Cu mapa la subraţ mă deplasam cu paşi repezi şi mari pe bulevardul central. Nu am înţeles din prima ce se întâmplă, dar o maşină mergea aproape de trotuar şi claxona uşor. Fără să-mi pese îmi vedeam de drumul meu. Aproape iritat de insistenţa şi ritmicitatea şoferului, îmi întorc capul să văd de ce tot claxonează. Prin geamul coborât, o doamnă cu părul scurt uşor cârlionţat, îmi făcea cu mâna zâmbind, un zâmbet larg… familiar. …
Mi-a făcut semn să urc în maşină. Nu ne mai văzusem de multă vreme. Într-o anumită perioadă mi-a fost şefă. O priveam cu drag, cât mai discret posibil atunci când venea la muncă. În zilele călduroase, purta rochiţe cu barete. Nu mai era tinerică, însă am simţit-o că încă mai simţea nevoia să se simtă apreciată, privită, dorită.
Mama natură nu a înzestrat-o cu sâni mari, avea nişte sâni firavi că o denivelare cu sfârcuri, dar trupul subţire, cu picioare lungi… marginea rochiţei nu ajungea la genunchi, mai trebuia ceva material ca se întâmple asta. Coapsele de femeie matură îmi încântau privirea, iar fanteziile nu întârziau să apară.
La fel şi acum, era îmbrăcată destul provocator pentru vârsta ei. De cum am urcat în jeepul ei, ochii i-au surprins o bună parte din picioare, de la genunchi în sus. Sutien lipsă, nu avea nevoie. Dialogul firesc de început a fost despre ce am mai făcut în tot acest timp, cum mai merge firma, ce lucrez în prezent şi chestiuni private.
Aglomeraţia din trafic permitea să zăbovim mult la vorbă, ea nu se grăbea să ajungă la birou. Despre soţul ei, directorul general, nu prea am vorbit, nici nu m-a interesat prea mult. În schimb mă interesa ea. Acum era o ocazie, poate unică, să-mi îndeplinesc fanteziile ce mă urmăreau când lucram pentru ea. Ceva îmi spunea că ţinuta ei mult prea sexy nu are vreo legătură cu vreun complex despre faptul că nu avea sâni mari. Un astfel de complex ar fi avut rolul să-i crească încrederea în sine, să se simtă apreciată.
Consideram că neglijenţa soţului, un bărbat mai rece, mai sever, o determina să aibă o asemenea ţinută, deşi nu puteai să o condamni, încă avea un trup frumos, în ciuda vârstei. Trecerea anilor nu iartă pe nimeni, iar tenul feţei era cel care arăta acest lucru.
Să fie ea subiectul discuţiei părea ideea ce mai bună de abordare. De mult vroiam să-i spun asta, însă relaţia şef-angajat, plus soţ-şef, nu se încadra prea bine. Până la urmă i-am spus aşa cum am dorit să-i spun de atâta ori.
– Tot frumoasă aţi rămas…
A roşit puţin. Tenul deschis cu pistruii pe care îi detesta îşi schimbase culoarea, se înroşise. Eram sigur că nu se aştepta la asta. Discuţia luase o altă turnură. Ochii îmi sclipeau, gândurile perverse căutau strategii să o seduc. Cel mai tare îmi doream să-i ating picioarele, să le mângâi până sus… să le simt fineţea la interior. La fiecare atingere cu vârful degetelor să tresară… să suspină.
În drumul nostru, privirea se pierdea între picioarele ei desfăcute, ocupate să apese pedalele. Marginea rochiţei dezvelise aproape tot piciorul, încercam să aflu ce culoare au chiloţeii… ar fi fost prea mult să nu poarte, deşi mi-ar fi înseninat ziua şi toată noaptea.
Rămăsesem fără idei. Nu mai ştiam ce să mai spun. M-am repetat de câteva ori. Până şi eu am realizat asta, cred că şi ea. Stând la semafor, am spus din nou acelaşi lucru, dar într-o altă formă:
– Întotdeauna v-am admirat la birou pentru felul cum vă îmbrăcaţi… sunteţi o femeie frumoasă.
Mi-a mulţumit, cu zâmbetul larg, a lăsat uşor privirea în jos, apoi a revenit cu privirea înainte. Nu s-a uitat la mine vreo clipă, dar cu siguranţă i-au mers la suflet cuvintele mele. Nu eu, dar parcă altcineva mi-a luat mâna stângă şi a aşezat-o pe coapsa dreaptă, făcând un gest de mângâiere către interior.
Oricât de serios mă ţineam, îmi bătea inima destul de tare. Mai mult că nu aveam idee despre reacţia ei. Dacă îmi refuza avansurile… asta e. Coborâm din maşină şi fiecare cu drumul lui. Mi-a simţit mâna, a privit spre ea, aproape mirată de gestul meu. A vrut să-mi prindă mâna să o ridic de pe piciorul ei, dar mi-am luat eu mâna înainte.
– Nu trebuia să faci asta, mi-a spus ea un pic schimbată la faţă.
– Poate că aveţi dreptate… nu trebuia să fac asta, dar vă plac de multă vreme, iar acum că ne-am întâlnit era o ocazie potrivită să vă spun ce simt pentru d-voastră.
– Ştii că sunt măritată, am un băiat cât tine de mare…
– Ştiu asta, dar asta nu schimbă cu nimic ceea ce simt şi ceea ce am simţit la muncă văzându-vă atât de sexy îmbrăcată.
– Crezi că de asta mă îmbrac aşa, ca să atrag bărbaţi?
– Nu… nu de asta…
Am făcut o pauză apoi am continuat să-i spun în timp ce o priveam.
– Undeva în subcontinent doriţi să ştiţi că mai sunteţi apreciată ca femeie, dorită de bărbaţi… din pricina soţului, care este un bărbat mai sever, mai dur… care nu va mai vede la fel.
Atinsesem punctul sensibil, la argumentele mele nu a avut reacţie, m-a privit un pic apoi şi-a văzut de drum. Drumul era un pic mai liber, în câteva minute ajungea la biroul ei, însă a făcut dreapta pe o străduţă îngustă, apoi încă una… până a găsit un loc de parcare.
Îşi pierduse zâmbetul, semn că aveam dreptate. Într-un moment de slăbiciune din partea ei puteam să întorc balanţa în favoarea mea. Privea înainte cu mâinile pe volan fără să spună ceva. Nici eu nu mai ştiam ce să spun. Poate că era mai bine să tac, decât să spun bazaconii.
– Soţul meu… oofff… a avut mai multe amante, deşi nu l-am controlat, am simţit asta. Faptul că nu i-am cerut socoteala unde merge sau de ce vine târziu acasă… a profitat din plin de asta. Oricum ar fi găsit el vreo scuză, are destui prieteni care să-l acopere. Am crezut că va înceta… să mă aprecieze că femeie aşa cum o făcea înainte. M-am gândit că, îmbrăcându-mă aşa… poate îl voi face gelos că se uită alţi bărbaţi la mine… dar nici asta nu a mers, apoi m-am obişnuit.
– Îmi pare rău că prin afirmaţiile mele v-am amintit de momentele mai neplăcute… îmi pare rău…
– Este ok… nu aveai de unde să ştii.
Începusem să-mi pară rău acum. În atingerea scopului meu i-am deschis răni, poate de mult uitate.
– Eu o să cobor aici, mă descurc…
– Stai… nu am numărul tău… şi… te rog, să rămână între noi ce am vorbit…
– Desigur… secretul d-voastră nu-l divulg la nimeni…
Am dat să cobor…
– Stai să te pup, cine ştie când ne mai vedem…
Zâmbetul obişnuit, ieşea uşor la suprafaţă, poate mai mult forţat. În încercarea noastră să ne pupăm pe obraz, când pe unul când pe celălalt… în stângăcia noastră, am încurcat ordinea şi ne-am atins buzele unul de altul. Mi-am cerut scuze, ca şi când am eu am fost cel care a greşit. În acel moment am observat cum şi-a muşcat buza de jos.
Poate nu era o greşeală din partea mea, o fi contribuit şi ea la asta. O forţă nevăzută parcă m-a împins spre ea. O mână i-am atins obrazul stâng, buzele s-au lipit de ale ei. S-a speriat puţin, am simţit-o, dar nici nu s-a împotrivit. Mi-a răspuns la sărut, buzele ei apăsau peste ale mele. Mâna stângă am coborât-o uşor pe trupul ei… pe gât, pe piele… pe sâni… cu destinaţia precisă… picioarele ei.
Îmi cuibărisem mâna între pulpele ei… puţin câte puţin mi-a permis să ajung până la chiloţei… şi da, avea chiloţei. Mă excitasem, aş fi vrut să mergem în acel moment undeva, să nu mai ştim de noi câteva ore, dar m-a oprit.
– Te sun eu… vorbim, trebuie să plec…
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
