Ştii cui i-ar place să aibă penisul tău?

Tocmai îmi făcusem un duş. Mă aranjasem. Faţa proaspăt bărbierită, parfumat. Acordasem atenţie şi părului pubian, pe care l-am îndepărtat imediat. Miroseam de la distanţă a parfum. Îmbrăcat în halat, am intrat în dormitor. Soţia mea mă aştepta. Purta doar perechea de chiloţi, lăsând liberi sânii. A venit la marginea patului, aşezată în genunchi. M-a prins cu braţele şi m-a strâns puternic. De cum i-am văzut sânii dezgoliţi, erecţia şi-a făcut simţită prezenţa. …

– Mmmm… îmi place cum miroşi! Miroşi a bărbat!

– Mă bucur că-ţi place… i-am răspuns eu, plin de mândrie.

– Văd că te bucuri să mă vezi!… a continuat ea.

– La ce te referi?… am întrebat eu, ca şi când nu înţelegeam la ce face referire.

– Te faci că nu înţelegi? La asta mă refer!… spuse ea, în timp ce mâna ei se îndrepta înspre zona umflată a halatului.

– Aaaa… La asta te referi? Nu m-am gândit.

– Daaa… Sigur!… Ia să vedem ce ai tu acolo!… spuse, ca şi când era o noutate pentru ea.

A tras de cordonul halatului, l-a desfăcut încet. Mi-a tras mâinile în lateral, apoi a desfăcut larg halatul, lăsând liber penisul, ce părea într-o formă maximă. A întins mâna şi l-a prins imediat de la partea de jos. Oftând lung, îşi mişca mâna în sus şi în jos, făcând penisul să se întărească mai mult. S-a aplecat către el, l-a sărutat puţin la vârf. A ridicat capul spre mine, zâmbind larg, ca apoi să se lase în jos… brusc, mi-a prins penisul cu gura.

Buzele strânse în jurul glandului, alunecând până aproape de jumătate. Mă înnebuneşte de fiecare dată când îmi face sex oral, iar ea ştie asta foarte bine şi nu ratează această oportunitate. I-am prins unul dintre sâni, l-am strâns uşor. Anca, soţia mea, îşi intrase în rol. Îmi freca încet penisul, în timp ce buzele alunecau într-un ritm destul de alert. Simţeam saliva scurgându-se de-a lungul penisului. Trăiam acel moment la cote atât de maxime, încât nu mă gândeam că ea se va opri la un moment dat.

– Ştii cui i-ar place să aibă penisul tău?

– Ce?… zis eu, un pic zăpăcit, încercând să înţeleg întrebarea ei.

– Cui i-ar place să aibă penisul tău… ştii despre cine vorbesc?

– Nuu… nu, ştiu… şi nici nu mă interesează!… am zis eu gâfâind, crezând că vrea să-mi întindă o capcană. Să afle dacă sunt interesat să fac sex cu alte femei.

– Hai că-ţi spun!… Despre Cristina vorbesc. Ei i-ar place să aibă penisul tău. Să-l simtă în ea… să o fuţi dur, în timp ce îi dai palme peste fund şi o tragi de păr… Sigur i-ar place să o fuţi în gură, aşa cum îmi faci mie câteodată…

– Despre ce vorbeşti acolo?… întreb eu ca un naiv, deşi aveam o idee despre ce persoană vorbeşte, dar nu am vrut să las impresia că ştiu.

– Despre Cristina, prietena mea. Despre ea vorbesc. De când nu a mai făcut sex, sigur i-ar place să o fuţi tu… în toate găurile. Chiar dacă nu a făcut sex anal, sigur o convingi tu, aşa cum m-ai păcălit pe mine… şi uite că a început să-mi placă. Sigur îi va place şi ei!

– Măi, femeie… facem ceva aici sau îmi povesteşti de Cristina?

– Mă gândeam că poate te-ar interesa să faci sex cu ea… zise ea, pisicindu-se, frecându-mi în continuare penisul, uitându-se cu coada ochiului spre mine.

Îmi plăcea de Cristina. Este o femeie frumoasă, dornică de mult sex. Din câte am înţeles este mai conservatoare, dar la câtă pauză de sex are, cred că ar accepta orice i-aş propune. Îmi surâdea ideea de a face sex cu ea, dar nu eram convins dacă soţia mea vorbea serios sau doar voia să mă testeze.

– De ce să mă intereseze, iubita?!… Tu eşti singura femeie cu care vreau să fac sex! Tu eşti singura care mă satisface şi nu vreau să-mi pierd vremea cu tot felul de femei pe care, ori le dor capul, ori sunt mai pudice… Nu am nevoie! Te am pe tine. Din moment ce noi doi putem face tot ce vrem, nu văd de ce m-ar interesa altă femeie…

S-a ridicat în picioare, şi-a petrecut braţele pe lângă gâtul meu, apoi s-a prins cu picioarele în jurul taliei. M-a prins un pic nepregătit când a sărit în braţele mele. Eram aproape să-mi pierd echilibrul. Mă incomoda şi halatul, pe care l-am lăsat să cadă la podea.

– Şi nu ai vrea tu să faci sex cu prietena mea? Te gândeşti că nu te-aş lăsa? Chiar te las să faci sex cu ea, dar vreau să o fuţi tare, iar eu să privesc tot ce faci cu ea.

Un pic a lipsit să cred ceea ce spune, dar m-am ţinut tare. La cât de mult o cunosc, este prea posesivă pentru a accepta aşa ceva.

– Iubita, când te am pe tine… tu, cea care mă devorezi energetic după fiecare partidă de sex, de ce să mai vreau cu altă femeie, chiar dacă este vorba de Cristina?

– Eu ţi-am propus. Nu vrei, nu vrei! Aş fi făcut o excepţie pentru Cristina…

Ultima replică m-a dezorientat un pic. A părut sinceră în modul de a o spune. Începusem să mă îndoiesc de mine, de capacitatea mea de a o cunoaşte când vorbeşte serios. Dacă ea chiar voia să aducă o femeie în patul nostru, iar eu am refuzat din start? Cine ştie ce au vorbit amândouă?! Dacă Cristina îşi dorea? Dacă soţia mea voia asta, iar eu ca prostul am ratat această ocazie?

A coborât din braţele mele direct pe pat. Din picioare, şi-a tras chiloţii în jos, până când aceştia au ajuns la glezne. Era rândul meu să trag de ea. Am prins-o cu braţele şi am lipit-o de mine. Ea, mi-a prins obrajii între palmele ei sărutându-mă apăsat. Penisul erect între noi.

Am tras-o cu totul şi m-am îndepărtat de pat. Să se asigure că nu cade, s-a prins imediat cu picioarele în jurul taliei mele. Ne sărutam, încercam să mă concentrez la ce aveam de făcut, dar gândul mă ducea către Cristina. Soţia mea a deschis subiectul, m-a aţâţat şi m-a lăsat aşa. Nici nu aveam habar dacă ea chiar a vorbit serios.

Când mă gândeam la Cristina… la cracii ei lungi… aahhh… deja mă şi vedeam cu ei aşezaţi pe umerii mei, în timp ce o futeam ca un sălbatic în călduri. Cu gândul la sexul cu Cristina, mi-am introdus penisul cu mâna stângă în vaginul soţiei mele. Palmele aşezate sub fesele ei, în timp ce mă mişcam tot mai energic. Ea mă ţinea cu braţele pe după gât, gemând puternic.

După un timp a coborât din braţele mele. A vrut să se ducă spre pat, dar am prins-o imediat de braţ şi am tras-o spre mine. Fără să apuce să spună ceva, se afla deja sprijinită cu braţele de dulap, cu fundul spre mine, ridicată în vârfurile picioarelor.

Soţia mea este mică de statură faţă de mine. Este o minionă futăcioasă. Cristina, în schimb, este aproape cât mine. Acum că soţia mea mi-a creat fantezia la care să mă gândesc, îmi imaginam că în loc de Anca, se afla Cristina… cu picioarele ei lungi.

Am reuşit să-mi potrivesc penisul în vaginul soţiei mele. Ţinând-o cu ambele mâini de sâni, mă mişcam destul de rapid… cu gânduri departe de realitate. Aproape că eram să scot pe gură porumbelul… Vreau să o fut pe Cristina!… Oare cum ar fi reacţionat soţia mea, dacă mă auzea spunând asta, în timp ce o futeam pe ea?

Soţia mea destul de gălăgioasă când facem sex. La fel şi acum. Gemetele ei, sigur erau auzite şi de către vecini, în liniştea nopţii. O simţeam foarte încordată. Din clipă în clipă, urma să aibă un orgasm. Aşa cum este ea construită, poate avea orgasm destul de repede, ceea ce mă face fericit, pentru că ştiu că nu va rămâne niciodată nesatisfăcută.

Aşa cum am prevăzut, câteva momente mai târziu, am văzut-o că-şi lasă capul în jos, genunchii îndoiţi, având un uşor tremurat. Noroc că o ţineam eu, altfel, nu reuşea să mai rămână pe picioarele ei. Până la urmă a trebuit să mă opresc din mişcări, din moment ce m-a rugat să mă opresc.

În acele momente am realizat că soţia mea şi Cristina, vorbesc şi despre multe intimităţi. Poate că de aici era ideea că aş putea să fac sex cu prietena ei, îşi dorea şi ea. Asta doar în teorie, încă nu eram pregătit să ştiu care era realitatea.

Anca s-a întors către mine, m-a prins cu braţele pe după gât, ridicată pe vârfuri, sărutându-mă apăsat. Încerca să mă împingă să mergem spre pat, dar nu reuşea, oricât de mult se forţa. Într-un final am cedat şi am întrebat-o:

– Vrei să mergem în pat?

– Daaa… Am obosit să te tot împing!

Mi-a spus să mă întind pe pat cu faţa în sus. Ştiam că vrea să facem poziţia care îmi place foarte tare. S-a urcat şi ea în pat. A venit spre mine şi m-a sărutat pe gură, apoi pe gât… s-a dus repede cu săruturile spre piept, spre abdomen. Mi-a prins imediat penisul cu mâna, apoi cu gura… mmhhhh… sugea zgomotos, mişcându-se destul de rapid.

S-a oprit la timp, exact când mai aveam puţin şi ejaculam. Cred că m-a simţit după cum gemeam. M-a încălecat imediat, urcându-se deasupra penisului, dar cu spatele la mine. Ador, să-i privesc fesele tremurând de la mişcările energice. Uneori am impresia că mă hipnotizează cumva această poziţie, privind în continuu spre fundul ei.

Şi-a potrivit penisul între labii, fără să-l prindă cu mâna, apoi s-a lăsat în el… aahhh… La început, mişcări lente. Îşi mişca bazinul înainte şi înapoi. Îşi ridica posteriorul, până aproape să iasă penisul din ea. Priveam zăpăcit la scula mea ce se mişca în interiorul ei. Cum nu mă pot abţine, o prind de fiecare dată de fese şi o strâng. În multe momente o mai “ating” peste fese cu palmele, ceva mai ferm… de drag ce-mi este!… iar ea ştie aspectul ăsta şi nu se supără.

Ea s-a aplecat în faţă… posteriorul se mişca din în ce mai rapid. Privind-o la modul cum se mişcă, cum îşi mişcă posteriorul, uneori am impresia că ea nu face sex cu mine, ci face twerk. Poate din acest motiv este poziţia mea preferată. Ştie că nu-i rezist şi termin destul de repede.

Eram foarte încordat… aahhh… gemeam tot mai tare, abia respiram… mâinile mele desena pe fesele ei… aaahhh… am prins-o de mijloc şi am tras-o în jos, până când penisul a intrat tot în vagin… ddaaahh… sperma a erupt puternic în interior.

Înainte să meargă la baie, s-a dat jos de pe mine, s-a răsucit cumva, ca să nu păteze lenjeria, apoi s-a aşezat cu faţa în jos, cu capul pe umărul meu.

– A fost puternic, nu-i aşa?

– Daaa… Foarte puternic, ca întotdeauna!… uufff… Ghici cine şi-ar dori penisul meu?… zic eu, spunând fără să gândesc.

– Doar nu vrei să te culci cu Cristina?

– Nuuu… am zis eu, vrând să îndrept lucrurile… Am vrut doar să fac o glumă. Ţi-am zis deja că nu mă interesează.

– Sper să nu te intereseze!… zise ea… exact în momentul în care a dus mâna la mădular, ce se micşorase un pic. L-a prins în mâna ei şi l-a strâns destul de ferm.

– Uite ce-ţi fac dacă ai de gând să mă înşeli! Ţi-o rup! Ai înţeles?

– Iubita, tu eşti singura femeie din viaţa mea!

– Sper să fie aşa, altfel ne supărăm rău de tot!

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Un comentariu la „Ştii cui i-ar place să aibă penisul tău?”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura