… Nu aveam idee despre ce surpriză vorbeşte. În acel moment mă gândeam că poate ar fi trebuit să-l scutur mai bine pe Toma de informaţii. Nu poţi să te prezinţi la astfel de întâlniri fără să ai toate detaliile. Acum era prea târziu. Nici nu ştiam la ce să mă aştept. Poate totuşi este ceva de bine… încercam eu să mă încurajez. Rebeka a coborât de pe mine, aşezându-se cu faţa în sus la stânga mea. Ofta lung. Aş mai fi vrut să continui, chiar mă pregăteam să mă bag cu capul între coapsele ei, când mi-a spus că vine imediat. …
Dintr-o noptieră a scos un dildo negru, destul de gros, dar nu foarte lung. Oare ce avea de gând cu el? Dacă vrea să mă lege şi apoi să mă penetreze cu jucăria aia? Mi-a văzut ochii mari, a înţeles imediat nedumerirea mea.
– Stai liniştit, ăsta nu este pentru tine!… Este pentru mine, tu doar mă vei ajuta. Imediat o să vezi cum… Sigur nu vrei să-l probezi şi tu?
– Nuuu…
– Haide, nu te ruşina! Ştiu că vrei!… zise ea zâmbind.
– Ţi-am spus că nu, rămâne nu!
– Hei, glumeam şi eu! Bărbaţii din ziua de azi nu mai ştiu de glumă, luaţi totul prea în serios.
A urcat în pat, s-a aşezat peste abdomenul meu, picioarele depărtate. Zona dintre picioare se vedea perfect. Labiile zemoase… mmmhh… Rebeka privea încântată la jucăria ce o luase din acea noptieră. Şi-a ţuguiat buzele şi mi-a trimis un sărut prin aer. Apoi, a scos limba afară şi a început să lingă şi să sugă acel dildo. Îmi făcuse poftă, penisul se trezise din nou de dorinţă.
… Nu mai bine îmi sugea mie penisul?!… mă gândeam eu… De ce avea nevoie de aşa ceva, când avea la dispoziţie ceva natural?… L-a umezit bine, strălucea la lumina lămpii, la cât de multă salivă avea pe el.
– A venit momentul să te faci util… zise ea… Îţi voi arăta ce trebuie să faci… Ridică-te un pic mai sus, dar nu în şezut. Aşează perna mai sus… aşa… este bine. De capătul acesta vei ţine tu…
– Cum întreb eu?
– Cu gura, dragul meu. Uite, are prevăzut o ventuză ca să-l prinzi cu gura.
– … aaa…
– Haide, deschide gura!… zise ea… Prinde-l cu gura!… Ţine-l bine să nu scape!…
De emoţii, intimidat de ea, poate şi de modul ciudat la care eram supus… mi-a scăpat din gură. Rebeka l-a luat şi mi l-a dat iar.
– Nu-l scăpa! Nu-l scăpa!… Ai înţeles!… Aşa, îl ţii bine! Da, este foarte bine aşa! Acum o să mă fuţi cu el!
Deja mă întrebam… cum să fac asta? Rebeka s-a întors cu spatele la mine, fundul tot mai aproape…
– Hai, bagă-l în mine!… Haide!… Bagă-l mai repede!… aaahhh… Da, este bine!… Acum fute-mă!…
Încercam să mişc din cap înainte şi înapoi, dar era aproape degeaba. Tipa se împingea în mine, dildo-ul culisa pe toată lungimea în interiorul ei, lovindu-şi fesele de capul meu. Aşa ceva nu mi-a fost dat vreodată să văd sau să aud de la cineva. Era destul de ciudat ce m-a pus să fac, dar pe măsură ce timpul se scurgea, devenea tot mai excitant. Simţeam penisul vânăt de excitare.
Sprijinită în braţe, se mişca tot mai rapid. Gemea ca şi când ar fi fost futută pe la spate de un bărbat viril. Dar nu era vorba de un penis, ci de jucăria pe care eu mă chinuiam să o ţin cu gura, ca ea să se împingă în el cât mai energic. Se manifestă zgomotos, vorbea tot timpul cu mine.
– Daaa… daaa… mai tare!… daaa… este bine!… fute-mă!… fute-mă, dragul meu!
Am vrut să-mi prind penisul cu o mână, cu intenţia clară să mă masturbez. M-a văzut când mi-am prins penisul, apoi m-a lovit peste mână, fără să-mi spună ceva. Nu aveam voie nici să mă masturbez. Sex, nu primisem nimic. Nu înţelegeam unde va fi plăcerea mea şi de ce să mai vin şi alte dăţi. Poate că prin gestul ei, voia să controleze ce am voie şi ce nu am voie să fac. Aproape că mă hipnotizase toată scena. Privind atât de aproape cum jucăria intra în vaginul ei, ca apoi să vină tot mai aproape, lovindu-se repetat de gura mea, de faţa mea.
Mă durea gura, abia reuşeam să-l menţin, iar ea se mişca fără pauză. Saliva s-a scurs pe mine. Îmi luasem gândul că voi primi vreun moment de plăcere de la ea. Tot ce făcusem era despre plăcerea ei, şi nimic despre plăcerea mea. Când m-am aşteptat mai puţin, ea s-a aplecat şi mi-a luat penisul în gură, din prima. Penisul tot în gura ei pofticioasă, buzele la baza lui… mmmhh… Mi-aş fi dorit să pot vedea tot, dar nu puteam. Încercam să vizualizez mental tot ce se petrecea. Nu mi-a eliberat penisul imediat, l-a ţinut aşa minute în şir, mişcându-se din scurt.
Mă simţeam în nouălea cer. Încordat la maxim, mişcând în sus şi în jos din bazin. Trecuse mai bine de un minut şi nu aveam idee cât de mult mai putea sta aşa. La fel de brusc cum l-a luat în gură, tot aşa de brusc mi-a eliberat penisul, să poată respira liber. S-a dat jos de pe mine. Avea nevoie de o mică pauză să-şi revină. Şi eu aveam nevoie. Am profitat de ocazie şi am dat jos dildo-ul ce-l ţineam cu gura. Mă durea maxilarul.
– Doar nu ai obosit, dragule!
– Nu, nu… zic eu hotărât.
– Eşti sigur!
– Foarte sigur!… deşi ar fi trebuit să spun altceva.
– Foarte bine atunci. Întinde-te pe pat cu faţa în sus!… îmi zise ea.
Nu am aşteptat o nouă invitaţie. M-am conformat imediat. A urcat imediat peste mine, aşezată în genunchi, capul meu între picioarele ei. Şi-a aşezat vulva pe gura mea.
– Aşa… linge-mă!… ddaaa… e foarte bine!… aahhh… scoate limba afară!… toată!… cu cine vorbesc aici!… aşa!… bag-o adânc la mine în pizdă!… ddaaa… ce bine e!…
Mişca din bazin în toate modurile… în formă de cerc, înainte şi înapoi, opturi… Mă chinuiam să menţin limba scoasă afară. Îmi plăcea senzaţia. Sucul ei se simţea din abundenţă în gura mea. Dacă nu m-ar fi durut limba, aş fi vrut să stau aşa toată noaptea. Îmi amorţise limba, buzele mă dureau de la atâta frecat de labiile ei. În orice clipă eram pregătit să cedez şi să spun că nu mai pot, deşi încercam să rezist.
Norocul meu a fost că s-a oprit ea, înainte să-i spun eu. Se oprise pentru ce avea să urmeze, nu doar pentru că se gândea la integritatea mea. A luat din nou jucăria, l-a aşezat vertical, cu ventuza către gură… Haide, prinde-l cu gura!… Întins pe spate, având din nou jucăria în gură, ţinând-o în poziţie verticală.
– Să-l ţii bine!… E timpul să mă fuţi iar!
A venit spre mine şi s-a proptit în jucăria ei. S-a lăsat cu totul, până a ajuns cu fesele aproape de gura mea… aaahh… aşa, să-l ţii bine!… S-a ridicat un pic, apoi s-a lăsat cu toată greutatea în el, lovindu-mă cu fesele de faţă. De fiecare dată mai repede. Sărea în dildo… patul scârţia în ritmul mişcărilor ei… gemetele ei tot mai zgomotoase. După un timp s-a oprit. S-a dat puţin în spate, mi-a luat jucăria din gură şi m-a întrebat:
– Te îneci?
– Sunt bine… răspund eu gâfâind…
Atât a vrut să audă de la mine, motiv pentru care să reluăm de unde am rămas. Ţineam dildo-ul cu gură, Rebeka s-a lăsat pe mine. De data asta s-a lăsat cu totul, îi simţeam toată greutatea. Se mişca în formă de cerc oftând şi gemând lung, rugându-se la divinitate… o, doamne!… o, doamne!… ce bine e!… Nu a durat mult şi s-a întors într-un 69 clasic. Mi-a prins penisul în gură şi a început să-l sugă zgomotos… mmmhh… în sfârşit!… am zis eu în sinea mea… În sfârşit, primesc şi eu plăcerea mult aşteptată.
Nu aveam cum să mă supăr pe ea. Îmi plăcuse tot ce făcusem, şi pe deasupra, a părut mai incitant amânarea momentului. Acum se ocupa de mine, buzele alunecau rapid pe toată lungimea. Tremuram uşor, ea se mişca în sus şi în jos în jucăria pe care o ţineam în gură. Nu am mai rezistat şi mi-am dat jucăria la o parte. Imediat mi-am afundat gura în vulva suculentă, moment în care Rebeka mişca din bazin destul de amplu, frecându-şi clitorisul şi labiile pe toată lungimea de buzele mele.
Dacă aş fi avut aşa orgasm, mă declaram satisfăcut. Nici nu mi-aş mai fi dorit altceva, dar ea avea alte planuri pentru mine. S-a ridicat la puţin timp, s-a întors cu faţa spre mine, apoi a sărit imediat în penisul meu. Cred că ştia ea ceva. Ulterior mi-ar fi părut rău să nu intru cu scula mea în ea… să o simt, să-i simt căldura, să o văd cum se pierde în interior, iar ea să sară pe mine ca o nebună.
Gemea şi ofta lung, i-am prins sânii cu ambele mâini şi trăgeam de ei în toate direcţiile. Mişcam şi eu din bazin o dată cu ea. Patul scârţia tot mai tare, Rebeka sărea într-una pe mine… aahhh… simţeam că sunt foarte aproape să ejaculez. Sigur m-a simţit.
– Să nu îndrăzneşti să termini în mine!… aahhh… zise ea.
– Daaa… şi cum facem?… aahh… unde vrei să termin?
– Aahhh… când eşti aproape îmi spui… mmmhh… ca să mă dau la o parte… aahhh… ejaculezi pe sânii mei… ai înţeles!
De înţeles, înţelesesem, dar nu i-am mai răspuns. Eram mult prea concentrat pe momentul de ejaculare. Încordat, strângeam din pumni… aaahhh… îmi vine!… îi zic eu răstit. Rebeka a sărit de pe mine imediat şi s-a aşezat în genunchi, aşteptându-mă să mă ridic. Eu, ridicat în picioare… îmi ţineam penisul cu mâna stângă. Am apucat să-l frec de câteva ori la vârf… sperma a ţâşnit imediat spre sâni. Dacă tot a zis că vrea pe sâni, am zis să-i uniformizăm. Dirijam penisul când spre unul, când spre altul. Ea, bucuroasă, întindea sperma pe toată suprafaţa sânilor, pe gât şi pe abdomen.
Căzusem lat, cu faţa în sus, încercând să-mi revin. Cu toate că am avut inima strânsă, timorat de atitudinea ei, până la urmă a fost o întâlnire reuşită. Acum ştiam la ce să mă aştept din partea ei, motiv întemeiat să o vizitez mai des.
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Interesanta poveste 🙂 felicitari