Ancuţei îi place să privească

Din ziua în care m-am certat cu şefa mea şi mi-am pierdut locul de muncă, lucrurile au început să meargă din rău, în şi mai rău. Faptul că la 40 de ani încă stăteam cu părinţii, că nu exista o fată simplă, dar drăguţă, să îmi ţină de urât şi colac peste pupăză, mi-am pierdut şi locul de muncă, m-au făcut să mă simt ca ultimul fraier. Pusese stăpânire pe mine o depresie urâtă, care se adâncea din ce în ce mai mult şi eu îmi înecam amarul în băutură. …

Făceam cantonamente de 2-3 zile în care luam la rând barurile din cartier şi înghiţeam cantităţi industriale de băutură, urmate după câteva zile şi nopţi petrecute pe stradă ca un boschetar, ajungeam rupt acasă. În acele momente sub aburii băuturii, aveam o poftă nebună, disperată de sex, şi de regulă, ieşeam pe balcon, indiferent de anotimp şi mă răzbunam pe penisul meu pentru toate umilinţele îndurate. Mă masturbam în balcon, în văzul vecinilor… o singură persoană mă urmărea: Ancuţa.

Ancuţa era vecina din blocul de vis-à-vis, care stătea cu un etaj mai sus decât mine şi avea vizibilitate perfectă asupra balconului meu. Era o fată tânără în jur de 20 de ani, înaltă, cu picioare lungi şi nişte sâni ascuţiţi şi obraznici care străpungeau materialul tricourilor mulate pe care le purta. La început mă urmărea de după perdea, dar mai târziu a prins curaj şi fără să se sfială se uită atentă la gesturile mele, la furia cu care îmi frecam penisul şi la sperma care exploda din acesta.

Dacă din greşeala era la lucru şi nu asista la spectacolul meu, eram de-a dreptul supărat că nu am putut să-i fac Ancuţei o bucurie cu acest gest de exhibiţionism al meu. Ne mai întâlneam în curtea blocului, ducând gunoiul la tomberon, dar niciodată nu am avut curaj s-o abordez, deşi părul ei negru şi ochii la fel, buzele cărnoase şi obrajii mereu purpurii îmi aduceau aminte de imaginea unei fete sănătoase de la ţară, cu care aveam nenumărate vise erotice.

O visam pe Ancuţa… dereticând în grajdul văcuţelor, la munte, cu spatele la mine, cu sânii aceia obraznici şi ascuţiţi dezveliţi. Eu mă apropiam de ea, o luam pe la spate trăgând-o de sâni şi îmi implantam penisul în vulva ei fierbinte, în atmosfera grajdului cu miros de bălegar, în timp ce văcuţele mugeau. Amândoi ţipam de plăcere, ea se întorcea şi lăsam să curgă sperma peste sfârcurile ei ascuţite ca nişte frăguţe, pe care le sugeam cu patimă, muşcându-i şi frecându-i neîncetat.

Ştiam că şi ea mă doreşte altfel nu ar fi asistat la început sfioasă, apoi tot mai curioasă la spectacolele mele. Nu ştiam cum s-o abordez şi îmi era frică să nu mă refuze totuşi sau să se sperie de mine. Într-o seară veneam din oraş şi a trecut cu paşi repezi în faţa mea către curte. Mă observase, dar voia să evadeze, se gândea că reuşeşte să scape de mine, dar am fost mai rapid ca ea. Am prins-o în fuga ei în braţe şi am lipit-o de peretele blocului.

– De ce fugi, Ancuţa? Nu vrei să-ţi arăt un spectacol live, acum? Fata tremura şi se temea să nu îi fac vreun rău, credea că sunt nebun şi ar fi acceptat orice, doar să o las să plece. Eu în schimb, m-am lipit şi mai tare de ea… purta un tricou alb mulat, prin care se zăreau sfârcurile ei vineţii ca nişte mure coapte şi sânii ei obraznici ascuţiţi. Purta nişte pantaloni scurţi de blugi şi slapi în picioare. Era atât de bună de pipăit, lins, supt şi penetrat în seara aceia. Purta părul dezlegat, un păr lung şi negru, ondulat.

M-am uitat în jur, în afară de noi nu era nimeni în curtea blocului. I-am tras părul pe spate şi de bluză în jos. Avea elastic în partea de sus. Elasticul a coborât de pe umerii ei, dezvelindu-i sănii de adolescentă, spre marea mea bucurie. Mi-am apăsat buzele peste buzele ei cărnoase. Gemea, închisese ochii şi tremura în braţele mele cu sânii aceia frumoşi, dezgoliţi.

M-am aplecat puţin şi am început să-i sug un sân, celălalt sfârc l-am luat între degete şi am început să-i frec puternic. Ea gemea dulce, înfundat, în continuare. Atunci am început să-i sărut gâtul şi lobul urechii, ea gemea tot mai puternic. Mâna mi-a alunecat în pantalonii ei scurţi şi a intrat între labii. Când am apăsat clitorisul şi am văzut cât este de tare şi de excitat, am tras de pantalonii ei în jos, dezvelindu-i bucile şi păsărica aceia dulce şi proaspătă ca o floare de crin.

Avea nişte labii mici şi roz, parcă erau din porţelan şi pielea catifelată, îţi venea să-i sorbi vulva, să o sugi precum ai culege stropii de rouă de pe o floare de primăvară. Curiozitatea mea şi pofta s-o penetrez ajunsese la apogeu.

– Ancuţa, de ce mă urmăreşti când mă masturbez pe balcon? Îţi place să priveşti?

Se uita serioasă la mine, ochii în lacrimi, se temea să nu îi fac vreun rău. Chiar nu voiam să o abuzez sau să îi fac rău. Dar era atât de frumoasă şi de apetisantă, încât îmi era greu să-i dau drumul din braţele mele. În parcare a intrat o maşină, nişte vecini au ajuns acasă. Zgomotul motorului ne-a făcut pe amândoi să tresărim, într-o clipă de neatenţie a mea, a scăpat din strânsoarea braţelor mele şi a luat-o la fugă. Am lăsat-o să plece, dar ştiam că va exista inevitabil şi continuarea.

Zilele mele au continuat la fel de sumbre, cum îmi vedeam eu viitorul şi mama mă presa în permanenţă să îmi caut de lucru. Atmosfera de acasă era ca un butoi cu praf de puşcă, gata-gata să explodeze şi eu în loc să-mi redresez situaţia, continuam să beau. Într-o altă seară întorcându-mă acasă după lungile mele peregrinări prin barurile urbei, am hotărât să vin spre casă pe dig.

Era vară, chit că era târziu şi se întunecase, mirosul ierbii şi vântişorul plăcut care bătea îmi făcea bine, parcă mă mai elibera de problemele mele. Mai aveam puţin să ajung până la podul de cale ferată, când observ, chiar şi ameţit fiind, o siluetă feminină. Mi-au trecut mii de scenarii prin cap… ce femeie trece pe aici aproape de miezul nopţii?!… ,dar mi-am amintit că angajatele fabricii de cablaje, ieşeau pe la ora asta din schimbul doi şi probabil este una dintre muncitoare.

Femeia când m-a observat, a încetinit paşii, vădit speriată, dar totuşi şi-a continuat drumul spre pod. Uitându-mă mai atent mi-am dat seama că era Ancuţa, parcă D-zeu mi-ar fi pus mâna în cap. Doamne, mulţumesc că mi-ai adus-o în cale pe fiinţa asta superbă! Ştiam că este momentul meu, că de aici nu va scăpa. M-am apropiat de ea.

– Bună seara, Ancuţa, ce caută o fată frumoasă ca tine noaptea pe dig?

– Vin de la serviciu. Lasă-mă să trec!

Am luat-o în braţe, în lumina lunii i-am privit chipul frumos de păpuşă.

– Sărută-mă, Ancuţa, ştiu că mă doreşti! Mă priveşti cu dorinţă şi patimă de fiecare dată când mă masturbez şi ştiu că îţi place penisul meu, că te uiţi la el cu curiozitate şi îţi doreşti să fii penetrată.

– Nuuuuuuu, eu nu vreau asta! Lasă-mă să plec!

Mi-am apăsat buzele pe buzele ei cărnoase şi am început să sug carnea ei dulce cu gust de fructe aromate. Am continuat să îi sărut obrajii aceia mereu roşii şi gâtul de lebădă. Când am ajuns la lobul urechii deja ţipa uşor. Mi-am scos penisul din pantaloni şi i l-am pus în mână. Îl ţinea ca pe o pasăre şi îl mângâia, trăgând uşor de piele. Penisul meu uşor excitat devenea din ce în ce mai mare în mâna fetei.

Avea o rochiţă uşoară de vară şi sub ea îi vedeam sânii ascuţiţi, căci nu avea sutien. I-am băgat mâna sub fustă şi am băgat mâna la chiloţi. A tresărit şi a scos un ţipăt scurt, de parcă în acel moment ar fi conştientizat că de aici nu mai există cale de întoarcere. Mi-am întins jacheta de training pe jos şi am aşezat-o pe Ancuţa uşor pe spate, apoi i-am tras încet chiloţii, eliberând cel mai frumos organ genital feminin pe care îl văzusem vreodată.

Încă îşi ţinea picioarele încordate, nu se putea relaxa, dar eu i le-am desfăcut larg şi am început să-i iau în stăpânire cetatea. Vulva ei avea gust de piersică coaptă şi parfumul ei mă ademenea. Am început să-i sărut labiile mari şi partea interioară a coapselor, cu degetul îi apăsam uşor labile mici. Ancuţa a închis ochii, gemea în legea ei, se lăsa purtată de valul de excitaţie care i-a cuprins corpul.

Voiam s-o văd goală în toată splendoarea ei şi i-am tras rochia peste cap, eliberând frăguţele acelea superbe şi sânii ascuţiţi. M-am aplecat peste ea, i-am luat pe rând sânii ei juvenili în gură, sugându-i pe parcă ar fi fost nişte fructe proaspete, nişte căpşuni aromate. În tot acest timp Ancuţa îşi ridica bazinul instinctiv şi ritmic, de parcă ar fi fost un ritual sacru de împerechere.

Am coborât cu buzele din nou la vulva ei fierbinte şi inundată de lubrifiant şi am continuat să-mi apăs limba peste labiile mici, căutând să-i presez clitorisul. Traiectoria limbii era de du-te vino între clitoris şi vagin, iar când ajungeam în capăt o băgam uşor în vaginul ei, ea gemea din ce în ce mai tare. Intenţia mea era să-i provoc un orgasm clitoridian, ca să fie mai apoi foarte excitată când o penetrez.

Aşa s-a întâmplat, doar că am urcat cu gura spre sânii ei şi am început să-i frec clitorisul cu degetul, din când în când, introducându-l adânc în vagin. Am observat că respira din ce în ce mai sacadat şi mi-am dat seama că este aproape de orgasm. Am continuat să-i frec vulva, până când aceasta a explodat eliminând un lichid lipicios şi într-un ţipăt scurt şi-a dat drumul, tremurând din tot corpul, răpusă de puterea explozivă a orgasmului.

– Frumoasa mea, tu în acest moment ai avut cel mai frumos orgasm al vieţii tale.

Ochii îi străluceau în lacrimi, buzele tremurau şi mi-am apăsat din nou buzele peste ale ei s-o relaxez, s-o fac să-şi dorească să fie penetrată de penisul meu înfocat şi hămesit. I-am desfăcut uşor picioarele, cu penisul meu întărit ca piatra, am început să îi frec vulva. Îi băgăm uşor penisul în vulva. doar căpşorul, apoi îl trăgeam afară, din nou îi frecam vulva cu capul penisului meu şi apoi din nou apăsam uşor introducând doi cm.

Gemea, de parcă m-ar fi implorat s-o penetrez. Îşi ridica bazinul, lăsându-mă s-o pătrund adânc. Într-un final mi-am introdus penisul, puternic şi adânc în vaginul ei, ea a ţipat de excitaţie. I-am ridicat picioarele pe umerii mei, o ţineam de glezne şi o penetram din ce în ce mai tare. Îi sugeam sfârcurile şi mă mişcam între picioarele ei, iar ea, cu lacrimile curgând gemea şi ţipa cuprinsă de o excitaţie nebună, pe care nu o mai trăise. La un moment dat m-a surprins spunând, în gemete:

– Îmi place să mă uit cum te masturbezi… aahh… îmi place când ţâşneşte sperma şi nu odată m-am gândit că… mi-ar plăcea să ţi-o sug…

… Ahhhhhhhh, parcă m-ar fi electrocutat. I-am scos penisul din vagin şi culcată fiind i l-am băgat în gură. Îl sugea uşor, vădit surprinsă de gestul meu, dar apoi am schimbat poziţia. Stătea capră, iar eu în genunchi în faţa ei şi i-am băgat adânc penisul în gură. Îl sugea puţin stângaci, dar eram încântat s-o simt în gura ei umedă şi dulce. Îl ghidam cum voiam eu şi fata încerca să-mi fie de folos, lăsându-mă s-o pătrund în gură din ce în ce mai adânc.

La un moment dat nu mai sugea, doar îşi ţinea gura ca pe un vagin, s-o penetrez, iar eu i-o băgăm din ce în ce mai tare şi mai adânc. Am simţit că tot corpul îmi este cuprins de o plăcere supremă şi sperma a ţâşnit în gura ei frumoasă. Era atâta sperma acolo că-i curgea din gură pe gât şi pe sânii aceia superbi. A scos un şerveţel din poşetă şi s-a şters pe gură şi pe sâni. Ne-am culcat pe iarbă, privind stelele şi luna, istoviţi de efortul depus.

Ancuţa îmi ţinea penisul în mână, ca pe o comoară, ştiam că în momentul în care îmi voi mai reveni, va prinde din nou viaţa. M-am întors spre ea şi i-am luat din nou în gura sfârcul, mă excita atât de mult. Mă jucam cu ţâţele ei şi îi luam sfârcurile între degete.

– Ancuţa vreau să fii prietena mea. Vreau să te penetrez de câte ori am eu chef şi vreau să fii femeia mea, iar eu bărbatul tău.

– M-am gândit la asta de câte ori, când mă uitam la tine pe geam. Îmi era milă că te răzbuni pe mădularul tău, în loc să mă iubeşti pe mine.

– Te-ai gândit tu la asta?!

M-am întors spre ea şi i-am sărutat din nou buzele dulci şi pofticioase. Cum stăteam în lateralul ei, simţeam cum îmi creşte penisul şi se întăreşte din nou. Cu o mână îi frecam ţâţele cu cealaltă îmi făceam loc între bucile ei şi îmi introduceam penisul din nou în vaginul ei fierbinte.

– Ancuţa o să te penetrez în toate orificiile tale şi vei avea cele mai puternice orgasme, cele pe care nu le-ai visat.

Am început să mă mişc din nou între picioarele ei, când mădularul meu îi ieşea din vagin îl ungeam cu lubrifiantul ei. I-am băgat uşor degetul în anusul ei mic şi strâmt. M-a inundat plăcerea gândindu-mă ce bucurie va avea penisul meu când va pătrunde acolo. Într-o mişcare uşoară am scos penisul din vagin şi l-am potrivit la anus. A scos un uşor ţipăt de nedumerire:

– Nu vreau acolo! Mă doare! Te rog, nuuuuu!

– Stai liniştită, draga mea, îţi garantez că nu te va durea!

I-am băgat mai întâi degetul şi am lărgit cu el intrarea. Penisul meu a intrat lin în anus şi ea a scos un geamăt de plăcere. Am început apoi să culisez între bucile ei superbe rotunde şi tari, ca doi pepeni. Ahhhhhhh… îmi venea s-o muşc şi s-o penetrez în acelaşi timp. Am simţit că nu pot ţine sperma prea mult pe ţeavă şi într-o explozie de plăcere i-am inundat anusul şi bucile cu sperma mea groasă. După orgasmele trăite, ne-am prăvălit amândoi pe iarbă şi am aţipit rest de câteva minute.

O ţineam pe Ancuţa în braţe ca pe-o comoară şi eram perfect conştient că din acest moment viaţa mea se schimbase, nu mai eram singur. Ancuţa îmi ţinea penisul în palma ei micuţă, nu se despărţea de el, devenise proprietatea ei, iar eu cu bucurie i-l ofeream.

Pentru că se făcea răcoare, ne-am luat hainele pe noi şi am luat-o pe dig, încet spre casă ţinându-ne de mână. Săptămâna care a urmat, mi-am găsit de lucru, s-au terminat cantonamentele mele prin baruri, iar Ancuţa mi-a devenit prietenă, iubită, cea mai dulce femeie… nici eu nu înţelegeam cum de m-a ales pe mine.

Poveste scrisa de Alena – Alenasdiary.ro

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

2 comentarii la „Ancuţei îi place să privească”

  1. Mi-as dori si eu o Ancuta 2-3ore zilnic sa ma linisteasca adore fundul mare si sexul anal frumoasa povestire m-a excitat la maximum

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura