O femeie pentru orgasmul nostru

Eu și Cătălin suntem foarte deschiși unul cu celălalt în general dar nici în viața sexuală nu facem abstracție de la asta. Discuția despre sex cu alte persoane a pornit prima dată de la el, nu pot să spun că am acceptat pe loc, dar zi după zi m-am gândit la asta și am început să îl încurajez, să îi aflu fanteziile mai bine. Un alt bărbat sau o altă femeie alături de noi, părea că ambele îl excita în aceeași măsură. Avusesem în facultate câteva experiențe sporadice cu alte fete, mai ales în perioadele în care nu aveam un iubit. …

Nu trebuia să îți dorești prea mult asta sau să îți faci mari strategii ca să se întâmple. Prima, cu colega mea de cameră a fost o nevoie intensă a ambelor. Credea că dorm, dar de fapt îmi dădeam seama în lumina lunii care cădea pe patul ei, pe pătura ușor ridicată de mișcările ritmice ale mâinii că se masturba. M-am apropiat de ea și s-a descoperit, goală, cu sânii frumoși și zona inghinală epilată. Ne-am îmbrățișat și ne-am unit firesc într-un 69 în care buzele și limba ni se afundau în vaginul celeilalte cu intensitatea cu care doream la rândul nostru să simțim orgasmul.

Cu ea am fost și prima dată într-un sex shop, căutând un cadou amuzant pentru o altă prietenă. Am plecat îmbujorate de emoție și jenă, alături de cadou având în geantă și un vibrator realistic mai mare decât dimensiunile oricărui penis pe care îl avusesem vreuna dintre noi. Povestea pasageră s-a încheiat așa cum a început, discret și fără discuții atunci când ea și-a făcut un prieten care se pare că era capabil să o satisfacă așa cum își dorea.

Îmi plăcea să fiu linsă de o femeie, puțini bărbați știau să descopere atât de fin, ca ele, clitorisul, să-l dezmierde atent, până în punctul în care delicatețea trebuia să lase locul mișcărilor energice care te aruncau în cel mai intens orgasm. Îmi plăcea să le aduc apoi aceleași plăceri, să le simt sucurile pe buzele mele, să îl sorb pe tot când orgasmul le făcea să tremure de plăcere și să îmi prindă capul între picioarele lor, simțindu-le mușchii contractându-se ușor, înainte de dulcea relaxare.

Nu mă gândeam în mod special la aventuri cu alte femei, Mihai îmi cunoștea corpul ca pe o hartă în care îmbina ca un maestru punct cu punct, în ordinea în care trebuie și în modul de care aveam nevoie pentru a cunoaște plăcerea. Doream, cum vă și așteptați de altfel, să o facem cu un alt bărbat, dar aveam ușoare rețineri legate de temperamentul uneori impulsiv al lui Cătălin. În plus parcă mi se deschiseseră nevoi vechi, uitate, voiam să simt din nou o femeie.

Am agreat ca prima noastră experiență să fie cu o tipă, dar i-am pus condiția să fiu eu cea care alege. Nu a fost deloc simplu să o găsesc, mai ales că am căutat pe cineva necunoscut, cu care să ne vedem doar dacă o agream cu toții. Ocazia a venit pe un grup de Facebook, de la un profil de femeie pe care am văzut-o comentând mai mult la povestirile erotice. I-am scris pe mess și mi-a răspuns, transformându-ne în timp în două confidente ale celor mai intime dorințe.

Ne trimiteam poze, cu sâni, sau fundul, cu vaginul în cele din urmă, ne ghiceam siluetele, dar ne-am văzut chipurile doar când am căpătat încredere. Am decis să ne întâlnim la o cafea. Discuția a fost extrem de naturală, vorbind, deja atâtea știam că nu mai e cazul să abordăm subiectul de departe, ca să ajungem abia în timp la întrebări directe. Era o tipă stilată, machiajul atent, hainele alese cu gust și lejeritatea prin care plimba subiectele de la lectură la sex… aducându-mi încredere.

Am stabilit să ne vedem la un hotel, peste o săptămână. Am aflat că soțul ei lucra undeva departe, avea însă maturitatea și încrederea necesară să o încurajeze să își trăiască viața sexuală și în absența lui. Le plăcea amândurora să se excite, povestindu-și prin telefon planurile, agreându-le împreună și vorbind apoi despre cele mai incitante detalii ale consumării lor.

Am ajuns la hotel cu câteva ore înainte de Narcisa, am vorbit mult cu Cătălin, l-am simțit ușor emoționat. Interesanți mi s-au părut fiorii care îmi străbăteau abdomenul și coapsele, m-am trezit nevoită să accept că așteptarea mea era însoțită de aceeași nerăbdare ca și a lui. Faptul că urma să îl văd făcând sex cu o altă femeie nu îmi producea gelozie, ci o excitație la fel de puternică ca cea pe care mi-o stârnea amintirea momentelor intense petrecute cu colega mea.

Bătaia delicată în ușă a fost urmată imediat de apariția Narcisei, mult diferită de ipostaza în care o văzusem la prima noastră întâlnire. Părul strâns în coadă, machiajul și ochelarii de soare o transformau într-o tânără seducătoare. Geacă lungă, de care s-a dezbrăcat rapid, a lăsat să se vadă o ținută în ton – fostă scurtă, aproape până sub fese și o bustieră care îi ținea cu greu sânii rotunzi. Nu avea sutien, sfârcurile profilându-se clar pe sub ea.

Și-a apăsat un deget pe buzele mele, pentru a înlătura cuvintele inutile, buzele noastre s-au unit ușor, s-au cunoscut și s-au înlănțuit sălbatic, în pas cu dansul limbilor care se căutau. Îl vedeam cu coada ochiului pe Cătălin, trântit într-un fotoliu. Pantalonii lui scurți îi scoteau clar în evidență erecția, testiculele mari și mădularul gros, gata să iasă din ei.

Narcisa m-a dezbrăcat, delicat și m-a împins pe pat. Mi-am desfăcut instinctiv picioarele, tremurând atunci când buzele și limba ei îmi străbăteau coapsele și se îndreptau spre vulvă. Și-a trecut limba încet, pe labiile mele și am suspinat de așteptare, dar ea s-a oprit. A scos din geantă un vibrator, l-a lins și a început să îl sugă. Privirea ei provocatoare mă excita. Mi-am atins labiile cu degetele și am început să le masez încet, lăsând un deget să îmi treacă prin despicătura dintre ele. Clitorisul mi se umflase de dorință, am tremurat când l-am atins cu degetul și m-am oprit asupra lui, cu mișcări fine.

Narcisa a venit între picioarele mele și mi-a introdus vârful vibratorului în vagin. Îmi penetra cu mișcări lente intrarea, de mai multe ori. M-am relaxat și mi-am desfăcut larg picioarele, primindu-l tot în mine. Mi-a depărtat degetele, iar limba ei a început să treacă apăsat peste clitorisul meu, mărind ritmul mișcării odată cu modul sălbatic în care mă penetra cu vibratorul care îmi umplea vaginul. Am juisat repede și intens, prinzând între picioare capul femeii care dorea să îmi soarbă toată seva.

Tremuram încă de plăcere când am văzut-o apropiindu-se de Cătălin. El se dezbrăcase deja, excitat de modul în care eram satisfăcută. Trupul îi lucea de transpirație. Îl vedeam cum o privește fascinat pe Larisa, continuând să își maseze lent mădularul, oprindu-se din când în când pentru a lăsa să se vadă mai bine vârful lui gros, acoperit de primele semne de excitație. Mirosul penisului lui și al sexelor noastre se îmbinau cu cel dur al țigărilor pe care el le fumase.

Cătălin s-a ridicat din fotoliu, dar femeia l-a suprins:

– Întinde-te pe jos, nu mă atinge până nu te las eu…

S-a urcat pe el. Îi vedeam fesele tari arcuindu-se pe abdomenul lui. Îl fixase de podea, cu mâinile apăsate de pieptul lui și își freca încet labiile de corpul lui. Penisul gros zvâcnea, a vrut să se masturbeze, dar ea i-a îndepărtat mâna. A continuat să urce pe el, ridicându-se și așezându-se deasupra gurii sale. Cătălin se străduia să o atingă cu limba, dar labiile ei groase, întredeschise, erau prea departe.

A coborât încet, până când vârful limbii lui a atins-o și a continuat să îl tachineze, dar Cătălin a prins-o hotărât de fese și a tras-o aproape, mișcând frenetic limba de-a lungul labiilor ei. A gemut, am văzut-o cum închide ochii, transfigurată de plăcere, când limba lui ținută drept i-a alunecat între labii, căutând adânc pereții vaginul ei.

– Acum fute-mă! I-a cerut ea, așezându-se în patru labe.

El a intrat scurt, ieșind doar de câteva ori înainte să se împingă cu totul în ea. Excitată m-am așezat pe fotoliul pe care stătuse el mai devreme, penetrându-mă adânc cu vibratorul în timp ce îi priveam. Sânii plini ai Narcisei săltau în ritmul în care pelvisul lui îi lovea fesele atunci când o penetra. Mă excita când vedeam pula lui care dispare între labiile ei zemoase. O ținea de mijloc și o trăgea sălbatic către el, continuând să mă privească în ochi atunci când un vagin străin era cel care îi aducea plăcerea. Cătălin s-a oprit și mi-a spus răgușit:

– E rândul tău, Corina.

M-am așezat pe podea în locul Narcisei, care mi-a luat locul pe fotoliu, așezându-se cu picioarele desfăcute larg. Am lins-o încet, stârnită de mirosurile sexelor lor amestecate și am încercat să îi sug clitorisul erect, trecând apăsat cu limba peste el. Cătălin m-a lovit peste fese, plăcerea făcându-mă să mă împing puternic în penisul lui. Zgomotul trupurilor noastre care se loveau unul de altul umpleau camera, iar gemetele Narcisei se alăturau într-o muzică decadentă și pasională pe care nu o mai auzisem până atunci.

L-am simțit că se încordează, aproape de orgasm. A ieșit din mine și m-am așezat repede în genuchi, să îi primesc sămânța. Narcisa mi s-a alăturat în aceeași poziție, privind fascinate cum mâna lui strânsă pe penis se mișca cu repeziciune. S-a îndreptat către ea, aruncându-i primul jet de spermă pe buze și față. Mi-am lipit obrazul de al ei și am simțit cum seva lui vâscoasă îmi umple gura. Narcisa m-a sărutat, căutând cu limba sămânța lui. Ne-am sărutat lung, trecând de la una la alta gusturile orgasmelor noastre.

Narcisa s-a șters de sperma lui, privindu-și atent chipul în oglindă, s-a îmbrăcat și a plecat, lăsându-ne îmbrățișați și gata de sex, mult, posesiv, pasional.

Poveste scrisa de Cristi

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

16 comentarii la „O femeie pentru orgasmul nostru”

    1. Frumoasa poveste. Mi-a placut, desi s-a terminat cam repede actiunea. Mai pe la sfarsit ai scris Mihai in loc de Catalin. M-a derutat putin. Incitant oricum 🙂

      1. Autorul a folosit numele Mihai in poveste. Pentru că povestea precedentă avea un personaj cu numele Mihai, am zis să schimb numele, dar mi-a scăpat într-un loc 😀

      2. Mulțumesc Danyela și dl. Roz. Danyela, ce fel de povestiri îți plac – MMF, FFM, grup, ce te atrage cel mai mult?

        1. Buna Cristi,
          Imi plac tot felul de povesti, FFM poate mai mult, iar grup, nu stiu ce sa zic…poate 2 cupluri. Mai mult mult mi se pare inghesuiala 😋

  1. 😅 nu este genul de barbat interesat de asa ceva.
    Doar i-am propus.Ce e a lui, e doar a lui. Nu imparte…nici cu F nici cu B

  2. Aparent nu pe toti 😅
    Nu seamana, dar coincidenta de nume a B si asemanarea titlului mi se parea ai vrut sa il faci pe Mihai sa nu fie asa ‘ semiidiot’ cum a fost caracterizat

    1. Interesant, dar nu m-am gândit la asta 😀
      Un barbat se poate gândi la propria placere, dar și la plăcerea ei, fără a fi idiot
      E cam naiv însă sa vrea sa o aducă la orgasm din prima
      Cât despre MFF înseamnă ca vor vreo 99% dintre bărbați 😀

Dă-i un răspuns lui CristiAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura