… Era dimineaţă, începea o nouă zi, dar pentru mine acest lucru nu însemna nimic. Nu mai aveam niciun viitor în faţă, nicio şansă să-mi mai revăd ţara. Un dor nebun m-a apucat şi din nou mi s-au umplut ochii de lacrimi: România mea dragă, te voi revedea vreodată?… Părinţii mei, prietenii mei, când va mai pot strânge în braţe? … Plângeam în sughiţuri, scâncetele mele au trezit-o pe Alina. …
Categorie: Tu scrii … eu public
Loverboy (3)
… Stăpânul meu arab, Abdul Al Hadid a ajuns la orgasm, ejaculând în anusul meu, în timp ce tot corpul îi tremura ca varga. Eu nu simţeam nimic, doar durerea fizică, dar mai ales sufletească. Îmi curgeau lacrimile pe faţă. Nu prea mă interesa ce zice arabul, nici nu mă controlam în faţa lui, îmi propusesem să fiu o luptătoare orice s-ar întâmpla, dar lacrimile nu puteam să mi le ţin, îmi curgeau în şiroaie. …
Loverboy (2)
… Bărbatul are un talent înnăscut să atragă femeile, să le înnebunească. Când mi-a atins labiile cu buzele sale cărnoase, am scos un ţipăt de excitaţie. Picioarele mi s-au desfăcut şi mai mult, lăsând teren buzelor, limbii, care se mişca sălbatică peste tot organul meu genital. Un sex oral pe care nu-l voi uita cât trăiesc, acea stachetă pe care niciunul dintre bărbaţii întâlniţi mai târziu în viaţa mea, nu vor reuşi s-o depăşească. …
Loverboy (1)
Mario avea zeci de mii de urmăritoare pe Instagram, iar eu eram una dintre cele mai înfocate. Dezvoltasem o pasiune nebună pentru acest tânăr de 28 de ani, în condiţiile în care eu aveam 19. Îl urmăream înnebunită. Gândurile mele se învârteau doar în jurul lui. Nu aveam curajul să-l abordez, să îi scriu un mesaj, mă gândeam că eu cu siguranţă nu îi voi trezi interesul. …
M-am îndrăgostit de fratele meu vitreg (5)
… Momentul dezvirginării mele va rămâne mereu o amintire pe care nu o voi uita niciodată. Nu voi uita senzaţia, nu voi uita plăcerea, nu voi uita dorinţa aceea nemărginită pe care o trăiam, să devin femeia bărbatului acela incitant, care îmi trezea toate simţurile şi care, printre altele, îmi era şi frate vitreg. Cine ar fi crezut că fratele meu vitreg va fi primul bărbat în viaţa mea? …
Continuă lectura „M-am îndrăgostit de fratele meu vitreg (5)”
Vreau să mergi în dormitor cu Emil şi să stai cu el până dimineaţă (2)
… Mi-am luat rolul în serios şi m-am apucat să-l dezbrac de haine. La cămaşă a fost destul de simplu. La pantaloni şi la chiloţi a fost problema. Fără să vreau am atins cu mâna în zona prohabului. Umflătura imensă ce am simţit-o în pantaloni, mi-a creat noi emoţii. După modul în care era umflată partea din faţă, am realizat că are o “jucărie” destul de mare în chiloţi. Când am tras de chiloţi în jos, am încercat să mă abţin. Să nu mă uit, dar nu mi-a reuşit. …
Continuă lectura „Vreau să mergi în dormitor cu Emil şi să stai cu el până dimineaţă (2)”
