Teodora… mi-a pregătit o surpriză (3)

… Venisem la baie cu un scop, să facem un duş împreună, dar focul interior a fost mai puternic. Am intrat amândoi în cadă. Ar fi fost interesant să stăm lungiţi în acea cadă, apa plină ochi, dar nu aveam loc. Amândoi lungi în craci, nici o şansă să putem face asta. Din picioare era altceva. Foloseam pe rând capul de duş, stropindu-ne reciproc. La fel şi spălatul, ea pe mine şi eu pe ea. Îmi plăcea foarte mult când îi simţeam mâinile în acea zonă. …

O mână îmi ţinea penisul, alta îmi masa testiculele. Eram plin de spumă, iar Teodora părea că şi-a găsit jucăria. În mod normal nu ar avea ce să spele atât de mult. Toată joaca ei mi-a provocat din nou o erecţie puternică. Ţineam capul de la duş şi încercam să mă clătesc. S-a uitat puţin în spate, o văd că se duce către unul din capătul căzii, unde exista un loc de relax, s-a pus în şezut, apoi mi-a făcut semn să mă apropii de ea.

Mi-a prins penisul de la bază, a venit cu capul spre mine. De data asta a trecut peste preludiu, mi-a prins penisul între buze, până aproape de jumătate. Icnea încet, cu cealaltă mână m-a tras mai aproape de ea, apăsând pe fese. Îşi mişca capul tot mai repede, se lovea cu fruntea de abdomen. Abia reuşeam să văd ceva din lateral. Mă înnebuneşte total când îi văd buzele strânse în jurul penisului, mişcându-se mai lent sau mai rapid… aahh…

Părea pregătită să meargă până la capăt, nu se oprea din mişcări, nici măcar o mică pauză. Începusem să mă încordez, gemetele ei mă aţâţau destul de mult. I-am căutat un sân, trăgând uşor de el, cu cealaltă mână mă jucam în părul ei… ddaa… S-a oprit brusc, a ridicat privirea spre mine şi mi-a zis:

– Dacă vrei să termini, poţi să o faci, nu trebuie să te abţii…

– Nici nu vreau. Am înţeles imediat că vrei să mergi până la capăt şi nu mă forţez deloc. Sunt pe drumul cel bun. În curând voi ejacula. Acum, tu alegi unde să fie… îi zic eu, încercând să aflu detalii unde ar prefera.

– Nu-ţi faci griji în privinţa asta. Până termini tu, am timp să mă hotărăsc… mi-a zis ea zâmbind, apoi mi-a făcut cu ochiul.

A vrut să se ducă din nou către penis. Am oprit-o cu gestul meu când i-am prins bărbia cu două degete, apoi m-am aplecat să o sărut pe buze.

– Buzele astea mă înnebunesc…

I-am oferit din nou un sărut apoi m-am ridicat, am venit mult mai aproape de ea. Continua să mă privească zâmbind uşor. Cu mâna stângă mi-am dirijat penisul către gura ei. I-am atins gâtul, bărbia… buzele… când a simţit atingerea buzelor, a deschis gura şi l-a prins imediat… ddaa… Părea mult mai energică în mişcări, gemetele şi mai zgomotoase. Picioarele încordate, mâinile aşezate în şolduri… aahh… buzele alunecau rapid.

Îmi masa testiculele cu mâna stângă, mâna dreaptă îmi masa fesele. Se pare că ştia mai multe decât mi-aş fi închipuit. Teodora are multă experienţă, ştie cum să înnebunească un bărbat. Degetul a alunecat între fese… aahh… cu vârful îmi masa orificiul anal. Era o noutate pentru mine, dar nu mi-a displăcut deloc, chiar îmi plăceau foarte mult acele senzaţii.

Devenisem tot mai încordat, gemeam tot mai puternic. Eram pregătit să ejaculez, eram convins că Teodora a înţeles perfect semnalele mele. În ultimul moment am scos un ţipăt ascuţit… ddaahh… vine!… S-a oprit din mişcări, buzele strânse în jurul măciuliei, cu mâna îmi freca penisul energic… aaahhh… sămânţa a ţâşnit puternic.

Jetul puternic a luat-o prin surprindere, încât a trebuit să-l elibereze. O dată eliberat dintre buzele ei, următoarele jeturi au ţâşnit direct pe faţă… pe obraji, pe gură, pe bărbie. Am vrut să mă dau într-o parte pentru a evita asta, dar ea l-a prins din nou cu gura şi a început să-l sugă, culegând lacom restul de spermă, ce părea că nu se mai termină.

Abia respiram de la orgasmul puternic, dar tot am vrut să-mi cer scuze pentru faptul că am stropit-o pe faţă:

– Îmi cer scuze… uufff… ce puternic a fost!… Scuze, nu am vrut să te stropesc pe faţă, chiar nu am vrut… wow…

– Este în regulă, nu mă deranjează. A fost vina mea, dacă nu-i dădeam drumul nu se întâmpla asta. Chiar şi aşa este în regulă. Este o problemă pentru tine să mă vezi aşa?

– Nu este vorba că ar fi o problemă. Sunt de părere că ejacularea pe faţa unei femei este mai mult o umilire din partea bărbatului. Dacă partenera acceptă, îşi doreşte şi vrea aceast lucru sau, cum a fost cazul nostru, a fost un mic accident, se mai înţelege, dar nu o fac în mod voit. Aşa simt, că prin acest gest un bărbat vrea să-şi arate superioritatea în faţa femeii. O consider o umilinţă.

– Înţeleg şi apreciez explicaţiile tale. Acum trebuie să mă spăl bine pe faţă… Oare am şi în păr, te poţi uita?

– Din câte observ nu ai în păr, este totul în ordine.

– Perfect, nu aveam chef să mă spăl acum la păr.

A luat capul de duş şi s-a udat pe faţă, până a îndepărtat urmele din sămânţa rebelă ce i-a stropit faţa. M-am pus în genunchi în cadă, i-am prins obrajii în palme şi am început să ne sărutam pasional… mângâieri şi atingeri provocatoare. Penisul nu apucase să se înmoaie că era din nou pregătit. Pe moment am realizat că noi nu reuşeam să ieşim din baie, iar dacă am fi continuat, eram în stare să rămânem până dimineaţă.

– Hai să terminăm cu spălatul! În acest mod, ne prinde noaptea aici în cadă.

Ne-am amuzat amândoi de situaţie. Ne-am spălat rapid, apoi ne-am şters la fel de rapid, destul de superficial şi ne-am îndreptat către un dormitor. Teodora înfăşurată cu un prosop ce-i acoperea bustul şi fesele. O urmam îndeaproape, complet dezbrăcat. A intrat în alt dormitor, altul decât cel în care mi-am petrecut noaptea cu Delia. Primul gând ce m-a fulgerat a fost despre Delia şi de momentele noastre… oace ce o face acum?!

Teodora a aprins o lampă din apropierea patului, şi-a desfăcut prosopul şi l-a lăsat să cadă la podea, apoi a urcat în pat, aşezându-se pe spate, picioarele apropiate, iar cel drept uşor flexat. Neavând prosop, m-am urcat imediat după ea, aproape lipit de trupul ei. Aveam nevoie amândoi de un mic repaus, ca apoi să reluăm cu forţe proaspete. Cum aveam proaspăt în minte gândurile despre Delia, am deschis subiectul cu Teodora.

– Acum că am trecut pe lângă dormitorul unde am petrecut noaptea cu Delia, mi-am amintit de anumite scene… mai fierbinţi. Oricum, bănuiesc că aţi avut timp suficient să povestiţi despre asta.

– Asta da. Fetele îşi povestesc cu lux de amănunte, aşa că ştiu tot.

– Mi-am amintit acum, ce era aşa un secret despre faptul că are iubit şi eu nu trebuia să ştiu?

– Am făcut o promisiune faţă de ea că nu-ţi voi spune nimic despre relaţia ei. Dacă ea nu a vrut să facă asta, eu nici atât nu ar trebui să vorbesc. Doar că… m-a luat gura pe dinainte şi am scăpat porumbelul. Se mai întâmplă! … hahaha…

– Înţeleg. Chiar şi aşa, nu schimbă cu nimic tot ce a fost între noi, plus că mi-a zis de la început să nu am aşteptări de la ea pentru o relaţie. Cumva, am bănuit eu ceva, dar nu am insistat. Conta doar să ne simţim bine, atâta timp cât amândoi am consimţit asta. Sunt răutăcios dacă îţi adresez următoarea întrebare?

– Care?… a zis ea foarte curioasă.

– Ai de gând să-i spui de noi?

– Nici gând. Chiar dacă nu ar trebui să o intereseze ce fac eu, prefer să ţin totul pentru mine.

– Nici dacă fac asta?…

Am dus mâna în acel moment între picioarele ei, le-am depărtat destul de mult, apoi m-am aşezat între ele, având în gând un singur scop. Să ajung cu gura între picioarele ei, dar nu imediat… urmat de o mică joacă. A înţeles imediat ce vreau să fac, din moment ce m-a văzut aşezat între picioarele ei. Mâinile i-au atins genunchii, mai sus… coapsele… până la îmbinarea dintre ele, evitând intenţionat vulva şi labiile.

– Hhmm… eşti un mic neastâmpărat. Hai să vedem ce ştii! La baie a fost bine, dar nu era o poziţie prea comodă pentru tine. Acum vreau de la superlativ în sus.

– Nici nu ai pretenţii mari. Deja ai fixat în standard… îi zic eu zâmbind uşor.

– Daa… gustă-mă!… îmi arde păsărica… are nevoie de guriţa şi limbuţa ta… arată-mi ce ştii să faci cu ele!…

… citeste partea a patra …

… citeste prima parte …

… citeste partea a doua …

Citeste si:

Jucătoarea de baschet (1)

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Un comentariu la „Teodora… mi-a pregătit o surpriză (3)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura