Laura era genul de colegă retrasă, preocupată tot timpul doar de bugete și de proiectele la care lucra. Nu făcea glume, nu participa la ele, povestea din când în când doar despre concediile ei și din cele câteva poze postate, observasem la un moment dat că era măritată. Ca femeie, cel puțin la prima vedere, spunea destule unui bărbat. Deși avea grijă să se îmbrace întotdeauna destul de clasic, cu fuste până la genunchi și bluze mai largi. …
Nu puteai să nu zăbovești o clipă cu privirea asupra feselor bombate, bustului promițător care se întrezărea prin haine, asta dacă nu rămâneai încântat de trăsăturile frumoase, aproape de puștoaică, deși trecuse recent de 30 de ani. Atitudinea ei te îndepărta cumva și ajungeai să o privești strict din punct de vedere profesional.
Mă intersectam cu Laura de multe ori la fumat, stătea de obicei cu câteva femei anoste și sporovăiau numai lucruri de ele știute. De câteva zile schimbările în stilul ei erau din ce în ce mai evidente. Mai întâi nuanțele de machiaj, rujul mai îndrăzneț pe buzele groase, atent conturate, fustele mai strâmte, bluzele ușor mai decoltate și tocurile mai subțiri și mai înalte, toate o aduseseră din nou în atenția noastră.
Gașca de masculi din care făceam parte o amintea în treacăt la fumat ca pe o persoană care merită cunoscută mai în profunzime și în poziții cât mai variate. Într-una dintre seri, în care aproape toată lumea plecase, am rămas să termin un proiect pentru care aveam un deadline strâns. Locul de fumat era deja acoperit de întuneric, iar singurul meu partener era telefonul pe care navigam distrat. Un tușit scurt m-a întrerupt:
– Vlad, ai o țigară, te rog?
Laura a rămas să îmi țină companie, ba mai mult, s-a apropiat să vadă știrile de pe telefonul meu. Stătea lateral, îi simțeam parfumul și îi auzeam respirația. Îi simțeam sânul tare apăsând ușor pe brațul meu, nu am schițat nici un gest, ea a rămas acolo, prelungind momentul mult dincolo de ceea ce părea o întâmplare.
Mi-am întors capul către ea, ochii ei îmi susțineau privirea, iar buzele frumoase, întredeschise, lăsau să ajungă până la mine respirația ei grea. I-am mângâiat mâna, mi-am apropiat buzele de ale ei, iar Laura mi le-a căutat aproape sălbatic. Zgomotul ușii care se deschidea, în care a apărut unul dintre colegi ne-a făcut să ne depărtăm unul de altul. Ea a plecat destul de repede, fără alte cuvinte.
Zilele următoare am revenit la situația anterioară, Laura cu ținutele ei mai vechi și cu distanța care o caracteriza. Ne-am vorbit din nou într-o altă seara, când ea s-a apropiat și mi-a spus scurt:
– Mă scoți la o cafea?
– Acum?
– Da, în seara asta, departe de aici.
În mai puțin de jumătate de oră ne aflam în mașina mea. Am dus-o pe terasa retrasă a unui hotel de la marginea orașului, mai puțin frecventat în cursul săptămânii. Terasa lăsa puține șanse să te intersectezi cu prea multe persoane – spațioasă, cu multe separeuri, garduri vii și panouri decorative.
În timpul mesei a fost mai degrabă tăcută, ajunsesem să mă întreb ce caut acolo cu tipa aceea măritată care pe deasupra îmi mai era și colegă. Și-a dezlegat limba încet, la sticla de vin comandată după, iar vorbele ei au început să vină repede, aproape pe nerăsuflate, strecurate printre multele țigări.
Laura tremura ușor, când mi-a povestit despre soțul ei care dispărea sub diverse pretexte zile întregi de acasă, care ajunsese să o neglijeze sexual, întâlnirile lor intime fiind reduse la câteva penetrări grăbite și forțate. Bănuia că are relații cu alte femei, auzindu-l de mai multe ori vorbind în șoaptă la telefon, ascuns de privirile ei.
Credea că încercase orice și nu voia să renunțe la el, dar ajunsese într-un moment în care își chestiona propria feminitate. Am ascultat, încercând să intervin cât mai puțin. După un timp era deja eliberată de povara gândurilor și cuvintelor. Nu și-a retras mâna când am luat-o într-a mea și am întrebat-o dacă vrea să rămânem la hotel în noaptea aceea. A confirmat, fără ezitări, știind că soțul urma să se întoarcă din delegație abia peste câteva zile.
Am luat o cameră, urcând pe rând cu liftul, la insistențele ei. A intrat discret, am luat-o în brațe și am continuat acel sărut pasional început cu zile bune în urmă. I-am regăsit parfumul și apăsarea buzelor la care mă tot gândeam te atunci. Am sărutat-o fără grabă, i-am dezmierdat gâtul și umerii și am dezbrăcat-o încet. Fiecare haină care cădea lua odată cu ea și o mare parte dintre reținerile ei.
Atunci când am văzut-o doar în chiloți dantelați, atât de decupați în spate încât lăsau fesele ferme și perfect arcuite să îmi amețească simțurile și în sutienul care îi prindea cu greu sânii plini în cupe, a gemut și mi-a căutat cu gesturi grăbite mădularul prin țesătura pantalonului.
L-a scos, s-a așezat în genunchi și a început să îl maseze strâns de sus până jos, expunându-i privirii glandul gros care trăda dorința. L-a gustat delicat cu limba, l-a înconjurat de mai multe ori și l-a prins între buze. Am vrut să o ridic și să o arunc pe pat, dar s-a împotrivit.
– Lasă-mă să te admir, să îți simt gustul. A fost suficient ca să mă las pe mâinile ei.
Mă înghițea adânc în gura ei și mă scotea afară, revenind din nou înăuntru, mai strâns, mai apăsat. Zgomotul salivei, al limbii, satisfacția ei umplea camera. Mă uitam la buzele ei roșii, la erecția mea pe care o simțeam mai mare ca niciodată și simțeam că devin parte al unui joc sexual de răzbunare în care eram doar o unealtă a plăcerii, dar asta nu prea conta pentru mine.
Am ținut-o de cap și am împins încet, adânc. M-a primit și a respirat greu când am ieșit, însă o vedeam cum se excită, începând să își maseze vulva pe lângă chiloții pe care îi dăduse puțin la o parte. Și-a accelerat mișcarea mâinii pe scula mea care împingea obraznic aerul spre ea, Laura uitându-se zâmbitoare în ochii mei.
M-a simțit că mă apropii de orgasm, m-a cuprins din nou între buze tocmai când sperma mea își striga satisfacția în jeturi groase. A înghițit totul și a cules apoi ultimele dâre de pe vârful mădularului meu. M-am prăbușit pe pat, cu ea alături, cu capul pe pieptul meu. Am stat așa minute bune, am sărutat-o și mângâiat-o ușor. Mi-a cuprins penisul între palme frecându-l încet și am văzut cum se întărește din nou.
– Fute-mă, Vlad! Te vreau.
Am întors-o cu fața către pat, cu mâinile întinse lângă ea și cu picioarele ușor desfăcute. Îi vedeam labiile mari apropiate într-un sărut voluptuos. I-am descoperit cu buzele pielea fină a gâtului, ascunsă sub părul aruncat alene în șuvițe lungi și drepte, am simțit cum se înfioară când am coborât pe umeri, pe spate și pe curba delicioasă lăsată de întâlnirea provocatoare a mijlocului subțire și feselor mari și bombate.
I-am depărat labiile cu mâna, erau zemoase și mă chemau înăuntru. Am penetrat-o cu degetul, căutând încet zona care o făcea să tresară din vaginul ei, continuând să mă joc cu limba pe fese și între ele, pe anusul strâmt. S-a mișcat timid pe degetele mele, descriind cercuri cu vaginul fin și strâmt pe ele, pentru ca apoi să înceapă să se împingă cu putere, cerându-mi să o penetrez.
I-am desfăcut fesele și am intrat cu vârful penisului, cu mișcări scurte, ieșind de fiecare dată când simțeam că mă vrea mai adânc, într-un joc erotic care o tachina și o înnebunea, căutându-și plăcerea prin gesturile apăsate și rapide cu care își masa clitorisul. Am intrat tot, ușor, vaginul excitat primindu-mă până la capăt dintr-o simplă apăsare și am lăsat-o pe ea să mă conducă. Am descoperit fiecare colț tainic al feminității ei, ea mișcându-și fundul încet, cu voluptate, căutând pozițiile în care mădularul mei îi aduceau plăcere.
M-a scos până la jumătate și cu mișcări ample din fund m-a băgat la loc, apăsându-și ușor vaginul pe glandul meu. S-a sprijinit cu capul de pat și și-a ridicat mai sus fundul. Am ținut-o strâns de mijloc, era moale și aștepta să o posed. M-am izbit de ea cu putere, adânc, împingând mai tare la fiecare geamăt al ei și fiecare mișcare cu care îmi ținea contra.
S-a întors și m-a împins către pat, urcându-se peste mine. Și-a potrivit penisul în despicătura acoperită de sevă și s-a apăsat. Mișcările erau lente, se bucura să mă simtă tot, alunecând pe vaginul strâns pe mine. I-am prins sfârcurile între buze și s-a aplecat, oferindu-mi-le pe rând. Pierdută, cu ochii închiși și respirația sacadată a crescut puterea mișcărilor cu care mă făcea aproape să ies din ea, împingându-se apoi mai tare în mine.
Mâinile mele îi strângeau fesele și încercau să amplifice ritmul, iar limba mea trecea rapid peste sfârcurile erecte. Nu voiam să ejaculez, am prins-o de mijloc și am ținut-o. A înțeles că trebuia să se oprească. S-a prăvălit sub greutatea mea, cu spatele pe pat. Și-a depărtat picioarele instinctiv, masându-și labiile, căutându-și clitorisul și începând să îl maseze din nou.
I-am pus picioarele pe umeri. Am intrat apăsat, a icnit când mădularul meu i-a izbit pereții cei mai depărtați ai vaginului. I-am acoperit strigătele cu buzele pe care mi le-a mușcat, continuând să geamă puternic. Îmi țineam pelvisul pe al ei, apăsat pe clitoris și pe unghiile și degetele ei lungi, continuând să o posed cu furie.
Orgasmul ei a scuturat-o, nectarul lui mângâindu-mi capul sensibil al penisului și cunoscând aproape în același timp noile valuri de spermă scuipate din testiculele mele către vaginul excitat. Am stat îmbrățișați, lăsând sucurile orgasmului să se contopească, respirând amândoi greu. Era prima întâlnire dintre cele în care aveam să descoperim noi fantezii și plăceri.
Poveste scrisa de Cristi
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Mulțumesc!