Divorţată, fără copii, se afla în apropierea vârstei de 40 de ani. Nu se ferea să lucreze ore suplimentare. Dacă viaţă personală nu avea, măcar să beneficieze financiar, cu ceva bănuţi în plus la salariu. Pentru Mara, viaţa de ospătăriţă la restaurant i-a adus multe satisfacţii, dar şi neplăceri din pricina unor clienţi. Cu toate astea, din când în când, simţea nevoia apropierii intime de un bărbat, fără obligaţii. Locuind într-un oraş mic, unde toată lumea cunoaşte aproape pe toată lumea, îi era foarte greu să aibă întâlniri amoroase. …
De pretendenţi nu ducea lipsă. Aproape în fiecare seară primea avansuri de la bărbaţi. Privirea ei, chipul gingaş, părul tuns scurt, faţa uşor ovală, trupul apetisant… îi atrăgea ca un magnet. Pe lângă aspectul fizic, se ştia că este singură, divorţată, iar cei mai îndrăzneţi o abordau în fel şi chip, sperând că până la urmă ea va ceda. Majoritatea bărbaţilor care o abordau erau căsătoriţi, pentru ei nu conta asta prea mult.
Într-un fel, ea se hrănea cu atenţia pe care o primea de la clienţii care îi făceau avansuri. O făcea să se simtă bine de fiecare dată când primea câte un compliment, dar nu a recunoscut public niciodată. Dacă cei mai mulţi erau bărbaţi cu bun simţ, ce ştiau să facă o femeie să se simtă apreciată, nu acelaşi lucru se putea spune şi despre unii dintre clienţii localului, ce veneau regulat, dar care aveau un istoric negativ în oraş.
Erau cunoscuţi pentru anturaje dubioase, scandaluri şi bătăi de stradă, violenţă fizică şi verbală asupra femeilor cu care îşi făceau relaţii, hărţuiri şi acuzaţii de viol. Îi cunoştea tot oraşul, iar Mara nu voia să aibă de-a face cu ei. Dacă ar fi fost după ea, le-ar fi interzis acestora să mai intre în acel local. În multele vizite la restaurant, aceştia provocau scandal, deranjându-i pe cei care se aflau în acel moment. Nu o dată, ospătăriţele au fost pipăite în public, în timp ce ei sperau să obţină o partidă de sex cu ele.
Ca femeie, Mara avea şi ea preferinţele ei în materie de bărbaţi. Îl plăcea pe unul dintre clienţi, şi chiar se gândea serios să accepte într-o zi avansurile acestuia. Ştia că este un bărbat singur, iar acesta era un criteriu foarte important pentru ea. Nu-şi dorea complicaţii, nu-şi dorea să aibă întâlniri amoroase cu vreunul dintre ei, iar soţia sau iubita vreunuia, cu care ar fi întreţinut relaţii sexuale, să o aştepte în timp ce pleca spre casă… sau… mai rău, să vină direct la restaurant, unde ar fi ieşit un scandal de proporţii.
Bărbaţii singuri reprezentau o garanţie pentru ea. Bărbat singur… zero complicaţii. Chiar şi aşa, nu putea să aibă relaţii sexuale cu oricine. Într-un oraş mic se află imediat. Îşi dorea un bărbat destul de atent la acest aspect, să ştie să ţină un secret sau măcar să fie un Domn, să nu ofere informaţii detaliate oricui, în cazul în care se afla ceva.
Sabin devenise un client fidel al localului. Faptul că o plăcea pe Mara, restaurantul câştigase un client respectabil. La fel ca mulţi alţi pretendenţi, şi el spera să obţină mai mult de un zâmbet pe chipul ei în timp ce îi ridica comanda. Poate că şi alţii au făcut la fel, şi-a construit în mintea sa numeroase scenarii în care el se afla singur cu ospătăriţa lui preferată, dezbrăcaţi, întreţinând relaţii carnale.
Simţea şi el că Mara îl place, dar se lasă greu. Avea nevoie de mai multă siguranţă ca să poată accepta o întâlnire cu el. Până la urmă a cedat. În una din numeroasele sale vizite la restaurant, Mara, cu o bună dispoziţie, i-a lăsat de înţeles că acceptă invitaţia lui. Când au făcut schimb de numere de telefon, el a înţeles acceptul ei. Trebuia doar să se organizeze.
Deşi era o femeie singură, fără relaţie, încă locuia cu părinţii. Nu îşi dorea să aducă un bărbat la ea acasă, în astfel de circumstanţe, iar la el acasă nu voia să meargă. Considera că se afla în siguranţă dacă vor merge la un hotel, unde se vor simţi bine amândoi, apoi fiecare se întorcea la viaţa lui. Asta, în cazul în care cei doi reuşeau să ţină relaţia ascunsă, strict din punct de vedere sexual, fără alte obligaţii.
Au reuşit să se organizeze. Mara şi-a luat liber de la restaurant pentru acea seară. Avea multe zile libere de recuperat, aşa că nu a reprezentat o problemă lipsa ei de pe tură. Sabin, galant, şi-a dat întâlnire cu Mara la o anumită adresă, urmând ca amândoi să se deplaseze cu maşina lui la hotelul ales de el. Părea o seară promiţătoare pentru ea, era de părere că nu avea de ce să-i pară rău pentru alegerea făcută.
Le era “foame” la amândoi de o împreunare trupească. De cum au intrat în cameră, s-au cuprins amândoi cu braţele şi au început să se sărute apăsat, de parcă erau doi iubiţi ce nu se mai văzuse cu anii. Hainele au zburat rapid de pe cei doi. Au rămas amândoi goi. Sabin a fost foarte interesat să-i admire trupul golaş. La câte scenarii şi-a făcut în minte, acum avea în sfârşit ocazia să o poată admira în linişte. I se părea că trupul ei este mai ispititor decât şi-l imaginase el.
Urcaţi amândoi în pat, se sărutau şi se mângâiau unul pe altul. Sabin a acordat mai multă atenţie sânilor. Nu foarte mari, dar devenise obsedat de ei. Când şi-a îndreptat gura către sfârcuri şi a început să-i sugă, au gemut amândoi. Ea de plăcere, el mai mult ca o eliberare. Aşteptarea lui luase sfârşit. Decolteul ei uşor obraznic de la restaurant l-a pus de multe ori în încurcătură, provocându-i erecţie. Pentru ea, era doar un mic truc pentru a obţine mai mult bacşiş de la clienţi.
Mara gemea cu ochii închişi, foindu-se pe pat. Uşor, uşor, se înfierbântă, se udase maxim între picioare şi îşi dorea o partidă de sex de neuitat. Nu era genul de femeie care să facă preludiu, voia mai mult să primească, decât să ofere. L-a lăsat pe Sabin să o atingă şi să o sărute pe unde doreşte. El, cu penisul erect, se înfrupta în voie din trupul ei, sărutând-o şi atingând-o peste tot. Aşezat cu capul între picioarele ei, mâinile băgate sub ea, strângând-o ferm de fese… îi alinta labiile şi clitorisul, sorbind cu plăcere.
Încordată la maxim, apăsând cu mâna pe capul lui, Mara se exprima liber, gemea zgomotos. Trecuse ceva vreme de când nu a mai avut relaţii sexuale, iar acum era pe cale să se descătuşeze. A fost atât de prinsă în mrejele plăcerii… în timpul orgasmului, nu a realizat că şi-a strâns puternic picioarele, ţinând capul captiv a lui Sabin între coapsele sale. De fel nu se exprima atât de liber şi reuşea să-şi controleze destul de bine trăirile, dar acum a fost excepţia.
Sabin aştepta să primească un mic sex oral, o recompensă. Se urcase deasupra ei, posteriorul deasupra pieptului, dirijând penisul spre buzele ei. I-a atins buzele de câteva ori, dar ea l-a refuzat, întorcând capul. În schimb, i-a frecat penisul câteva momente, în timp ce privea în gol în altă direcţie. Bărbatul a înţeles că nu o va convinge să-i facă sex oral şi a decis să treacă la etapa următoare. S-a întins pe trupul ei, şi-a potrivit penisul şi a împins încet, spre satisfacţia ei, ce trăia la maxim fiecare centimetru ce îşi făcea loc în interior.
Cuprinzându-l cu braţele îl ţinea strâns şi gemea intens la urechea lui. Mişcările au devenit mai rapide, zgomotoase, lovindu-se puternic unul de altul. Deşi era pentru prima dată când cei doi se întâlneau, părea că amândoi se cunosc foarte bine. Sabin reuşea să anticipeze dorinţele ei sau pur şi simplu amândoi erau compatibili sexuali. Mara era în delir, l-a lăsat pe Sabin să conducă “dansul”. Cu excepţia unei felaţii şi a sexului anal, a acceptat orice poziţie i-a propus acesta.
Când pe scaun… el aşezat, iar ea cu spatele la el, mişcându-se în sus şi în jos;… la marginea patului… ea aşezată în poziţia doggy style, trupul aplecat, cu picioarele uşor depărtate, penetrată energic de bărbat, în timp ce o ţinea ferm de talie; … ea deasupra… aşezată vertical, înfiptă în scula lui, mişcându-se energic în sus şi jos, în timp ce sânii îl hipnotizase pe Sabin cu mişcarea lor. El şi-ar fi dorit şi poziţia 69, dar a înţeles că ea nu s-ar fi implicat, aşa că a renunţat la idee.
Din picioare, sprijinită cu braţele de zid… a fost de vis pentru ea. Aplecată către zid, picioarele strânse, ridicate uşor pe vârfuri, trupul arcuit, ţinut de mâinile lui… penisul penetrându-i vaginul umed… daaaa… i-a provocat un orgasm foarte puternic. Tremura destul de tare, dar Sabin continua să o penetreze energic. Gâfâia şi el. Mâinile apăsau în talie. Gemetele zgomotoase, urmată de o încordare puternică… aaahh… şi-a scos penisul şi a ejaculat abundent pe fesele ei.
Aveau nevoie de o pauză pentru a putea continua cu partea a doua. Dezbrăcaţi, aşezaţi pe pat, vorbeau vrute şi nevrute, glumind pe alocuri pe diferite teme. Mara se simţea foarte bine în compania acestui bărbat, dar nu considera că ar putea să aibă pe viitor o altfel de relaţie, decât una bazată pe sex fără obligaţii. Poate că nu se simţea pregătită să lase trecutul în urmă şi să se gândească că ar putea exista un nou început chiar şi după divorţ.
Când discuţia era mai în toi, cu râsete gălăgioase în cameră, s-a auzit bătând la uşă. Amândoi au tăcut instant. Au crezut că ar putea fi de la recepţie sau poate unul din clienţii hotelului, ce era deranjat de “activitatea” zgomotoasă din camera lor. Sabin, a luat un prosop, pe care l-a pus în talie, apoi s-a dus către uşă, având în cap doar cum să-şi ceară scuze pentru deranjul provocat. Părea o simplă misiune, apoi se putea întoarce lejer la partenera lui.
Bărbatul a deschis uşa. Nu se aştepta ca doi bărbaţi masivi să intre în cameră fără să fie invitaţi, fapt ce l-a speriat destul de tare, dar şi pe Mara. De cum a văzut cele două persoane intrând în cameră, a tras spre ea cearceaful pentru a se acoperi. I-a recunoscut imediat, erau doi dintre clienţii care făceau probleme la restaurant, dar şi în oraş. Sabin, aproape fără reacţie, a vrut să le zică ceva, dar unul dintre ei a fost mai rapid şi i-a spus autoritar:
– Îmbracă-te! Ea rămâne, tu poţi să pleci! …
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Si au futut-o aia pana i-au facut gaozele galeata! Asteptam partea a 2-a !!! 🙂 frumoasa poveste!
Din pacate, este o poveste reala. Actiunea s-a intamplat, doar anumite detalii le-am inlocuit, pentru ca nu le-am stiut.
Violul e minunat, nu-i asa, loaza?