Idilă în familie (4)

… Au stat o vreme lipiţi unul de altul. Daniel s-a hotărât să se ducă facă un duş, se simţea lipicios în zona abdomenului, dar şi în jurul penisului. Înainte să se ridice total din pat, a prins-o ferm pe femeia de lângă el şi a sărutat-o apăsat.

– Vin imediat, mă duc să fac un duş. Nu vrei să facem împreună? …

– Voi veni şi eu… îi spuse ea, dar ea nu era sigură că se va ţine de cuvânt.

Daniel intrase la duş, apa curgea, vocea lui se auzea destul de tare. Părea că fredonează o melodie în timp ce se spăla meticulos peste tot. A tot aşteptat-o pe Gaby să vină şi ea. Însă, ea nu a mai ajuns până să termine la baie. A ieşit pe grabă, încă ştergându-se prin diferite zone. Până să iasă din baie, era convins că urmează partea a doua. Venind înapoi, a găsit-o pe Gaby purtând pe ea lenjeria intimă… perechea de chiloţi şi sutienul.

– Trebuie să pleci?… a întrebat-o el, puţin dezamăgit.

– Cred că am stat prea mult…

Gaby simţea că nu este locul ei acolo şi că ar trebui să plece, deşi, nu înţelegea de unde i se trăgeau aceste gânduri, mai ales că s-a simţit extraordinar în compania lui. Chiar dacă ar fi fost întrebată de către Daniel, ea nu ar fi ştiut să răspundă sincer la întrebare. Daniel a aruncat prosopul pe scaunul din apropriere, s-a apropiat de femeie, în timp ce ea ţinea în mâini bluza cu care venise, pregătită să o îmbrace.

A tras de bluză încet, Gaby nu a opus rezistenţă. Ea i-a dat drumul, privindu-l atent pe bărbat. După ce a eliberat bluza din mâinile ei, el a aruncat-o pe acelaşi scaun. Lipiţi unul de altul. Şi-a dus mâinile la spatele ei şi a prins-o de fese, strângând-o ferm. Un uşor oftat se auzi din partea ei. Bărbatul s-a aplecat spre ea şi a sărutat-o scurt pe buze, apoi s-a retras. Încet, încet, ea a ridicat capul spre el.

Buzele ei păreau ţuguiate, în aşteptarea următorului sărut. Ochii s-au închis. Daniel şi-a lipit buzele din nou de ale ei, apăsând cu putere. S-au strâns reciproc în braţe, sărutându-se. Mâinile lor, în continuă explorare a trupului celuilalt. S-au aprins din nou. Trupurile înfierbântate erau gata din nou pentru încă o repriză. Penisul erect strivit între cele două trupuri.

Ea a reuşit să se elibereze de braţele lui, apoi s-a lăsat încet în jos, în timp ce îl fixase cu privirea. S-a aşezat în genunchi în faţa lui. În timp ce continua să-l privească atent în ochi, a prins penisul cu mâna şi l-a direcţionat către gura ei. Într-o clipă i-a făcut loc să intre buzele ei senzuale, spre încântarea maximă al bărbatului.

Îşi mişca capul înainte şi înapoi. Buzele alunecau rapid până aproape de jumătatea penisului. Atât era limita până unde reuşea să-l cuprindă. Uşoare gemete se auzeau din partea ei. Începuse să-i placă ideea de a face sex oral. Acum nu o mai deranja deloc că era privită. Nu era clar dacă ea a înţeles că pe bărbat îl excită să o privească, însă, a trecut cu uşurinţă peste această barieră.

Daniel a tras de marginea sutienului şi i-a scos sânii afară. Trăgea de ei cu ambele mâini. Se juca cu sfârcurile. În aceeaşi măsură ca şi el, şi ea se excitase destul de tare. Bărbatul a surprins-o când şi-a stras chiloţii în lateral, iar ea a început să se frece între picioare.

Penisul căpătase din nou dimensiunile dorite. Chiar dacă îi plăcea sexul oral, pe care Gaby îl făcea cu mai puţină reţinere, el nu a mai avut răbdare. Voia din nou să o pătrundă, indiferent de poziţie. A ajutat-o să se ridice în picioare. Gaby părea din nou nedumerită. Avea acea dezamăgire pe chip care părea să spună… de ce nu mă lasă să continui?… Ajunsă în picioare, Daniel a sărutat-o apăsat pe gură, de parcă vrând să soarbă saliva plină de gustul lui din cavitatea bucală şi din jurul buzelor.

Fără să o pregătească în prealabil, a tras-o de braţ spre pat. Ea s-a aşezat şi se pregătea să urce mai sus. Doar că, Daniel a prins-o de mijloc, a întors-o cu faţa în jos. A dezbrăcat-o de chiloţi, apoi a tras o pernă şi a aşezat-o sub abdomenul ei. Funduleţul ei sexy, ferm şi apetisant, ridicat în sus către el. Gândul lui era să sară din prima peste trupul ei şi să o penetreze pe la spate, dar în ultima clipă s-a răzgândit.

I-a prins fesele cu ambele mâini. Strângea de ele şi ofta lung. Nu s-a putut abţine să nu o lovească de câteva ori cu palma dreaptă. Suspinele ei au arătat că i-a plăcut. Şi-ar mai fi dorit încă o serie de palme, dar nu ştia cum să-i spună lui. Spera ca el să înţeleagă din reacţia ei că-şi mai doreşte. Între timp, el s-a aplecat cu capul spre fesele ei. I-a depărtat picioarele, la fel şi fesele, apoi şi-a introdus limba în vaginul ei. De cum a simţit limba explorându-i interiorul, ea a început să ofteze lung şi să se mişte continuu.

Îşi ridica bazinul, mişcându-l continuu în sus şi în jos, ca şi când ea ar fi făcut sex cu limba lui. După un timp, el s-a oprit. Îl durea muşchii de la limbă, de la cât timp a ţinut-o încordată. S-a urcat peste trupul ei, dar nu şi-a potrivit penisul la intrarea în vagin. Şi-a aşezat penisul între fesele ei. O săruta pe gât şi pe umăr, mişcând intens din bazin. Îşi freca penisul între fesele ei. Era un joc de aţâţare. Aproape că-i venea să-l roage să o pătrundă mai repede, că nu mai rezistă.

Gemetele ei uşoare indicau nerăbdare. Daniel a încercat să direcţioneze penisul cu mâna înspre vagin, fără să se ridice prea mult din acea poziţie. Doar că, a direcţionat un pic mai sus, spre anus. Nu premeditase să facă cu ea sex anal, să o ia prin surprindere, fără o pregătire în prealabil. A fost doar o eroare… o “eroare de magazie”… cum ar spune cineva. Când ea a simţit că penisul se află în zona roşie, ea a reacţionat imediat.

– Nuu… nu acolo, te rog!… Cel puţin nu acum. Nu sunt pregătită să fac asta.

– Scuze. Nu asta am vrut. Nu am fost atent.

Daniel s-a dat puţin mai înapoi, a direcţionat penisul spre “magazia” care trebuia şi a împins, făcând-o pe Gaby să reacţioneze zgomotos. S-a lăsat peste ea. Şi-a continuat săruturile pe gât, pe umăr şi ceafă. Mişcările lui din bazin erau din scurt. Sub el, ea încerca să-l determine să se mişte mult mai amplu, mult mai rapid. Îşi ridica uşor bazinul şi cobora imediat.

Ritmul a devenit la scurt timp destul de alert. Gemetele ei răsunau în toată încăperea. Cum geamul era rabatat, cu siguranţă se auzea şi în exterior. În această poziţie ea nu mai fusese penetrată de multă vreme de către soţul ei. Retrăia momentele în care ea se simţea iubită, futută în adevăratul sens al cuvântului. Adoră să simtă greutatea bărbatului peste trupul ei şi să fie penetrată rapid.

Asta se întâmpla şi acum. Mişcările lui Daniel devenise foarte energice. Ea foarte încordată, cu pumnii strânşi. Părul ciufulit, ochii închişi şi grimase pe faţă. Daniel părea să aibă energie pentru a menţine acest ritm multă vreme, ceea ce pentru ea era tot ce-şi putea dori. Un bărbat viril, dominant, care să o ducă pe înaltele culmi ale plăcerii.

Gaby nu se mai cenzura deloc. Îşi lăsă trupul să se exprime în concordanţă cu plăcerea primită. Încordată la maxim aproape tot timpul. Lui Daniel i-a fost greu să deosebească momentele de încordare şi excitare, cu momentul în care ea avut orgasm. El continuă să se mişte rapid, lovindu-se tot timpul de fesele ei. Printre gemete şi suspine, a reuşit să-i spună lui, cu o voce gâtuită, să se oprească puţin.

– Stai!… aaahh… Opreşte-te!…

El a crezut că s-a întâmplat ceva. Mişcări tot mai lente, până când s-a oprit total, rămânând adânc în interiorul ei. A încercat să vorbească cu ea. Ea nu reuşea să-i spună nimic. Poate că ar fi trebuit, ca să alunge din temerile lui Daniel. Văzând că ea nu reuşeşte să spună nimic, dar şi faptul că ea părea să se liniştească cu fiecare moment ce trecea, a înţeles că a avut un nou orgasm. Doar că de data asta ea nu s-a manifestat în acelaşi mod ca la primul. De data asta trecerea de la o stare la alta a fost insesizabilă pentru el.

Privind spre faţa ei. Bărbatul vedea un chip cu o faţă relaxată, cu zâmbet discret. A coborât de pe trupul ei şi s-a aşezat lângă ea, fără să-i spună nimic. A sărutat-o de câteva ori pe spate. Văzând că ea reacţionează cu uşoare suspine la sărutul lui, a continuat. Degetele de la mâini alunecau pe trupul ei, făcând-o să tresară la atingerile delicate. Buzele se opreau din loc în loc, sărutând fin fiecare zonă. Parcă trezită din amorţire, Gaby s-a întors cu faţa spre el. Cu mâna l-a tras spre ea.

Când a ajuns în dreptul ei, ea l-a împins să se întindă pe spate. Imediat a urcat deasupra lui, aşezându-se cu fundul în dreptul abdomenului. S-a aplecat şi l-a sărutat, ţinându-i faţa în palme. …

… citeste partea a cincea …

… citeste prima parte …

… citeste partea a doua …

… citeste partea a treia …

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Un comentariu la „Idilă în familie (4)”

  1. După duș, liniștea s-a umplut de priviri și de o apropiere care n-a mai avut nevoie de cuvinte. Ce a urmat a fost mai mult decât dorință — a fost recunoașterea unei legături tăcute.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura