Soţia vărului meu… dornică de sex (4)

… Seara s-a desfăşurat ca de obicei, servind toţi trei din mâncarea delicioasă făcută de Graţiela. Văru’ se cinstea aproape singur. Eu am apucat să sorb câteva guri din paharul meu de vin. Discuţia relaxată, o uşoară euforie se simţea în aer. Poate vinul era cel care îl făcea pe văru’ să se simtă bine. În schimb, eu şi soţia lui… euforia era de altă natură. Pur sexuală, dorinţe satisfăcute, pentru amândoi. …

Totuşi, nu puteam să-l înţeleg pe vărul meu. Îl priveam uşor compătimitor. Are o soţie minunată, atrăgătoare, gospodină şi futăcioasă pe deasupra, iar el nu avea ochi să vadă, să simtă nevoile soţiei lui şi încă este tânăr. Cina s-a terminat, după, am stat toţi trei în living şi am privit la televizor, apoi eu m-am retras în camera mea. După un timp s-au dus şi ei. Somnul a venit destul de repede. A fost una din acele nopţi în care nu-ţi aminteşti ce ai visat.

A doua zi, mă pregăteam să vin spre casă, terminasem programul. Aflasem o veste bună. Şefilor mei le plăcuse de mine şi au decis să rămân, urma să am program normal, în cel mai scurt timp. În acele momente nu am realizat că asta va afecta relaţia mea secretă cu Graţiela. Practic nu mai puteam să facem sex. Riscul de a fi prinşi de soţul ei era foarte mare.

Fericit, am ajuns acasă. Graţiela trebăluia pe la bucătărie. Privirile s-au intersectat din nou. De data asta am ştiut ce să fac. După ce am închis uşa, m-am dus la ea, am lipit-o de mine, ea m-a prins cu braţele, sărutul a venit inevitabil. Dar nu unul scurt, de revedere, ci unul pasional, plin de încărcătură sexuală. Penisul la datorie, se făcuse mare, deja mă deranja un pic. Mâna ei s-a dus direct spre el. L-a prins şi l-a strâns, mai încet la început, apoi din ce în ce mai ferm, împreună cu suspinele aferente.

– Mă duc să fac un duş, apoi… ce vrei să facem?… am pus întrebarea de control.

– Hmmm… ce crezi că putem face? Ne-o tragem, ca de obicei.

– Ddaa…

– Nu vreau să mai pleci de la noi. Dacă el ar fi de acord, ai vrea să locuieşti cu noi tot timpul?

– Graţiela, eşti o femeie pe care ar trebui să şi-o dorească orice bărbat. Eşti frumoasă, trup superb, gospodină desăvârşită, şi pe deasupra… te-ai fute tot timpul. Mi-ar fi plăcut să fi soţia mea. Nu cred că mă plictiseam de tine, am fi făcut sex în fiecare seară. Sigur aduceam ceva nou în viaţa sexuală, ca să nu ne plictisim.

-… Cu toate astea, nu pot să promit că vom locui toţi trei la nesfârşit. Poate îşi va da seama şi el că este ceva între noi. Un motiv foarte bun pentru care tu nu trebuie să-i spui lui nimic despre intenţiile tale, că vrei să stau cu voi în apartament.

– Da, ai dreptate. Du-te să faci un duş, să nu mai pierdem timpul. Trece repede, apoi vine el şi nu mai putem face nimic.

– Am fugit!

Nu am avut timp să reflectez prea mult la discuţia noastră de mai devreme. M-am mişcat foarte repede la baie. Gol goluţ, aşa am ieşit din baie. Penisul semi erect. Graţiela mă aştepta în camera mea. Uşa larg deschisă, ea întinsă pe pat, îmbrăcată într-o lenjerie intimă. O rochiţă sexy rău de tot. Cum să nu doreşti să o fuţi? Uită-te la ea cum mă aşteaptă!… erau gânduri ce îmi treceau prin minte, în timp ce o priveam cu ochii mari, pupilele dilatate, excitate.

– Arăţi bestial!… wow… nu mă aşteptam să te găsesc aşa.

– Lenjeria asta am cumpărat-o mai demult, pentru altcineva, însă nu a apucat să mă vadă îmbrăcată. Să trecem peste! Mă mănâncă în pizdă, vino să mă scarpini!

– Wow… ce invitaţie!

Graţiela şi-a depărtat picioarele, a tras de marginea rochiţei ca să-mi arate că nu are chiloţi pe ea. M-am dus imediat în pat. Întins pe burtă, băgat cu capul între cracii ei, mâinile se plimbau pe trup… îi sărutam delicat labiile şi clitorisul. Nu ştiu de ce, dar nu simţeam nevoia să mă grăbesc deloc. Pentru moment am uitat că nu eu sunt soţul ei.

A pus mâinile pe capul meu. Se juca în părul meu, oftând lung, ochii închişi, mişcându-şi capul dintr-o parte în alta, arcuindu-şi trupul. Au fost câteva momente în care mi-a prins capul între coapsele ei. O senzaţie deosebită. Acum ştiam ce să cer viitoarelor partenere. Îi lingeam piersicuţa delicat, lent, fără grabă. Tonul agitaţiei l-a dat ea. Ori se încinsese prea tare şi simţea că nu mai rezistă, ori se gândea că pierdem timp preţios şi ar trebui să ne mişcăm mai repede.

M-a prins cu mâinile de cap şi m-a tras spre ea. Poziţionat între picioarele ei, sprijinit în braţe, mi-am înfipt penisul în vaginul excitat, făcând-o pe ea să geamă lung. Având mâinile aşezate pe fese, îmi îndruma mişcările… mai rapide, mult mai rapide… ddaa… fute-mă, iubitule!…

Mi-a venit o idee grozavă. Ceva ce noi doi nu făcusem. M-am oprit puţin, cât să-i aşez picioarele pe umerii mei. Sprijinit în braţe, apăsam picioarele peste ea. Întâi am vrut să-i văd reacţia, dacă este totul în regulă pentru ea. Mişcări mai lente, ca apoi să măresc ritmul… tot mai tare. Mă loveam destul de tare de pizda ei, Graţiela aproape că ţipa de plăcere. Aproape tot timpul îmi făcea cunoscut faptul… să nu mă opresc.

Poziţia este destul solicitantă. Transpirasem, gâfâiam de la efortul depus, dar nu mă oprisem. Graţiela îmi ţinea moralul ridicat, să nu mă opresc. Eram la capătul puterilor, când a scos un ţipăt lung… aahhh… capul lăsat pe spate, gura deschisă, încordată la maxim, unghiile apăsând puternic în fesele mele… penisul adânc în interior.

Aveam nevoie de o mică pauză să-mi revin. Orgasmul ei a venit la fix, ca să pot să-mi trag sufletul după ritmul rapid, impus de ea prin cuvinte şi gesturi ale mâinilor. M-am întins lângă ea, cu braţul stâng am prins-o de mijloc şi am tras-o spre mine. Voiam să ne sărutam, dar ea nu era în stare să aibă reacţie, încă se afla în spasmele orgasmului.

Întins pe spate, penisul erect, cu mâna dreaptă îi masam sânii. Când şi-a revenit s-a urcat total peste mine, întinzându-se peste trupul meu. Mi-a căutat buzele, dornică de un sărut lung. Mi-am înfipt mâinile în fesele ei, trăgând cu simţ de răspundere. De obicei nu am astfel de apucături, dar în acel moment, de nicăieri, nimic premeditat, i-am tras o palmă peste fund. Nu aveam idee că ei îi va place gestul meu.

– Mmmm… de ce ai făcut asta?

– Nu ştiu, aşa mi-a venit… am zis eu, vrând să mă scuz.

– Mi-a plăcut, să mai faci asta! Nu m-ar deranja dacă ai face asta chiar şi când ne intersectam prin casă, numai să nu fie el de faţă.

Dar ce avem noi aici? Avem o perversă mică. Cine ştie şi ce alte secrete mai ascundea această femeie, ce nu-mi era soţie, dar tare mult aş fi vrut să fie numai a mea. Într-un mod eronat, m-a lovit ideea prin cap… Cum ar fi dacă ea ar divorţa de vărul meu şi să mă însor eu cu ea? Copii nu au. La ce folos să rămână împreună?

Graţiela m-a adus înapoi la realitate. S-a dat mai înapoi, puţin câte puţin, timp în care mă săruta pe gât, apoi pe piept, pe abdomen… aahh… Ştiam unde voia să ajungă. Şi a ajuns. Penisul erect pulsa în aer, dornic de atingerile buzelor lacome ale ei. Un mic sărut la vârf, o scurtă atingere cu vârful limbii pe lateral, apoi roată împrejur. A revenit la vârf… privirea perversă îmi spunea că este momentul ei de joacă. Dar nu a durat mult. L-a prins imediat cu buzele, a făcut câteva curse cu capul în sus şi în jos.

– Am văzut în filme porno că sunt femei ce reuşesc să o înghită pe toată… oare cum de reuşesc asta?

– Cred că ţine de antrenament. Şi eu am văzut în destule filme. Şi nu în toate, bărbaţii o aveau aşa cum o am eu, de nivel mediu. Unii erau supradotaţi, şi totuşi, unele femei reuşeau să cuprindă tot. Bănuiesc că totul ţine de antrenament, altfel nu-mi explic.

– Oare eu cât pot?

– Poţi încerca să vezi…

L-a prins cu mâna de la bază, s-a uitat la mine, s-a uitat la penis… a deschis gura. Buzele strânse în jurul glandului. Vedeam cum îşi mişca capul în jos, buzele alunecau puţin câte puţin… aahh… a reuşit să treacă de jumătate… ddaa… dacă o ia pe toată în gură, o iau de nevastă!… A rămas un moment nemişcată, apoi s-a retras, se înecase.

A vrut să mai continue, dar am întrerupt-o eu. M-am ridicat în şezut, i-am prins obrajii în palmele mele şi mi-am lipit gura de a ei. Momentul magic de mai devreme, trebuia răsplătit, voiam să cunoască toată aprecierea mea.

Graţiela m-a împins, să mă întind pe spate. S-a urcat în şezut peste mine, şi-a potrivit singură penisul, apoi s-a lăsat în el… aahh… A stat câteva momente nemişcată, cu penisul adânc în ea, apoi a început să se mişte neregulat. O trăgeam de sâni, de fese… se mişca tot mai repede. În formă de cerc, când într-un sens, când în altul… în sus şi în jos. I-am prins sfârcurile între degete şi trăgeam de ele.

Părea că a intrat în transă. Concentrată la maxim, ea deţinea controlul mişcărilor, mai lent sau mai rapid. Dintr-o dată, s-a aplecat peste mine, sprijinită în braţe, mişcându-se înainte şi înapoi. I-am prins fesele, trăgeam ferm de ele, câteva palme… aahhh… făcând-o să geamă şi mai tare. Gemetele ei mă incitau şi pe mine.

Sarea pe mine tot mai repede, gemeam amândoi, încordaţi. Speram să reuşim să avem orgasm în acelaşi timp. Graţiela mi-a luat-o înainte… aaahhh… s-a împins puternic în el, apoi s-a prăbuşit peste mine. Îi simţeam interiorul pulsând. Eram şi eu foarte aproape. Mi-am aşezat mâinile pe fesele ei… o ţineam fix. Sub ea, îmi mişcam bazinul în sus şi în jos… tot mai rapid… aaahhh… ddaaa… îmi vine!… am apucat eu să spun, cu mult înainte să finalizez.

Graţiela nu a avut nici o reacţie, poate că nu m-a auzit. În ultima clipă am scos penisul din vagin, l-am frecat de câteva ori… aaahhh… sperma a ţâşnit pe fese şi spatele ei. Am stat o vreme unul peste altul, nici unul nu mai dorea altceva. Părea că ne este lene să mai mergem la baie, atât de epuizaţi păream, dar trebuia.

Mai târziu a venit şi vărul meu acasă. După cină, ei au avut ceva de vorbit. Cum nu mă privea subiectul, m-am dus în cameră să-i las singuri. Nu ştiu când am adormit, ştiu doar că aproape de miezul nopţii s-a deschis uşa camerei, Graţiela a intrat. Am auzit zgomotul uşii, nu am somnul greu.

– Ce faci, dormi?… m-a întrebat ea.

– Ce este, ce s-a întâmplat?

– Am făcut sex cu el în seara asta. Avea chef. Dar acum am chef să sug ceva. Cum pe el nu pot să-l sug, am venit la tine. El doarme dus.

– Cum?… îi răspund eu somnoros.

– Am venit să ţi-o sug!

Nici nu a terminat bine de zis, a tras de chiloţii mei în jos. Până nu m-a dezbrăcat de ei nu s-a lăsat. S-a întins pe pat între picioarele mele. Penisul moale, a simţit căldura buzelor… mmhh… l-a luat pe tot în guriţă. Se lipise cu buzele la baza lui. Simţeam cum se măreşte în gura ei… ddaa… oare cât va putea să stea aşa? Penisul se mărea, ea se chinuia să-l cuprindă pe tot, în ciuda faptului că se tot marea. La un moment dat, am avut senzaţia că a ajuns în erecţie la capacitate maximă, dar ea tot nu l-a eliberat.

Nu a durat mult şi şi-a ridicat capul, se înecase un pic. Asta nu a fost tot. A continuat să exerseze, încercând să-l cuprindă pe tot. Nasul începuse să-i curgă, ochii înlăcrimaţi, dar ea tot voia să continue. Mă încordam şi gemeam lung de fiecare dată când simţeam că este tot mai aproape cu buzele de baza lui. Nu mi-am propus să rezist mult, concentrat la maxim, pregătit să ejaculez. Gemetele ei mă ajutau enorm… aaahhh… am pus mâinile pe umerii ei… am ridicat din bazin…

Graţiela era pregătită să-mi culeagă sămânţa. Buzele strânse în jurul lui, până aproape de jumătate, limba se mişca într-una. Cred că atunci am ejaculat cel mai mult, cel puţin aşa simţeam, a fost foarte multă. Până nu a cules tot, nu s-a oprit. Mai mult decât atât, văzând că se înmoaie uşor, a încercat să-l cuprindă pe tot. Într-un final a ajuns cu buzele la baza lui, dar penisul se înmuiase suficient cât să-i permită asta.

Zăpăcit de Graţiela, am adormit aşa. Abia dimineaţă m-am spălat la baie. …

… citeste partea a cincea …

… citeste prima parte …

… citeste partea a doua …

… citeste partea a treia …

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

2 comentarii la „Soţia vărului meu… dornică de sex (4)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura