… – Nu te mai mişca!… i-a spus ea într-un moment de eliberare.
Daniel s-a conformat imediat. Nu a înţeles de ce i-a spus să nu se mai mişte, dar a rămas în continuare cu penisul adânc în interiorul ei. Cu timpul, penisul acestuia devenise tot mai moale şi a fost nevoit să se retragă cu totul. Irina, beată de plăcere, părea că nu-şi mai doreşte nimic. Era primul orgasm care îi zguduise cu adevărat trupul. Nu mai simţise până atunci asemenea trăiri. …
– Să-ţi aduc un pahar cu apă?… a întrebat el.
– Da, mi-ar prinde bine un pahar cu apă.
Revenit cu paharul cu apă, l-a întins ei. Ea s-a ridicat în şezut, a băut aproape jumătate de pahar pe nerăsuflate. S-a întins la loc pe pat, apoi s-a învelit cu acea pilotă. Daniel, chiar dacă a rămas nerezolvat, s-a întins lângă ea pe pat şi a prins-o cu braţele. Încercă să-şi dea seama ce ar trebui să facă mai departe, în aşa fel încât să nu facă vreo greşeală care să conducă la o reacţie nepotrivită din partea ei.
Ceva mai târziu s-a gândit că poate nu ar fi rău să comande o pizza sau să pregătească chiar el ceva de mâncare, deşi nu excela foarte tare în domeniul gastronomiei.
– Îţi este foame? Vrei să pregătesc ceva sau să comand o pizza?
– O pizza ar fi mai bine… îi răspunse ea imediat.
El s-a dat jos din pat, şi-a luat telefonul ce se afla pe biroul său. Minute bune cât a stat el pe telefon ca să plaseze comanda, Irina l-a urmărit cu privirea în timp el ce se deplasa prin cameră. Se aştepta ca la un moment dat să înceapă el o discuţie între ei despre tot ce s-a întâmplat, însă, tot nu se simţea pregătită să încerce să explice lucrurile pe care nici ea nu reuşea să le înţeleagă pe deplin, iar să găsească răspunsuri la întrebările lui, ar fi fost foarte stresant pentru ea.
În acele momente i se părea potrivit să nu încerce să ofere răspunsuri pe care nici ea nu ştia să le găsească. Era de părere că poate ar fi mai bine să nu se precipite în a dezvolta o conversaţie cu el despre temerile ei pentru a nu tensiona şi mai mult atmosfera. Poate că nu era cea mai bună soluţie şi ar fi trebuit să comunice cu el, dar era tot ce credea că este mai potrivit în acea situaţie apăsătoare, până când reuşea să depăşească acele momente de îndoială, ca apoi să ştie exact ce are de făcut.
Daniel, urcat în pat lângă ea, a vrut să deschidă subiectul despre tot ce s-a întâmplat, crezând că va reuşi să o înţeleagă.
– Ştiu că lucrurile au evoluat ceva mai repede decât te aşteptai tu, însă, dacă mi-ai explica cum vezi tu lucrurile, ca să le pot înţelege, cred că lucrurile ar fi mult mai clare între noi.
– Problema constă în faptul că nu ştiu să explic în acest moment. Poate că lucrurile s-au derulat cu o viteză mai mare faţă de cum sunt obişnuită, şi asta m-a dat un pic peste cap. Mai adaug faptul că nu sunt familiarizată cu anumite lucruri când este vorba de sex. Nu ştiu ce anume ţi-a spus sora mea, dar mi-am început activitatea sexuală ceva mai târziu…
– Mi-a spus câte ceva Gaby, dar nu a dezvoltat prea mult.
– De asta vreau să ai răbdare cu mine. Pare că îmi este greu să mă adaptez la schimbare, la noutate. Va trebui să fac asta, să trag de mine pentru a înţelege că în viaţa unui om apar tot timpul schimbări şi, cumva, trebuie să ne adaptăm lor, că vrem sau că nu vrem.
– Asta aşa este…
Irina l-a prins tare cu braţele, cuibărindu-se la pieptul său. Simţea o siguranţă alături de acest bărbat, nu-şi explica de ce simţea asta, dar poate că în anumite momente o gândire mult prea analitică face să pierdem din tot ce este mai preţios între două persoane. Şi anume clipele frumoase pe care le putem avea alături de acele persoane.
Telefonul lui a sunat, primise un apel de la livratorul de pizza. Daniel a crezut că nu are nevoie să se îmbrace cu prea multe haine ca să-l întâmpine pe cel care îi aducea pizza. Pregătise banii, împreună cu o mică atenţie pentru livrator, a luat pe el doar o pereche de pantaloni scurţi şi încălţat cu papuci. A ieşit din locuinţă şi s-a dus către poartă, crezând că va lua imediat pizza. Surpriza totală a fost când nu l-a găsit pe livratorul de pizza la adresa indicată de el.
A vrut să-l sune, dar şi-a amintit că nu îşi luase telefonul cu el. A revenit în casă, şi-a luat telefonul, a îmbrăcat şi un tricou cu mâneca scurtă, apoi a ieşit din nou în stradă. Livratorul a confundat adresa. Era convins că se află la adresa care trebuie, dar nu era aşa. Era nou angajat şi nu se descurca prea bine. Irina, rămasă singură în locuinţă, a luat telefonul ei şi şi-a sunat sora.
– Hei, ce faci? Unde eşti?
– Sunt la Daniel…
– Şi de ce mă suni iar? S-a întâmplat ceva?
– Nu s-a întâmplat nimic… rău. Chiar a fost bine… Nu voi putea să vorbesc prea mult, a ieşit să se întâlnească cu cel care aduce pizza. Cred că mai durează până vine înapoi, de asta am zis profit de ocazie şi să te sun.
– Ce a fost bine?
– Ce mi-ai zis tu… A încercat din nou să-mi facă sex oral… A coborât încet, sărutându-mă peste tot. O vreme a insistat prin zonă… pe abdomen, coapse, apoi… cred că şi-a făcut curaj şi a încercat iar. I-am simţit buzele şi limba atingându-mă acolo… ştii tu unde!… mi-am strâns pumnii, am închis ochii, m-am încordat destul de mult. Nu ştiam la ce să mă aştept. Am zis să aştept mai mult înainte să-l refuz. Pe măsură ce-l lăsam mai mult, am început să simt anumite senzaţii pe care nu le-am simţit până atunci…
– Deci, ţi-a plăcut!
– Daaa… şi încă cum. Nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult. Acum că vorbesc cu tine, îmi dau seama că la un moment dat am pus mâna pe capul lui şi-l apăsam din când în când, ca şi când nu voiam să-l las să plece.
– Vezi, nu este rău când încerci ceva nou! Trebuie doar să încerci şi te lămureşti dacă îţi place, dacă continui…
– Chiar aşa…
– Tu i-ai făcut ceva lui?
– Ce să-i fac?
– Sex oral, dacă i-ai făcut…
– Nuuu… nici nu s-a pus problema. Practic, el a făcut totul ca eu să mă simt bine, iar orgasmul… vai!… M-a rupt în două. Nu credeam că voi avea unul atât de puternic.
– Şi ai de gând să-i faci?
– Încă nu ştiu… Încă nu ştiu cum voi proceda… Poate mai târziu să fie repriza a doua, el nici nu a terminat. Voi vedea ce fac… Cred că vine cu pizza, trebuie să închid. Pa!
– Nu rămâi la el în noaptea asta?
– Să rămân la el?
– Ce are?
– Bine, mai vorbim, pa!
Irina a apucat să-şi ascundă telefonul imediat. Daniel şi-a făcut apariţia cu o cutie mare de pizza. I-a explicat ei de ce a stat atât şi cum a greşit livratorul adresa, deşi avea aplicaţia pe telefon. Gaby i-a adresat ei o întrebare la care nu se gândise până atunci, şi care o măcina în acel moment. Nu ştia dacă să rămână la el peste noapte, deşi nu găsea niciun motiv plauzibil care să o facă să nu accepte. Ca şi când nu era totul atât de confuz, îi venise în minte o altă situaţie… Să aştepte propunerea lui de a rămâne peste să doarmă la el sau să-l anunţe ea că rămâne peste noapte la el?…
Amândoi flămânzi, au devorat acea pizza cu mult caşcaval, şuncă şi roşii presărate peste tot. Ca să nu se îmbrace cu hainele, Daniel i-a împrumutat ei un tricou de-al lui. Ea nu foarte înaltă, subţirică, tricoul îi părea rochie, destul de mare pentru ea. Trecea cu uşurinţă de fesele ei ispititoare, acoperind şi o parte din coapsele ei.
Petrecând amândoi timpul împreună prin tot felul de discuţii, mai amuzante sau mai serioase, nu au realizat cât de repede poate să trecă timpul. În compania persoanei potrivite, timpul zboară mult mai repede. Trecuse de ora 22, iar Irina nu lăsa impresia că ar dori să plece acasă. Spre deosebire de sora ei, pe ea nu o aştepta acasă un soţ şi câţiva copii, cărora să le ofere ceva explicaţii. La un moment dat, nici nu a realizat că ora trecuse de ora 22. Nu era chiar o oră foarte târzie pentru a pleca acasă. La acea oră un taxi ar fi dus-o imediat. Important era dacă ea îşi dorea să plece.
– Ora este trecută de ora 22… a spus Daniel, după ce s-a uitat la ceasul de la telefon, dar fără spună şi altceva.
– Atât s-a făcut? … a părut ea mirată.
– Da. A trecut timpul destul de repede. Vrei să rămâi la mine în noaptea asta?… a întrebat el.
Momentul adevărului venise. Ea avea de analizat întrebarea lui şi să ofere un răspuns la care până în acel moment nu ştia cum va decide… dacă rămâne sau nu să doarmă la el. Fără să gândească prea mult i-a răspuns.
– Da… a fost răspunsul ei, deşi, undeva în mintea ei avea o fărâmă de îndoială.
A realizat că dacă se lasă pradă îndoielii şi va analiza prea mult decizia luată s-ar putea să se sucească şi iar ar putea să se ajungă la o situaţie în care ea va pleca din nou, fără să aibă un motiv clar, şi mai mult de atât, va atrage şi mai mult eticheta ca fiind o femeie dificilă.
Pe lângă faptul că urma să doarmă acasă un un bărbat pe care nu-l cunoştea destul de bine, era şi prima dată când urma să împartă patul peste noapte cu un bărbat. A reuşit să treacă rapid peste gândurile de îndoială, fără să-i lase lui Daniel vreo urmă din neliniştea ei. …
… citeste partea a saptesprezecea …
… citestea partea a cincisprezecea …
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Felicitări
Foarte faină povestea
Sper sa nu renunți niciodată să scrii
Este adevarat ca imi place ceea ce fac, insa, toata activitatea blogului implica timp si costuri.