Iubitule, iartă-mă!

După încheierea experienței cu Andreea şi Claudiu, am plecat cu soţul meu către casă, iar în maşina aveam aşa o stare ciudată de neliniște, moment în care Dan a realizat şi a spart tăcerea așternută: …

– Iubire, fii sinceră, ți-a plăcut?

– Dar ţie?

– Da, iubire, mă excitat teribil să te privesc și sper că te-ai simţit bine. …

– Da, iubitule, m-a luat valul când te priveam.

– Iubire, apropo, legământul în ce priveşte reproșul rămâne valabil, dar să fie de ambele părți.

– Sigur că da, iubitule.

– Iubire, vreau să îmi promiţi ceva!

– Ce anume?

– Dacă vreodată îţi mai doreşti o asemenea experienţă, vreau să îmi promiţi că îmi vei spune la fel cum o să fac şi eu!

– Promit!

Odată ajunși acasă, am stat împreună cu copilul la o șuetă şi o prăjitură, după care ne-am retras în cameră unde m-am schimbat într-un tricou şi un pantalon scurt, apoi am mers la baie pentru un duş şi demachiere.

În timp ce apa curgea pe mine, în minte mi se derulau secvențele din duş făcut împreună cu Claudiu, parcă aveam în faţă acea pulă superbă şi îmi aminteam cum priveam jetul de spermă ţâşnind puternic.

Am ieşit din baie şi m-am băgat în pat lângă Dan, pizda era udă şi fierbinte, eram foarte excitată şi evident că am sărit pe soţul meu. Am făcut dragoste în mai toate poziţiile, iar mental, gândul îmi era la Claudiu. A urmat o nouă săptămână, ne-am reluat cursul vieții… muncă, birou, casă… şi trebuie să recunosc că acea experiență a reaprins acea dorință sexuală între noi.

Partidele dintre noi au devenit mai dese şi mai intense, masturbarea s-a mai rărit. Când se mai întâmpla, tot cu ochii pe filmulețe cu tipi dotaţi şi superdotaţi. Am mai avut o tentativă, dar persoanele respective nu erau pe aceeași lungime de undă cu noi, plus că neseriozitatea şi nepotrivirea de caracter ne-a făcut să nu mergem mai departe.

Anul trecut, lucrând în sistemul bancar, am avut nişte cursuri la Brașov, unde au venit reprezentanți din mai toate sucursalele din țară și unde a trebuit să stăm vreo 5 zile. După ce m-am cazat, am coborât la sala unde se ţineau cursurile, am socializat puţin cu colegii după care ne-am apucat de treabă, apropiindu-mă de colegii din Bucureşti, cum era şi firesc.

La masa de prânz, unul dintre directorii de pe Bucureşti, un tip de vreo 55 ani, un bărbat ok, foarte vorbăreţ şi glumeţ, încerca să acapareze atenţia, în special cel al femeilor. După ce am servit masa, am mers la a doua parte a cursului, unde acest domn Director, continua pe aceeaşi partitură, dar că, cam nimeni nu rezona la cele spuse de el.

Seara la masă, am fost anunţaţi că putem merge la piscină şi saună pentru a ne relaxa după prima zi, dar mai ales după drumul până la braşov. M-am apropiat de Diana, o colegă din București. Pe lângă faptul că era apropiată de vârstă cu mine, la prima vedere mi s-a părut a fi de treabă.

Stând amândouă pe şezlong şi socializând, discutând în prima fază cum era şi firesc despre job, prin faţa noastră a trecut un coleg despre care aveam să aflăm ulterior că e din Timişoara, iar Diana îmi atrage atenţia:

– Fată, ia uite-l pe asta, e tot făcut din pulă!

Am întors capul, un tip de vreo 35 ani. Tipul știind că noi eram în proporţie de vreo 80% femei, se plimba agale pe marginea bazinului având pe el un slip destul de minuscul şi foarte mulat prin care se distingea un monstru între picioare. Diana completează râzând:

– Ştii ce ar fi tare la ăsta? La câtă pula are, să ejaculeze în 2 min. Te-a nenorocit!

– Cam da, îi zic eu!

A doua zi, seara, a fost închiriat un bar select în care eram doar noi. Pe lângă socializare se şi dânsa, iar tipul respectiv se plimba printre noi sondând terenul şi căutându-şi posibilă parteneră de sex. Deși era un tip interesant, acea pulă era un atu al lui. Nu mă gândeam la mai mult, deși mi-aș fi dorit dintr-un motiv obiectiv. La câte femei erau acolo, îmi era greu să cred că m-ar alege pe mine.

Dansând lângă Diana, la un moment dat a trebuit să merg la toaletă. Când m-am întors am văzut-o pe Diana la masă, moment în care m-am îndreptat spre ea și m-am așezat.

– Fată, ştii ce face pulărăul? Dansează pe lângă tine, se apropie şi se lipește de fundul tău încât să îi simţi pula la spate şi e şi semierectă.

– Pe bune?

– Priveşte-l!

Mi-am îndreptat privirea spre el şi… într-adevăr, se afla în spatele unei tipe cu care se cuplase. Tipa se mişca lasciv frecându-se de pula lui, profitând de semiîntunericul din locație. După ce am terminat paharele de campari-orange, Diana zice să mai comandam câte unul. Îi zic:

– Fată, dacă mai bem unul, adormim aici.

– Stai liniştită, ne duce ăla în pulă până în cameră, şi izbucnește în râs.

– Eşti nebună?

Am băut şi al doilea pahar, probabil şi ceilalţi. Atmosfera se încinsese în locație, mai toată lumea dansa. La un moment dat am simțit că cineva se lipește de mine. Şi, da. Am simțit acea pulă imensă lipită de fesele mele lăsându-mă fără răsuflare, dar şi fără replică. Cred că dacă atunci mi-ar fi zis să merg cu el să mă fută, plecam imediat.

La fel de cum a apărut instant, la fel de repede a dispărut. Probabil în căutarea unei femei care să se bucure de acea pulă. Am mers la masa unde se glumea şi se râdea zgomotos, iar majoritatea glumelor erau cu tentă sexuală. Alcoolul şi acea pulă crescuse apetitul sexual în mine.

În timp ce râdeam cu colegele, a apărut la masa acel Director. Fiind puţin afumat, tot ce spunea avea tentă sexuală. La un moment dat, pe faţă, se dădea la mine şi la Diana. Alcoolul şi dorinţa mă făcea să îl tot caut cu privirea pe acel mascul dorit probabil de multe dintre colegele mele.

– Te-am privit cum dansezi, ce bine te miști, cred că soţul tău e fericit în pat… îmi zice directorul!

– Când mă supăr şi mă mișc cu talent îl termin imediat… zic eu râzând, după care ochii îmi fug după acel mascul. Îl văd cum se săruta cu o tipă, iar în gândul meu era clar… ea e fericita!

– Oare repede termina?… mă întreabă directorul.

– Păi, la aşa mișcări crezi că reziști mai mult?… îi arunc eu replica râzând.

– Cu siguranţă… zice el în timp ce îi simt mâna pe picior pe sub masă.

– Eşti prea sigur pe tine şi de multe ori nu e bine… i-am luat mâna să o dau la o parte de pe picior.

– Ştiu pe ce mă bazez… îmi răspunde, prinzându-mă de mână şi punându-mi mâna pe pula lui care era sculată.

Alcoolul începuse să își facă efectul, iar replicile veneau pe măsură. Recunosc, dacă nu aş fi băut nu puteam avea o aşa discuţie.

– Dacă doar din discuțiile astea te-ai excitat aşa rău, dacă mă vezi şi goală, ce faci?

– Nu ştiu, dar dacă mă laşi să te văd, o să aflu răspunsul.

Văzând că discuțiile alunecau spre sex, el fiind destul de afumat, am prins un moment de neatenție şi am dispărut. Ajunsă în cameră, am rămas goală. Eram foarte excitată şi începusem să mă mângâi uşor, moment în care mi-a sunat telefonul.

– Mirela, ai fugit? Îţi era teamă?

L-am recunoscut, dar m-a deranjat telefonul lui, fiind convinsă că Diana i-a dat numărul. Mi-am amintit că ei au tabelele cu numele şi contactele noastre. Faptul deja consumat, nici numai conta cum a făcut rost de numarul meu.

– Nu mă sperii eu aşa uşor. Dacă nu aş fi fost dezbrăcată, te-aş fi invitat să continuăm discuţia.

– Dar cred că te-ai putea îmbrăca ca să vin într-o vizită 5 min, ca să îţi prezint programul cel nou.

– Dacă e vorba de job, mă îmbrac, dar nu am chef să vorbesc iar despre job mai mult de 5 min.

– Ok.

După ce i-am spus numărul camerei, mi-am luat halatul pe mine şi imediat am auzit că bate la uşă.

– Bună seara, colega!

– Bună seara, domnule Director.

Pe nepregătite m-a luat în braţe. A venit să mă sărute pasional. Excitată fiind, mi-am băgat piciorul între picioarele lui să îi simt pula… mmm… era sculată. Moment în care am simţit cum mâinile lui îmi cuprind fesele, îmi ridică halatul şi îmi masează uşor pizda.

M-am retras în pat. Iar el s-a scuzat că vrea să intre un duș, că e foarte transpirat de la petrecere. Excitaţia pe care o aveam în corp, dar şi discuția deschisă avută cu el mă făcea să îmi doresc să mă fută rău. A intrat în duş, a lăsat uşa deschisă. De pe marginea patului priveam în oglinda de la dulapurile de pe hol şi îl priveam cum curgea duşul pe el, iar el îşi culisa pula, ce era în stare erectă. Dorinţa creştea în mine.

Am coborât din pat. Când am văzut că iese de dus, am îngenuncheat în faţa lui, i-am luat pula în mână, am studiat-o, potrivită ca grosime şi vreo 18 cm. Mi-a atras atenția că era curbată, ceea ce mă făcea să o doresc în pizdă.

În timp ce îi lingeam capul, cu o mână îi frecam testiculele. Gemea uşor. Probabil că a simţit că ejaculează, m-a ridicat şi m-a pus pe pat, coborând cu limba să-mi dezmierde pizda. Nu am mai rezistat:

– Leule, ai fost la un pas să te termin în 3 min, şi asta doar cu gura, dacă şi dansam în ea…

– Aaaa, nuuu, am vrut să îţi dau limbi!

– Ok…

Ştiindu-mă foarte strâmtă şi cunoscându-mă cum mă pot mişca dacă vreau, mi-am propus să îl termin repede. După ce mi-a dezmierdat pizda, m-am urcat pe el. Am simţit o mică durere când m-a pătruns, după care, simţeam cum îi striveşte pula vaginul meu şi am început să mă mişc. Să dansez în pula lui, să îl disper cu mişcările din bazin în timp ce ţipam de plăcere.

După un timp a încercat să schimbe poziţia pentru a prelungi timpul de ejaculare. Nu am fost de acord, îl simţeam cum se încordează, am intensificat mișcările. Era încordat la maxim, am ieşit din pula lui oprindu-i capul la intrare şi ţinându-l să nu ejaculeze. Am pus-o între sâni şi am simţit jetul puternic şi fierbinte cum mă inundă pe piept.

– Ia, zi! Leu sau pisică?

Apoi i-am zis:

– Acum e rândul tău…

Plină de spermă pe sânii, m-am dus la duş. Când am revenit, a urmat 2 ore de sex în toate poziţiile şi trebuie să recunosc că am avut orgasme puternice şi plăcute. A doua zi, dimineaţă, în timp ce mă machiam, parcă îmi era ruşine de mine. Nu pentru ceea ce făcusem. Alcoolul şi excitaţia şi-au spus cuvântul şi în fond… nu făcusem o crimă! Îmi era ruşine de mine că am încălcat pactul cu soţul meu, deşi, era imposibil să afle că am făcut-o.

– Iubire, promiţi că dacă vreodată ai chef de vreo experienţă, îmi zici şi facem împreună?

– DA!!!

– IUBITULE… IARTĂ-MĂ!

Poveste scrisa de Mirela_2008

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

2 comentarii la „Iubitule, iartă-mă!”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura