Îndrăgostită de un gigolo (1)

Întâlnirile cu Hanna, prietena mea cea mai bună, erau mereu incitante, îmi povestea despre aventurile ei, pe care eu, în general, le invidiam. Avea o lejeritate înnăscută să socializeze, să cunoască oameni noi. Râdea de mine că sunt atât de antisocială şi retrasă şi încerca să-mi facă cunoştinţă cu bărbaţi frumoşi, de care ea, de regulă se plictisea. De această dată, ne-am dat întâlnire într-o cafenea din Mall. …

M-am îmbrăcat cât se poate de elegant, ştiam că Hanna va veni cu cea mai frumoasă rochie a ei, pantofii cu tocurile cele mai înalte. Avea o plăcere deosebită să întoarcă privirile tuturor bărbaţilor pe lângă care trecea. Şi bărbaţii se întorceau, o priveau cu admiraţie şi poftă sexuală, mişcările ei senzuale, sânii mici şi obraznici pe care îi purta liberi fără sutien, fundul ferm şi apetisant, rotund ca al unei adolescente, îi înnebunea.

Îi plăcea să poarte bluze şi topuri scurte din care i se vedea buricul, în care purta un piercing sexy. Hanna era un adevărat orgasm vizual şi îi incita pe toţi bărbaţii cu care avea orice fel de contact. A întârziat puţin, dar bucuria cu care ne-am îmbrăţişat şi ne-am revăzut m-a compensat pentru minutele petrecute singură la masă. După ce mi-a înşiruit ultimele ei achiziţii în materie de compoziţii vestimentare, s-a uitat adânc în ochii mei şi m-a întrebat:

– Draga mea, când ai făcut sex ultima dată?

Am roşit instinctiv, mai degrabă datorită lipsei de tact cu care a pus întrebarea, decât de ruşine.

– Nici nu mai ţin minte. Nu mai ştiu. Poate, acum un an sau a trecut şi mai mult timp?! Nu ştiu.

– Draga mea, trebuie să-ţi fac cunoştinţă cu cineva, un bărbat special. Se va comporta cu tine, perfect, aşa cum nu s-a purtat nimeni niciodată cu tine. El este bărbatul ideal, cel care ştie cum să facă fericită o femeie, doar că va trebui să te înveţi să-l împarţi şi cu alte femei.

– O escortă?

– Daaa, de ce te-ar deranja acest lucru? Îl plăteşti, iar el se execută, îţi satisface orice vis, orice fantezie erotică, tot ce îţi doreşti. Dacă vei avea de lucru cu el, nu vei mai vrea să faci sex cu nimeni altcineva.

Cu greu am acceptat provocarea, mai mult de curiozitate, decât din dorinţa neapărată de-a face sex. Hanna mi-a făcut o programare de întâlnire cu Ramses. Mă gândeam că e un pseudonim, eram convinsă că nimeni nu-i dă numele celui mai mare faraon egiptean, fiului său.

Ramses ne-a făcut rezervarea la un restaurant de lux, prima întâlnire trebuia să se petreacă într-un cadru romantic. Mă aştepta deja la masă, s-a ridicat, a aşezat scaunul sub mine şi mi-a întins cel mai frumos trandafir roşu pe care-l primisem în viaţa mea.

– Bună seara, de unde ai ştiut care este floarea mea preferată?

– M-am documentat puţin, aşa se cade, dacă ai întâlnire cu o doamnă specială.

M-a sărutat pe obraz, şi-a trecut mâna fin peste umerii mei goi, atingând apoi decolteul. M-am cutremurat uşor la atingerea lui. Simţeam cum mi se întăresc sfârcurile de excitaţie. Ramses era un bărbat frumos din toate punctele de vedere, înalt, brunet cu nişte ochi verzi spre căprui, cu un păr frumos şi un corp de Adonis.

În timp ce ni se servea masa, din când în când mă atingea uşor pe braţ, pe gât, îmi lua mâinile în ale lui, simţeam cum mă atinge cu degetele lui lungi de pianist. Atingerile lui erau atât de senzuale încât simţeam cum mă excit. Nu ţin minte cum am ajuns în camera de hotel. Ţin minte doar patul imens şi uşa camerei cum se închidea după noi. Ce a urmat apoi a fost cea mai frumoasă experienţă.

Mi-a desfăcut încet fermoarul rochiei la spate, în timp ce îmi săruta gâtul, umerii, braţele. Sărutul cu buzele lui senzuale era ca o atingere de mătase, fiecare sărut mă făcea să mă cutremur de excitaţie. Rochia a căzut pe covorul de pe podea, am păşit afară din ea şi am rămas în sutienul şi chiloţii mei negri din dantelâ. Nu mi-a desfăcut sutienul, doar mi-a scos cu două degete sânii din cupele transparente.

S-a aşezat pe pat, eu stăteam în picioare cu faţa la el, sânii mei erau în dreptul buzelor dulci senzuale, perfect conturate. Şi-a lipit buzele de sfârcurile mele excitate şi a început să sugă ca un bebeluş înfometat. Sugea cu putere, când mai fin, când mai puternic, în timp ce îmi trăgea încet chiloţii în jos. Când am simţit că îmi coboară chiloţii, am început să tremur. Nu aveam curajul să mă mişc, prinsesem rădăcini în acea poziţie în picioare, în faţa lui.

Mi-a luat sânii în mâini şi a început să-i maseze, eu gemeam de excitaţie din ce în ce mai tare, simţeam cum mă lubrifiez, vulva devine din ce în ce mai umedă. Ahhh… am închis ochii şi m-am lăsat cuprinsă de acea excitaţie dulce care îmi cuprinse tot corpul. Se juca cu limba cu sfârcurile mele, două degete le-a băgat în vulva mea fierbinte. Am ţipat de excitaţie. Eu eram goală complet, el încă era îmbrăcat. S-a ridicat şi a început să-şi scoată cămaşa. I-am văzut pectoralii bine lucraţi şi abdomenul perfect.

– Nu te deranjează că sunt grăsuţă? Îţi plac femeile cu forme pline?

– Am avut toate tipurile de femei… foarte slabe la care oasele bazinului mă împungeau când mă culcam peste ele, normale cu sâni mici sau foarte mici sau plinuţe cu sâni mari. Chiar şi grăsuţe bine cu sânii imenşi. M-am descurcat de fiecare dată şi am încercat să le fac să se simtă regine în compania mea… a zis el zâmbind discret.

-… Îmi plac sânii aceştia imenşi, îmi place să mă joc cu sfârcurile acestea umflate, îmi place că femeile plinuţe se excită uşor şi adoră să facă sex. Îmi place că sunteţi dispuse oricând să ne faceţi sex oral fără să strâmbaţi din nas, fără să aveţi fiţe şi fumuri în cap.

Ştiam că are dreptate, îmi plăce la nebunie să ofer sexul oral bărbaţilor cu care mă cuplam şi nu mă gândeam niciodată să-i refuz, deşi eram conştientă că multe femei pur şi simplu nu acceptă să le facă această plăcere partenerilor lor. Nu era cazul meu. I-am mângâiat penisul prin pantaloni, am simţit erecţia şi mă simţeam cu adevărat mândră că pentru mine s-a sculat. I-am desfăcut cureaua de la pantaloni, am băgat mâna în chiloţi, apoi am împins uşor elasticul şi am eliberat mădularul erect.

Ştiam că de data asta plătesc nişte servicii, dar nu puteam să nu-i sug penisul acela frumos care mă excita enorm. I-am luat capul între buzele mele, încercând să-mi camuflez dinţii în spatele mucoasei cavităţii bucale. Am început să sug încet, apoi tot mai puternic. Îmi plăcea gustul, parcă era o îngheţată cu fructe de pădure, parfumul mosc al pielii lui mă înnebunea, aveam o poftă nebună să mă fută adânc în gură.

– Vreau să mă fuţi în gură, cât poţi de adânc!… i-am spus eu sigură pe mine.

S-a uitat nedumerit la mine, parcă nu-i venea să creadă. Nu a scos nici un cuvânt. S-a eliberat de haine şi m-a împins cu capul la marginea patului. Capul meu atârnă uşor în jos în extensie pe marginea patului. S-a pus în picioare lângă capul meu, apăsând cu penisul în gura mea. Îşi mişca penisul în gura mea, înainte-înapoi. La început încet, apoi din ce în ce mai puternic. La fiecare mişcare simţeam penisul cum intră în gâtul meu, tot mai adânc.

Gemea la început încet, în timp ce cu degetele îmi freca sfârcurile, lucru care mă excita enorm. Am simţit că începe să tremure, că orgasmul se apropie, apoi sămânţa a explodat puternic în gura mea. Am înghiţit cu poftă sperma lui cu gust dulce, clar îi plăceau dulciurile. Zâmbeam satisfăcută, el s-a întins gol lângă mine mângâindu-mă mai departe pe sâni, pe burtă, apoi între picioare. Nu a stat prea mult să se odihnească, şi-a băgat degetele lungi în vulva mea, care era deja umedă toată.

– Vreau să te excit mult de tot!… zise el. Vreau să tremuri, să ţipi, să te laşi cuprinsă de plăcere, să uiţi de tine, să mă laşi să îţi stăpânesc întreaga fiinţă.

Stătea culcat lateral de mine, aplecat cu buzele asupra sânilor mei, pe care eu îi ţineam cu mâinile, o mână o băgase între coapsele mele, apăsând cu degetul peste clitorisul meu umflat. Vulva mea mustea de cantitatea mare de lubrifiant produsă de excitaţia care mă cuprinse şi mă făcea să gem uşor. A început să-mi frece vulva în timp ce îmi sugea sfârcurile, era atât de plăcut încât fără să vreau îmi ridicam bazinul de parcă aş fi vrut să fiu penetrată.

O plăcere imensă mi-a zguduit corpul, un orgasm clitoridian prelungit şi foarte puternic a trecut ca un taifun peste mine. Ţipam, nu mai aveam puterea să mă controlez şi mi-am adus aminte de Hanna care îmi spunea că nu voi putea să renunţ la serviciile lui Ramses, odată ce mă voi obişnui cu ele. Penisul lui erect mi-a atras atenţia, când mi-am revenit puţin din starea de beatitudine provocată de orgasm.

– Vreau să te întreb ceva…zise el. Vreau să ştiu dacă ai fi dispusă să experimentezi şi ceva mai incitant şi deosebit cu mine?

– Nu ştiu. Despre ce este vorba?

– Hai sub duş. Acolo îţi voi arăta. Dacă nu vrei, pot să mă opreşti.

L-am urmat în baie, unde ne-am băgat amândoi în vana imensă. A lăsat apa să curgă şi încet mi-a făcut semn să mă las în genunchi în faţa lui. Am crezut că îmi va băga penisul în gură, dar apoi am observat că a început să urineze. Simţeam aburii puternici ai urinei că îmi deranjează simţurile, dar în acelaşi timp m-a cuprins excitaţia şi curiozitatea.

M-am apropiat de el şi l-a lăsat să îmi urineze peste sâni, pe gât, pe decolteu, apoi mi-a făcut semn să mă întorc cu fundul spre el şi a continuat să-mi urineze printre fese, atingându-mi vulva cu lichidul fierbinte. Era o senzaţie plăcută, dar în acelaşi timp ciudată, dar excitantă. A continuat să-mi mângâie vulva cu degetele, mirosul puternic încă persista în nările mele, apa curgea peste noi curăţându-ne de lichidul cu miros puternic.

Mă trăgea de sâni şi de sfârcuri, penisul prindea din nou viaţa. Mi-a desfăcut fesele şi s-a implantat pe la spate în vaginul meu. Apa caldă îmi curgea pe spate, pe fese, el se mişca înainte înapoi în vaginul meu. Totul s-a întâmplat atât de rapid, încât nu am avut puterea să reacţionez. Gemeam amândoi de excitaţie şi experienţa trăită m-a adus într-o stare puternică de euforie. Tremurând, mi-am lăsat trupul pradă unui nou orgasm.

– Vine, vine, am să ejaculez în tine!

– Daaaa, vreauuu!

Am simţit sperma lui fierbinte explodând în vaginul meu, ţipând mi-am dat şi eu drumul. Ne-am băgat în pat şi ne-am relaxat culcaţi unul lângă celălalt.

– M-am simţit foarte bine cu tine… zise Ramses. Vreau să ne mai vedem săptămâna asta, aş vrea să-ţi fac o surpriză.

– Da, sigur că da, dacă vrei.

– Uite, la următoarea întâlnire, nu trebuie să mă plăteşti, vreau doar să vii.

– Sună interesant.

Nu a mai vrut să spună nimic, am rămas tăcuţi amândoi, am plătit şi l-am lăsat să plece. Aşteptam cu nerăbdare continuarea, începeam să îi dau dreptate Hannei, experienţa cu Ramses e unică. …

… citeste partea a doua …

Poveste scrisa de Alena – Alenasdiary.ro

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Un comentariu la „Îndrăgostită de un gigolo (1)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura