Tipa de la marketing

Eu și Adrian eram prieteni din timpul facultății. Stăteam în același cămin, mai întâi în camere diferite, iar vreo doi ani am fost chiar colegi de cameră. El era stăpân pe el, ușor distant, arogant doar în aparență și glumeț cât cuprinde. Adrian avea ceva ce le înnebunea pe femei, prietenele și cuceririle lui reprezentând un șir nesfârșit de blonde, brunete, scunde sau înalte, cu busturi generoase sau sâni mici și ținute zvelte.

– Le iubesc pe toate, fiecare are ceva frumos. Mi-a explicat într-o seară la bere filozofia lui. …

Ne-am apropiat fără să ne dăm seama, am căpătat încredere unul în celălalt și împărțeam tot ce aveam, chiar și femeile uneori. Adrian nu avea nicio inhibiție, îi plăcea când dădea de tipe la fel ca el, care să accepte să facă sex în cameră, știind că aud și zăresc ceva chiar pe întuneric.

Îi plăcea să stea dezbrăcat în cameră, avea probabil o mândrie adolescentină legată de penisul gros, subliniat de zona inghinală fără păr, fiind atent să se radă mereu. Uneori veneam excitați de la vreo petrecere sau un pahar pe terasă și ne uitam la filme porno împreună, comentând ca la un meci de fotbal.

Prietenia noastră a continuat și după facultate, unde am avut norocul să aplicăm și să fim angajați la aceeași firmă. Andrei rămăsese tipul cu succes la femei, care afla orice informație despre noile apariții din companie. Continuam să avem fiecare relații trecătoare, ne plăcea în continuare să ne distrăm și să aprofundăm farmecul feminin, în toată splendoarea lui.

Într-una din zile, când ne beam amândoi liniștiți cafeaua într-un colț al terasei și schimbam impresii despre weekend am văzut-o pe ea, o apariție intrigantă. Ochelarii, deși colorați și cu rame mari, moderne, împreună cu părul blond strâns în coadă și o privire distantă o aruncau undeva la mijlocul distanței dintre o apariție severă și o tipă capabilă să îți stârnească toate poftele sexuale.

Pantalonii, ușor largi, te lăsau să îi ghicești picioarele frumoase, dar se mulau pe fund și lăsau să te tragă o mică parte din fesele tari, ascunse de sacou.

– Cine-i tipa?

Adrian mi-a urmărit privirea, ce luase deja forma curbelor unei tipe pe care nu o mai văzusem până atunci.

– Blonda aia în pantaloni?

– Da, ea.

– Una nouă de la marketing, Alina, sau cam așa ceva, din câte am auzit. Îți place cum arată?

– Îmi dau seama, dar aș vrea să văd ce se ascunde sub hainele alea. Uită-te la ea ce cur are.

Cam atât am aflat despre ea, am continuat să o privesc discret în fiecare zi, privirile noastre s-au întâlnit de mai multe ori, dar nu am citit mai mult decât indiferență. Într-una din zile Adrian m-a chemat la țigară:

– Fii atent, diseară ăia de la marketing merg într-un pub, e și gagica aia presupun. Te mai interesează, vrei să mergem?

– Bineînțeles! Ieșisem din apatie și evaluam rapid posibilitățile să iasă ceva în seara aceea.

– Nu te gândi mai mult, tipa e ok, o să vezi.

Am zâmbit, părea din nou unul dintre chefurile obișnuite din studenție. Bănuiam că el vorbise deja cu Alina, dar nu am insistat. Am ajuns seara la locul petrecerii destul de târziu, colegii se simțeau bine, unii dansau, alţii stăteau relaxaţi pe canapele la un pahar de vorbă. Pe Alina și Adrian i-am văzut cu greu, retrași de privirile indiscrete într-un mic separeu.

El vorbea relaxat, ea râdea. M-a surprins să o văd, imaginea contrasta cu cea de la birou – părul lung era lăsat liber și îi acoperea umerii cu șuvițele-i rebele. Purta o rochiță cloș, destul de scurtă, îi puteam vedea picioarele frumoase, gleznele fine continuate cu o pereche de pantofi cu toc înalt.

– Nicu, vino  aici cu noi! a gesticulat Adrian vesel, în timp ce îmi turnam deja vin într-un pahar.

Am vorbit mult, străduindu-ne să acoperim muzica, am râs, eram cu toții bineveniți. Se apleca spre mine, să mă audă mai bine, îi vedeam linia fină a gâtului, pielea albă, buzele pline, acoperite de rujul discret, îi puteam simți mirosul floral, acoperit cu note de condimente. Zâmbea tot timpul, era stăpână pe ea.

Te privea direct în ochi și te făcea să o dorești, să îi rupi hainele și să o ai acolo, dar avea ceva din atitudinea care te ținea sub puterea cuvintelor ei. Ea era cea care decidea, iar eu, ba chiar și Adrian eram reduși la doi puștani care puteau doar să o admire.

– Am rămas singuri aici, eu plec. S-a ridicat ea, luându-și geanta pe umăr și făcând hotărâtă câțiva pași. Puteți să mă conduceți dacă vreți, ne-a aruncat peste umăr.

Am reușit să găsim un taxi, iar în fața blocului ei ne-a invitat să mai bem un pahar. Abia am intrat în apartamentul ei, când Adrian a prins-o de mână și a tras-o spre el. Ea i-a răspuns cu un sărut pasional, lăsându-l să îi descheie rochia, care i-a căzut pe podea.

Imaginea ei, a pielii fine și albe, coapsele pline, fesele bombate acoperite doar puțin de chiloții tanga din dantelă semitransparenți, sânii tari și picioarele lungi, subliniate și mai bine de pantofii cu toc, m-au țintuit pe loc. Simțeam cum penisul începe să mi se întărească și m-am apropiat de ea, lipindu-mă pe la spate de fundul ei.

A continuat să suspine și să îl sărute pe Adrian, mângâindu-mi mădularul prin pantaloni. Se străduia să îmi desfacă fermoarul, am ajutat-o și mi-am dat jos grăbit boxerii. Îmi cuprinsese mădularul în palmă, plimbându-și degetul mare pe gland. S-a întors către mine, s-a așezat în genunchi și mi-a gustat bărbăția, plimbându-și limba pe vârful ei. A cuprins-o între buze cu un geamăt, însoțind gestul de mișcarea leneșă a mâinii pe toată lungimea ei.

Am apăsat-o pe cap, nu s-a opus, m-a luat tot, încet, aproape îi simțeam buzele lipite de testiculele mele. Adrian respira greu. Am observat că se dezbrăcase și se masturba, uitându-se la noi. Femeia a început să îi frece mădularul, continuând să se ocupe de al meu cu buzele și cealaltă mână. Gemea, auzeam zgomotul salivei și al buzelor ei mulate pe mine, simțind fiori de plăcere în testicule.

A trecut cu gura de la unul la celălalt, savurându-ne, mișcându-și capul aproape cu furie pe penisurile noastre. Gemeam amândoi, mă străduiam să nu ejaculez, când am văzut-o ridicându-se și sprijinindu-se de o canapea, oferindu-ne imaginea feselor ei întredeschise și a labiilor mici care se întrezăreau între ele.

– Futeți-mă! Vă vreau în mine. Ne-a cerut, privindu-ne provocator peste umăr.

Adrian s-a apropiat primul, am văzut cum ea își introduce mâna printre picioare și îi ghidează penisul spre anus. Prietenul meu s-a prins, a acoperit un deget cu salivă și a pregătit-o încet, masându-i zona ridată și intrând puțin în ea. I-am văzut mădularul acoperit de vene făcându-și loc între bucile tari, încurajat de gemetele ei. Intra lent, o lăsa pe ea să îi indice mișcarea, își făcea loc centimetru cu centimetru.

Femeia se împingea în el, mai întâi încet, crescând ritmul odată cu mișcările lui.

– Mai tare! A strigat ea.

Corpurile se loveau și amândoi primeau plăcerea gemând. Îi vedeam degetele cu unghii lungi cu care își masa rapid clitorisul. M-am așezat pe canapea, Adrian a ridicat-o, așezând-o încet în penisul meu. I-am luat sfârcurile tari în gură și le-am supt cu poftă, trecând de la unul la altul. Vaginul ei excitat se mulase pe mădularul meu, ea mă primea cu poftă, se mișca circular, o simțeam peste tot cu vârful sensibil al penisului, înainte să se împingă cu forță în mine.

Adrian o penetrase din nou anal. Am prins-o de mijloc și i-am amplificat mișcările cu care mă lăsa să intru și să ies din ea, prinzând-o uneori și ținând-o nemișcată, lipită de mine, lăsându-l pe el să îi umple anusul cu mădularul gros. Îl simțeam prin vaginul ei, ea încerca să ne dirijeze cu mișcări ample ale fundului, lăsând glandurile noastre să o prindă strâns la mijloc și să îi excite cele mai ascunse puncte ale plăcerii.

Alina a mărit din nou ritmul, îi vedeam sânii plini jucându-mi în fața ochilor. Mă străduiam să îi ajung cu limba, reușeam să îi prind și să îi mușc ușor sfârcurile. Am simțit orgasmul și l-am lăsat să vină. Ea s-a oprit, suspinând odată cu forța cu care jeturile spermei mele îi loveau vaginul. Adrian a ridicat-o, a așezat-o pe canapea, i-a pus picioarele lungi pe umerii lui și a început să o penetreze sălbatic. Îmi vedeam sămânța care îi acoperea ei vulva ieșind pe penisul lui, până la testicule.

Femeia țipa, mădularul o penetra adânc, provocându-i suspine de durere. Nu îl respingea, ba din contră, îi cerea să o fută mai tare. Corpurile lor au continuat să se lovească cu furie, până când bărbatul s-a oprit și și-a strigat orgasmul. Am coborât repede între picioarele ei și am savurat gusturile noastre, culegând încet cu limba sămânța lui și a mea, vâscoase, ieșind împreună cu nectarul orgasmului ei. Mă mângâia încet pe cap, gemând.

Tipa de la marketing a devenit prietena noastră apropiată, întâlnirile în trei devenind obișnuite pentru noi. Îi plăcea sexul la fel de mult ca și nouă.

Poveste scrisa de Cristi

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura