Colonelul… stresat

– Bună, Luminiţa…

– Bună ziua, dle colonel… Ce faceţi?…

– Sunt încă în unitate şi mă gândeam că poate treci pe la mine, ce zici?… Ştii tu!…

– Cum să nu! …

Câteva ore mai târziu, colonelul a primit o veste tristă. Aflase că în câteva zile urmează să sosească o delegaţie în unitate, pentru inspecţie. Era un car de nervi, era ultimul lucru la care s-ar putea gândi. Luminiţa abia îşi făcuse apariţia, dar nu avea habar că şeful ei nu se afla în toane bune. Secretara a prezentat-o pe Luminiţa colonelului, sunând la telefonul cu circuit închis.

– Da, Nunuţa, ce este?

– A sosit sergent Marinescu, poate să intre?

– Da, spune-i să intre. O aşteptam.

– Puteţi intra, spuse secretara.

Luminiţa a deschis uşa şi a intrat. A fost întâmpinată cu bucurie, cu braţele deschise de către colonel. S-au sărutat discret, apoi a invitat-o să ia loc pe scaunul din faţa biroului din lemn masiv.

– Ai venit la fix!

– Ce s-a întâmplat?

– Îţi povestesc imediat. Vrei o cafeluţă?

– Daa… Aş bea una.

Colonelul a sunat-o pe secretara lui. Aceasta şi-a făcut apariţia imediat, a intrat pe uşă, aşteptând noi ordine.

– Nunuţa, te rog, pregăteşte două cafele, nu foarte tari. Ştii cum o beau eu!

– Imediat.

Secretara a ieşit din biroul colonelului. Până când a revenit secretara cu cafelele, colonelul şi Luminiţa au purtat discuţii degajate:

– Este bine unde te-am trimis? Toate bune acolo?

– Daaa… Totul este în regulă. Am mai mult timp liber, faţă de postul pe care îl aveam înainte.

– La salariu este mai bine?

– Daa… Cu tot cu sporuri, ies mult mai mult. Partea bună este că am scăpat şi de stresul pe care îl aveam înainte.

– Asta-i bine! Mă bucur pentru tine… spuse colonelul, frecându-şi uşor mâinile.

La puţin timp şi-a făcut apariţia secretara, a lăsat tava cu cafelele solicitate pe o măsuţă, apoi a întrebat dacă mai este nevoie de ea.

– Mai aveţi nevoie de mine, dle colonel?

– Nunuţa, momentan nu. Dacă am nevoie de tine, te chem. Până una alta, să nu mă deranjeze nimeni. Am ceva de discutat cu sergent Marinescu.

Secretara a ieşit, închizând uşa după ea.

– Vă văd cam stresat. Ce s-a întâmplat?… a întrebat Luminiţa.

– Hai să ne aşezăm pe canapea. Este mai comod acolo.

Luminiţa l-a urmat pe colonel, aşezându-se pe canapeaua lungă, cu tapiţerie de un roşu aprins.

– După ce am vorbit cu tine, la câteva ore am fost anunţat că în câteva zile soseşte o delegaţie de la centru… că-i bag în pizda mă-sii pe toţi de la centru. Altă treabă nu au, decât să mă verifice pe mine. Cine ştie ce mai vor acum. În fiecare an mă verifică şi nu găsesc nimic. Mai mult îmi provoacă stres. Stau ca pe ace până se termină… spuse colonelul nervos.

– Îmi pare rău! Sigur o să treceţi şi peste asta, aşa cum s-a mai întâmplat.

– Scuză-mă, Luminiţa! M-a luat valul, tu nu ai nicio vină. Ce bine îmi pare că eşti aici! Îmi era dor de tine.

Colonelul îi prinse fetei ambele mâini, le-a ridicat mai sus, ca apoi el să se aplece şi să le sărute. Între ei era o idilă de ceva vreme, doar că ei se comportau protocolar de fiecare dată când persoane străine se aflau în preajmă. Încercau să păstreze aparenţele de la muncă între şef şi un subaltern.

Luminiţa nu şi-a retras mâinile, ba mai mult, a venit mai aproape de bărbat. Colonelul a venit spre ea, sărutând-o pe gât şi pe obraji.

– Mi-a fost dor de tine, Luminiţa!… De gura ta frumoasă, de ţâţele tale… aahhh… Ce le-aş smotoci acum!

Abia a terminat ce avea despus, că, bărbatul a lăsat mâinile subalternei sale şi s-a repezit cu ambele mâini către sânii ei. I-a prins pe amândoi de la partea de jos, strângându-i destul de ferm.

– Scoate-i afară, că nu mai pot!

– Dacă vine cineva?

– Nu vine nimeni. Nunuţa nu va lăsa pe nimeni să intre. Şi apoi, cine îndrăzneşte să nesocotească un ordin. Dacă am zis că nu vreau să fiu deranjat, aşa rămâne!

Luminiţa s-a deschis încet la uniformă. Colonelul îşi freca mâinile de nerăbdare, abia aştepta să simtă în palmele lui sânii Luminiţei, pentru care făcuse o obsesie. Şi-a ridicat tricoul ce-l avea pe sub uniformă, a tras de sutien în jos, eliberând sânii.

Colonelul se năpustii asupra lor. I-a prins cu mâinile, trăgea de ei, îi apăsa. S-a aplecat către Luminiţa. A prins sfârcul sânului drept între buze. Sugea tot mai zgomotos. Nu putea să se hotărască doar la unul. Făcea cu schimbul destul de des. Sânii prinşi din lateral către centru, îşi muta gura destul de uşor de la un sfârc la altul. Sugea şi îi lingea sfârcurile cu destulă migală. Ea simţea cum i se înfierbântă trupul.

Penisul bărbatului se întărise în pantaloni. A simţit nevoia să-l elibereze. Luminiţa nu ar fi vrut să facă sex cu bărbatul, dar ajutorul oferit în carieră, a făcut-o să înghită în sec de fiecare dată. Practic, ea i-a rămas datoare pe viaţă cu beneficii sexuale, în schimbul ajutorului oferit. Ştia că dacă va refuza să mai facă sex cu el, colonelul, pocnea din degete şi dispărea tot ajutorul de care beneficiase.

Acesta s-a ridicat în picioare, penisul erect îndreptat către ea. Colonelul, un bărbat destul de atrăgător, era cunoscut drept un fustangiu fără pereche. Şi-a îndreptat penisul spre sânii ei, l-a potrivit între. Luminiţa a strâns din lateral. El mişca bazinul înainte şi înapoi, vârful penisului se întrezărea ieşind dintre sâni. Din când în când, ea privea în jos. Din cauza mişcărilor un pic mai energice, vârful penisului i-a atins bărbia.

Colonelul nu se mulţumea doar cu sexul între sânii ei, ca de fiecare dată, voia mai mult. De fiecare dată îşi dorea şi altceva. La unele întâlniri dintre cei doi s-a întâmplat şi sex vaginal, alteori doar sex oral… sau… şi una, şi alta.

– Ia-o în gură!… zise acesta.

Şi-a scos penisul dintre sânii ei, apoi a aşezat vârful pe buzele frumoasei subalterne. Luminiţa nu a avut încotro. A deschis gura, lăsând penisul să pătrundă în gura ei. Colonelul, a trecut imediat la atac. A prins capul fetei între palmele lui, mişca din bazin tot mai alert. Încerca să introducă cât mai mult din scula lui în gura ei. Ea s-a înecat când a simţit mai mult de jumătate din scula lui în gura ei. Fără să se controleze, a tuşit un pic, eliberând ceva stropi de salivă pe pantalonii lui.

– Nu-i nimic! Se şterge imediat… spuse acesta, continuând mişcarea de du-te-vino cu penisul în gura ei, în timp ce privea către tavan.

S-a oprit după un timp, şi-a scos penisul afară din gura ei şi l-a potrivit din nou între sâni. De data asta, a prins el sânii din lateral, ţinându-i strâns spre centru. Se mişca alert. Luminiţa cu capul plecat. Vârful penisului îi atingea buzele. Încerca să-l atingă cu limba pe unde apuca. În viteza mişcării, reuşea să-i lingă penisul la vârf.

Colonelul dădea semne de încordare. Gemea tot mai tare. Nu-şi făcea griji că se putea auzi afară din biroul său. Uşă groasă, capitonată atât la interior, cât şi la exterior, nu lăsa zgomotele să iasă din încăpere.

– Vine!… Vine!… aahhh… zise acesta gâfâind.

Luminiţa era pregătită să fie împroşcată cu sămânţa lui. Cu un ultim efort, colonelul a împins, apoi s-a oprit. Sperma călduţă a ţâşnit, în prima fază, pe faţa Luminiţei, şi un pic în gură. Cea mai mare parte s-a scurs pe gât şi între sânii ei.

Colonelul tremura. Şi-a retras penisul, dar continua să-l frece, pentru a elibera tot din el. Luminiţa stropită toată cu sperma lui, a aşteptat ca acesta să termine. Dacă ar fi intrat pe uşă cineva neautorizat în acel moment, ar fost un scandal monstru, iar carierele lor ar fi avut de suferit.

Colonelul s-a aşezat din nou pe canapea, lângă Luminiţa. I-a prins obrajii între palmele lui şi a început să o sărute apăsat pe gură. Simţea gustul de spermă din gura ei, dar nu-l deranja. De fapt, şi ceea ce urma, nici aia nu-l deranja. Făcea parte din fanteziile lui.

A coborât spre gât. Cu buzele şi limba culegea meticulos din propria spermă. Pentru că nu a avut mult, s-a lăsat mai jos, între sâni. I-a supt sfârcurile… mmmm… nu s-a lăsat până nu a cules tot dintre sânii ei. Abia la final, i-a oferit ei cutia de şerveţele umede, ce se afla pe marginea biroului său.

Luminiţa s-a şters mai bine peste tot, apoi şi-a aranjat hainele. Cafeaua se răcise, dar nu a mai contat. Colonelul ar fi vrut ca secretara lui să o mai încălzească un pic, dar a realizat că vor da de bănuit. Înainte să plece Luminiţa, colonelul a condus-o până aproape de uşa capitonată, a prins-o în braţe şi a sărutat-o, nu înainte să-i prindă din nou sânii prin materialul textil.

– Te mai aştept pe la mine! Să ştii că nu ai nevoie de invitaţie ca să vii nepoftită, pentru tine voi avea mereu timp! Te sărut! Eşti o dulceaţă de femeie!

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com