Adevăr sau provocare

Aveam emoţii, urma să mă întâlnesc cu Ştefan. În sfârşit aveam să-l cunosc pe cel care, mai bine de o lună, îmi aţâţa gândurile din cauza fizicului şi a pedanţei cu care era înzestrat. Mă făcea ca în fiecare dimineaţă la ora 8.00 fix, să mă uit pe geamul casei unde locuiam. Stăteam ascunsă după perdea pentru a nu fi zărită şi îl petreceam cu vederea până se urca în maşină, dispărând în capătul aleii. Rămâneam cu el îl gând şi îmi imaginam diferite… fantezii, sorbind din cafea. …

Ştiam de la prietena mea că lucrează la o bancă. Fiindu-i colegă şi ştiind de secretul meu, s-a oferit să mă ajute vorbind cu el şi aranjând o întâlnire. Ştefan nu era tocmai cum mi l-am imaginat, tipul ştia ce vrea de la viaţă, ştia cât să ia şi cât să ofere. Era deschis oricărui subiect. Aşa am ajuns la cel mai incitant subiect… sexul.

În definiţia lui a face dragoste e o monotonie, ceva învechit, pe când a face sex este mai mult decât trăire, este ca şi cum ai fi într-un orgasm de la început până la sfârşit. În mintea mea imaginaţia deja rula asemeni unor filme mute, scene fierbinţi, în care protagonişti eram doar noi doi. Subiectul alunecos şi ameţitor, râsetele, ocheadele fiecăruia, ne-a făcut să trecem la un joc periculos… Adevăr sau provocare…

Regulile jocului erau puţin modificate. Trebuia să jucăm cinstit, iar cel care se eschiva sau dădea semne că nu mai vrea, trebuia să plătească un weekend la Paris. Am lăsat restaurantul, plecând spre casă, bineînţeles că am continuat jocul, de la întrebări simple la cele mai intime şi pline de mister pentru celălalt, dar bine de ştiut pentru ce avea să vină. Îl simţeam foarte atras de mine şi ca orice femeie mă foloseam la maxim de asta. Ajunşi în faţa blocului în care locuiam, Ştefan a venit pe partea cealaltă, mi-a deschis portiera şi mi-a spus:

– Te provoc!

– Spune!… zic eu…

– Să ne simţim trupurile goale unul de celălalt.

Ne priveam adânc în ochi şi după un înghiţit în sec am răspuns:

– La tine sau la mine?

Zâmbind triumfator îmi spuse imediat:

– La mine…

Am ajuns în casa lui Ştefan, cunoşteam foarte bine cum era împărţită, deci păşeam ferm şi fără nici un fel de stângăcie, parcă eram stăpâna în casa lui de când lumea. Mă opreşte şi-mi spune zâmbind uşor în colţul gurii:

– Hainele la uşă! Uitându-mă la el, mă opresc şi încep să mă dezbrac. Mi-am desfăcut rochia şi am lăsat-o să cadă liberă pe lângă corp. Mă privea, sorbind orice mişcare. Am continuat apoi cu sutienul şi arătând spre chiloţi, a încuviinţat printr-o înclinare a capului sugerându-mi că şi ei trebuie înlăturaţi. Ascultătoare am început să-i cobor uşor, lăsându-i să cadă liberi de la genunchi, oprindu-se pe pantofii roşii de lac. Îmi plăcea jocul şi atitudinea lui de conducător care îmi impunea să ascult cuminte orice ordin.

Stăteam goală, în picioare, atentă la fiecare mişcare a lui. Ridică mâinile şi le duse către capul meu unde părul era prins într-un coc simplu la spate. Îmi apuca clama şi o scoate uşor jucându-se în păr, aranjându-l pe umeri, ca mai apoi să alunece pe lungimea firului de păr către sâni. Se opreşte în dreptul sânilor, începând să se joace cu sfârcurile care erau foarte proeminente, întrebându-mă:

– Frig?

 – Nu, am spus foarte uşor!

În minte, răspunzându-mi că nu frigul este răspunzător de ceea ce arătau sânii. S-a dezbrăcat şi el, lăsând hainele pe jos. A întins mâna, trăgându-mă după el în baie. Am intrat în cabina de duş şi la primul impact cu apa am ţipat uşor lipindu-mă de el. A zâmbit, şi hoţul, pentru “liniştirea” mea, a început să mă sărute. Sărutările erau dulci, încete, moi până la apăsate, cu mici muşcături şi foarte pasionale.

Pe abdomenul meu era lipit penisul lui erect în toată splendoarea. Mă aplec şi îl sărut. Ştefan îmi ordonă să continui iar eu ascultătoare, uitându-mă în ochii lui mă aşez în genunchi şi îi muşc uşor penisul. Îmi strânse părul şi începe să se împingă în gura mea încet. I-am apucat penisul cu mâinile şi îl sugeam cu poftă. Era mare şi gros, doream să-l simt pe tot. Mă întoarce şi mă penetrează cu o brutalitate care îmi plăcea.

Mă penetra ţinându-mă de păr, arcuindu-mi trupul pentru a primi penetrarea mult dorită. Nu după mult timp a ejaculat şi simţeam sămânţa lui caldă cum se prelinge pe fundul meu. Mă întoarce, mă săruta şi îmi şopteşte printre respiraţii sacadate că a fost un început frumos. În timp ce ne spălăm nu mă gândeam doar la o continuare. Asta a lăsat să se înţeleagă şi trebuia să mai fie o continuare… Ne-am şters cu prosopul după care se apleacă şi-mi pune pantofii în picioare, spunându-mi zâmbind:

– Gata! Acum pot să-ţi arăt şi o altă cameră.

– Minunat!

Aşa goi, ne-am îndreptat spre living, unde Ştefan a desfăcut o sticlă de vin, turnând în două pahare. Am întins mâna să iau paharul şi spre neatenţia mea l-am vărsat pe sâni. Priveam cum vinul se prelinge de pe sâni pe abdomen către zona unde… unde era deja Ştefan şi lingea uşor fiecare picătură. Am mai vărsat intenţionat puţin şi când ajunse pe labii am primit o limbă urmată de o suptură ce m-a făcut să gem scoţând un ” ahhh!!” foarte profund.

De data asta simţeam că eu sunt cea care conduce jocul şi nu aveam de gând să-l las liber nici o clipă. Era acolo pe covor în genunchi, devorându-mă. Am băut paharul de vin, l-am aşezat pe masă şi trăgându-l uşor de păr, Ştefan s-a văzut nevoit să vină spre locul unde doream să ajung. Mă privea înţelegând că de data asta conta ceea ce doream. Mi-am pus braţele pe spătarul canapelei şi cu genunchii flectaţi aşteptam joaca limbii lui pe clitoris.

Limba lui era un du-te vino, labiile mari erau muşcate până când mă auzea ţipând, după care le sugea timp în care puteam să dau drumul respiraţiei care era ca după o alergare lungă. Îmi ţinea mâinile pe coapse, iar sub frământările lui carnea-mi tremura de dorinţă şi excitare. Mi-am pus mâinile pe sâni, strângând de sfârcuri şi gemând din ce în ce mai des.

Corpul o luase razna şi nu mai asculta nici o comandă de la mine, tremuram şi ca o explozie am simţit orgasmul care m-a învăluit ca un taifun fierbinte greu de stăpânit. Transpirată şi sleită de puteri mă ridica în braţele lui penetrându-mă în timp ce mergea spre o altă cameră. În dormitor patul răcoros aştepta să fie încălzit. Agăţată încă de el şi încolăcită cu picioarele în jurul coapselor lui, simţeam mădularul intrat în mine. Uitându-ne fiecare în ochii celuilalt a început să mă lovească puternic.

Intra adânc şi bine… adoram fiecare penetrare a lui şi doream din ce în ce mai multe şi mai puternice. Camera era inundată de gemete şi o plescăitură a trupurilor noastre transpirate ce se loveau într-un ritm nebun. Ştefan se aşează întins pe pat lăsându-şi penisul erect la nevoia plăcerilor mele. Îl ling şi îmi plimb limba pe el de jos în sus până ce ajung şi-i sărut vârful… Ahhhh! Ştefan vizibil excitat puternic îmi sugerează să trec deasupra lui.

Ţinând cu mâna penisul lui mă aşez în el lăsându-l să intre încet. Mă frecam de el într-un ritm frenetic, ondulând trupul şi simţind cum orgasmul avea să vină iar. Nici Ştefan nu mai avea mult şi prin priviri aruncate unul altuia am decis să fie un final comun. Ohhhhh! Terminasem împreună, simţeam cum penisul lui zvâcneşte în mine şi avalanşa de spermă care îmi umple vaginul.

Eram istoviţi, respiram greu şi cu buzele uscate ne sărutam scurt prăbuşindu-ne pe câte o parte a patului. Totul a fost mai mult decât ceea ce doream, iar despre joc nu vă spun decât că suntem la Paris continuând şi astăzi adăugând alte porunci şi mai ales fantezii, dar asta e o altă poveste. Au revoir et plus de sexe… bisous!! (La revedere şi cât mai mult sex… pupici!).

Poveste scrisa de Fata cu ochi verzi

Domnu' Roz

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

2 comentarii la „Adevăr sau provocare”

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.