M-a supt de energie, dar şi la portofel

Iubesc femeile… este şi firesc. Iubesc femeile… dacă aş putea le-aş iubi pe toate, fizic este imposibil, în schimb, o dată cu înaintarea în vârstă devin tot mai pretenţios în materie de femei… îmi plac femeile înalte, subţirele, cu aspect fizic cât mai tineresc. Cu cât mai tinerele cu atât mai bine. Percep într-un fel femeile de 40 de ani, dar altfel le percep pe cele de 20 de ani. Cum se spune în popor… am nevoie de sânge proaspăt, mai tineresc. O dată cu vârsta lor, mai inocentă, parcă mă simt şi eu mai tânăr pe lângă ele. …

Sara ştie că nu sunt un bărbat disponibil şi nu are o problemă în acest sens. Nici nu cred că şi-ar dori o relaţie stabilă cu un bărbat ca mine, de vârsta mea. Are tot viitorul înainte, iar relaţia noastră se bazează pe reciprocitate. Eu îmi doresc ce nu mai am, şi anume tinereţe, iar ea are nevoie de sprijin financiar pentru un viitor mai bun. Sunt conştient că statutul meu şi potenţa financiară mi-au deschis multe uşi la inimile multor domnişoare, precum şi în cazul ei.

Mi-a plăcut de cum am văzut-o. Asemeni unui copil în faţa vitrinei cu jucării mi-am zis… vreau, vreau să o cunosc intim pe această domnişoară. Am obiceiul de a întrerupe legăturile cu femeile din relaţiile existente după o perioadă scurtă de timp, atunci când farmecul meu, dar şi portofelul, sucesc minţile altei femei foarte frumoase şi mult mai tânără decât mine. Atât cât îmi permite timpul, ofer toată atenţia mea unei singure femei… până când obişnuinţa devine monotonă şi o altă femeie îi ia locul.

Cu Sara parcă este altceva, deşi are doar 22 de ani. Au trecut mai bine de 4 luni şi nu doresc să întrerupem relaţia. Nu ştiu exact care sunt sentimentele ei faţă de mine, nu pot să iau în considerare tot ce-mi spune, însă, eu simt o legătură puternică între noi. Cumva, această femeie mă face să mă simt special în viaţa ei. Dragostea nu se cumpără, dar ea face să pară firească relaţia noastră, reuşeşte să mă facă dependent de ea.

Întotdeauna este disponibilă pentru mine. Trebuie doar să o sun şi să-i prezint intenţiile mele. În maxim o oră îşi organizează treburile şi este pregătită să mă primească. Nu ştiu dacă are iubit, nici nu mă priveşte. Mă interesează faptul că atunci când este cu mine, primesc toată atenţia ei, mereu zâmbitoare şi senzuală, prin ţinută şi atitudine.

Săptămâna trecută am sunat-o, era într-o luni, eram curios să aflu dacă se împacă bine cu ultimul model de telefon pe care îl oferisem cadou. I-a plăcut de cum l-a văzut, a fost super încântată. Era doar un pretext de a începe discuţia noastră. Chiar şi aşa, amândoi ştim natura relaţiei noastre, dar nu puteam să încep discuţia cu subiectul sex. S-ar pierde farmecul relaţiei noastre.

Mi-a mulţumit pentru telefon. Dacă nu spunea ea, aş fi deschis eu subiectul. Urma să ajungă acasă în mai puţin de 30 de minute. Era perfect pentru mine, agenda de întâlniri era goală, mi-am delegat responsabilităţile de la birou, secretara urma să preia toate apelurile şi să programeze eventualele întâlniri. Aveam întâlnire cu Sara, mă aştepta, iar eu abia aşteptam să o întâlnesc, din nou.

Frumoasă ca întotdeauna, aranjată ca pentru o ţinută business. Costum din două piese, cămaşa albă cabrată, fustă scurtă la o palmă deasupra piciorului şi pantofi cu toc. M-a primit cu zâmbetul pe buze… a întins braţele să mă îmbrăţişeze, apoi m-a sărutat pe buze. După ce am închis uşa, ne-am sărutat mult pe holul de la intrare. I-am deranjat hainele, mâinile îi pipăiau trupul… i-am smotocit sânii, cămaşa a ieşit puţin din lateral… simţurile o luaseră razna, mă trecuseră toate apele, penisul erect îmi crea probleme în chiloţi.

Nu am trecut imediat la atac. M-a poftit în living. Aşezaţi unul lângă altul pe canapea am purtat o mică conversaţie, după care Sara s-a ridicat m-a apucat de mână şi m-a invitat să o urmez. Până să ajung în dormitor mi-am lăsat haina de la costum pe marginea unui fotoliu. În dormitor, s-a lipit de mine… cu mâinile o strângeam de fese, ea mă săruta scurt pe buze, în timp ce mă dezbrăca lent. A început cu cravata, apoi cămaşa. Înainte să mă dezbrace de pantaloni a băgat o mâna între picioarele mele şi mi-a strâns ferm penisul… ahh…

Eram complet dezbrăcat în faţa ei. În ritm de dans erotic se dezbrăca lent de haine. Sacoul, cămaşa a aruncat-o pe jos. Fusta aluneca uşor… în timp ce se afla uşor aplecată cu spatele la mine. Rămăsese doar în chiloţi, de fel nu poartă sutien.

Mi-a făcut semn să mă întind pe pat. Imediat a venit după mine… mă fixase cu privirea, mişcări ca de feline, lente, senzuale. Se urcase pe mine… înainte să se aşeze pe mine, mi-a prins penisul cu o mână şi a început să-l frece uşor. Îi mângâiam trupul… pe sâni, pe abdomenul plat. Sara a întins un picior… întâi l-a aşezat pe pieptul meu, apoi, cu mişcări graţioase urca tot mai sus, până în dreptul gurii. I-am prins piciorul… cu degetele îi făceam masaj în talpă… degetele de la picioare le sugeam pe rând.

Este înnebunită după linsul degetelor. Ea m-a învăţat să-i fac asta şi o fac cu plăcere. La scurt timp, a aşezat şi celălalt picior. Acum le aveam pe amândouă. Mă uitam la ea şi o vedeam cum îşi muşcă uşor buzele suspinând uşor. Având picioarele ridicate priveam către zona chiloţilor… acea pereche albă de dantelă ce-i ascundea feminitatea… cu cele două buze subţiri şi delicate, pe care abia aşteptam să le gust.

Mi-a observat privirea. Mă citeşte foarte bine, de parcă mi-ar citi gândurile. A băgat o mâna între picioare şi a tras puţin în lateral marginea chiloţilor de dantelă, cât să văd ce se ascunde în spatele lor. Mi-a făcut poftă. A tras graţios fiecare picior, s-a ridicat în picioare, având un picior la dreapta şi unul la stânga mea. Cu ambele mâini a tras uşor de marginea chiloţilor, lăsând să de vadă păsărica în toată splendoarea.

A făcut un pas în faţă şi s-a oprit deasupra capului meu. Priveam în sus către despicătura vaginului. A tras în jos de marginea chilotului până s-a dezbrăcat de tot. Înainte să-i arunce pe pat, i-a plimbat pe la nasul meu… să-i miros… avea un miros plăcut, de parfum proaspăt. S-a lăsat deasupra gurii mele. Am prins-o de coapse şi o trăgeam puternic spre mine… limba şi-a făcut loc printre labii… ea se mişca deasupra mea, înainte şi înapoi. Suspina uşor… cu fiecare centimetru cu care înaintam, părea că se lasă peste mine mai mult.

Se aprinsese şi ea… când nu mă privea în ochi, îşi muşca uşor buzele şi-şi masa uşor sânii. S-a plecat uşor către faţă, lăsându-se cu toată greutatea peste mine. Sprijinită în braţe, îşi mişca bazinul înainte şi înapoi. Buzele și limba îi atingeau haotic clitorisul, iar ea gemea şi suspina, mişcându-se tot mai rapid. Am crezut că va continua în acest mod până va avea orgasm, însă nu a reuşit să aibă.

S-a ridicat şi s-a răsucit deasupra mea. Cu braţele o trăgeam cât mai mult spre mine… limba intrase adânc în interior, ea se apăsa peste mine şi mai mult. Cu o mână mi-a prins penisul, îl freca încet. Contactul buzelor cu vârful penisului întârzia să apară, încă era concentrată la plăcerea ce i-o ofeream. Nu a durat mult, s-a aplecat şi l-a prins cu gura… mmm… aproape la unison am scos nişte sunete de plăcere.
Ador buzele ei jucându-se cu penisul meu, cred că fiecare bărbat ar adora. Apreciez întotdeauna atitudinea, dezinvoltura şi plăcerea de care dă dovadă în aceste momente. Cu uşurinţă reuşeşte să mă facă să mă urc pe pereţi. Doar privind-o pare că totul este haotic, grăbit în mişcări, dar ritmul mişcărilor… atingerile cu limba şi buzele fierbinţi ce par că vor să-mi extragă toată seva bărbătească, trezesc în mine senzaţii extraordinare.

Dacă ar continua aşa aş termina în câteva minute. Acum mă cunoaşte, ştie că nu trebuie să insiste prea mult. S-a ridicat puţin şi s-a dus către penis. Cu spatele la mine, mi-a prins penisul cu o mână şi l-a direcţionat în vagin. La început stătea poziţionată către înainte, sprijinită în mâini.

Priveam la fesele ei albe, mişcându-se în sus şi în jos, printre care penisul culisa rapid… aahh… de fiecare dată o prind cu mâinile de fese şi o strâng puternic. Începusem să mă încordez, îmi plăcea enorm de mult ritmul mişcărilor. S-a oprit după un timp, a rămas aşa înfiptă… apoi, s-a lăsat pe spate către mine. Cu ambele mâini i-am prins sânii şi trăgeam de ei în toate direcţiile.

S-a ridicat în picioare, s-a întors cu faţa către mine… a venit din nou deasupra gurii mele. Păsărica umedă, excitată… cu limba îi exploram interiorul… ea gemea şi suspina. Mă mângâia uşor pe cap, în timp ce mă fixase cu privirea. Urma finalul, s-a ridicat… s-a poziţionat deasupra penisului… sânii îmi ajungeau la gură, i-am prins pe amândoi cu mâinile… sugeam când la un sfârc când la altul… Sara sărea energic… la ureche îmi oferea câte un sărut, cuvinte suave rostea aproape de urechea mea.

Sugeam la sânul drept… eram foarte încordat, ea se mişca tot mai rapid… aahhh… semnalul de avertizare l-a înţeles imediat, a sărit imediat, s-a dat la o parte, s-a dus direct la penis, într-o poziţie cât să-mi permită să privesc… aahhh… buzele îl ţineau strâns… aahhh… sămânţa a ţâşnit puternic, cu o mână îmi masa scrotul. Tremuram, cuvinte dumnezeieşti îmi ieşeau pe gură, deşi nu mă aflam unde trebuia.

Mă epuizase, după vreo oră de discuţii, mângâieri şi sărutări a trebuit să plec. Aş mai fi vrut să mai rămân, dar nu mai eram în stare să… Sunt la varsta în care unul este suficient. Înainte să plec, i-am oferit plicul obişnuit. Ne-am sărutat lung şi pasional, apoi i-am spus că urmează să ne vedem săptămâna următoare, aveam programată o delegaţie şi nu puteam lipsi. Un sărut dulce pentru Sara.

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura