Mi-a trebuit ceva timp ca să realizez că vecina mea are “bucurii” la mine. Mă chemă ca să-i rezolv problemele din casă. Începând de la lucruri simple, până la lucruri ceva mai complicate. Vecina spune mereu că soţul ei nu se pricepe şi că preferă să solicite ajutorul altcuiva, decât să rămână cu problemele nerezolvate. Ca un făcut, mă chema la ea când vecinul nu era acasă. Cică, el pleca intenţionat ca să nu se simtă umilit că eu mă descurc să rezolv lucruri şi el nu. …
Colega mea bestială
Programul de lucru se terminase şi era timpul să plec acasă. De fapt, trecuse mai bine de 20 de minute de la terminarea programului. Credeam că am rămas singur în toată firma, nu se mai auzea vreun zgomot prin alte birouri. După ce mi-am validat cartela, am plecat încet pe scări, încercând să-mi dau seama cu ce să-mi umplu timpul în acea seară. Ajuns în faţa clădirii, Daniela se afla la ţigară, trăgând puternic în piept, parcă cu ură . …
Tabăra de pictură (5)
… Aventurile sexuale trăite de Ancuţa în tabăra de pictură i-au pecetluit destinul în anii care au urmat. A doua zi după ce avusese gangbang-ul de pe piedestal, Slavu a avut câteva încercări de apropiere de tânără, dar aceasta din urmă şi-a făcut bagajele în grabă. După ce şi-a comandat un taxi, părăsi tabăra fără să privească în urmă. Nu-i plăcea deloc de femeia care devenise: o jucărie sexuală a bătrânului pictor pervers şi a acoliţilor lui, libidinoşi. O femeie folosită de perverşii şi obsedaţii sexuali, care se adunaseră în jurul pictorului. …
Spune-mi că nu-ţi doreşti să te ating aici! (3)
… Fiind murdari, având sămânţa întărită între noi, trebuia să mergem să facem un duş. S-a dat jos de pe mine, a căutat un prosop ca să-şi ascundă goliciunea, apoi a aprins lumina. Nu aveam nicio problemă să facem duş împreună, dar mi-a spus că întâi merge ea, apoi urmez eu. A revenit 10 minute mai târziu, încă udă pe alocuri, înfăşurată în prosopul imens.
– Este rândul tău!… mi-a zis zâmbind. …
Continuă lectura „Spune-mi că nu-ţi doreşti să te ating aici! (3)”
Amicul meu şi duduia Janette
Îmi place să “gust” femeia
M-am făcut comod pe pat. Întins cu faţa in sus, mai mult în diagonală, decât de-a lungul patului, fără să mă dezbrac. O aşteptam şi pe ea să se alăture. E o minunăţie de femeie. O creolă cu vârsta puţin peste 30 de ani, ochi negri, cu un păr bogat şi creţ – afro. Trup interesant… bust destul de generos, talie potrivită şi coapse pline. Păream că nu mai aveam răbdare, o căutam cu privirea prin încăpere, iar ea întârzia să apară. …

