Soţia vărului meu… dornică de sex (1)

Deschizând subiectul despre sex, din acel moment, totul a devenit ciudat. Aşezaţi pe pat, eu întins, încercând să maschez cu mâna erecţia ce începea să devină tot mai vizibilă. Ea în şezut, cu genunchii la piept, braţele în jurul picioarelor, vorbind deschis despre sex. Poate că a fost scânteia de care aveam nevoie pentru a aprinde focul între noi. În acelaşi timp, conştiinţa îmi spunea că nu este bine ce facem. O astfel de discuţie se putea încheia doar cu sex, aşa simţeam atunci, dar ea nu era iubita mea. …

Mutat de puţină vreme în capitală, aveam nevoie de puţin sprijin până îmi găseam un job stabil, să-mi pot permite o chirie decentă şi apoi, în timp, le făceam pe toate. Vărul meu s-a oferit să mă ajute o perioadă, oferindu-mi una dintre camerele libere, până reuşesc să pun pe picioare. El nu locuia singur, ci împreună cu soţia lui. O vreme mi s-a părut o femeie antipatică, rece, dar poate că nu i-am oferit înainte o şansă să o cunosc mai bine.

Acum era momentul potrivit. Încă din primele zile, locuind în casa lor, după ce am interacţionat cu ea mai mult timp, am realizat că i-am pus o etichetă greşită, aşa… la prima impresie. Greşeală de începător. Cu cât interacţionam mai mult, îmi părea o femeie de treabă, pe lângă faptul că este o tânără femeie, şi atrăgătoare pe deasupra. Găsisem un job part time, era ceva decât deloc. Faptul că munceam mai puţine ore, îmi permitea să ajung mai devreme acasă decât vărul meu, iar asta mă punea în postura să conversez mai mult cu ea.

Trecuse mai bine de trei săptămâni de când mă angajasem. Nu-mi convenea programul pentru că nu primeam un salariu întreg. Mi s-a spus să am răbdare, măcar o lună de probă,  apoi să se va lua o decizie în privinţa mea.

Ajungeam acasă destul de devreme. Graţiela, fiind casnică, avea toată treaba terminată până ajungeam eu. Se vedea că-i place compania mea, altfel nu ar fi fost mai tot timpul în preajma mea. Cei drept, începuse să-mi placă de ea, ceva mai mult decât ar fi trebuit. Aşa s-a ajuns să vorbim diverse lucruri, printre care şi subiectul sex. Totul a început dintr-o glumă. A scăpat porumbelul pe gură, spunându-mi cât de rar face sex cu soţul ei. De aici, subiectul sex s-a dezvoltat foarte mult.

Aveam erecţie, încercam să o ascund. Ea, uşor roşiatică în obraji, şi-a dat drumul la limbă şi mi-a povestit destule intimităţi. Degeaba am încercat să-mi ascund erecţia, a observat ceva, altfel nu-mi explic reacţiei ei.

– Cred că nu te-am plictisit cu vorbăria mea…

– Nu, deloc! De ce spui asta?

– Ţi-am văzut erecţia în pantaloni, spuse ea, moment în care ea a lăsat privirea în jos.

Brusc s-a lăsat o tăcere ciudată. Eu nu am reuşit să am reacţie la replica ei. Aşezaţi pe pat, nu mai eram în stare nici unul să rupă acel blocaj, pentru a continua discuţia. În acelaşi timp, penisul devenise destul de deranjant în strânsoarea chiloţilor. Voiam să bag mâna în pantaloni să-l aranjez, să fac ceva în acest sens, dar mă temeam să fac asta. Până la urmă nu am mai rezistat. Am prins cu mâna de pantaloni şi chiloţi, reuşind să-l eliberez un pic.

– Scuze, a trebuit să fac asta. Mă deranja foarte tare, sper că mă înţelegi!

– Da, cum să nu… zise ea… aaa… o ai atât de mare?… a venit replica ei, ce m-a luat prin surprindere.

– Aaa…

– Te rog să mă scuzi, nu trebuia să spun asta! Uită ce am spus! M-a luat gura pe dinainte…

– Aaaa… este în regulă! Nu este o problemă că ai întrebat. Dacă vrei îţi pot răspunde…

– Nu, nu trebuie… doar dacă nu te simţi stânjenit de situaţie.

– Nu, nu mă simt. Ca să-ţi răspund, nu am un penis imens, este un penis de nivel mediu, dar în strânsoarea chiloţilor poate să devină foarte deranjant.

– Înţeleg… am înţeles acum.

– Îţi pot arăta, dacă vrei… aşa îţi vei face o idee… i-am replicat, în timp ce îmi bătea inima cu putere, neştiind cum va reacţiona ea.

Graţiela s-a mutat la marginea patului. Am crezut că vrea să plece din camera în care eu dormeam.

– Cred că am sărit calul de data asta. Nu trebuia să-ţi propun aşa ceva… încerc eu să mă scot din situaţia jenantă.

– Nu, nu trebuie. Este vina mea, eu am deschis subiectul.

Am venit şi eu la marginea patului, la mică distanţă de ea. Stăteam amândoi privind în jos, fără să mai spunem nimic, deşi amândoi suntem trecuţi de vârsta de 30 de ani. Nu ştiam ce urmează, ce ar trebuit să fac sau să spun mai departe. Eram convins că eu trebuie să fac următorul pas, dacă voiam să fac sex cu Graţiela. M-am ridicat în picioare, la nici un metru în faţa ei. Ea a ridicat privirea spre mine, roşie la faţă.

La puţin timp, am tras în jos de pantaloni şi de chiloţi, lăsând să iasă penisul în totalitate afară. Penisul erect împungea aerul. Graţiela l-a văzut, instant a pus mâna la gură. Cu ochii mari privea către el. Nu am înţeles niciodată de ce femeile pun mâna la gură când văd un penis. Poate că nici ele nu ştiu să explice logica din spatele acestui gest.

Nu m-am grăbit să-mi bag penisul în pantaloni. Aproape un minut am stat cu el scos afară, sub privirile tăcute ale ei. După, mi-am băgat penisul în chiloţi. Aşteptam o reacţie din partea ei, dar care nu venea.

– Ce părere ai?

– Ce părere să am eu?!… a zis ea vizibil stânjenită. Nici nu l-am văzut prea bine.

– Dacă vrei, ţi-l mai arăt o dată… îi spun eu plin de încredere.

– Nu, nu trebuie… spuse ea, abia şoptit.

– Vrei?

– Nu… lasă!…

În acel moment am scos din nou penisul afară şi am venit mai aproape de ea, în sufletul ei. Nu ştiu dacă se aştepta la asta, dar nu şi-a mai pus mâna la gură, a venit un pic spre mine, gura deschisă şi mi-a prins penisul între buze… aahh… mmmhh… cu mâinile îmi ţinea marginea pantalonilor, în timp ce mişca capul spre mine, penisul alunecând uşor, nu foarte adânc în guriţa ei.

Sugea din ce în ce mai lacom, zgomotele ei mă aţâţau şi mai tare. Am întins mâna spre sâni, masându-i pe deasupra bluzei. Voiam să-i simt în mâna mea. Nu are sâni foarte mari, dar îmi imaginam că sunt plăcuţi la atingere. Până la urmă am tras de bluză în sus, mi-am strecurat mâna pe dedesubt şi am reuşit să-i scot afară din sutien. Graţiela era ocupată cu penisul meu, nici o clipă nu l-a eliberat din strânsoarea buzelor. Pe moment mă mustra conştiinţa, ştiam că nu este bine ce facem, dar nu mă puteam opri. Răul era deja făcut.

Timp aveam destul până când venea soţul ei, însă, panica m-a făcut să pierd noţiunea timpului. Nu mă mulţumeam doar cu un sex oral, voiam mai mult. Voiam să intru în ea, între labiile ei, să o pătrund adânc. După un timp, m-am dat uşor înapoi. Graţiela, roşie în obraji, a ridicat privirea nedumerită spre mine, neînţelegând ce se întâmplă. Posibil că ea îşi dorea să se termine aşa, cine ştie? Eu aveam alte planuri.

M-am aplecat spre ea şi am sărutat-o pe gură. Nu se aştepta la aşa ceva. Mai târziu mi-a explicat de ce. Soţului ei îi displace ideea de sex oral, datorită faptului că nu ar mai fi în stare să o sărute după. Sărutând-o eu, ea nu s-a aşteptat ca un alt bărbat să facă asta, crezând că toţi bărbaţii avem o problemă cu sărutatul partenerei după un sex oral.

I-am scos bluza, apoi şi sutienul. Nu am întrebat-o dacă vrea, ci doar am făcut-o. Cum ea nu s-a împotrivit, am mers mai departe, dezbrăcând-o de pantalonii lungi subţiri, şi apoi de chiloţi. Iute, am rămas şi eu fără haine. Am întins-o la marginea patului cu faţa în sus, picioarele depărtate, genunchii flexaţi. M-am urcat deasupra ei, fără să mai gândesc la consecinţe, mi-am înfipt penisul în vaginul ei.

A oftat lung, imediat ce l-a simţit intrând. Aştepta momentul ăsta cu nerăbdare, iar eu am fost bărbatul potrivit, la locul potrivit. M-a prins cu braţele şi mă ţinea strâns, picioarele ei m-au cuprins în talie. Ritmul nebun, de parcă trecuseră ani de când nici unul din noi nu mai făcuse sex. Prin gemete, prin limbajul trupului, modul cum mă săruta… mă determină să mă mişc mai repede.

Eram atât de excitat, încât nu am mai putut să rezist. Orgasmul era aproape şi nu ştiam cum să procedez. Nu voiam nici să termin în interior, nu ştiam dacă este în regulă să finalizez pe trupul ei, la ejaculare orală… nici nu mă mai gândisem. Tremuram puternic, gemeam tot mai tare… am ieşit imediat, aproape la limită să termin în ea. Mi-am prins penisul cu mâna stângă, mâna dreaptă sub, pregătit să culeg toată sperma… să nu stropesc pe jos.

Graţiela s-a ridicat în şezut, şi-a făcut loc cu capul pe lângă mâna mea. Buzele mi-a prins penisul de la vârf, se împingea în el, culegând cu limba de jur împrejur. Priveam atent la buzele ei subţiri, ce ţineau captiv penisul între ele, părea că nu vrea să-l mai elibereze. Mi-am amintit că ea nu a avut orgasm. Cred că mă luase puţin panica, să nu vină vărul meu acasă. Realizând că mai este destul timp, i-am propus să o ajut să aibă orgasm.

– La ce te-ai gândit?

– Vreau să-ţi înapoiez serviciul, să-ţi fac sex oral…

– Bine, zise ea.

S-a ridicat mai sus în pat, s-a aşezat comod, picioarele depărtate. Mă aştepta pe mine. M-am întins pe burtă, capul între picioarele ei, mâinile sub fese. Graţiela a pus mâinile capul meu… aahh… o oftat la prima atingere cu buzele mele. Îmi dirija uşor mişcările. Chiar aveam de gând să-i spun să mă îndrume cum îi place, ca să câştigăm timp. M-am lăsat condus de ea. Mişcările lente, aşa cum mă îndruma ea. Limba urca şi cobora de-a lungul labiilor, apoi la clitoris… un deget l-am băgat în interior, mişcându-l încet.

La început nu am realizat, dar după un timp mi-am dat seama că suna un telefon din altă cameră. Graţiela s-a ridicat iute şi s-a dus să-l ia. Cred că se aştepta să fie sunată de vărul meu. A avut dreptate, el era, urma să ajungă mai devreme acasă.

eram la baie când ai sunat, nu am auzit telefonul… vii acum acasă?… să-ţi spun ce mai trebuie să cumperi… am nevoie de

Mă luase toate emoţiile, ştiam că am făcut ceva rău. Îmi părea rău că nu am reuşit să facem mai multe. Abia aşteptam ziua următoare, să facem sex, fără să mai pierdem timpul cu vorbăria. …

… citeste partea a doua …

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

2 comentarii la „Soţia vărului meu… dornică de sex (1)”

  1. Mișto povestea, dacă-i și adevărată și mai fain.
    Mi-a adus aminte de o întâmplare cu soția vărului meu, avea motor un motor de viteză și din vorbă în vorbă seară fiind și la un restaurant mi-a spus că dacă vreau mă face o tură.
    Mi-au plăcut motoarele dar nici o dată nu m-am urcat pe vreunul.
    Zis și făcut hai să mă de-a, mi-a explicat ce și cum și am plecat, ea cu casca eu fără, la început a mers încet eu tinandu-ma cumva de mijlocul ei dar banuesc că atunci când conduci un motor și te simți stăpân ii dai viteza, așa a făcut și ea doar că eu de teamă nu mi-am mai dat seama pe unde am mâinile iar când a lăsat-o mai încet palmele mele erau undeva printre picioarele ei dar cred că ia plăcut că a pornit din nou tare iar eu conștient fiind acum m-am înfipt bine in pizda ei.
    Dar din păcate asta a fost tot, nimic mai mult și în timp am regretat că s-au și despărțit iar eu nu am vrut sa fac nimic cu ea că era soția vărului meu cu toate că ea, simțeam că își dorește o aventură.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura