Aventură de Crăciun

Anul trecut, cândva, pe o vreme ca aceasta, în apropierea sărbătorilor, m-am decis să îi fac cadou iubitei o lenjerie sexy. Pus pe hârtie, planul părea excelent! În plus, genul ăsta de cadou mi s-a părut mereu avantajos, pentru că pot profita şi eu de el. Ei bine, zis şi făcut! Mi-am luat inima în dinţi şi am pornit către cel mai apropiat magazin de lenjerie sexy. Odată ajuns, m-am oprit în faţa magazinului cu gândul să mă uit puţin în vitrină. … 

Deşi mai trecusem prin zonă de multe ori, nu scanasem vreodată cu mult interes vitrinele. De ce? Nu sunt o persoană foarte timidă, însă nici nu vroiam să fiu catalogat ca un pervers. În orice caz, era destul de frig afară, aşa că am decis să păşesc înăuntru.

În magazin mă aşteptau sute de articole de lenjerie sexy, chiloţi, sutiene şi tot felul de accesorii, întinse pe pereţi, în vitrine sau aşezate pe umeraşe. Probabil că aşa arată paradisul pentru un băiat la vârsta adolescenţei. În orice caz, deja depăşisem cu mult pragul acestei vârste, iar prezenţa atâtor lenjerii începuse să mă copleşească. Deoarece nu voiam să pierd foarte mult timp, am decis să cer ajutor.

M-am apropiat de una din vânzătoare, o brunetă drăguţă, cu ochii căprui, ce împăturea lenjerii fără niciun chef. Arăta bine, nu foarte înaltă, având mai degrabă o constituţie atletică. Mintea mi-a luat-o înainte… să-mi imaginez cum ar arăta ea într-o lenjerie sexy. Atât pe ea dar şi pe casieriţa… îmbrăcată sumar. Într-un magazin de lenjerie, nu e foarte greu să îţi imaginezi asta.

– Mă poţi ajuta, te rog?… îi spun.

– Sigur, ce anume căutaţi?… se opreşte din împăturit şi îşi aţinteşte privirea asupra mea.

– Un cadou. Pentru prietena mea. Ceva… confortabil, dar sexy în acelaşi timp.

Să fiu sincer, îmi e greu să folosesc cuvântul lenjerie în prezenţa unui străin. M-am gândit la sinonime, dar nu găseam nimic pe loc.

– În zona aceasta ţinem sutienele, mi-a spus ea în timp se deplasa într-acolo.

M-a condus într-o parte a magazinului plină de sutiene mici, mari, colorate sau nu. Dau din cap că DA, mai mult ca un gest satisfacţie… uite câte modele!…

– Ce model poarta? Ce spui de asta?

A ales un sutien şi l-a pus pe deasupra sânilor, probându-l.

– Asta e o măsură mai mare, ce zici de el? Sau poate modelul acesta mai mic?

Înghit în sec, cu privirea la sânii ei. Până să probeze acel sutien, nu acordasem atenţie la bustul ei, fiind luat de val de peisajul produselor expuse. Cu ochii aţintiţi, puteam observa cu uşurinţă forma lor… rotunzi cu sfârcurile ca două suliţe ce ieşeau în evidenţă, împungând tricoul cabrat pe trup.

Înainte sa plec la cumparaturi m-am documentat puţin. Cautasem în sertarul ei cu lenjerie sexy şi am găsit doar articole cu etichetele şterse. Intr-un final, am reuşit să dau de un sutien lăsat în baie cu numerele intacte.

– Orice este mai confortabil, i-am răspuns eu într-un târziu.

– Descrie-mi puţin felul în care arata prietena ta… m-a întrebat ea zâmbind.

– Sigur. Are o înălţime medie, aproape de 1.70, sănii de mărime medie (cât să încapă în palmă, îmi amintesc), şoldurile puţin late şi o talie subţire.

– Excelent! Asta înseamnă că are o formă de clepsidră!.. aruncându-mi o privire ca şi când ar spune “norocosule!”.

– Poate i-ar veni mai bine un corset. Ce culoare să fie?

– Alb, cred… îi spun cu jumătate de gură… sau poate ceva mai incitant?

Realizez că, totuşi, albul nu este chiar o culoare sexy, motiv pentru care încerc să o întorc.

– Mai bine să încercăm ceva pe negru, sau chiar un roşu aprins! Nu ai cum să dai greş. Tu ce părere ai de asta?

– Sigur, sunt culori potrivite unei ocazii mai… speciale!

În momentul ăsta mă măsoară din cap până în picioare, ceea ce mă face să roşesc puţin. Prin minte curgeau diverse fantezii sexuale cu vânzătoarea. Mi-am imaginat-o încercând la rând fie un corset, fie o pereche de portjartiere, fie o lenjerie sexy care să îi lase sânii năstruşnici pe afară. Produsele din raza mea vizuală păreau tot mai potrivite pentru tânăra vânzătoare care probă diverse produse, în timp ce privea în oglindă, făcând piruete, aşteptând reacţia mea. Erecţia nu a întârziat să apară.

Îmi plăcuse un anumit model de sutien, pe care îl probase mai devreme. Vroiam să-l mai probeze încă o dată. Răspunsul ei prompt m-a lăsat cu gura căscată:

– Nu vrei să mi-l pui tu!

Iniţial am crezut că glumeşte, dar ea era cât se poate de serioasă. De obicei, mă chinuiam să dau jos sutienul, acum eram într-o ipostază nouă cu o persoană pe care abia o întâlnisem. Emoţionat, am prins sutienul roşu de ambele barete şi mă pregăteam să-l poziţionez pe trupul ei, ca apoi să-l închid la spate.

– Vreau să-l pui direct cu mâinile… mi-a spus ea cu un mic zâmbet în jurul gurii.

– Dacă ne vede cineva?… am întrebat eu

Fără să spună nimic, mi-a făcut semn să intrăm în cabina de probă. Relaxată şi sigură pe ea, aştepta să-i îndeplinesc dorinţa. Plin de emoţii, i-am aşezat sutienul cu palmele… simţindu-i sânii moi la atingere.

– Cum îmi vine?

– Ştiu şi eu… foarte bine, dar nu-mi dau seama prea bine… datorită bluzei. Nu este acelaşi lucru.

Nu am terminat bine de spus. Vânzătoarea şi-a prins bluza cu ambele mâini şi nu s-a lăsat până nu a dat-o jos, rămânând cu sânii la vedere. Rămăsesem interzis cu mâinile ridicate în aer. Priveam când la ea, când la sânii ei. Penisul mi se întărise. Umflătura din pantaloni era destul de vizibilă. Îmi plăcea ceea ce vedeam, era un nonsens să-i acopăr sânii cu acel sutien, când de fapt era minunat să-i văd în toată splendoarea lor.

În spaţiul îngust, a făcut câţiva paşi spre mine. A întins mâna spre prohabul meu. Nici un cuvânt între noi. Ne priveam în ochi, ea continua să-mi maseze penisul, eu ţineam cu multă grijă acel sutien. Mă lipisem cu spatele de cabină, ea venind tot mai mult spre mine.

Aveam ocazia să-i ating sânii goi. Fără să-i cer voie, am lăsat un capăt al sutienului şi i-am pus mâna pe sânul drept, strângându-l uşor cu degetele. Vedeam cum dispărea treptat distanţa dintre noi, ea apropiindu-se tot mai mult. Gura ei părea tot mai aproape de gura mea. În mine se ducea o luptă, dacă să accept sau nu acel sărut. M-a strâns mai tare de zona sensibilă, făcându-mă să oftez. S-a întins şi… şi… când să mă sărute s-a auzit vocea unei vânzătoare:

– Ai văzut-o pe Eliza?… era mai devreme cu un tip căruia îi arată ceva…

Eliza şi-a retras mâna, dar tot mi-a furat un sărut. Şi-a lipit buzele de ale mele, le-a ţinut aşa câteva momente apoi le-a eliberat. Şi-a luat bluza să se îmbrace, ca şi când nu s-a întâmplat nimic. După ce am ieşit din cabina i-am spus:

– Cred că deja m-am decis!… arătând cu degetul către un corset roşu, de fapt o cutie care înfăţişează o damă lascivă îmbrăcată în corset… – Aveţi şi mărimea M?

– Staţi să mă uit!… după câteva momente…

– Da, aveţi noroc, este ultimul de pe stoc!

Ne-am dus la casă, unde mi-l împacheta sub privirile curioase ale vânzătoarelor. Dintr-un colţ se auzea vorbindu-se… “prietena lui trebuie să fie tare norocoasă!”. Până la urmă am aflat şi eu de ce, odată cu suma afişată la casă, dar sunt mai degrabă uşurat că pot pleca într-un final.

Pe drum, imaginea proaspătă cu sânii vânzătoarei se derula în minte, inclusiv scena sărutului. Sigur voi mai vizita magazinul!

Până la urmă nu am ieşit atât de rău, având în vedere că este un cadou de care ne vom folosi amândoi, însă ce părere avea sa aibă prietena mea despre această lenjerie sexy? Aveam sa aflu la câteva zile distanţă, cand i-am oferit cadoul… frumos aranjat într-o pungă de cadouri, alături de ciocolata ei preferată şi de un parfum incitant.

Poveste scrisa de: Ramona

Domnu' Roz

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.