Era o dimineaţă friguroasă de martie. Ca în fiecare zi, mă îndreptam spre liceul unde învăţam. Cafeaua cu lapte în mâna stângă, geanta în mâna dreaptă… cam aşa arătau ipostazele în care m-ar fi văzut toată lumea în acele dimineţi zbuciumare de liceu. După felul cum mă îmbrăcam… pot spune că eram foarte aranjată, purtam o rochie „school girl” în carouri negre şi roşii, o cămaşă albastră şi o geacă de piele în stilul „punk”… ştiu, ştiu, destul de îndrăzneţ, dar vă garantez că priveliştea era superbă. În drum spre liceu, am fost abordată… super interesant… de către un tip. …
– Bună, te-am văzut din depărtare şi pot spune că am fost atras de tine, şi am zis că trebuie neapărat să fac cunoştinţă cu tine, eu sunt Mihai.
– Hei… ruşinată şi flatată în acelaşi timp… eu sunt Antonia…
În tot acest timp, mi-a luat câteva secunde pentru a-l studia mai bine. Avea în jur de 30-35 de ani, îmbrăcat la patru ace, într-un costum din trei piese de culoare gri. Mă trimitea cu gândul la perioada interbelică şi la serialul Peaky Blinders… barba scurtă, aranjată şi conturată, parfum foarte puternic şi fresh, posibil ceva Versace, dar nu aş băga mâna în foc.
– Să ştii, dacă nu aveai rochiţa asta, probabil nu te remarcam… a zis el pe un ton glumeţ şi cu zâmbetul pe buze.
– Deci, pot spune că am fost inspirată, nu-i aşa?… i-am răspuns eu pe acelaşi ton cu al lui şi un zâmbet jucăuş.
– Foarte inspirată! Hai să-ţi spun cum vom face! Trebuie să plec la un meeting, dar vreau să-mi dai numărul tău de telefon şi dacă-mi fac timp, am să te scot la un pahar vin, în zilele următoare, ce zici?
– Ok… 074…
– Super, aşteaptă apelul meu.
– Aşa voi face, i-am răspuns eu încântată.
După această experienţă ciudată, am intrat în curtea liceului fără să mă gândesc prea mult la această întâmplare. Mai târziu, în mintea mea se derulau mai multe scenarii… fie era un fuckboy de talie mondială, fie era un bărbat foarte arătos ce avea un fetiş cu fete de liceu.
Au trecut mai multe zile, nici un semn de la Mihai, dar era ok… să fiu sinceră, nici nu mă aşteptam să mă caute… o liceancă nu avea nici o şansă cu un asemenea mascul sau cel puţin aşa credeam eu. Au mai trecut cam două săptămâni de atunci, numele de Mihai nu mai reprezenta nimic pentru mine, îl uitasem complet, îmi reintrasem în rutina zilnică de fată ce urma să susţină Bacalaureatul în câteva luni… dintr-o dată, am primit un mesaj de la un număr ce nu-l aveam salvat în memoria telefonului.
„Antonia, am rezervat o masă vineri seara de la ora 19, în localul T, din centrul oraşului. Te rog să vii îmbrăcată într-o rochie neagră şi scurtă, la partea de sus te las pe tine să alegi ce vei purta. Cu drag, Mihai”.
Eram năucită după citirea mesajului, tipul ăsta credea că îmi dă mesaj la o lună distanţă de când mi-a cerut numărul şi îşi permite să facă asemenea cereri?!… gândeam eu un pic ofticată. Nu i-am răspuns mesajului, dar eram absolut obsedară de acest text scurt. Obişnuiam să-l citesc de minim 10-15 ori în fiecare zi, mă excita la maximum încrederea cu care m-a abordat. Nu a dat doi bani pe faptul că a trecut o lună până mi-a scris, el ştia că eu am să merg acolo şi va face ce vrea cu mine… iar eu ştiam la fel.
Mulţi bărbaţi înţeleg greşit ideea de mascul alfa, mulţi cred că suntem atrase de muşchi, bani, maşini şi posesii. Adevărul este undeva la mijloc… muşchii, banii, maşinile şi posesiile te ajută să ai încredere în tine, să te simţi ca cel mai bun bărbat din lume, să te simţi că un bărbat fatal, pentru care fetele s-ar călca în picioare să-l aibă. Acea atitudine ne face pe noi să ne pierdem minţile, acea atitudine o căutam pentru a ne excita la maxim. Ce poate fi mai frumos decât un bărbat care îţi spune unde şi când să vă vedeţi, cu câtă lejeritate, încât ştie aproape 100% că tu vei fi acolo.
Nu i-am răspuns mesajului, am vrut să văd cât de sigur este pe farmecele lui, aşa că am decis să merg la ora întâlnirii, fără să-i ofer confirmarea. Zis şi făcut. Am ieşit vineri de la şcoală, m-am dus direct acasă pentru a mă aranja. Am încercat toate rochiţele negre pe care le aveam, să văd care ar fi cea mai bună combinaţie. Într-un final m-am hotărât.
Purtam o pereche de pantofi negri cu toc înalt, o rochiţă neagră de piele, foarte, foarte scurtă şi o bluză albă decoltată, iar deasupra o geacă tot din piele. Îmi plăcea mult cum arătam. Fusta îmi scotea în evidenţă fundul lucrat din greu la sală, iar decolteul era îndeajuns de mare, încât, să fure privirea oricărui bărbat de pe planeta asta. Am comandat un Uber din faţa casei până în centru. Evident că am întârziat cinci minute. Când am ajuns acolo, Mihai era la masă şi avea o butelie de vin pe masă. M-am apropiat de masa lui.
– Nici n-ai întârziat mult!… mi-a zis el, în timp ce se ridica ca să-mi tragă scaunul. M-a sărutat pe obraz şi mi-a luat geaca, pe care, ulterior, a agăţat-o într-un cuier.
– Am vrut să te fac să-mi simţi lipsa… i-am răspuns eu pe un ton încet, aproape şoptit.
Mi-a turnat un pahar de vin şi totul a decurs fabulos. Paharul acela de vin s-a transformat într-o altă butelie, pe care am băut-o împreună. Minutele s-au transformat în ore, cuvintele s-au transformat în săruturi pasionale cu limba, iar atingerile uşoare pe picioare s-au transformat în atingeri în zona intimă. În cazul în care vă întrebaţi… cum am reuşit să facem toate astea în public, răspunsul este simplu… nu eram în public, Mihai rezervase un întreg separeu în acel local, iar chelnerii veneau doar când le era cerută prezenţa, printr-o telecomandă aflată pe masă.
Eram excitată… foarte rău… îmi venea să rup hainele de pe el şi să ne-o tragem chiar acolo pe canapea. Dar… desigur că nu se putea, chiar dacă era un separeu, existau camere de supraveghere.
– Eu stau la hotelul C, acolo am piscină, hai să mergem să înotăm.
– Nu am costum de baie la mine, cum vrei să înot?
– Uite, e 21.30… mall-ul mai este deschis încă 30 de minute, hai să-ţi cumpăr un costum de baie.
– Bine, hai să mergem… i-am răspuns cu un ton destul de exitant.
– Cu o singură condiţie… îţi cumpăr eu costumul!
„Să mă laşi să ţi-o trag”… mă gândeam eu că va spune… prostuţule, te las să mi-o tragi şi fără să-mi cumperi nimic… i-aş fi spus eu.
– Mă laşi pe mine să-l aleg… a continuat el.
Aici s-a aprins încă o flacără în mine, jos eram fleaşcă… mai udă decât am fost vreodată.
– Va trebui să-mi cumperi şi nişte chiloţi, pentru că ăştia s-au udat cam tare… i-am spus pe un ton aproape şoptit, în timp ce-mi muşcam buza de jos.
Zis şi făcut, am mers la mall. M-a dus direct la o reprezentantă de designer. Acolo mi-a ales cel mai pervers costum de baie pe care îl găsise. Erau nişte bikinii de culoare albă, cupa sutienului minusculă, abia ce îmi acoperea sfârcurile, iar chiloţii pot spune că erau mai degrabă o aţă. După, am mers la hotelul unde stătea, m-am schimbat la el în cameră şi am mers amândoi la piscină. În secunda în care mi-am dat halatul jos am observat că toată lumea de acolo se holba la mine. Femeile erau crispate de nervi din cauză că bărbaţii lor se uitau la mine, iar masculii îşi dădeau coate ca să privească şi ei priveliştea… mda, merci Mihai, eşti un scump!
Văzându-mă în costumul acela de baie, Mihai avea o erecţie clară ce se putea vedea prin pantalonii lui cu care intenţiona să intrăm în apă. Acest lucru m-a îngrijorat deoarece se putea observa foarte clar mărimea lui XXL. M-a luat în braţe, eu mi-am încolăcit picioarele în jurul lui, stăteam într-un colţ lângă perete. Ne sărutam, ne mângâiam până mi-am făcut curaj să-l întreb.
– Câţi cm ai acolo jos?…
– 21… a răspuns el pe un ton seducător…
Acest lucru m-a speriat deoarece cea mai mare cu care avusesem eu tangenţă era de 17 cm… iar de la 17 la 21 e diferenţă cam mare. Între timp piscina se golise şi mai rămăsesem doar noi. În acel moment Mihai mi-a deschis chilotul şi începuse să mă maseze între picioare. A continuat în felul acesta în jur de 15 minute până când n-am mai putut rezista.
– Bag-o, te rog!… i-am şoptit la ureche.
– Nu!… pe un ton ferm.
– Bag-o, te rog, nu mai rezist!… am insistat eu, pe un ton disperat…
Şi a băgat-o… aahh… o simţeam foarte bine în mine, nu era dureros deloc… o băga, o scotea aproape total, apoi intra din nou. Eram uimită că un asemenea „monstru” poate intra în mine. În tot acel timp am stat îmbrăţişaţi şi ne sărutam, se mişca lent… îmi plăcea foarte mult. Pot spune că am făcut mai mult dragoste decât sex. Deşi era prima noastră întâlnire nu am simţit deloc ruşine pentru ceea ce făceam, eram destul de ameţită de alcoolul cu care, strategic m-a servit. Firea lui m-a făcut să pot fi deschisă cu el.
Nu a fost un sex nebun, în care fiecare să dea tot ce avea… mişcările erau lente, penetrarea era tandră şi uşoară, pasională. Rareori era o penetrare completă din cauza mărimii lui. Dinafară bazinului se vedea ca şi cum noi doar ne sărutam, nimic nu trăda o penetrare. Orgasm nu am avut, dar m-am simţit excelent, sexul a fost minunat.
Momentul în care el a terminat l-am simţit venind, respiraţia începuse să i se intensifice, braţele lui mă strângeau mai tare decât obişnuia să facă, mici gemete îşi făcuseră apariţia, iar în punctul culminant a fost destul de violent, mai energic… am simţit jetul de sămânţă cum mă umplea. Judecând după forţa jetului, preconizez că nu se mai golise de multă vreme. Eram fericită, trăiam momentul, nu mă gândeam la nimic altceva în afară de penisul lui imens care încăpuse în mine, eram mândră de mine.
Ne-am tras-o aproximativ 30 minute până s-a terminat în mine. La un moment dat m-a lovit teama de a rămâne însărcinată, dar el m-a liniştit rapid şi mi-a spus că îmi va da bani pentru „pastila de a 2-a zi”. M-a sărutat lung pe gură şi mi-a spus că mă va căuta din nou. Au trecut patru ani de la acea întâmplare, iar de atunci n-am mai auzit nimic de el… în schimb, am rămas cu amintirea frumoasă dintre noi.
Poveste scrisa de Antonia.
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Cel mai frumos sex este in piscina :X
Multumesc pentru postare ❤
Cu plăcere, așteptăm și alte povesti la fel de interesante
Ahhh, ce mi-am frecato Antonia, acum, aici, citind și imaginandu mi cum te-a futut acolo în piscină.
Incitanta si frumos descris momentul.Felicitari, ambilor…..lui Roz ptr punere in pagina si Antoniei ptr fantezie.
Povestea este reala 😀
Felicitări, Antonia!
Am și eu costum de school girl 😃🤭
Rămâne să te caut
Nu vrei sa fiu profesorul tău de educație fizică și sport?
Superbă poveste de dragoste