Sunt într-un bar, ca de obicei, singur şi puţin trist de faptul că sunt singur. Nu mă deranjează prea tare, dar uneori ajunge să conteze, aşa că împotriva modul meu de a fi, de a nu deranja niciodată pe cei din jur, încep fără ruşine să mă holbez la cei din jur. Şi spre stupoarea mea observ că nu sunt singurul care face aşa ceva. La o masă puţin mai departe de mine o blondă drăguţă se ocupa exact cu acelaşi lucru. De unde ştiu, pur şi simplu ştiu, căci, ca fin observator îmi dau seama de o multitudine de semne de jur împrejur…
Şi îmi zic, hai să vedem ce ştie fata, dacă tot se distrează poate ne distrăm împreună. Mă ridic elegant la cele 100 kilograme ale mele şi cei 192 de centimetri, şi mă îndrept spre toaletă, de fapt toaleta este în partea cealaltă şi masa ei nu este nicicum în drum, aşa că mă duc direct spre ea cu o expresie cât se poate de serioasă.
– Salut, zic eu, mă uit la tine de câteva minute bune şi observ că parcă ai căuta o conversaţie cu cineva?
– Salut, zice ea. Da e adevărat dar văd că în afară de tine nu mă baga nimeni în seamă.
– Păi hai să vedem ce putem face, dacă nu eşti împotriva, desigur?
– Hai să vedem, în definitiv mai mult decât ce avem nu vom pierde mai nimic.
Ok, îmi zic eu, începutul este făcut, şi sunt puţin emoţionat, că domnişoara este destul de drăguţă, şi rar se întâmplă ca domnişoarele drăguţe să fie singure în baruri şi să nu fie ceva straniu cu ele. Aşa că mă aşez la masă, şi zâmbesc ca Felix, motanul Alicei din ţara minunilor, aşa îmi imaginez eu. La care ea cu capul puţin aplecat pe o parte:
– Te-am mai văzut pe aici, nu e prima dată când eşti aici, şi de fiecare dată te-am remarcat singur, şi puţin afumat mai tot timpul, cum se face ca o persoană aşa ca tine nu e cuplată cu cineva?
Îmi pun expresia de uimire pe faţă şi mă declar impresionat de observaţia ei, eu nici pe de parte nu am observat-o până acum.
– Păi sunt cam singuratec de felul meu, şi îmi place să îmi rafinez singurătatea, deşi uneori este apăsătoare şi cere companioni, de cele mai multe ori mă simt bine singur.
– Am observat asta, zice ea mângâind puţin paharul şi lăsându-şi privirea în jos. Data trecută când te-am văzut aici acum vreo săptămână, de cum ai venit, ţi-ai blocat privirea în pahar şi nimic nu te putea scoate din universul tău.
– Deci şi tu eşti o obişnuită a barului asta, zic eu uitându-mă de data asta cu interes la ea, privind-o direct în ochi?
– Da, zice ea, ţinându-mi privirea, stau aici aproape şi îmi place atmosfera de aici, de ceva vreme sunt singură şi sper uneori să am ceva companie când ajung aici, dar cred că sperii bărbaţii, şi tu eşti primul de când vin aici care mă abordează elegant, zic asta ignorând beţivii care îmi propun să merg cu ei la toaletă.
– Mă cheamă Ştefan, zic eu şi întind mâna ca la o întâlnire de afaceri.
– Mariana, Mariana Micu, 27 de ani, designer, momentan liberă şi disponibilă, zâmbeşte şi se desfăta privindu-mi reacţia. Care reacţie? Sunt cu ochii mari, uimit de modul cum a pus problema.
– Ştefan Marin, şomer de ceva vreme, liber profesionist, liber din toate punctele de vedere… şi ne strângem mâinile, eu apreciind strânsoare fermă a mâinii ei.
– Ai mâini foarte frumoase, ferme şi plăcute, care au viaţa lor independentă.
– Da, zice ea, şi mie îmi plac, şi îmi plac şi mâinile tale, le-am observat mai de mult, şi ca să îţi spun un secret, mi le-am imaginat ţinându-mă de mână şi simţindu-ţi căldura palmelor pe mine.
– Se pare că eşti o fantazoare (femeie care vânează bărbați in locuri publice – regionalism la granita Moldovei cu Ucraina) desăvârşită, deşi nu ştiu mai nimic despre tine, în afară că ochii îţi sclipesc deja.
– Da, e adevărat, sunt o fantazoare, dar oare de ce îţi zic eu aşa ceva.
– Pentru că îţi place de mine…
– Da, e adevărat, îmi place, îmi induci o stare de beatitudine doar uitându-mă la tine.
– Hai să comandăm ceva de băut, şi fără să aştepte vreo aprobare strigă după ospătar, care apare ca şi cum era deja în drum spre noi. Mie, ca de obicei şi domnului încă un rom mic cu suc de portocale separat, şi gheaţă alături.
– Sunt impresionat, zic eu, deci cu adevărat m-ai studiat?
– Da, domnul meu, de două săptămâni eşti nu numai fantezia mea, ci şi obiectul meu de studiu, îmi place să mă uit la tine, să îţi studiez reacţiile, uneori mă chinui să îţi citesc pe buze, când vorbeşti singur, şi îmi place să îţi descifrez reacţia ochilor când încep să sclipească şi să se strângă în lumea ta.
– Mariana, mă uimeşti, cu ce am reuşit să îţi stârnesc atâta interes?
– Păi cum să îţi zic, zice ea, învârtind paiul în paharul cu nu ştiu ce… ca de obicei… din toţi cei ce vin aici în barul ăsta, tu eşti singurul care nu se băgă în seamă cu nimeni, şi singurul care reuşeşte să bea relativ cantităţi mari şi să zâmbească la sfârşit şi să plece pe picioarele lui, fără scandal şi fără să trântească uşa.
– Mersi de compliment, dacă se poate numi compliment, într-adevăr reuşesc uneori să beau destul de mult, spre neplăcerea mea, şi încă lucrez la asta, să o las mai moale.
– Mie îmi place tare, zice ea, şi izbucneşte în râs… scuză-mă, scuză-mă, m-a luat gura pe dinainte.
– Atracţia dintre noi e evidentă, aş face o propunere directă dar mi e teamă că voi fi refuzat, dar în definitiv de ce nu. Mariana ce ai zice să continuăm discuţia la mine acasă, sau la tine, într-un cadru mai relaxat.
– Aşa te vreau domnul meu, aşteptam asta de la tine. Hai, să nu mai pierdem vremea, în cinci minute suntem la mine, că stau aici peste drum.
Sunt puţin bulversat de situaţie, de obicei nu agăţ pe nimeni în baruri, şi nici nu mă las agăţat, dar Mariana pare a fi diferită şi în definitiv sunt liber şi fără obligaţii.
– Hai să luăm ceva de băut de la magazin şi să ne relaxăm, sper că eşti la fel de pervers ca şi mine, Ştefan dragă.
Îmi ridic discret sprâncenele a apreciere, şi zâmbesc cu plăcere amintindu-mi distracţiile pe care mi le ofer uneori.
– Depinde ce înţelegi prin pervers, să nu te aştepţi să te biciuiesc sau să mă călăreşti, dar îmi place să mă uit la femei frumoase, goale şi care se simt bine expunându-se.
– Oooo, perfect, este exact ce îmi doresc, să mă expun îndeajuns ca să mă încălzesc şi să nu sări la mine în primele trei secunde când mă vezi goală.
Tac, şi cer nota de plată, ea cu un gest îl întoarce din drum pe ospătar şi se ridică luându-şi poşeta pornind spre uşă. Se pare că ai o relaţie deosebită cu ospătarii ăştia, că îţi cunosc gândurile. E barul meu dragule, sunt proprietara lui, deşi nu îmi place să mă arăt ca fiind, şi desigur că toţi sunt ca iepuraşii când sunt de faţă, iar tu eşti unul din clienţii mei favoriţi, îmi permiţi să te cinstesc din când în când. Îmi mai cade faţa odată şi zâmbesc ca prostul, primind înapoi un zâmbet mai plăcut.
– Îmi place reacţia ta, sper să nu te fi speriat, şi să nu te consideri folosit?
– Nuuuu, Mariana de unde ai scos asta, mi se întâmplă în fiecare zi ca o femeie frumoasă ca tine să îmi ofere de băut, ce crezi tu?
Râde deschis, şi luându-mă de braţ mă îndrumă.
– Hai, că avem treabă, să nu crezi cumva că sunt obsedată, dar îmi place stilul tău şi dat fiind faptul că îmi exciţi fanteziile de mai mult de două săptămâni, e ca şi cum eşti cunoştinţă veche şi plăcută aşa că… hai, duşul ne aşteaptă.
– Deja suntem la duş, şi emit şi eu o frază ca în “Friends”, dar oare suntem acolo? Poate mai degrabă trimitem nişte felicitări! Râde şi mai deschis.
– Iţi place, deci şi serialul meu preferat. Da dragule, suntem acolo, la duş, căci abia aştept să îţi simt mâinile pe mine, sper că îţi place să atingi şi să foloseşti buretele cu spumă.
La magazin râdem de una, de alta şi iată-ne cu două sticle de alcool urcând la etajul trei într-un bloc cochet. Se zice că poţi descifra caracterul unui om după cum trăieşte, după cum îşi aranjează casa, şi casa ei e plăcută. Liniştită şi drăguţă.
– Asta e cuibul meu de nebunii, ce zici îţi place? Şi îşi lăsa haina pe cuier oferindu-mi o imagine plăcută a corpului ei în rochia de zi pe care o purta.
– Fă-te comod, adică descalţă-te, dacă nu ai nimic împotriva ai să pleci de aici mâine. Adică acum e cam şase seara, şi începe să se întunece. Dacă vrei poţi să o suni pe mama ta să îi zici că nu vii astă seară, să nu se îngrijoreze.
– Iar sunt uimit, de unde ştii că stau cu părinţii mei?
– În afară că îmi place de tine, am şi întrebat pe unii, alţii, cine eşti şi de unde ai apărut, aşa că mai ştiu câte ceva despre tine.
O sun pe mama să îi zic că nu vin în seara asta şi mă descalţ, aruncându-mi şi ciorapii, ca de obicei, rămânând, desculţ.
– Ooooooo deja ai o bilă albă. Ador când bărbaţii rămân desculţi în faţa mea.
– Şi mulţi bărbaţi rămân desculţi?? Întreb eu maliţios.
– Păi cum să îţi zic eu, zice ea deschisă, am fost măritată şi nu a mers, apoi ca de obicei am fost în unele relaţii mai mult sau mai puţin reuşite ale vieţii mele, şi ce e important, este că acum sunt liberă, de vreo patru luni neatinsă şi dispusă. De patru luni sunt la vânătoare dar până să te văd pe tine, nu m-a atras nimeni atât de tare încât să sar la el. Şi azi, dacă tu nu ai fi venit la masa mea, eu aş fi sărit sigur pe tine. Azi începusem deja să mă obişnuiesc cu ideea de tine, iar mâinile şi buzele tale deja mă înnebuneau mai mult decât aş fi vrut.
– Îmi dai voie să te sărut? Întreabă ea şi se apropie de mine stând dreaptă cu bărbia în sus, sfidătoare şi întrebătoare.
Ne sărutăm lejer, din buze, simţindu-ne reciproc dulceaţa şi plăcerea fină a sărutului.
– Daaaa, zice ea, îmi place, hai că mă duc să pregătesc duşul. Şi dispare, strigând peste umăr… Simte-te ca la tine acasă, paharele sunt prin bucătărie.
Aud apa duşului susurând în baie şi îmi zic că deja Mariana e băgată sub duş, aşa că sar repede din haine şi mă îndrept gol total spre baie. Şi surpriză, de fapt Mariana încă nu e în duş, ci se învârte prin baie aprinzând lumânări şi pregătind şamponuri şi geluri de duş.
Se întoarce către mine şi rămâne siderată, eu gol arătând cu totul altfel decât îmbrăcat. Cu gura deschisă fără cuvinte, rămâne blocată cu privirea pe penisul meu semi erect. Mi-l frecasem puţin înainte să ajung în baie, vorba aia să fac impresie bună.
– Uau, zice ea, dar ştiu că te mişti repede, şi îmi pune o mână rece pe penis, strângându-l uşor în palmă. Hello my pleasure! Îmi place cum arată, sper că mai târziu mă vei lăsa să mă joc cu el.
Şi cu o mişcare elegantă mă învăluie şi mă împinge în duş. Duşul este mare şi spaţios, cu uşa de sticlă deja aburită, miroase frumos a curat, iar lumânările dau o atmosferă super. Umezeşte-te puţin până vin şi eu, îmi zice şi dispare în cameră. În duş e o poliţă plină de diferite creme şi şampoane care mai de care mai colorate, iar în partea din spate e un fel de poliţă pe care îmi imaginez că o pot pune pe Mariana cu picioarele depărtate să mă desfăt cu imaginea pizdei ei.
Ups, am o erecţie de zile mari, mai că m-aş masturba acolo, şi chiar îmi iau penisul în mână şi îl frec energic de câteva ori. Mariana în uşa duşului goală, puţin pudică cu sânii acoperiţi cu o mână, se holbează hipnotizată la penisul meu.
– Lasă-mă pe mine să fac asta, îmi zice ea şi fără să aştepte încuviinţarea mea se lipeşte de mine şi îmi ia iarăşi penisul, de data asta perfect întărit în mână. Se lipeşte de mine complet şi se pisiceşte puţin frecându-şi sănii de mine.
– Trage-mi-o repede, una mică din picioare repede te rog, intens şi puternic, apoi ne vom desfăta mai departe. Şi exact aşa cum mă aşteptam se suie cu fundul pe poliţa aia, şi îşi desface picioarele lăsându-mă să mă uit la scoica ei rozalie, deja umedă. Sunt umedă de două ore şi visez să te am în mine, nu mă mai lăsa, şi trăgându-mă de penis mă apropie de ea şi îmi ghidează penisul spre buzele vaginului. Mă înfig în ea cu plăcere, e perfect umedă, e excitată şi e caldă, e fierbinte, este tot ce poate fi mai bun.
Şi mă opresc să simt plăcerea vaginului ei pulsând pe mine, strângându-se în jurul penisului. Ea tremură deja şi înfiptă în mine e scuturată de un orgasm, cel puţin aşa cred.
– Ahhh ce îmi place, toată săptămâna mi-am imaginat scena asta de acum, şi mă săruta sălbatic pe gură, şi începe să se înfigă frenetic în penisul meu. Cu picioarele sprijinite pe două proeminenţe ale peretelui, mă chiar întrebam de ce sunt acolo… se înfige în mine, mă fute, de fapt ea mă fute pe mine, strângându-mă de gât şi mişcându-şi bazinul împotriva pulei mele.
Îmi place cum conduce jocul, e atât de strâmtă că parcă îmi freacă penisul cu un prosop, e delicioasă senzaţia, şi simt cum mi se măreşte încă odată penisul. Încet, încet preiau conducerea şi încep să îi pompez pizda frenetic, strângând-o de buci, trăgând-o spre mine, lovindu-i gaura fundului cu ouăle mele pline de spermă.
– Da, da, dă-mi, dă-mi, şi gâfâind se înfige în viteză maximă atingând climax (orgasm) după climax… Fute-mă, fute-mă, da, da.
Simt că începe să mi se scurgă sperma din ouă spre gland. Aşa că măresc ritmul şi i-o bag intens, pe toată lungimea mea, fiecare centimetru frecându-se de pizda ei nefutută. Mi se expandează capul penisului, simt că voi exploda, şi mă retrag din ea, cu penisul pulsând, vânat, umed de sucul ei, şi mi-o frec intens. Mariana se lăsă în genunchi de pe poliţa şi îşi pune amândouă mâinile pe penisul meu.
Sunt în extaz, sunt tot numai un penis, nu mai gândesc, mă ridic pe vârfuri întinzându-mi muşchii picioarelor şi spatelui. Mâinile Marianei îmi freacă penisul cu ardoare, şi simt fiecare frecare direct în creier. Instantaneu îmi baga Mariana un deget în fund şi explodez. Un val de spermă o stropeşte pe sâni, căzând greu pe un sfârc, şi al doilea jet de spermă nouă şi curată o loveşte peste buze. Ea continua să mă frece, şi se uită cu plăcere cum scurge fiecare picătură din mine până mă lăsa fără energie şi fără suflare.
Se linge pe buze de spermă translucidă şi se ridică sărutându-mă apăsat. Îmi simt spermă, gustul puţin sărat şi aroma de mosc ridicându-se spre nări.
– Mersi frumos dragule, eşti exact cum mi-am închipuit. Îmi place de tine. Hai să te spăl acum! …
Poveste scrisa de Alex1991
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Superb si super excitanta povestirea
Excitanta si eu sint erect si sub dus mi-as dori in partener
Frumoase povesti