Explozia plăcerii: O poveste murdară (1)

Stau întinsă pe canapeaua moale din sufragerie, cu telefonul în mână, în lumina caldă a veiozei care aruncă umbre jucăușe pe pereți. E trecut de miezul nopții, iar apartamentul meu e învăluit într-o liniște ce mă face să mă simt ca într-un cocon. Inima îmi bate puțin mai repede decât de obicei. Pe ecranul telefonului, aplicația WhatsApp e deschisă, iar numele lui, Alex, apare în partea de sus a conversației. L-am cunoscut acum câteva săptămâni pe un grup de Telegram care, trebuie să recunosc, nu era tocmai ortodox. …

El, un tânăr de 25 de ani, student la academia militară, cu un umor tăios și o energie care mă face să zâmbesc. Eu, la 41 de ani, blondă, cu un corp de care sunt mândră – 65 de kilograme, forme bine definite de la orele petrecute la sală – și cu o poftă de viață care a supraviețuit celor două divorțuri.

Am trecut de la mesaje amuzante la flirturi subtile, iar în seara asta am decis să ridic miza. Îi propusesem un apel video, mai mult în glumă, dar a acceptat imediat. Ecranul telefonului se luminează, și chipul lui apare – trăsături ferme, maxilar bine definit, ochii de un căprui cald care par să ascundă o poveste nerostită. Are părul tuns scurt, militărește, și un zâmbet care mă face să-mi mușc buza fără să vreau.

– Bună seara, Ariana. Arăți… comod, spune el.

Râd, ajustându-mi poziția pe canapea. Port un maiou subțire de mătase, care alunecă ușor de pe un umăr, și o pereche de pantaloni scurți, tot din mătase, care lasă la vedere coapsele. Știu că lumina veiozei mă pune în valoare, iar gândul acesta mă face să mă simt mai îndrăzneață.

– Doar comod? Credeam că o să spui ceva mai… interesant, îi răspund, ridicând o sprânceană și ajustând telefonul pentru a-mi scoate în evidență claviculele.

Își trece o mână prin păr, zâmbind mai larg. E într-o cameră simplă, probabil căminul lui de la academie, cu un pat ordonat în fundal și o uniformă atârnată pe un umeraș. Poartă un tricou negru, mulat pe umerii lați și pe pieptul bine lucrat. Doamne, corpul ăsta e ca sculptat!

– Bine, hai să zicem că arăți… periculos de bine, spune el, cu o notă de provocare în glas. Dar știi, e cam greu să-mi dau seama doar din unghiul ăsta.

Îmi scapă un hohot de râs, dar pulsul îmi crește. E clar ce urmărește, și eu sunt mai mult decât dispusă să-i fac jocul. Ridic telefonul, lăsând camera să surprindă mai mult din mine – decolteul, linia taliei, până la marginea pantalonilor scurți.

– E mai bine așa? întreb, cu un ton jucăuș, dar cu o urmă de senzualitate.

Se apleacă mai aproape de cameră, iar ochii lui par să mă studieze cu o intensitate care-mi trimite un fior pe șira spinării.

– Ariana, tu chiar vrei să mă bagi în belele, nu? zice, râzând, dar vocea lui e mai gravă acum. Uite, ca să fie corect…

Își ridică tricoul, dezvăluind un abdomen perfect conturat, cu linii care par să invite la atingere. Îl ține așa câteva secunde, apoi îl lasă jos, cu un zâmbet obraznic.

– Hai, e rândul tău.

Inima îmi bubuie în piept. E ceva în îndrăzneala lui care mă aprinde – poate pentru că e mai tânăr, poate pentru că e atât de direct. Îmi mușc buza, gândindu-mă ce să fac. Îmi ridic maioul puțin mai sus, dezvăluind o porțiune din abdomen, apoi îl las să alunece la loc, tachinându-l.

– Doar atât? întreabă el, ridicând o sprânceană. Credeam că ești mai curajoasă.

– Oh, sunt, zic, cu o voce care sună mai sigură decât mă simt. Dar dacă vrei mai mult, trebuie să-mi arăți și tu ceva.

Râde, un sunet cald care mă face să zâmbesc. Își scoate tricoul de tot, aruncându-l undeva în spatele lui. Camera surprinde fiecare detaliu al pieptului său – mușchii bine definiți, pielea bronzată. Îmi vine să ating ecranul.

– Gata, hai să te văd. Ai curajul să faci ce am făcut eu? spune el, cu o privire provocatoare.

Îmi simt obrajii arzând, dar nu mă dau bătută. Îmi ridic maioul până sub sâni, dezvăluind dantela neagră a sutienului. Nu e mult, dar e suficient cât să-i văd ochii mărindu-se și să-l aud inspirând adânc.

– Eee, nu e corect, tu chiar joci murdar, murmură el, cu un ton plin de admirație și dorință.

– Joc corect doar dacă și tu joci la fel, îi răspund, râzând, dar cu o notă de nerăbdare în voce.

Conversația continuă, fiecare ridicând miza, trimițând poze și tachinări din ce în ce mai îndrăznețe. E o joacă periculoasă, dar fiecare privire, fiecare cuvânt al lui mă face să mă simt vie, dorită, ca și cum aș avea din nou 25 de ani, dar cu încrederea și experiența de acum.

Râsetele noastre se sting treptat, înlocuite de o tăcere încărcată, în care respirațiile noastre par să se sincronizeze prin ecran. WhatsApp-ul e încă deschis, camera telefonului meu tremură ușor în mână, iar Alex mă privește cu o intensitate care mă face să uit de orice altceva. Lumina veiozei conturează umbre pe pielea mea, iar el pare să observe fiecare detaliu.

Pozele pe care ni le-am trimis au devenit tot mai îndrăznețe – eu, lăsând maioul să alunece de pe umeri, dezvăluind dantela neagră a sutienului; el, desfăcându-și cureaua jeanșilor și arătându-mi linia ascuțită a șoldurilor. Fiecare imagine e ca un pariu, o provocare nerostită să mergem mai departe.

– Ariana, zice el, cu vocea mai joasă ca niciodată, aproape un murmur. Cred că e timpul să trecem la următorul nivel. Ce zici?

Inima îmi bubuie, dar zâmbesc, simțind adrenalina curgându-mi prin vene. E ceva în felul în care mă privește, în încrederea lui nerușinată, care mă face să vreau să-l impresionez.

– Bine, Alex, spun, cu un ton care ascunde o provocare. Dar tu primul.

Rânjește, un zâmbet de băiat rău care mă face să-mi mușc buza. Își ajustează telefonul, camera coboară puțin, și văd cum își scoate jeanșii, rămânând doar în boxeri. Conturul corpului său e o promisiune nerostită – mușchii bine definiți, pielea bronzată care lucește ușor în lumina camerei. Îmi ține privirea prin ecran, așteptând reacția mea.

– Ei bine, zic, trăgându-mi maioul peste cap și aruncându-l pe canapea. Sutienul meu negru de dantelă rămâne singura barieră, iar felul în care ochii lui se măresc mă face să mă simt puternică, dorită. E rândul tău, soldat!

El râde, dar e un râs încordat, plin de dorință. Își trece o mână peste piept, coborând-o lent, apoi boxerii dispar din cadru. Nu văd totul, dar unghiul camerei și zâmbetul lui obraznic spun tot ce trebuie să știu. Pulsul meu o ia razna.

– Ariana, ești sigură că vrei să continuăm așa? întreabă el, cu o notă de nerăbdare în glas.

Nu-i răspund imediat. În schimb, îmi desfac sutienul, lăsându-l să cadă. Camera surprinde doar ce vreau eu – linia gâtului, umerii, o sugestie a ceea ce ascund. Aud un „Doamne” murmurat din partea lui, și știu că l-am prins.

Tăcerea dintre noi e încărcată, ca un fir întins la maximum, gata să se rupă. Ecranul telefonului e singura mea sursă de lumină în sufragerie, iar veioza din colț aruncă umbre moi pe pielea mea. Alex e acolo, pe WhatsApp, cu ochii lui căprui fixându-mă prin cameră, cu un zâmbet care e jumătate provocare, jumătate dorință nerostită.

Pozele au escaladat rapid – de la tachinări subtile, cu maioul meu ridicat și jeanșii lui descheiați, la momente care ne-au lăsat amândoi cu respirația tăiată. Inima îmi bate nebunește, dar e o senzație care mă face să mă simt vie, ca și cum fiecare an din cei 41 ai mei s-a topit, lăsând doar dorința pură.

– Ariana, tu vrei să mă distrugi, murmură el, cu vocea răgușită, aplecându-se mai aproape de cameră. Hai, arată-mi ce mai ascunzi.

Râd, dar e un râs nervos, plin de adrenalină. Îmi place jocul ăsta, felul în care mă provoacă. La vârsta mea, cu cele 65 de kilograme bine proporționate și părul blond căzându-mi pe umeri, știu că arăt bine, iar latura mea exibiționistă e în elementul ei. Îmi așez telefonul pe suportul de pe măsuța din fața mea, asigurându-mă că unghiul e perfect. Îmi dau jos sutienul de dantelă neagră, lăsându-l să cadă lent, apoi îmi trag pantalonii scurți, rămânând doar în tanga de aceeași culoare, și îi arunc o privire jucăușă prin cameră.

– Ei, ce zici, soldat? zic, cu o voce care sună mai sigură decât mă simt. E rândul tău!

Alex zâmbește, un zâmbet care mă face să-mi mușc buza. Își scoate boxerii, și camera surprinde exact ce voiam să văd – corpul lui bine lucrat, mușchii încordați, și o erecție care mă lasă fără cuvinte. Nu e doar un tânăr de 25 de ani, student la academia militară; e ca un zeu sculptat, iar felul în care se mișcă, cu o încredere nerușinată, mă face să-mi pierd orice urmă de reținere.

– Ei, ce mai urmează? mă provoacă el.

Nu-i răspund cu vorbe. Mă ridic în picioare și-mi las lenjeria să alunece, dezvăluindu-mă complet goală. Îmi așez telefonul pe suport astfel încât să mă vadă, cu picioarele ușor desfăcute, într-o poziție care e atât vulnerabilă, cât și provocatoare. Lumina veiozei accentuează fiecare curbă a corpului meu, iar felul în care ochii lui se măresc pe ecran îmi spune tot ce trebuie să știu. Inima îmi bubuie, dar mă simt puternică, ca o femeie care știe exact ce vrea.

– Ariana… murmură el, aproape pierdut, iar mâna lui se mișcă instinctiv, ca și cum ar vrea să atingă ecranul. Ești… n-am cuvinte.

– Nici nu trebuie, îi răspund, cu un zâmbet obraznic. Dar fii sincer și spune-mi, ce vezi?

Râde ușor, dar e un râs încordat, plin de dorință. Camera lui se mișcă, dezvăluind mai mult din el – erecția lui e impresionantă, mai mult decât am văzut vreodată live, și gândul ăsta mă face să simt un val de căldură în tot corpul. E ca și cum distanța dintre noi dispare, iar ecranul devine doar o fereastră subțire care ne desparte.

– Văd o femeie care mă face să uit tot ce am învățat la academie despre disciplină, zice el, cu o voce care tremură ușor. Dar tu ce vezi?

– Văd un bărbat care o să-mi dea bătăi de cap, răspund, lăsând degetele să-mi alunece ușor între picioare, doar cât să-l provoc și mai mult.

Tensiunea dintre noi e electrică, fiecare privire și fiecare mișcare amplificând dorința. Pozele și tachinările s-au transformat într-un dans al vulnerabilității și al curajului, iar eu, divorțată de două ori și dornică de aventură, mă simt ca și cum aș fi redescoperit o parte din mine pe care o credeam pierdută. Alex, cu corpul lui perfect și privirea care promite totul, e exact genul de provocare de care aveam nevoie.

Ecranul telefonului e ca o fereastră spre o altă lume, una în care regulile obișnuite nu mai există. Stau pe canapea, goală, cu picioarele ușor desfăcute, pielea mea lucind sub lumina caldă a veiozei. La vârsta mea, mă simt ca o zeiță exibiționistă, savurând fiecare secundă a acestui joc. Alex, pe ecran, e la fel de dezgolit, corpul lui tânăr, sculptat de antrenamentele militare, e o priveliște care mă face să-mi țin respirația.

– Ariana, vezi ce-mi faci? murmură el, vocea lui joasă vibrând prin difuzor. Ești… Doamne, nu știu ce să zic.

Zâmbesc, mușcându-mi buza, și mă aplec puțin mai aproape de cameră, lăsând-o să surprindă linia gâtului meu, curba sânilor și mai jos, unde pielea mea e expusă complet. E o senzație de putere amestecată cu vulnerabilitate, iar inima îmi bate ca și cum aș fi din nou la prima aventură.

– Nu trebuie să zici nimic, Alex, îi răspund, cu o voce care sună ca un mârâit jucăuș. Dar vreau să te văd mai bine. Arată-mi ce faci tu acolo.

El râde, un sunet încordat, dar plin de entuziasm. Își ajustează telefonul, camera coborând să-mi arate mai mult din el – abdomenul perfect conturat, șoldurile ferme și erecția care pare să pulseze de dorință. Își trece o mână peste piept, degetele oprindu-se chiar deasupra liniei șoldurilor, ca o tachinare.

– Așa? întreabă el, cu un zâmbet obraznic… Sau vrei mai mult?

– Mult mai mult, zic, ridicând o sprânceană. Freac-o, Alex. Vreau să văd ce faci când te gândești la mine.

Cuvintele mele par să-l ia prin surprindere, dar doar pentru o secundă. Ochii lui se întunecă de dorință, și mâna lui coboară lent, degetele înconjurându-i erecția cu o mișcare deliberată. Gestul e lent, controlat, ca și cum vrea să prelungească fiecare secundă. Inspir adânc, simțind un fior care-mi străbate coapsele.

– Ariana, dacă eu fac asta, știi că va trebui s-o faci și tu, zice el, cu o voce care e mai mult o cerere decât o glumă. Atinge-te și tu. Lasă-mă să te văd.

Inima îmi bubuie, dar provocarea lui mă aprinde și mai tare. Îmi las mâna să alunece peste abdomen, degetele mele trasând linii lente peste pielea sensibilă, coborând spre interiorul coapselor. Camera surprinde fiecare mișcare, iar felul în care el își mușcă buza, cu ochii lipiți de ecran, mă face să mă simt ca și cum aș fi centrul universului lui.

– Așa, murmură el, vocea lui devenind mai gravă. Mai lent. Vreau să văd tot.

Îi urmez cererea, mișcările mele devenind mai deliberate, fiecare atingere amplificând senzațiile care mă străbat. Îl privesc cum se atinge, mâna lui mișcându-se într-un ritm care pare să se potrivească cu al meu, ca și cum am fi conectați printr-un fir invizibil. Ecranul nu mai e o barieră; e doar o punte între noi, fiecare gemet înăbușit și fiecare privire intensificând tensiunea.

– Spune-mi ce simți, zic, cu respirația tăiată, dorind să-i aud vocea, să știu că e la fel de pierdut ca mine.

– Simt că o să explodez doar uitându-mă la tine, răspunde el, cu un râs răgușit. Tu… tu ce simți?

– Simt că ești prea departe, îi răspund, lăsând degetele să se joace mai îndrăzneț, corpul meu reacționând la fiecare mișcare a lui. Dar fiecare secundă mă face să vreau mai mult.

– Dacă aș fi acolo… începe el, dar se oprește, gemând ușor când mâna lui accelerează. Arată-mi mai mult. Te rog.

Îmi desfac picioarele și mai mult, așezându-le de o parte și de alta a telefonului, lăsând camera să surprindă fiecare detaliu, fiecare mișcare lentă a degetelor mele. E un act de curaj, dar și de eliberare, ca și cum toate restricțiile din căsniciile mele, anii trecuți, toate inhibițiile s-au topit în fața dorinței pure. Alex răspunde cu o mișcare mai fermă, erecția lui pulsând sub atingerea lui, și felul în care mă privește – ca și cum aș fi singura care contează – mă împinge mai aproape de margine.

– Mai repede, bagă-ți degetul, te rog, șoptește el, vocea lui fiind un amestec de comandă și rugăminte. Vreau să văd!

Îl ascult și-mi bag întâi degetul mijlociu, apoi și pe cel inelar adânc în mine, mișcările mele devenind mai rapide, mai intense, în timp ce îl privesc pe el, pierdut în propria plăcere, dar cu ochii fixați pe mine. E un dans sincronizat, o explozie de senzații care ne leagă prin ecran, fiecare gemet și fiecare respirație sacadată umplând spațiul dintre noi. Nu mai există altceva – doar eu, el și dorința care ne domină.

Îmi accelerez mișcările, degetele mele dansând într-un ritm care mă face să-mi pierd respirația, fiecare atingere trimițându-mi valuri de plăcere prin corp. Pielea mi-e fierbinte, umedă, și fiecare geamăt pe care-l aud de la el – profund, animalic – mă împinge mai aproape de orgasm. Îl privesc cum se atinge, mâna lui mișcându-se rapid acum, erecția lui pulsând vizibil, cu capul penisului devenit vânăt de excitație, mușchii abdomenului încordându-se cu fiecare respirație. E ca un tablou viu, fiecare detaliu – de la sudoarea care-i lucește pe piept la felul în care buzele lui se întredeschid – gravându-se în mintea mea.

– Ariana, geme el, ochii lui fixându-mă prin ecran, ca și cum ar putea trece prin el. Nu mai rezist… tu ce faci acolo?

– Încep să-mi pierd controlul, șoptesc, cu un zâmbet tremurat, în timp ce degetele mele se mișcă mai rapid pe clitorisul devenit erect, corpul meu arcuindu-se pe canapea. Catifeaua sub mine e caldă, lipicioasă, iar parfumul vaniliei se amestecă cu mirosul pielii mele încălzite. Simt fiecare fibră a corpului meu vibrând, ca și cum aș fi la un pas de explozie.

– Hai acum, te rog, nu mai pot, simt că explodez, zice el, vocea lui spartă, mâna lui mișcându-se frenetic. Hai, acum…!

Cuvintele lui sunt scânteia care mă aprinde. Corpul meu se cutremură, un val de plăcere explodând prin mine, în timp ce gemetele mele se amestecă cu ale lui. Îl văd pierzându-se, mușchii lui încordându-se, erecția pulsând sub mâna lui, și sunetul numelui meu rostit de el – „Ariana, Ariana” – e ca o melodie care mă poartă peste marginea prăpastiei. Pentru un moment, lumea dispare, nu mai existăm decât noi doi, respirațiile noastre gâfâite și ecranul care ne leagă într-un dans al dorinței pure.

După câteva momente de tăcere, stabilim să ne vedem cât mai curând, pentru a continua fizic ceea ce am început în seara asta. …

… urmeaza partea a doua …

Poveste scrisa de Ariana

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com