M-am îmbrăcat și am plecat, lăsându-l pe Vlad acolo, fără nicio vorbă în plus. Așezată pe bancheta din spate a taxiului, cu ochii închiși și capul sprijinit de geam am încercat să îmi scot orice gând din minte, plăcerea lăsând locul doar unei senzații de vinovăție care îmi râcâia sufletul ca o răzătoare plimbată cu sadism de cineva pe corpul meu. Acasă am căzut într-un somn adânc, fără vise. …
M-am trezit când soarele scutura și înțepa jaluzelele, strecurându-se printre ele și desenând modele abstracte pe corpul meu gol și pe așternutul dezordonat. Am inventat o scuză pentru a nu merge la birou, oricum nu eram pregătită să îl văd. Gânduri răzlețe se luptau să preia întâietatea, revedeam trupul lui aplecat asupra mea, buzele care mă căutau, penisul lui gros, ușor curbat.
Mirosul masculin de mosc îmi zăbovea încă pe piele. M-am ridicat și m-am privit așa, goală, în oglinda de pe şifonier. O plasasem acolo la ideea lui Andrei, sotul meu, și ani de zile ne priveam reflexia trupurilor noastre înlănțuite, până când a devenit un simplu obiect de decor, de care ajunsesem să mă feresc chiar și când eram singură. Mi-am redescoperit sânii, care au redevenit mari și sexy, de unde până mai ieri tot ceea ce vedeam e că sunt ușor lăsați.
Mi-am mângâiat sfârcurile, mari, s-au înfiorat și s-au ridat de la excitație. Mi-am coborât mâna pe coapse și seva care strălucea deja pe labii mă chema. Am scos vibratorul din săculețul ascuns în sertarul cu lenjerie. Știam că Andrei s-a simțit atacat când l-am luat și mi-a cerut să îl ascund, dar rămăsese cam singurul partener care mă făcea să mă înfior de plăcere în nopțile de singurătate. Am trecut limba peste el, în așteptarea gustului lui Vlad, dar am găsit doar materialul fin și impersonal.
M-am așezat pe spate, am desfăcut picioarele și am privit în oglindă cum capul lui se pierde între labiile mele. Vibrațiile apăsate pe clitoris și punctul din mine pe care îl învățasem atât de bine, masat de un penis care nu te abandona niciodată m-au făcut să urlu de plăcere. Am stat așa, ore bune, în orgasmul meu, în senzația orgasmelor noastre de seara trecută.
În week-end Andrei s-a întors acasă, m-am cuibărit la pieptul lui așteptând iubirea și confirmarea faptului că aventura mea a fost o simplă rătăcire. Mi-a ridicat rochia pregătită pentru el și m-a penetrat, pe la spate, fără să îi pese aproape de loc că nu eram încă gata să îl primesc. A ejaculat când tocmai începeam să simt plăcerea și s-a retras pe terasă, lăsându-mă singură și acoperită de sperma lui. M-am masturbat aproape cu furie la baie.
Primele zile de serviciu am descoperit că îl pot privi pe Vlad aproape cu indiferență, iar el are forța de a nu lăsa să se vadă ceva. Dorința mi-a revenit, mai puternică cu fiecare noapte de singurătate și cu fiecare zi de indiferență din partea lui Andrei. Întruna dintre serile în care eram singură cu Vlad la țigară am avut o simplă discuție clarificatoare. Niciunul nu eram atașat sentimental din celălalt, dar simțeam că împreună ne putem trăi orice fantezie. Relația noastră bazată pe sex va continua cât timp ne putem oferi unul altuia plăcere.
Am continuat să ne vedem din când în când, programat din timp sau stabilit în urma unui simplu mesaj, cunoscând noi plăceri și locuri neexplorate încă pentru sex. I-am supt-o ca o puștoaică la film, într-o seară târzie când mai erau doar câțiva spectatori. M-am lăsat penetrată frenetic în toaleta unui bar, i-am deschis pantalonii și i-am călărit pula groasă pe o bancă retrasă din parc.
Eram ca doi puștani care aruncau hainele ipocriziei și descopereau sexul, cu atât mai sălbatic cu cât insatisfacțiile din propriile relații erau mai mari. Chiar și așa începi să simți cum intervine monotonia, orele sălbatice de sex cedând din ce în ce mai mult locul discuțiilor. Ne mai lega ceva sau nu, nu știam nici unul, dar nu eram pregătiți să renunțăm. A simțit și el că o luam pe un drum al plăcerii care se cere mereu reînnoită cu noi descoperiri.
Nu era o relație, sexul nu însemna cunoaștere reciprocă, ci plăcere pură. Nu mă simțeam folosită și râdeam în sinea mea când auzeam discuții la serviciu în care fetele o catalogau drept curvă pe vreo nou venită care îndrăznea să iasă din peisaj cu haine mai îndrăznețe.
Relația cu Andrei se reducea mai mult la discuții între desele lui plecări, aș putea spune oarecum că ne înțelegeam mai bine. Eu nu mai așteptam nimic fizic de la el, el nu se mai străduia să îmi ofere, continuând să facem sex uneori, chiar cu pasiune, căci mintea mea îmbina într-un mod parșiv imaginile celor doi bărbați, iar faptul că eu îi foloseam așa cum voiam îmi aducea putere, o senzație nouă.
Andrei a stat o perioadă mai lungă acasă, câteva săptămâni în care am avut o comunicare normală, deși simțeam în continuare că primeam puțină atenție din partea lui. Mă asculta ce spun, dar îmi respingea aproape fără nicio vorbă orice gând sau nevoie de a împărtăși experiențele de zi cu zi, prin simpla lui indiferență. Pleca serile, pentru diverse întâlniri, dar se întorcea în fiecare noapte acasă.
Mă întrebam dacă nu ar fi timpul să termin povestea cu Vlad, dar în prima zi în care soțul meu plecase să încheie un contract departe de București m-am întâlnit cu el la o țigară. Stătea cu băieții și scria ceva pe telefon. Am primit un mesaj:
– Diseară la 9 la hotelul nostru? Am o surpriză pentru tine.
Pântecul îmi fremăta ușor, am tastat un OK rapid, încercând să îmi ascund tremurul ușor al mâinilor și roșeața din obraji. M-am îmbrăcat mai sexy ca niciodată, chiloții decupați inghinal, pe care îi plăcea să îi simtă discret pe sub masă la restaurante, un sutien cu demicupe, o rochie scurtă și mulată și perechea de stiletto pe care mi-o cumpărasem cu gândul la o întâlnire cu el. Am bătut la ușa camerei și mi-a răspuns bucuros de revedere. Ne-am sărutat, rămânând surprinsă când pe fotoliu am văzut alți doi bărbați.
– Pentru tine, mi-a șoptit el la ureche, simțind cum penisul lui deja mă împinge prin pantaloni.
Am ciocnit un pahar cu toți bărbații, Vlad m-a luat în brațe și a început să mă sărute, mângâindu-mi coapsele care ieșeau de sub rochia ridicată de el. Încercam să mă relaxez, m-am lăsat în voia lui. De la spate am simțit o altă pereche de mâini, strângându-mi fesele. Am gemut, iar bărbatul din spatele meu mi-a smuls chiloții. Îi simțeam barba aspră pe fese și limba care îmi căuta între ele. A trecut-o ușor pe anusul meu, era, destul de încordată, relaxându-mă odată cu mișcările hotărâte cu care ea mă penetra. Degetele noduroase se jucau cu labiile mele, alunecând în despicătura dintre ele ce le-a întâmpinat cu seva primilor fiori de plăcere.
– Ce sexy e tipa ta, Vlad. Nu ne-ai spus că are ţaţele așa frumoase. Al treilea se uita la mine ca la o marfă, îmi lua sânii în palme și îi sugea pe rând.
M-am simțit ridicată pe sus și aruncată pe pat. Cu coada ochiului l-am zărit pe Vlad, devenit un simplu spectator. Se uita distant în ochii mei, un spectator străin a unei orgii care începea în fața lui. Mâinile noi mă dezbrăcau, îmi prindeau sâni în ele, îmi strângeau și frecau ușor sfârcurile între degete. Tot ele îmi masau labiile, desfăcându-le și ocupându-se de clitorisul erect cu o delicatețe și cunoaștere neașteptate. Am desfăcut picioarele și am închis ochii, trăind plăcerea care mi se oferea.
Un penis a trecut ușor pe vulva mea, de mai multe ori. Capul lui gros m-a penetrat cu mișcări scurte, transformând vaginul meu într-un strigăt zemos de dorință.
– Fute-o, te vrea!
O voce groasă s-a auzit, iar gura mi-a fost acoperită de un alt mădular. Bărbatul se suise pe fața mea, sprijinit în mâini, iar cu mișcări lente mă obliga să îl iau în gură, cât mai adânc. Am tușit și l-am primit din nou, până la testiculele grele. Vaginul îmi era lovit de mișcările din ce în ce mai tări ale celuilalt bărbat. Eram o curvă sau o femeie care își culege plăcerea? Nu mai conta, tremuram din tot corpul și îi rugăm să mi-o tragă mai tare.
Cel pe care îl sugeam a coborât de pe mine, întorcându-mă cu fața la pat și ridicându-mi fundul. Locul lui a fost luat rapid de al doilea bărbat. Vlad se masturba puternic. Îi vedeam glandul acoperit și descoperit de pielea ridată a penisului, în ritm cu mișcările lui. Le cerea să mă penetreze anal, iar ei l-au ascultat. Degete acoperite de salivă își făceau loc în anusul meu, urmate, curând, de un penis. Am simțit o durere intensă, însă el a știut să intre încet, să mă provoace până când am fost pregătită să îl iau pe tot.
Curând a fost urmat de celălalt, el intrând puternic în fundul meu, ghidându-se după gemetele mele, ținându-mă prizonieră a plăcerilor reciproce cu mâinile strânse pe mijlocul meu. M-au aruncat din nou pe pat, m-au penetrat pe rând. Se opreau uneori și îmi loveau labiile cu penisurile lor grele, în timp ce celălalt îmi prindeau sfârcurile între buze și le mușcau încet și apoi le absorbeau mai tare într-o împreunare de dinți și guri.
Mă simțeam folosită, dar asta mă elibera de orice gând și îmi aducea doar strigăte de durere și rugămintea de a continua să mă fută, mai tare, mai adânc. Pelvisurile lor se loveau puternic pe rând de al meu, îmi apăsau clitorisul, mă făceau să mă transform în sevă sărată, să le acopăr cu ea penisurile și testiculele.
Orgasmele se succedau, urlam să mă lase și reveneau apoi mai tare și mai adânc. Jetul puternic al unuia mi-a acoperit sânii, Vlad alăturându-se și sărutându-mă pe ei, lingând încet orgasmul unui alt bărbat și sudoarea mea. Mi-a căutat buzele și ne-am unit într-un schimb de gusturi ale plăcerii. Alt jet vâscos mi-a lovit pereții vaginului, urmat curând de penetrarea sălbatică a penisului lui Vlad. A gemut și i-am simțit sămânța după câteva mișcări.
Sperma lor se prelingea pe labiile mele, am rămas așa, întinsă pe pat, cu picioarele desfăcute. Vlad mă mângâia, mă săruta, îmi culegea spermă de pe labii și îmi întindea încet degetele acoperite de ea. Le lingea, îmi simțeam gustul, le percepeam savoarea lor masculină. Satisfăcusem mai mulți bărbați sau poate chiar ei se străduiseră să mă satisfacă pe mine.
Telefonul îmi sună prelung în geantă. Era Andrei, nu i-am răspuns, dar m-am aranjat repede și am plecat. Vlad îmi deschidea noi orizonturi ale plăcerii și odată cu ele mă redescopeream și eu, o femeie care deja știa ce vrea și care își făcea propriile alegeri. L-am sărutat, cerându-i alte surprize la fel de plăcute.
Poveste scrisa de Cristi
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Mulțumesc!
Excitant
Fabulos…
Mulțumesc 👍