Sărutul furat a aprins pasiunea dintre noi (2)

Weekend-ul nu a fost simplu pentru mine. Tot timpul m-am gândit la ea, eram nerăbdător să o întâlnesc. Îmi propusesem să ajung mai devreme. M-am trezit plin de energie, soţia m-a văzut grăbit şi mai ales că era destul de devreme, faţă de ora obişnuită.

– Iubito, am mult de lucru astăzi, profit de ocazie să mai rezolv din probleme la prima oră…

– Bine, te sărut, ai grijă de tine…

Ajunsesem cu 45 de minute mai devreme, Izabela nu venise, de fapt nu ajunsese nimeni. Mi-am deschis calculatorul şi aşteptam. La nici 5 minute apare cineva. Am ieşit din birou să văd cine este, era ea, abia intrase în clădire şi mergea agale pe hol. Speram să fie bucuroasă că mă vede, dar nu era. M-am apropiat de ea, am prins-o cu mâinile de mijloc şi am dat să o sărut. Iniţial s-a eschivat un pic, dar mi-a acceptat sărutul până la urmă.

Am prins-o de mână şi am tras-o după mine în birou. Aici a părut mai relaxată, modul în care ne-am îmbrăţişat şi ne-am sărutat era ca o continuare de acum trei zile. Eram atât de excitat încât nu m-am putut abţine să nu-mi bag mâinile adânc pe sub hainele ei, prin zonele intime. Bluza ieşise din pantaloni, sutienul stătea strâmb, era un pic ridicat, un sân era ieşit afară. Pentru că mi-a permis, am făcut tot ce era cu putinţă. Izabela tot timidă, primea cuminte toate îmbrăţişările şi săruturile mele, icnind uşor.

La un moment dat, mi-a prins capul în palmele ei şi mi-a zis:

– Opreşte-te un pic, trebuie să vorbim…

Credeam că vrea să-mi spună că trebuie să ne oprim, că nu este bine ce facem, dar a deschis subiectul despre întâlnirea noastră. În timp ce-şi aranja hainele mi-a spus:

– Miercuri voi fi liberă, îmi iau o zi de concediu… tu poţi să lipseşti?

După un pic de analiză asupra lucrurilor ce ar fi putut să se întâmple în acea zi, am răspuns afirmativ, sigur pe mine. Au urmat câteva detalii despre întâlnirea noastră, timp în care am stat cuminţi, fără să ne mai atingem, să ne liniştim. Colegii noştri urmau să sosească din clipă în clipă. În acea zi totul a revenit la normal, fiecare şi-a văzut de treaba lui, fără să oferim suspiciuni asupra noastră. Înainte de plecare, o mică repriză de giugiuleli.

Miercuri… ziua cea mare. Aveam numărul ei de telefon, ştiam ora şi unde ne vom întâlni. Eram nerăbdător să plec. Ca să fiu sigur că nu intervine ceva şi să nu fiu solicitat mai mult la birou, am plecat cu o oră mai devreme. După ce am plecat am sunat-o pe Izabela şi am vorbit la telefon. La fel ca şi mine şi ea plecase mai devreme de acasă, tot preventiv.

Ajunşi la locul stabilit, m-a urmat până la intrarea în hotel. A rămas afară până am rezolvat cu partea birocratică. De cum am ajuns la hotel, puteam observa cu uşurinţă emoţiile ce o copleşiseră. Mă gândeam să se piardă cu firea şi să se răzgândească. În cameră, am încuiat uşa în urma noastră, acum aveam ocazia să-i analizez mai bine ţinuta. Mi-a plăcut de cum am văzut-o, dar eram prea grăbiţi să intrăm fără să fim observaţi de cineva cunoscut.

Bluza cabrată, ieşind în evidenţă sânii, cu un decolteu simplu, fusta neagră mulată pe corp şi o pereche de pantofi cu toc, destul de înalți. Cred că era prima dată când o vedeam purtând fustă şi mai ales pantofi cu toc.

M-am apropiat de ea. Emoţiile erau mari, mă privea zâmbind discret, fără să spună vreun cuvânt. Am luat-o în braţe, aşezându-i capul pe pieptul meu. Voiam să se simtă protejată, să prindă mai multă încredere în mine şi în ceea ce urma să facem. Câteva minute nici unul dintre noi nu a spus nimic. Se relaxase puţin, prinsese mai multă încredere şi începuse să mă strângă puternic cu braţele.

I-am ridicat capul de pe pieptul meu, i-am căutat gura să o sărut. A ştiut ce vreau, părea pregătită de asta, şi-a ţuguiat uşor buzele şi a ridicat capul spre mine. Întâi a fost un sărut scurt, buzele abia s-au atins, mâinile mele alunecau pe trupul ei, direct la ţintă, spre funduleţul bombat. A urmat al doilea sărut, tot cu atingeri firave. Îmi venea să muşc din buze, să ne sărutăm puternic, apăsând buzele noastre, dar m-am lăsat prins în jocul ei.

S-a depărtat de mine, uşor a început să se dezbrace de haine… întâi bluza, apoi fusta. Mi-am pus telefonul pe silenţios şi am început să mă dezbrac privindu-i trupul de sus până jos. Se uita la mine cu o faţă serioasă în timp ce se dezbrăca de dresul subţire. Mi-ar fi plăcut să păstreze pantofii în picioare, am un fetish pentru femeile ce poartă pantofi cu toc, în timp ce fac sex. Poate data viitoare îmi va împlini fantezia.

Eu, dezbrăcat complet, m-am apropiat de ea… mai avea doar sutienul şi chiloţeii. Întâi am sărutat-o scurt, apoi am privit-o în ochi, Izabela mă privea şi ea. Cu degetele am tras în jos de bretelele de la sutien, apoi am ajutat-o să se dezbrace. Timiditatea pusese stăpânire pe ea. Avea tendinţa să-şi ridice braţele să-şi acopere sânii. Le mişca uşor agitat pe lângă ea.

Am luat-o în braţe, am sărutat-o pe gât, la ureche… vârful limbii aluneca încet pe gâtul ei până la umăr. Capul lăsat uşor pe spate, bărbia ridicată… i-am atins sânii cu palmele. Le-am prins cu toată palma şi apăsam uşor, strângând uşor din degete. Se lipise de mine, penisul erect îi atingea pielea. Seva bărbătească îşi făcuse apariţia la vârf.

Se mai relaxase, atingerile şi săruturile mele au detensionat-o puţin. Când am simţit-o pregătită am prins-o de mână şi m-am îndreptat către pat. Un pat mare, matrimonial, numai bun de tăvălit şi de făcut sex. S-a aşezat pe pat, i-am spus să se facă comodă. Mă urcasem în pat, palmele îi atingeau delicat pielea, începând de la coapse, apoi mai sus pe abdomen, sânii şi înapoi. M-am urcat deasupra ei. I-am căutat gura. Sărutul nostru nu a durat mult, voiam să ajung şi în alte părţi ce-mi erau “străine”.

I-am prins sânii cum ambele mâini. I-am sărutat fiecare sfârc, apoi l-am prins între buze, sugându-l uşor. Îşi arcuia trupul tot mai mult. Am văzut că-i place şi m-am decis să insist mai mult. Îi umezisem sânii cu saliva mea. Era un teritoriu cucerit, trebuia să merg mai departe spre zona fierbinte, încă acoperită de chiloţei.

Un sărut mic la buric, încă unul mai jos… eram pregătit să-i sărut piersicuţa. Chiloţeii îmi stăteau în cale. După ce am ajutat-o să se dezbrace, i-am căutat privirea, însă ea, ruşinată, ţinea capul într-o parte, privind către zid.

Mi-am făcut loc între coapsele ei, Izabela şi-a desfăcut mai mult picioarele. Buzele i-au atins clitorisul, a oftat lung, îşi arcuia trupul, cu ochii închişi. Limba şi-a făcut loc printre labii… un suc binecunoscut mă aştepta. Era excitată, păsărica umedă era pregătită pentru întâlnirea noastră. Am căutat să intru tot mai mult în interiorul ei să-i culeg sucul delicios. M-am aşezat pe burtă pentru o poziţie mai bună. Mâinile alunecau haotic pe trupul ei… pe coapse, abdomen, sâni.

O penetram cu limba. Mişcările du-te vino, tot mai rapide, i-au trezit toate simţurile. Gemea tot mai tare, trupul nu avea astâmpăr. Din când în când îşi mişca bazinul în sus şi în jos, lovindu-şi păsărica de gura mea. Mişcările ei mă derutau, nu reuşeam să menţin contactul, nu aşa cum mi-aş fi dorit. Mi-am băgat mâinile sub fesele ei, am prins-o strâns să nu se mai mişte. Mi-am lipit gură de vulvă… limba încordată intra tot mai rapid în interior.

Mă uitam spre ea în tot acest timp, să o văd cum se exprimă şi se exteriorizează. Mă excită să o văd cum se manifestă şi cum se zbate sub asediul meu. Printre gemetele puternice şi-a ridicat uşor capul şi s-a uitat spre mine. Îmi doream să o duc pe culmile orgasmului, părea tot mai aproape de momentul culminant. Limba mă durea îngrozitor, îmi amorţise, de parcă o mulţime de ace mă înţepau în acelaşi timp.

Cred că s-a abţinut mult să nu facă asta, dar nu a mai rezistat tentaţiei. Şi-a pus ambele mâini pe capul meu şi mă apăsa cu putere. Mi-am scos mâinile de sub ea, i-am căutat sânii… trăgând-o de ei în toate direcţiile. Trupul îi tremura, îl simţeam vibrând tot mai puternic… uşor ridicată spre mine, gâtul încordat, gura deschisă şi ochii închişi… aahhh… apoi s-a prăbuşit puternic pe spate, mâinile m-au eliberat din strânsoarea ei… gâfâind puternic…

… urmeaza partea a treia …

… citeste prima parte …

Domnu' Roz

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Un comentariu la „Sărutul furat a aprins pasiunea dintre noi (2)”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.