Jurnalul unei secretare: De la avansuri sexuale la demisie umilitoare

Din prima în zi în care m-am angajat ca secretară, şeful meu mi-a făcut avansuri sexuale. Am ştiut şi eu cum să-l aţâţ, cum să-l înnebunesc… prin atitudine, prin ţinuta mult prea sexy aproape de fiecare dată. Are şi un fetiş pentru femeile cu ochelari, chiar el mi-a spus asta. Eram exact ce-i trebuia, numai că, nu ce cedez atât de uşor, precum pare la prima vedere. Sunt ca o pisicuţă care îşi urmăreşte scopul, iar scopul este… o majorare serioasă de salariu. …

În multe ocazii când am rămas singuri în biroul său, şeful meu m-a pipăit pe sub fustă, am gemut o dată cu el, să-i arăt că-mi place. L-am lăsat să mă sărute pe gât, pe sâni, fără să-i scoată afară din sutien. Crezând că voi ceda mai repede în faţa lui, mi-a luat mâna de mai multe ori şi a pus-o direct la prohab. Eram convinsă că o are mare, după cum o simţeam, dar nu mă impresiona. Aveam acasă un soţ poate la fel de dotat şi eram foarte satisfăcută.

În cazul de faţă, singura modalitate în care şeful meu mă putea satisface… doar cu “verzişorii”. Îmi plac ai naibii de mult să-i am în poşetă. Nici când şi-a scos penisul afară din pantaloni nu am cedat aşa cum a crezut. M-a impresionat un pic dimensiunea penisului său, dar nu atât de mult încât să fac sex cu el. Ca să vadă că pot şi eu să joc dur, i-am luat penisul în mână şi am început să-l frec, spre marea lui încântare.

În una din daţi se afla aşezat sprijinindu-se de mobilierul din lemn masiv. Descheiat la pantaloni, penisul erect scos afară. Ţineam în mână acel penis. Îi zâmbeam parşiv. Ca să-l înnebunesc şi mai tare, am scos limba afară şi o mişcam provocator, precum că şi fi tentată să-i ling capul penisului, dar nu aveam de gând până nu obţineam ceea ce doream. A pus mâna pe umerii mei şi a început să mă apese destul de tare, când a văzut că eu mă opun cu succes.

Îşi dorea să mă pun în genunchi şi să-i fac sex oral. Îmi place sexul oral, chiar foarte mult, dar trebuie să beneficiez şi eu de ceva, gratis nu fac nimic niciodată. I-am rezistat destul de mult, apoi i-am eliberat penisul, smucindu-mă din strânsoarea lui. M-am dat puţin mai înapoi şi i-am zis:

– Şefu’, aştept şi eu ceva. Cred că nu aţi uitat că aştept acea mărire de salariu, nu-i aşa?

– Maria, nu pot aşa. Nu pot să-ţi măresc salariu atât ţi-ai dori. Se va auzi în cadrul firmei şi se va risca un mare scandal pentru asta.

– În acest caz, vă las să terminaţi singur ce am început… apoi am făcut câţiva paşi înapoi, arătându-i că vreau să plec.

– Haide, nu mă lăsa aşa, te rog!

I-am zâmbit larg, oferindu-i un sărut de la distanţă şi am plecat. Înainte să deschid uşa, l-am văzut că se pregătea să se îmbrace la loc. Într-un fel, îmi părea rău de el, înţeleg cât de rău este pentru un bărbat care este foarte excitat şi este lăsat aşa, fără să ejaculeze, după ce a fost adus în pragul disperării de către o femeie fiţoasă, aşa ca mine. Nu aveam ce-i face, aveam rate la bancă, mi-aş fi dorit să-mi cumpăr lucruri frumoase, acum cât sunt încă tânără.

O oră mai târziu m-a chemat la el în birou. Părea sictirit. Încerca să-mi găsească defecte în activitatea mea profesională. În timp ce-l ascultam ce spunea pe un ton nervos, mă şi gândeam că poate va dori să aleagă una din două prin această critică continuă, pentru că l-am refuzat sexual: ori să-mi scadă din salariu, ori să-mi spună să-mi găsesc alt loc de muncă. În niciuna din posibile alegeri ale lui nu erau pe placul meu şi eram gata să lupt pentru drepturile mele.

Aveam de ales să încerc să îl contrez sau să-l iau cu vorbă dulce, cu un zâmbet frumos, cu ochii mei frumoşi privindu-l galeş. El aşezat pe scaunul directorial. Am venit pe partea lui şi m-am aşezat cu posteriorul de marginea mobilierului. Am întins mâna şi l-am atins pe braţ. Vocea lui ridicată cobora încet pe măsură ce coboram eu mâna. Cred că aştepta să afle ce vreau să fac.

– Dle Director, nu ar fi păcat să ne certăm… aşa… din nimic?… am zis eu retoric, în timp ce mâna coborâse deja către coapsa piciorului stâng… Amândoi dorim câte ceva, dar nu se poate ca numai una dintre persoane să beneficieze de o plăcere… Plăcerea mea sunt banii, nu sexul… Vă plac ţinutele mele sexy?…

– Daaa… Chiar foarte mult!

– Vedeţi! Asta este una din probleme. Ca să arăt bine şi să vă placă de mine, îmi trebuie “verzişori” pentru ca garderoba mea să primească noi “update-uri”. Iar astea costă, nu sunt gratis. Ştiţi de unde aş putea să iau gratis asemenea haine care îmi pun trupul acesta sexy în valoare?

– Nuuu… zice el, având faţa aia de căţeluş în călduri.

– Şi cum să procedăm? Este ca într-un business… ambii parteneri trebuie să câştige… aşa cum vă place să spuneţi mereu… cum era… să fie win-win. Dacă d-vastră primiţi… win… prin trupul acesta minunat… ca să fie echitabil şi eu trebuie să primesc acel… win… altfel nu reprezintă o relaţie reciproc avantajoasă.

Deşi şeful meu era mai mare cu cel puţin 10 ani decât mine, cu multă experienţă în negocieri, în acel moment părea de pe altă lume. Dorinţa de sex i-a luat minţile, nu mai gândea limpede.

– Bine! Uite cum facem!… La următorul salariu îţi dau eu o parte din bani, iar de la celălat vei avea mărirea de care discutăm.

– Poate că sună a clişeu, dar mi-ar place să primesc înainte…

– Nu ai încredere în mine? Lucrezi în firma asta de peste trei luni, credeam că mă cunoşti… Facem aşa cum am discutat.

– Bine… Vă cred pe cuvânt.

– Şi?… Mă ajuţi acum să termin?… zise el în timp mâna lui a ajuns pe posteriorul meu.

Cu greu am acceptat. Nu eram convinsă că el se va ţine de cuvânt, dar cu siguranţă el nu mă cunoaşte şi nu ştie de ce sunt capabilă. I-am oferit răspunsul pe care şi l-a dorit. De cum a auzit răspunsul meu, a început să se deschidă la pantaloni. I-am făcut semn să aştepte un pic, să nu fie cineva prin preajmă pe hol. Să mă asigur că nu intră nimeni am încuiat uşa pe interior. Ajuns în dreptul lui, încercam să mă gândesc cum să-l fac să termine mai repede, nu aveam de gând să o lungesc prea mult cu el.

– La ce v-aţi gândit?… întreb eu ca o novice.

– Ai putea să-mi faci un sex oral?… M-ai înnebunit de tot, vreau neapărat să aflu cât de bună eşti.

– Hhmm… Sex oral să fie atunci!…

El s-a dat un pic mai în spate cu scaunul ca să-mi facă loc. M-am aşezat în genunchi în faţa lui. Braţele aşezate pe coapsele lui. Penisul era deja mare, dar nu la capacitate maximă. Dacă tot îi făceam asta, aveam de gând să-l înnebunesc atât de tare încât să mă ţină minte toată viaţa lui, şi poate aşa se va ţine de cuvânt cu mărirea mea de salariu. I-am făcut cu ochiul, apoi am deschis gura… limba scoasă afară… l-am lins la vârf… se încorda încet, respira greu.

Nu degeaba am făcut atâta sex oral încă de dinainte să împlinesc 18 ani. Mi-a plăcut atât de mult să fac sex oral băieţilor, încât am devenit expertă. Întâi l-am aţâţat cu vârful limbii… era doar liniştea de dinainte furtunii… Nu ştia ce-l aşteaptă. După cum am început, sigur se gândea că sunt începătoare. Eu doar m-am jucat cu mintea lui. Pe nepregătite, i-am luat penisul în gură şi nu m-am lăsat până când nu l-am cuprins pe tot.

L-am auzit gemând puternic. Nu se aştepta la aşa ceva. Am revenit cu buzele la vârful penisului, apoi din nou… rapid… am ajuns cu buzele la baza lui. Mişcarea capului într-un ritm alert. Nu sunt genul care să închidă ochii când fac sex oral. Îmi place să privesc bărbatul în ochi. Ochii mei pătrunzători ia minţile bărbaţilor. El ţinea braţele pe braţele scaunului, pumnii strânşi, încordat la maxim.

A urmat un du-te-vino alert de la vârful penisului până la baza lui. Aproape două minute de mişcări controlate care l-au făcut să cedeze. L-am simţit că este aproape. Poate că a mai ejaculat în gura altor femei, dar poate că nici una nu i-a făcut ca mine, mai ales că este destul de dotat. Când am simţit că este aproape, buzele strânse în jurul glandului, aproape de baza lui. A ţipat destul de necontrolat… aahhh… apoi mi-a ejaculat direct pe gât.

Nu l-am lăsat aşa. Sunt o profesionistă, deşi, mai degrabă aş fi făcut o carieră ca escortă, aş fi muncit mai puţin, dar poate că îmi place să fiu o curvă sub acoperire. Nu m-am lăsat până când nu l-am curăţat bine. Aşa, ca să mă ţină minte. Şi cred că am reuşit asta după modul cum mă privea. Părea zăpăcit complet. După ce m-am ridicat dintre picioarele lui, mi-am aşezat mai bine hainele, apoi am zis:

– Promisiunea, este promisiune… şi trebuie ţinută!

Credeam că a reţinut asta. Până la următorul salariu mai dura aproape o săptămână şi jumatate. Şeful meu a mai încercat să mai obţină sex oral de la mine, dar am reuşit să-l duc cu vorba. În special că se plimbă colegii pe hol şi riscăm foarte mult. A venit şi ziua de salariu. În plicul meu nu era nimic în plus. M-am dus la şeful meu să-l întreb… Poate că urma să-mi ofere banii direct, să nu pună nimeni prea multe întrebări.

Era singur în birou. Când i-am adus aminte de promisiune, mi-a replicat că nu poate acum, că are câteva cheltuieli neprevăzute cu soţia şi ar da de bănuit. Mi-a spus asta fără să se uite măcar la mine. Aş fi putut să-i fac o scenă în birou, dar am zâmbit, ca şi când nu s-a întâmplat nimic. După faţa lui, cred că a realizat că ceva nu este de bine.

În acea zi mi-am făcut treaba aşa cum o făceam în fiecare zi. Următoarea zi am ajuns prima la birou, ceva mai devreme decât ceilalţi. Urma să pregătesc cafeaua şefului. Am luat ibricul de la bucătărie, am pus jumătate cu apă, iar restul… am completat… cu altceva. Ceva auriu, din mine. Nu era nimeni în jur care să mă vadă.

Cafeaua a fost gata, exact la fix când a ajuns şi şeful meu. Chiar s-a mirat că am cafea deja pregătită, nu ca în alte dăţi în care întârziam un pic. I-am dus cafeaua în biroul său apoi am ieşit zâmbind. Nici cinci minute nu a trecut şi m-a chemat.

– Maria… Ce cafea este asta?… Ai folosit altă cafea?…

– Nu, cea pe care o folosesc mereu…

– Are un gust ciudat… şi nu ştiu de la ce…

– Poate vi se pare… sau… poate vă daţi seama până la urmă… Azi îmi dau demisia.

– De ce? Nu poţi să pleci aşa brusc…

– Ba da, pot… Doar nu vreţi să se audă în firmă că faceţi avansuri sexuale noilor angajate, nu-i aşa?

A tăcut, nu a mai zis nimic. Rămas cu gura căscată m-a privit până când am ieşit din biroul lui. Aveam o satisfacţie imensă pentru acea… aromă deosebită din cafea. Nu ştiu dacă şi-a dat seama ce a gustat, dar l-am lăsat să fiarbă singur până îşi va da seama ce anume s-a întâmplat cu cafeaua lui. Dacă nu ştii să ţii o promisiune, ai grijă la cine îţi face cafeaua!

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura