Era o seară de toamnă, cerul întunecat al orașului vibrând de umbrele frunzelor ruginii purtate de vânt. Horia, un bărbat de patruzeci și cinci de ani, stătea singur în apartamentul său modest de la etajul trei, cu un pahar de vin roșu în mână. Merlot-ul dens, de un rubiniu profund, părea să ascundă în el amintiri nerostite. În fundal, un disc vechi de blues, cu vocea răgușită a lui B.B. King, umplea camera cu acorduri melancolice. „The thrill is gone,” gemea chitara, iar Horia simțea fiecare notă ca pe o înțepătură în inimă. …
Îi era dor de ea, de Lavinia. Fosta lui soție, care părea să fi luat cu ea o parte din el când plecase. Se așeză în fotoliul uzat din piele, cu spătarul ușor crăpat de vreme, și sorbi din vin, aroma sa bogată trezindu-i simțurile. Divorțul de soția lui fusese amiabil, dar golul pe care îl lăsase era umplut doar de rutinele solitare și de aceste seri lungi, în care vinul și muzica deveneau singurii săi tovarăși. Dar în acea seară, dorul de Lavinia era copleșitor. O durere surdă, care pulsa în piept, îl făcea să-și dorească să o vadă, să o atingă, să o simtă din nou lângă el.
Închise ochii, lăsând muzica să-l poarte înapoi în timp. Prima lor întâlnire fusese ca o scenă dintr-un film. Se întâmplase într-un bar mic, la un concert de blues, unde aerul era greu de fum și acorduri de chitară.
… Lavinia stătea la o masă, cu o rochie neagră simplă, care îi contura silueta perfect. Părul castaniu, lung și ondulat, cădea peste umerii ei goi, iar zâmbetul ei cald părea să ascundă o poveste nerostită. Avea douăzeci și opt de ani, dar ochii ei verzi, cu gene lungi, aveau o poveste care părea să ascundă ani de trăiri intense. Horia, timid la început, se apropiase cu un pahar de vin, oferindu-i-l ca pretext pentru a începe o conversație. „Îți place blues-ul?” întrebase el, iar ea râsese, un râs cristalin care îl făcuse să zâmbească.
„Îmi place orice spune o poveste adevărată,” răspunsese ea, și așa începuse totul. Conversația cursese natural, despre muzică, despre viață, despre momentele în care te simți pierdut, dar găsești pe cineva care te face să te simți întreg. În noaptea aceea, plecaseră împreună, plimbându-se pe străzile slab luminate, râzând și povestind până când cerul începea să se lumineze. …
Amintirile tandre îl copleșeau acum. Se gândea la serile petrecute împreună, la plimbările pe malul râului, când mâna ei caldă se odihnea în a lui. Îi plăcea să o privească atunci când nu era atentă, să observe felul în care vântul îi juca în păr sau cum ochii ei se aprindeau când vorbea despre ceva ce o pasiona. „Te privesc așa pentru că văd în tine ceva ce alții nu văd,” îi spusese ea odată, și el o crezuse.
Îi era dor de chipul ei – de buzele pline, care se curbau într-un zâmbet jucăuș, de nasul mic și ușor cârn, de pielea fină, catifelată, pe care o mângâia ore în șir. Îi era dor de felul în care îl privea, cu o intensitate care îl făcea să se simtă dorit, iubit, viu.
Dar blues-ul din fundal, cu acordurile lui sfâșietoare, îl purta și spre alte amintiri – cele fierbinți, care îi aprindeau sângele și îi făceau inima să bată mai tare. Prima lor noapte împreună fusese ca o explozie de pasiune. … După concertul din bar, veniseră la el acasă, amețiți de vin și de dorință. Muzica continua să cânte, un ritm lent și senzual, iar Lavinia îl sărutase prima. Buzele ei, moi și calde, se lipiseră de ale lui, cu o foame reținută care îl luase prin surprindere. …
… Mâinile lui alunecaseră pe spatele ei, simțind curbele corpului prin rochia subțire, iar ea oftase ușor, lipindu-se mai tare de el. O ridicase în brațe, purtând-o în dormitor, unde lumina lunii pătrundea prin perdele, pictând umbre pe pereți. Se dezbrăcaseră încet, savurând fiecare moment. Corpul ei era o capodoperă pentru el – sânii plini, talia subțire, șoldurile care îl invitau să le exploreze. Îi mângâiase spatele, coapsele, simțind cum pielea ei se înfiora sub degetele lui. …
… Ea gemuse când el îi sărutase gâtul, coborând spre piept, limba lui dansând peste sfârcurile întărite. „Horia, mă înnebunești!,” șoptise ea, și el se pierduse în ea. Făcuseră dragoste ore în șir, corpuri transpirate împletindu-se, ritmul lor alternând între pasiune sălbatică și tandrețe profundă. El intrase în ea încet, savurând fiecare centimetru, simțind cum ea se strângea în jurul lui, caldă și umedă. Mișcările lor fuseseră sincronizate, ca un dans pe care doar ei îl cunoșteau. …
… Ea îl călărise cu o forță surprinzătoare, mâinile ei apăsându-i pieptul, părul căzându-i peste față, ochii verzi strălucind de dorință. Orgasmul venise ca o explozie, amândoi țipând de plăcere, epuizați, dar fericiți, căzând unul în brațele celuilalt. …
Horia sorbi din vin, căldura alcoolului amestecându-se cu focul amintirilor. Îi era dor de ea atât de mult, încât aproape că o putea simți în cameră. Dacă ar fi fost în fața lui acum, ce i-ar fi spus? Se ridică, ținând paharul în mână, și începu să vorbească cu voce tare, ca și cum Lavinia ar fi fost acolo, așezată pe canapea, privindu-l cu ochii ei pătrunzători.
„Lavinia, draga mea, dacă ai fi aici, ți-aș spune tot ce port în suflet. Îmi este dor de chipul tău, de ochii tăi verzi care mă priveau cu atâta dragoste. Te priveam cum mă priveai tu, și simțeam că sunt cel mai norocos om din lume. Zâmbetul tău, felul în care îți mușcai buza când erai excitată… Doamne, cât de mult îmi doresc să te văd acum. Să te ating, să simt pielea ta sub degetele mele, să te sărut pe gât, pe buze, pe tot corpul. Să te fac să tremuri de plăcere, să te iubesc până la epuizare, ca în nopțile alea în care nu ne mai săturam unul de altul.”
Se așeză înapoi, amintirile fierbinți revenind cu o forță copleșitoare. Se gândea la o altă noapte, după o cină romantică la un restaurant mic, unde vinul și privirile lor spuseseră mai mult decât cuvintele. … Întorși acasă, ea îl provocase. „Arată-mi cât de mult mă dorești,” spusese, cu un zâmbet ștrengar. El o lipise de perete, sărutând-o pasional, mâinile ridicându-i fusta. Degetele lui exploraseră între coapsele ei, găsind-o deja pregătită, umedă de dorință. Ea gemuse, mușcându-i umărul, în timp ce el o mângâia ritmic, aducând-o aproape de extaz. …
… Apoi, o dusese pe canapea, unde ea se așezase deasupra lui, dezbrăcându-l cu o lentoare deliberată. Buzele ei coborâseră pe pieptul lui, sărutându-i fiecare centimetru de piele, până la bărbăția lui întărită. O luase în gură cu o pricepere care îl făcuse să tremure, limba ei dansând, mâinile masându-l. El o privise, fascinat de imaginea ei, de dedicarea cu care îl plăcea. Nu rezistase mult; o ridicase și o penetrase adânc, mișcându-se împreună într-un ritm frenetic. …
… Ea strigase numele lui, unghiile zgâriindu-i spatele, în timp ce valuri de plăcere îi cuprindeau. Orgasmul lor, aproape simultan, corpuri convulsionând, sudate unul de altul. …
Dar nu erau doar momentele sălbatice care îl bântuiau. Amintirile tandre îi sfâșiau inima la fel de mult. Se gândea la diminețile în care se trezeau îmbrățișați, ea cu capul pe pieptul lui, ascultându-i bătăile inimii. O mângâia pe păr, sărutând-o pe frunte, iar ea se lipea mai tare de el, murmurând „Te iubesc.” El îi răspundea la fel, simțind o pace interioară pe care n-o mai cunoscuse vreodată. Îi plăcea să o privească dormind, genele lungi odihnindu-se pe obraji, respirația ei regulată ca un ritm de blues lent.
Acum, dorul era un chin fizic. Dacă ar fi fost aici, i-ar fi spus: … „Lavinia, îmi lipsește felul în care mă priveai, cu ochii plini de dorință și afecțiune. Îmi doresc să te văd goală în fața mea, să te ating pe sâni, să simt cum sfârcurile tale se întăresc sub buzele mele. Să te sărut între picioare, să te gust, să te aduc la marginea nebuniei cu limba mea. Să te penetrez lent, savurând fiecare secundă, până când ne pierdem amândoi în plăcere, făcând dragoste ore întregi, până la epuizare.” …
Vinul îl amețea, și imaginația lui o luă razna. În mintea lui, … Lavinia apăru în cameră, purtând un halat subțire de mătase, care aluneca ușor pe corpul ei. Se apropie, zâmbind seducător, și îl sărută, buzele ei calde trezindu-i fiecare nerv. Mâinile ei îi desfăcură cămașa, mângâindu-i pieptul păros, iar el o trase spre el, sărutând-o cu foame. Halatul căzu, dezvăluind-o goală, perfectă, pielea ei lucind în lumina slabă a lămpii. …
… O ridică și o duse în dormitor, unde lumânările (în imaginația lui) ardeau, creând umbre dansante. O așeză pe pat, sărutând-o pe tot corpul – gâtul, sânii, buricul, coapsele. Când ajunse între picioare, ea gemu tare, picioarele deschizându-se larg. Limba lui o exploră, gustând-o, simțind cum ea se arcuiește, mâinile ei trăgându-l de păr. Ea îl răsturnă, urcând deasupra, și îl călări cu pasiune, șoldurile mișcându-se ritmic, sânii săltând. El o ținea de șolduri, împingând adânc, plăcerea crescând până la un orgasm exploziv. …
Realitatea îl lovi ca un val rece. Era singur, paharul aproape gol, muzica repetându-se. Se ridică, turnându-și alt pahar, și continuă să-și depene amintirile. Se gândea la o vacanță la munte, unde făcuseră dragoste în fața șemineului, focul trosnind, umbrele dansând pe pereți. Ea îl provocase, șoptindu-i cuvinte obscene care îl excitau și mai mult. Îl dezbrăcase lent, sărutându-i fiecare centimetru de piele, apoi se așezase deasupra lui, mișcându-se cu o lentoare deliberată, savurând fiecare secundă.
… „Dacă ai fi aici, Lavinia, ți-aș spune cât de mult îmi doresc să te posed iar, să te fac să țipi de plăcere, să te aduc la orgasm după orgasm până când nu mai poți. Să te sărut pe spate, să te mușc ușor de umeri, să intru în tine din spate, simțind cum fundul tău se lipește de mine,” … murmură el, vocea pierzându-se în liniștea camerei.
Amintirile se amestecau cu fantezii. În mintea lui, ea bătea la ușă, iar el deschidea, găsind-o acolo, cu ochii strălucind. Se aruncau unul în brațele celuilalt, dezbrăcându-se rapid, căzând pe podea. Făceau dragoste sălbatic, fără preludii, ea mușcându-i gâtul, el pătrunzând-o cu o forță disperată. Plăcerea era amestecată cu durerea dorului, dar în fantezie, ea era a lui.
Orele trecură, vinul se termină, iar blues-ul continua să cânte. Horia se simțea epuizat, dar dorul persista, ca o rană care nu se vindecă. Dacă ar fi putut, ar fi sunat-o, dar știa că era prea târziu, poate prea târziu. Rămânea doar cu amintirile, tandre și fierbinți, care îl țineau în viață, dar și îl torturau. Adormi în fotoliu, visând la ea, la momentele lor, la ce ar fi putut fi. Muzica continua, un fundal perfect pentru sufletul lui rătăcit, prins între dor și amintire.
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
