Ignorată de soţ… apreciată de un alt bărbat (2)

… În timp ce mă săruta s-a descheiat la mânecile de la cămaşă, pe rând au urmat şi nasturii din faţă… a tras de cămaşă până a ieşit din pantaloni. Umflătura din pantaloni se simţea tot mai mult. Cred că o făcea intenţionat, să simt tăria penisului, poate să-mi doresc mai mult. A aruncat cămaşa ce abia s-a dezbrăcat. Credeam că urmează şi pantalonii, însă el a vrut să mă dezbrace de tot. Mi-a prins bretelele de la sutien şi a tras către el. Ca să-l ajut, m-am ridicat puţin cât să-i permit să deschidă… obrajii îmi erau fierbinţi… noroc că era lumina era stinsă şi nu putea să mă vadă că mă înroşisem în obraji.  …

Sânii eliberaţi au devenit prima ţintă… mă aşteptam să se năpustească deasupra lor, dar nu… degetele s-au plimbat agale deasupra lor… pe toată circumferinţa, pe sfârcuri. Sfârcurile ţuguiate îmi provocau fiori de fiecare când îi atingea cu vârful degetelor. S-a lăsat peste mine, limba mi-a atins primul sfârc… aah… l-a prins între buze… îl ţinea captiv, cu vârful limbii se plimba în jurul lui… era nemaipomenit, mai ales că l-a ales pe cel care mă excită mai mult. A ştiut oare sau a fost o întâmplare?

Încă îmi sugea uşor sfârcul… mi-a eliberat sânii şi şi-a îndreptat atenţia spre chiloţei. A tras de margine către el. S-a dat în spate, o dată cu el au pornit şi chiloţeii mei, ajutându-mă să mă dezbrac. Simţeam o ruşine în suflet, nu era bine ce fac, aş fi putut să mă răzgândesc, atunci, în acel moment. Jumătatea cealaltă îmi spunea să continui. Asemeni unui îngeraş şi a unui drăcuşor, gândurile luptau să iau decizia corectă.

Alexandru se afla pe marginea patului, se dezbrăca de pantaloni, în timp ce se uita spre mine. Eu, întinsă în pat, cu picioarele uşor desfăcute şi arcuite asistam neputincioasă la sumedeniile de gânduri ce se abăteau asupra mea. Era complet dezbrăcat… încercam să desluşesc cu privirea în camera întunecată penisul ce abia îl eliberase. Curiozitatea de a-i vedea dimensiunea era destul de mare.

S-a aplecat deasupra mea. Întâi m-a sărutat pe abdomen. M-a prins de picioare şi mi-a desfăcut mai mult picioarele… emoţii tot mai puternice. În loc să vină mai mult spre mine, el se mişca înapoi, sărutându-mă pe trup. Oare ce are de gând? Vrea ce a vrut mai devreme? Aveam idee ce urma să se întâmple, însă nu ştiam dacă eram pregătită pentru aşa ceva, nici un bărbat nu-mi făcuse aşa ceva, soţul nici atât.

Temerile mele se adevereau, şi-a poziţionat capul între picioarele mele… mă încordasem, trăgeam cu putere de perna ce o prinsesem în braţe… doare la început, este plăcere?… buzele m-au atins acolo… ahh… limba a intrat în scenă… se auzeau plescăituri. Se vedea că-i face plăcere să facă asta, iar eu tocmai descopeream senzaţiile unui cunilingus. Mai târziu am aflat denumirea ştiinţifică. Nu mai conta denumirea, cert este că îmi plăcea foarte mult.

Senzaţiile trăite m-au făcut să mă relaxez un pic. Mă obişnuisem cu Alexandru, credeam că nu are cu ce să mă mai surprindă după această experienţă. Mai târziu am aflat că urma să mă înşel în privinţa asta. Eram zăpăcită complet de felul cum mi-a aţâţat toate simţurile… gura şi limba s-au ocupat de…, iar mâinile se plimbau nestingherite pe trupul meu, mai ales pe sâni.

S-a ridicat în genunchi. L-am văzut cum s-a şters la gură cu dosul palmei. A urcat spre mine. Eram pregătită să se urce peste mine… să mă pătrundă adânc. Alexandru a venit deasupra mea, mai avea puţin şi se aşeza cu fundul peste sânii mei. Mi-a aşezat mai bine perna sub cap apoi s-a apropiat mai mult. Fiind foarte aproape, nu aveam cum să nu observ penisul erect, ridicat în sus. Oare ce voia să facă? Aveam să aflu. Era atât de aproape încât penisul mi-a atins uşor buzele. Îmi venea să-i spun… ce vrei să faci? De sex oral auzisem, dar nu mă vedeam în stare să fac aşa ceva.

Mă pregăteam să spun ceva… nu era clar ce anume… revoltată de ce dorea el sau să fie ceva amabil, mai puţin ameninţător. Atunci l-am auzit spunând pe un ton calm şi relaxat… te rog! Obrajii îmi ardeau ca niciodată. Nu ştiam ce să fac, penisul lui se afla aproape de buzele mele. Din când îl direcţiona cu degetele în jos, cât să ajungă la gura mea. Să accept, să nu accept?!… oare ce-o spune despre mine dacă fac asta? Sunt o curvă pentru el?

Priveam când spre el, când spre penis, cu mâinile aduse aproape de el. S-a dat puţin înapoi, apoi s-a lăsat peste mine şi m-a sărutat pe gură, apăsa peste buzele mele… limbile s-au unit, se atingeau într-un dans lasciv. Dintr-o dată limba lui a devenit mai dură, o mişca înainte şi înapoi. Era ciudat, dar senzaţia era plăcută. Apoi am înţeles că mă pregătea pentru ce urma.

Şi-a reluat poziţia iniţială, penisul aproape de buzele mele. Mi-a prins o mână şi a aşezat-o pe penis. Timidă, abia l-am atins cu degetele, apoi mi-am făcut curaj şi l-am prins cu toată mâna de la jumătate. Începuse să se mişte uşor înainte şi înapoi, penisul aluneca în palma mea… în ritmul mişcării penisul mi-a atins buzele de câteva ori. Nu părea să aibă un gust rău… el a împins mai tare… lipindu-se de buzele mele.

Nu ştiam ce să fac… am deschis uşor gura, limba l-a atins la vârf. A urmat un oftat din partea lui. Am deschis gura mai mult, penisul a intrat în gura mea… măciulia intrase cu totul. Mi-a dat mâna de pe penis la o parte, să-l las liber. Se mişca în voie, intra şi ieşea uşor, la fel cum făcuse cu limba mai devreme. Senzaţia era plăcută, dar acţiunea în sine nu o consideram potrivită pentru o femeie, în afară de cele care îşi vând trupul pentru bani.

Începuse să-mi placă, gemeam şi eu cu el. Penisul se umezise în gura mea, un gust diferit se amestecase cu saliva mea. Speram să nu vrea să termine, nu mă simţeam pregătită să gust din sămânţa lui. Prin minte îmi treceau tot felul de gânduri. După un timp s-a oprit, s-a retras… s-a aşezat peste mine, între picioarele mele. Penisul umed m-a pătruns încet… aahh… ritmul a devenit tot mai alert pe măsură ce mă obişnuiam cu dimensiunea.

Mişcările tot mai alerte, uitasem de faptul că un alt bărbat se afla între picioarele mele, de faptul că tocmai am făcut un sex oral pentru prima dată… mă săruta pe unde apuca, pe gură, pe obraji, pe gât, la ureche. Mâna nu-i stătea o clipă… mă trăgea de sâni, îmi masa coapsele… senzaţii noi, la o altă intensitate. Orgasmul a venit natural. Nu mă credeam în stare să scot acele sunete… m-a epuizat, abia mi-am revenit din lumea viselor.

De la primul orgasm nu-mi amintesc prea multe. Mângâierile şi săruturile… fără număr. Felul cum ne-am iubit, intensitatea… dorinţa a fost destul de puternică. Multitudinea de poziţii, felul în care el a controlat totul cu multă atenţie şi delicateţe, eu doar trebuia să răspund prompt sugestiilor lui… şi am făcut-o fără să clipesc.

Poziţia 69 a fost minunată… senzaţiile plăcute pe care le primeam de la el, buzele şi limba păreau neobosite… ahh… îmi oferea mai mult curaj, mai multă dezinvoltură în mişcări cu penisul în gura mea. De câteva ori m-a apăsat uşor pe cap, să-mi direcţioneze mişcările. Îmi plăcea la nebunie. Dacă ăsta este sex oral, nu are cum să nu-mi placă. Până la momentul ejaculării în gura mea, mai aveam de lucru, nu trebuia să ne pripim.

Poziţia de final… abia depăşisem senzaţiile unui nou orgasm puternic… m-a aşezat pe burtă. Sub abdomen a aşezat o pernă, apoi s-a aşezat deasupra mea. Penisul intra în mine energic… aahh… Alexandru transpirat gemea şi ofta tot mai puternic la urechea mea. Uitasem de mine şi de tot… şi de faptul că el urma să ejaculeze… a urmat un strigăt de luptă… aaahhh… şi-a scos penisul, apoi s-a prăbuşit peste mine. Sămânţa călduţă, cleioasă se scurgea între noi… lipindu-ne unul de altul.

După multă vreme nu m-am simţit atât de eliberată, iubită, adorată. Zâmbetul pe care-l afişam când am plecat de la Alexandru spunea tot despre ce a fost între noi. În acele momente nu mai eram în stare să gândesc limpede, eram încă sub drogul plăcerii oferite de colegul meu.

Sentimentul vinovăţiei se instala pe zi ce trecea. A fost doar o greşeală şi punem punct sau să mai continuăm? Ar fi în stare soţul meu să-mi ofere aceleaşi senzaţii? Trecuse mai mult de o săptămână de la cele întâmplate. Cu Alexandru nu mai eram în stare să comunic. Am rupt orice legătură, însă vina tot nu dispărea.

Am ales calea grea… să-i spun soţului, sperând că mă va înţelege şi că mă va ierta. Vestea nu a primit-o cu bucurie, firesc. Au urmat certuri şi discuţii infinite, însă a fost primul pas în rezolvarea problemelor noastre. A înţeles ceea ce simt, de nevoia să-mi fie alături, nu doar în preajmă. De mai multă atenţie din partea lui, dar în acelaşi timp să-i ofer şi lui libertatea de care are nevoie… mersul la pescuit şi jocurile la calculator.

Partidele de sex… mult mai intense şi mai dorite ca niciodată. A fost nevoie doar o aventură ca să-mi arate că se poate şi altfel.

… citeste prima parte …

Domnu' Roz

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Un comentariu la „Ignorată de soţ… apreciată de un alt bărbat (2)”

  1. Deci ea nu facuse niciodata oral, dar se intreba de ce e barbasu’ distant. In schimb, era perfect de acord sa i-o suga altuia:))))) Finalul e funny rau.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.