Dorinţă, senzualitate, excitare maximă (2)

… Nu credeam că o astfel de scenă, văzută pe viu, mă poate excita atât de mult. Poate că, fiind vorba de soţia mea în compania altei femei, mă făcea să trăiesc momentul altfel, în comparaţie cu numeroasele scenele lesby pe care le-am văzut în tot acest timp. Totul se întâmpla în aceeaşi încăpere, la distanţă mică între mine şi ele. Gemetele, atingerile, săruturile păreau mult mai incitante, aproape că nu reuşeam să-mi iau ochii de la ele. …

Soţia mea a făcut primul pas spre canapeaua generoasă, Irina a urmat-o imediat. S-au aşezat amândouă, una lângă alta, continuau să se mângâie şi să se sărute. Se trăgeau de sâni, îşi muşcau uşor buzele. Se lăsau pe rând pe spate, lipite de spătarul canapelei. Aproape identic, amândouă au făcut aceeaşi paşi. Prima a fost Elena, lipită cu spatele de canapea, picioarele larg depărtate. Irina îi masa sânul stâng, o săruta pe gât… a coborât încet până a ajuns cu gura la sânul drept.

Degetele subţiri alunecau pe trupul soţie mele, în timp ce îi alinta sfârcul. Cu penisul în mână, m-am mutat mai spre lateral, să pot vedea totul mai bine. Iniţial am crezut că nu va merge mai departe, ca apoi să facă schimb. Însă, Irina a vrut mai mult. Mâna aluneca pe abdomenul soţiei, săruturile au urmat-o… dintr-o dată, părea că nu mai are loc pe canapea. S-a scurs uşor pe trupul înfierbântat al soţiei, până a ajuns între picioarele acesteia.

Nu s-a grăbit să ajungă imediat cu gura… la locul fierbinte. Degetele se plimbau agale pe coapse, săruturi scurte… de fiecare tot mai aproape. Mâinile întinse ale Elenei spre capul Irinei, păreau să spună că abia aşteaptă să le cuprindă, să o fixeze între coapse, în timp ce gura stătea lipită de labiile excitate. Puţin zăpăcit de tot ce se întâmpla, am reuşit să-mi găsesc telefonul. Un astfel de moment nu putea fi ratat, trebuia imortalizat.

Exact în momentul în care am pornit camera, Irina se apropia lent de vulva soţie. Mâinile soţiei au prins-o de cap… a tras mai repede spre ea… gura s-a lipit de vulva excitată… aahh… un oftat lung al soţiei, părea să arate cât de mult îşi dorea acest lucru. Filmam această scenă cu mâna stângă, cu mâna dreaptă îmi frecam penisul puţin mai repede. Îmi propusesem să nu termin masturbându-mă, voiam ca ejacularea să fie ca urmare a sexului cu Irina, dar în acelaşi timp, nu puteam să mă abţin să mă joc cu penisul.

Irina o trăgea pe soţia mea de sâni, gura lipită… coapsele îi ţineau captiv capul. Am lăsat pentru moment telefonul şi m-am dezbrăcat complet, fără să pierd contactul vizual cu ele. Soţia mea părea foarte încordată, ochii închişi, gura deschisă… deja îmi imaginam cum şi-ar face loc penisul meu în interior. Gemetele ei deveneau tot mai zgomotoase pe măsură ce Irina insista mai mult. La un moment dat, am văzut-o pe Irina frecându-se cu mâna stângă între picioare.

Soţia mea i-a făcut semn să se oprească. A venit spre ea, în timp ce îi indica să se ridice. Buzele lor s-au unit într-un sărut lung, zgomotos, destul de molipsitor. Irina s-a aşezat pe canapea, sprijinită cu spatele de spătar, soţia mea a încercat să facă aceeaşi paşi făcuţi de Irina. Aproape că i-a reuşit. La scurt timp, se afla aşezată la podea, cu capul între picioarele Irinei, alintându-i labiile şi clitorisul cu buzele şi limba.

Ca să nu ejaculez, a trebuit să mă opresc să-mi mai ating penisul, atât de excitat mă simţeam în acele momente. Dar nu pentru mult timp. Credeam că pot să mă abţin, dar în momentul când le-am văzut pe amândouă urcate una peste alta în poziţia 69, nu m-am putut abţine. Le priveam pe amândouă, cu capul afundate între coapsele celeilalte, lingându-se reciproc.

Tremuram uşor, picioarele încordate, aplecat uşor către înainte… aahh… am lăsat telefonul jos… aahhh… în acele momente nu mai gândeam limpede. Mi se părea interesant să ejaculez pe trupurile lor, poate că nu se supărau, dar le stricam joaca. Gâfâiam puternic… aahhh… presiune maximă, sămânţa a ţâşnit în palma mea… destul de multă, aş zice eu.

Continuam să-l frec uşor, să iasă tot din mine, cu ochii bulbucaţi de excitare. Sperma destul de multă îşi croise drum şi era gata să se scurgă la podea. Repede, m-am redresat ca să nu scap nici o picătură şi m-am dus la baie. Nu am stat mult, cât să-mi spăl penisul şi pe mâini, nu voiam să pierd nimic din ceea ce făceau ele.

Când am ajuns înapoi, le-am văzut pe amândouă în extaz. Respirau sacadat, gemete lungi, zâmbete largi. În şezut pe canapea, lipite una de alta, se ţineau cu braţele strâns, săruturi zgomotoase, îşi zâmbeau. Mult mai târziu mi-au acordat atenţie. Soţia mea s-a uitat la mine şi mi-a zis:

– Iubitule, a fost minunat… totul a fost minunat. Aşa cum mi-am imaginat că ar putea fi, poate că am trăit momentele mult mai intens decât m-am aşteptat. Aşa cum am promis, acum este rândul tău…

Irina s-a uitat spre mine, mai mult spre partea de mijloc… la penisul semi erect. Nu ştiam cum să procedez, mă simţeam ca un începător, poate că eram şi foarte zăpăcit de ceea ce văzusem. Noroc cu soţia mea care m-a scos din încurcătură. S-a ridicat de pe canapea, Irina a urmat-o ţinându-se de mână. A luat una din pernele aflate pe jos şi a aşezat-o la picioarele mele.

– Este momentul să te aşezi!… i-a spus Irinei.

Uşor timidă, s-a lăsat în jos. Penisul a dat semne de viaţă, se ridica falnic sub privirile celor două femei.

– Acum suge-l!… Iubitule, aşa cum am promis Irina te va suge… Ţine mâinile la spate!… i-a poruncit ei.

A pus mâna pe capul ei şi a împins-o uşor spre mine. Irina a deschis uşor gura, se uita atent în ochii mei. Penisul şi-a făcut loc printre buze, s-au mulat pe gland… aahhh… soţia mea îi indica ritmul. Destul de lent la început, apoi tot mai rapid. Şi nu doar rapid, cât şi faptul că o forţa să cuprindă tot mai mult din bărbăţia mea… aahh…

O vedeam că se chinuie şi nu reuşeşte, dar nu voia să renunţe, se lăsa pe mâna soţiei mele, ce nu o slăbea o clipă. Ochii umezi de la lacrimi, era doar o chestiune de timp până când urmau să-şi croiască drum pe obrajii fini… buzele strânse pe gland, mişca capul în ritmul impus de Elena. Îmi place partea uşor mai dominantă a soţiei mele.

Nu am mai rezistat, trebuia să o am, trebuia să o penetrez, îmi doream foarte mult. M-am dat uşor în spate şi am scos penisul din gura ei. Am ajutat-o să se ridice, soţia mea m-a lăsat pe mine acum, nu s-a mai implicat. Am pus-o să se aşeze pe canapea cu faţa în sus. Fără să mai stau mult pe gânduri, m-am urcat deasupra ei… cu mâna stângă mi-am potrivit penisul şi am intrat imediat… aahh… gemetele mele şi ale Irinei au părut la unison.

Nu-mi mai păsa de nimic. Mi-am lipit gura de a ei, o trăgeam de sânul drept, mişcările destul de rapide. Soţia mea m-a făcut atent că ne filmează. Luase telefonul meu şi se mişca de-a lungul canapelei să prindă scena din mai multe unghiuri. Foarte excitat, mă mişcam destul de rapid în interiorul ei. Irina ţipa de plăcere, picioarele uşor ridicate, lipite de mine. Mă ţinea strâns cu braţele pe după gât, degetele de la o mână le simţeam apăsând în carnea mea.

Mă loveam puternic de interiorul ei, gâfâiam destul de tare, simţeam că sunt aproape de un nou orgasm, un orgasm ce mi l-am dorit să fie ca urmare a sexului cu ea. Sprijinit în coate, mişcări destul de rapide… aahh… eram pregătit să finalizez. Ca să fiu sigur că nu termin în ea, am scos penisul din timp. Aşezat în genunchi, îmi frecam penisul energic, în timp ce o trăgeam de sâni… aahhh… sperma a ţâşnit rapid pe sâni şi abdomen.

Soţia mea a venit la mine, m-a prins de cap şi m-a sărutat puternic pe gură, abia reuşeam să respir. Nu m-a ţinut mult aşa, apoi m-a eliberat. S-a dus la Irina şi a continuat sărutul cu ea. Mâna aluneca pe trupul ei. Nu s-a lăsat până când nu i-a întins sperma peste tot.

Amândouă au plecat la baie, am zis că vor să fie singure. Nu m-am dus după ele, eram convins că după ce vor ieşi, urma să ne dăm întâlnire toţi trei în dormitor, să continuăm unde am rămas.

… citeste prima parte …

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Un comentariu la „Dorinţă, senzualitate, excitare maximă (2)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura