… Se sărutau tot mai pasional între picioarele mele. Dacă nu mă atingeau din când în când, aproape că nu mai existam pentru ele, părea că mă ignora total. În acelaşi timp, joaca lor îmi provoca o excitare teribil de mare. Privindu-le cu foarte mare interes, mi-am prins penisul cu mâna stângă şi îl frecam uşor. Au observat şi ele ce făceam… ceva mai târziu. Atunci s-au oprit. Şi-au şoptit ceva una alteia, dar nu am fost atent ceea ce au zis. Aş fi putut să întreb, dar Lorena s-a ridicat în picioare. …
O urmăream cu privirea când a urcat în picioare pe canapea, trecând cu un picior peste trupul meu. Mă uitam mirat în sus. Anita mi-a tras mâna într-o parte şi a preluat ea mişcarea pe care o făceam cu mâna asupra penisului. Lorena, ridicată uşor pe vârfurile picioarelor, cât să ajung cu gura între picioarele ei. Mă aşteptam să fie deja excitată, udă. Îmi doream foarte mult să o gust. Aproape că nu am sesizat ceea ce s-a întâmplat. În momentul în care mi-am lipit gura de labiile ei, Anita mi-a prins penisul cu gura, sugându-l tot mai zgomotos.
Lorena şi-a pus mâinile pe capul meu, încercând să mă fixeze între picioarele ei. Îşi mişca bazinul în sus şi în jos. O făcea destul de apăsat. Labiile şi clitorisul se frecau într-una de gura mea. În acele momente mă simţeam ca o jucărie pentru ea. O jucărie la discreţie. Poate că pentru ele reprezentam o jucărie erotică de care urma să se folosească în acea zi, de care, apoi, să nu-i mai trebuiască. Mi-a trebuit să fac sex cu două femei… asta am primit!
Anita şi-a întrerupt joaca cu instrumentul meu. Eram atât de năucit de faptul că Lorena mă folosea ca pe o jucărie, încât nu am realizat că Anita s-a oprit. Am realizat că a trecut la un nivel următor, abia când s-a aşezat pe mine. Aflată cu spatele către mine, s-a înfipt cu vaginul în penisul meu. S-a lăsat cu totul, penisul intrând adânc în interior. Auzeam doar gemete şi suspine, în timp ce făcea mişcări din scurt. Când înainte şi înapoi, când în formă de cerc.
Nu ştiu dacă se trăgea de sâni în acele momente, dar îmi place să cred că asta făcea în timp ce se mişca înfiptă în scula mea. Lorena gemea din ce în ce mai tare. Spunea ceva pe limba ei, mai mult şoptit şi nu reuşeam să înţeleg ce spune. Părea destul de încordată, gemete din ce în ce mai zgomotoase. La cât şi-a frecat pizda de gura mea, orgasmul a venit negreşit. Respira greu, mâinile apăsau puternic pe capul meu, mişcările din ce în ce mai lente.
S-a dat într-o parte, aşezându-se pe canapea. Anita continua mişcările… sărea în sus ca o minge. Mişcările energice, în timp ce se freca între picioare. Am prins-o de mijloc şi am tras-o spre mine. S-a lipit de trupul meu. Picioarele le-a ridicat şi le-a aşezat pe marginea canapelei. I-am prins sânii cu ambele mâini. Trăgeam şi apăsam de ei destul de ferm. Lorena a intervenit şi ea. S-a dus cu gura către sânul stâng. L-a prins cu gura imediat.
Sugea zgomotos, trăgea cu buzele de sfârc. Nu a durat mult. Lorena părea că s-a scurs încet de pe canapea, până a ajuns între picioarele mele. S-a dus direct cu capul între picioarele ei. Încercam să văd ce se întâmplă. Limba şi buzele se ocupau de clitorisul tipei. Pe alocuri, poate din greşeală sau poate intenţionat, i-am simţit limba atingându-mi penisul.
Nu mă aşteptam să tragă de mădular. A făcut asta până când acesta a ieşit din Anita. Ţinându-l cu o mână de la bază, l-a prins cu gura de la vârf. Buzele alunecau în sus şi în jos, rotindu-şi capul destul de alert. Anita a pus mâna pe capul ei şi o apăsa tot mai ferm. A vrut să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. Nu s-a lăsat până când Lorena nu a înghiţit tot penisul. Şi nici atunci nu a fost mai indulgenţă. Apăsa pe capul tipei cu ambele mâini, până când Lorena s-a înecat. Abia atunci a eliberat-o.
Amândouă destul de zăpăcite. Poate că de asta le mergea bine împreună ca şi cuplu. Se completau reciproc. Lorena a direcţionat penisul către Anita. L-a împins. Anita s-a lăsat cu totul în scula mea. Sprijinită în braţe, se mişca din ce în ce mai repede. Ceea ce a urmat chiar m-a luat prin surprindere. Lorena s-a urcat în picioare pe canapea, dar de data asta jucăria ei era Anita. Puteam să văd atât de aproape cum Anita se afla cu capul între picioarele celeilalte, lingând-o cu atâta pasiune.
Aproape cum făcuse cu mine, aşa a făcut şi cu Anita. Capul fixat între mâinile ei, în timp ce mişca energic din bazin, frecându-şi labiile de gura ei. Mi-ar fi plăcut să vin şi eu la rând. Să fac cu schimbul. Când să mă ia pe mine, când pe Anita. Joaca asta a durat mai puţin decât a durat la mine. Lorena a coborât de pe canapea. Câteva momente mai târziu, Anita s-a ridicat de pe mine şi s-a întins pe canapea, tremurându-i coapsele.
M-am ridicat în picioare. Am prins-o pe Lorena de braţ şi am tras-o spre mine. În câteva momente am pus-o să se aplece către canapea, cu spatele la mine. Sub privirile Anitei, mi-am introdus penisul în vaginul ei, penetrând-o viguros. O ţineam cu ambele mâini de talie, lovindu-mă cu putere de trupul ei. Anita s-a întors cu faţa în sus. Picioarele un pic depărtate către noi. Şi-a dus o mâna între picioare. Oftând şi gemând puternic, se frecă cu mâna stângă între picioare. I-am făcut semn cu mâna dreaptă să vină lângă mine.
Nu a părut interesată din prima sau poate că nu a înţeles ce am vrut să-i spun, dar a durat ceva până când a venit lângă mine. S-a poziţionat la fel ca Lorena. Aplecată către canapea, sprijinindu-se în braţe. Picioarele uşor depărtate. Înainte să scot penisul din Lorena, am prins-o cu mâna de fese pe Anita. O strângeam ferm, voiam să o fac să ofteze, şi chiar am reuşit. Uşoare palme peste fese au urmat până să vină ea la rând.
Am scos penisul din Lorena, dar i-am zis să aştepte, să nu se mişte din acea poziţie. A urmat Anita la rând. O adevărată plăcere să o penetrezi pe la spate. În timp ce o penetram energic pe Anita, mi-am strecurat două degete printre picioarele Lorenei, direct în vagin. Să o menţin umedă, cele câteva minute cât am fost ocupat cu Anita. Apoi, iar s-au schimbat rolurile. Am făcut asta de mai multe ori, penetrându-le cu schimbul pe fiecare. A trebuit să mă opresc.
Simţeam că urmează să ejaculez, dar parcă nu voiam asta. Aş fi vrut să menţin erecţia mai mult timp, să mă pot bucura mai mult timp de compania celor două fete. Şi totuşi, ele îşi doreau să ejaculez. Fără să mă întrebe ce vreau, mi-au zis să mă aşez pe canapea şi să mă fac cât mai comod. S-au aşezat din nou la picioarele mele. Anita la dreapta mea, Lorena în stânga.
Cu mişcări lente şi atent alese, s-au dus amândouă cu gura către mădular. Îl sărutau pe partea laterală, urcând şi coborând aproape la unison. Au urcat până au ajuns la vârf. Buzele lor s-au unit, încercând, în acelaşi timp, să menţină contactul cu penisul. Le simţeam limbile jucăuşe atingându-mi glandul. Pe lângă scena pe care o vedeam, eram atent şi la modul lor de exprimare. Gemetele lor mă incitau foarte tare.
Mi-au prins vârful penisului pe rând, sugându-l zgomotos. Când una îmi făcea sex oral, cealaltă îmi lingea şi săruta penisul pe lateral. Se invitau una pe alta. Penisul trecea destul de rapid de la una la alta, parcă vrând să se bucure amândouă cât mai mult de acel moment.
Oricât aş fi vrut să mă abţin să ejaculez, nu aş fi reuşit. Fetele m-au văzut cum mă încordez, după felul cum respir. Au înţeles că sunt aproape de orgasm şi au intensificat mişcările. Cele două perechi de buze parcă voiau să-mi sugă penisul asemeni unui vacuum. Gropiţele din obrajii Lorenei, în timp ce îmi făcea sex oral, m-au înnebunit. Atât de mult m-a atras încât am ejaculat în timp ce penisul se afla în gura ei.
După primele două jeturi, mi-a eliberat penisul, apoi i-a lăsat locul Anitei. Din nou, au făcut cu schimbul, fiecare încercând să culeagă cât mai mult din sămânţa mea. Iniţial am crezut că amândouă au înghiţit sperma culeasă, dar nu s-a întâmplat asta. Au aşteptat fiecare până când au realizat că nu mai iese nimic, apoi au deschis fiecare gură să-mi arate ce aveau.
Îmi plăcea să le văd pe amândouă jucându-se fiecare cu o cantitate de spermă, amestecată cu saliva lor. Din nou, cu siguranţă au mai făcut asta de mai multe ori. Nu s-au vorbit în prezenţa mea, ci pur şi simplu au acţionat. S-au apropiat mai mult una de alta. Buzele lor s-au lipit, sărutându-se pasional. Încercau să-şi ofere una alteia din captura lor. Pe lângă buze se scurgea uşor stropi de spermă, ce aterizau pe sâni.
Fetele, destul de nebunatice. Aş mai fi vrut să mai rămân la ele. După ce am făcut un duş şi am mâncat ceva toţi trei, mi-au zis că este timpul să plec pentru că ele se simţeau foarte obosite. Deşi au lăsat impresia că poate ne mai vedeam din nou la plajă, am înţeles că eu am fost doar jucăria lor pentru acea după-amiază.
Prezenţa mea în Mallorca urma să se încheie. Cele câteva zile pe care le-am petrecut la plajă, după întâlnirea interesantă cu fetele, nu le-am mai găsit pe cele două brunete. În rest, o plajă frumoasă, cu puţini oameni, cu soarele ce ardea destul de tare, cu vântul ce părea că nu se opreşte vreodată, spre bucuria celor care făceau kiting.
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
