talie. Ea s-a lăsat pe spate, eu urcându-mă deasupra ei. Cumva am reuşit să schimbăm poziţia fără să pierdem contactul dintre noi.
Sprijinit în braţe, am început să mă mişc destul de rapid. Ea şi-a ridicat picioarele lipindu-le de mine. M-a tras cu braţele ca să mă las peste trupul ei. Ritmul foarte rapid, ea gemea puternic şi îmi spunea într-una să nu mă opresc. Am făcut-o abia atunci când am observat că s-a liniştit, nu mai era atât de agitată ca până atunci. Nu mai făcusem sex de multă vreme şi eram şi eu foarte aproape de a ejacula, dar am zis să aştept reacţia ei, ce nu a întârziat să apară.
M-a simţit foarte încordat, respirând greu, gemete zgomotoase… când Monica mi-a spus:
– Vreau să termini în mine!
– Ceee!?
Nu aş fi vrut să-i fac pe plac, aveam de gând să mă ridic în ultima clipă, numai ca să nu ejaculez în interior, dar ea mi-a citit gândurile. M-a prins tare cu braţele, picioarele s-au înşurubat în jurul taliei. Degeaba am vrut să mă ridic. Sperma a ţâşnit în interior, era prea târziu ca să mai pot face ceva. Până nu a simţit că am finalizat tot nu mi-a dat drumul.
– De ce m-ai ţinut?… am întrebat gâfâind, după ce m-am ridicat de pe trupul ei.
– Nu se va întâmpla nimic…
– De unde ştii?
– Ştiu eu, ai încredere în mine.
După ce mi-a răspuns am văzut că şi-a dus mâna între picioare, a băgat două degete în interior. Degetele pline de sămânţă bărbătească, pe care a început să le lingă, să le cureţe metodic.
– Dacă voiai atât de mult să o guşti, aş fi putut termina direct la tine în gură şi nici nu riscam nimic.
– Dar mi-ai fi luat plăcerea de a face asta cu degetele mele…
– Nebună mai eşti!
– Merg să fac un duş…
– În sfârşit!
Am adormit cu greu după sexul făcut cu ea. Încercam să-mi dau seama de ce a făcut asta, dacă îşi doreşte o relaţie cu mine, dacă eu îmi doresc o relaţie cu ea. În schimb ea, a dormit dusă pe fotoliul ei. Poate că a avut nevoie doar de o descărcare sexuală şi eu am fost “subiectul” potrivit. Dimineaţa, radia de fericire. Gândurile mele din timpul nopţii s-au risipit imediat după ce mi-a spus că nu se va mai repeta ce am făcut noi cu o noapte înainte. Răspunsul la întrebarea… De ce?… nu a mai venit din partea ei.
Partea bună că nu a rămas însărcinată. Câteva luni m-a ţinut într-un stres continuu, iar ea părea foarte dezinvoltă şi nu se stresa deloc. Poate că asta mă enerva şi mai tare, faptul că pentru ea nu conta foarte mult dacă rămâne sau nu însărcinată.
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Foarte frumoasa poveste
Păcat că nu au mai continuat întâlnirile sexuale