Asemenea unui puzzle, stai și te uiți la fiecare piesă în parte, dar nu vei ști niciodată unde e locul ei până nu încerci să vezi. Așa a fost și în cazul nostru, una din piese a fost Laura, blonda de care vă povestisem, cea care a ajuns acum să facă parte din viața noastră. Seara petrecută alături de ea a avut un imens impact asupra relației noastre… încrederea, iubirea, curajul de a spune ce am pe suflet, bucuria de a-mi vedea persoana iubită fericită, împlinită, toate astea alături de mine, cu mine. …
Faptul că am întâlnit-o pe ea, tind să cred că a fost predestinat. De ce spun asta? Deoarece ea a devenit și o bună prietenă, o confidentă. Mult timp a trecut de la seara cu pricina, am început să ne cunoaștem mai bine, să ne vedem în oraș, să mergem la concerte, vizite și la ea acasă, de multe ori rugându-l pe iubitul meu să o ajute cu diferite treburi bărbătești la ea la apartament. Toată lumea din jurul nostru o știa că fiind prietena mea, nimic mai mult. Nimeni nu putea ști mai mult.
Odată cu venirea sezonului estival ne-am dorit o evadare din cotidian, să mergem undeva la apă. Iubitul nu este fan de așa ceva, preferă să stea la umbră cu o halbă de bere și să mă urmărească pe mine cum mă bălăcesc. Se apropia perioada noastră de concediu, era sfârșitul lunii iulie, aveam două săptămâni în care puteam să ne relaxăm. Prima săptămână am decis să o petrecem acasă, prin vizite, diverse, știți cum e…
Pentru cea de-a două săptămână am făcut rezervare la un hotel la băi. Pfff.. abia așteptam… soare, apă, relaxare, iubit… ce putea fi mai frumos? Și totuși a fost mai frumos… un frumos ce nu credeam că voi ajunge să văd, să fac, să accept…
Într-o vineri seară, am ieșit amândoi împreună cu Laura și doi colegi de serviciu din partea iubitului, la o terasă pe marginea apei. Era nu știu ce meci în seara aia pe care doreau să îl vadă. Nu prea înţeleg eu fotbalul, nici nu ar trebui, doar sunt femeie. Asta e ceva pentru bărbați. Tocmai pentru că nu aveam de gând să stau și să mă uit la ei cum zbiară și se agită la fiecare gol, fiecare pasă, fault și așa mai departe, fără ca eu să fiu băgată în seamă, am chemat-o pe Laura să vină cu noi.
O greșeală… sau nu? În timp ce mă bucuram de un cocktail, Blue Lagoon (preferatul meu), am simțit o ușoară adiere de vânt și briza apei venind spre mine, moment în care am spus:
-Ah… ce fain… abia aștept să mergem și noi la mare.
Atât mi-a trebuit. Entuziasmată, Laura s-a uitat la mine și m-a întrebat:
-Hei… unde mergeți? Când? Nu mi-ai zis.
-Aaa… scuze, am uitat să îți spun… vom fi plecați. Mergem peste două săptămâni. (am răspuns eu)
-Vai ce fain de voi, pe vremea asta caniculară e perfect.
-Da, este.
-Și? Doar voi doi? (întrebă ea)
-Da, doar noi.
-Aha, înţeleg, dar totuși, v-ați supăra dacă aș veni și eu cu voi? Mi-ar plăcea mult.
-Păi… nu știu, iubitule, ce zici? Poate veni şi Laura?
El cu, capul întors către meci, nici măcar nu a fost atent la discuția noastră și a zis:
-Daaaa… iubito cum să nu.. da da…
Na, ce să îi zic. Nu puteam spune nu, deși îmi doream să fim doar noi doi.
-Păi Laura, noi stăm o săptămână. Am făcut rezervare la un hotel. Ai cum să pleci de la lucru? Noi avem concediu.
-Da, sigur, am să vorbesc la lucru să-mi iau și eu o săptămână de liber. Vorbesc luni și te anunț. Îmi poți rezerva și mie o cameră la același hotel?
-Nu știu, vedem dacă mai sunt camere libere. Vorbim luni.
Am râs, am glumit, am povestit, dar seara parcă se mișca în slow motion… offf cât ține un meci?!
Intrați în casă abia așteptam să-mi iau iubitul la rost:
– Bine mă, cu ochii la meci ai răspuns că ești de acord ca ea să vină cu noi. (țip eu, încruntată la el)
– Aaaa… scuze că nu eram atent, dar totuși ce are dacă vine și ea? Doar iți este prietenă. (primesc reply din partea lui)
– Păi da, dar știi că voiam să fim doar noi, ceva romantic.
– Na… lasă că doar nu ne încurcă ea. Vezi tu luni dacă chiar și vine sau nu. Hai, nu fi supărată…
– Da, ai dreptate. (spun eu)
Mă sărută el pe frunte și apoi pe buze, liniștindu-mi starea de nervozitate. Weekendul a trecut repede pe lângă noi și venind ziua de luni, mă sună Laura pe la ora prânzului să îmi spună că e totul aranjat. Vorbise la serviciu și avea să vină cu noi. Mi-am anunțat iubitul, rugându-l să sune la hotel să vadă dacă îi poate rezerva și ei o cameră, doar așa discutasem. Reușise să facă rezervare de încă o cameră.
-Apă… soare… venim!
Am mers liniștiți, râzând și glumind tot drumul. Aveam check-in-ul după ora 12.00, nu ne grăbea nimeni. Ajungem la hotel și mergem să ne luăm cheile de la camere. Noi aveam 209 și ea 211, fiind numere impare erau una lângă alta. Soarele ardea puternic, așa că după ce am terminat de cărat bagajele am zis să facem un duș, iar apoi să mergem la barul din jurul piscinei să ne delectăm cu ceva rece.
După ce ne-am potolit foamea, eu cu Laura am plecat în camere să ne luăm costumele de baie și am intrat în piscină. Iubitul meu stătea în continuare la bar și se uita la noi cum ne jucam cu o minge de polo. De fapt, cred că se uita mai mult la cum săreau sânii Laurei din sutien, de multe ori cu sfârcul întărit la vedere. Nu eram deranjată de asta, nici de privirile lui către celelalte femei din jur. Eu mă bucuram de apă.
Următoarele zile au trecut încet, ieșiri prin zonă să mai vedem una alta ce era pe acolo, ore petrecute la saună, la băi termale și așa mai departe. Totul frumos, relaxant. Exact ce îmi doream de la concediu.
Ziua a 4-a, ziua în care eu… noi… hmm… Să vă spun cum a început…
Cu o seară înainte am vorbit să mergem cu mașina să vizităm ceva mai departe. În dimineața zilei următoare iubitul meu a plecat să mai bage ceva benzină în mașina, lăsându-mă pe mine și Laura să ne pregătim… ştiţi cum e cu femeile astea… Eu deja știam cu ce mă îmbrac, așa că m-am băgat la duș. Ies foarte relaxată din duș, corpul acoperit doar cu un prosop alb, lung de la sâni până la genunchi, ștergându-mi încet părul ud cu un altul. Spre surprinderea mea, Laura era așezată pe scaunul de la birou la noi în cameră și își făcea părul.
Era îmbrăcată într-o rochiță albă, scurtă, ce abia îi acoperea zona intimă, cu floricele mici, mov și un decolteu în V care arăta perfect forma sânilor. Mă uitam cu excitație la ea… este e femeie superbă. Și-a întors capul spre mine spunând:
-Wow!… ce bine arăți așa proaspăt ieșită din duș..
-Hmm… mersi, și tu arăți foarte bine așa…
-Te-ai hotărât cu ce te îmbraci? (mă întreba ea)
-Da, cu rochița asta de pe pat…
Aplecată deasupra patului simt cum mâinile Laurei mă ating… una pe umărul meu stâng și una la păsărică. Mă întorc rapid către ea:
-Laura ce faci?!!
-Șșșștt… punându-mi un deget la gură… de când aștept să te ating…
-Laura! Eu…
-Taci iubita, știu că vrei și tu, te simt…
Apăsându-mă tare cu două degete în vagin și lipindu-și buzele de ale mele, simt furnicături în tot corpul, sfârcurile mele se întăreau… și… cedez.. o prind cu mâna de după gât și o sărut înapoi cu pasiune. Ne sărutam lung în timp ce mișcările degetelor ei la mine în vagin îmi umezesc păsărica… duc și eu o mână pe sub rochița ei, simțindu-i imediat umezeala, excitația în jurul celor câteva fire de păr pubian ce stăteau deasupra clitorisului.
Sânii Laurei nu îmi dădeau pace de când i-am văzut prima oară, abia așteptam să îi ating, așa că am dus mâinile la spate și am desfăcut fermoarul rochiei, lăsând-o să pice brusc la baza picioarelor ei. Ea zâmbea la mine, parcă puțin rușinată. Mă uitam la trupul ei, la chiloțeii tanga de culoarea lămâiei ce îi acopereau zona intimă, mușcându-mi ușor buzele. Am prins cu mâinile sânii ei, masând domol și sărutându-i puternic gura. Laura gemea apăsat…
Puse mâinile între sânii mei și desfăcu prosopul ce-mi acoperea goliciunea, după care mă trânti pe pat, suindu-se deasupra mea sărutându-mă… limbile noastre se jucau, sânii noștri se presau unii de alții… Am dus mâinile pe fundul ei îmbietor trăgându-i chiloții mai jos. Laura coborâse cu limba la sânii mei întăriți, lingând și sugând din ei cu tărie.
Suspinam la plăcerea ce mi-o instiga joaca ei și buzele cu sărutări ce începură să-mi coboare pe trup în jos până la clitoris. Cu mâinile m-a tras puternic în capătul patului, așezându-mi picioarele depărtate pe marginea lui… corpul îmi vibra când începu să mă apese tare pe clitoris iar vârful limbii ei îmi gâdila, uda și excita intrarea…
– Ahhh!!!! Aaa… hhh..!
Am țipat eu de plăcere când două degete adânc, se mișcau în vaginul meu ud, dornic și fiind masată cu limba ei circular în jurului labiilor. Cu o mână îmi masam sânul stâng de satisfacție, îmi mușcam buzele, iar cu cealaltă strângeam tare de cuvertura patului, Laura înlocuind degetele cu limba ei. Adânc, simțeam limba ei ușor aspră cum încerca să scoată afară toată zeama ce curgea din mine, orgasmul provocat fără intenție.
Apăsând tare cu mâna pe uterul meu, cu limba înăuntrul vaginului o auzeam cum gemea cu pleoscăituri din zeama mea în gura ei. Secunde mai târziu iubitul meu intră pe ușa. Fără cuvinte, dar cu un zâmbet de satisfacție s-a uitat la noi închizând încet ușa. Mă ridicasem în fund, acoperindu-mi cu mâinile sânii de rușine, de parcă m-ar fi prins în pat cu un alt bărbat, mă uit la el cu ochii mari, fără să pot zice ceva.
Laura întoarce și ea privirea la el, plină de orgasmul meu în jurul gurii, după care mă trântește înapoi pe pat, introducând 1..2..3.. degete adânc, ușor dureroase, dar plăcute. Capul îl întorsesem într-o parte să îmi văd iubitul care deja își masa erecția prin pantaloni. Câteva minute a stat și s-a uitat la noi.. la felul în care îmi unduiam trupul la plăcerea oferită de gura și degetele unei femei.
Dezbrăcându-se complet se așează în genunchi în spatele Laurei, care stătea în poziția capră. Desfăcându-i fesele își băgă mădularul erect în vaginul ei ud, cu pleznituri zgomotoase și puternice pe fundul ei jucăuș.
– Ahaa… ahaa… daaa…!!
O auzeam pe Laura în timp ce el o penetra mai tare, mai repede, lăsându-și și el capul pe spate, gemând pătrunzător. S-a apropiat de urechea Laurei, șoptindu-i ceva. Ea se opri, se trase din penisul lui și veni cu repeziciune deasupra mea, cu fața la el și păsărica pusă deasupra gurii mele, semn că dorea să îi ofer și eu aceeași plăcere. Mirosul păsăricii ei combinat cu erecția lui era așa de plăcut, umezeala din ea se prelingea încet pe labii, cele câteva fire de păr pubian cârlionțat erau transpirate, ude și ele…
Ducând un deget la clitorisul ei și apropiindu-mi limba de labii mă gândeam dacă știu să fac așa ceva, dacă îmi va plăcea, dar cel mai important dacă reușeam să o satisfac cum o făcuse ea cu mine. Mi-am luat inima în dinți și am început să o ling, să o penetrez cu limba și degetele așa cum am simțit că mi-a făcut ea mie. Iubitul băgase mădularul în vaginul meu mișcând lent și apăsat, masându-mi clitorisul cu mâna, scuipând pe el… de parcă nu eram suficient de udă.
Laura își masa sânii… gemea tare, la fel și el, eu având gura plină de sucul ei simțeam că mă înec în timp ce ea se apăsa tare cu păsărica pe gura mea, în limba mea. Orgasmul ei se prelingea, ducându-se pe gât în jos, era așa de mult că nu îl puteam înghiți, dar gustul era plăcut, dulce-acrișor, încercam să prind cât mai mult din el.
Eram așa de relaxată, excitată și atentă la ce făceam încât nici nu am simțit când mădularul lui m-a penetrat în anus… am simțit doar două degete în vagin și un al treilea apăsând clitorisul. Nu a trebuit să miște mult din fund, este o plăcere de neimaginat să fiu penetrata astfel, așa că orgasmul meu a venit rapid…
Îi făcuse semn Laurei să se ridice de pe mine, după care a venit el, m-a ridicat sus în capul patului, sărutându-mă cu pasiune, gustând din sucul ei ce era abundent la mine în gură. Mi-a desfăcut picioarele, a tras-o pe ea de mână și a așezat-o pe pat, cu gura la păsărica mea, suindu-se deasupra ei și penetrând-o din nou în vagin, încet, urmărind mișcările ei și gemetele mele.
Gemeam toți trei, puternic, dar nu tare să ne audă cineva, asta minute în șir, până când l-am văzut pe el că îşi scoate erecția mânjită și se așează cu ea între sânii Laurei, ștergând între ei sucul ce îi acoperea splendoarea, gata să explodeze… Strângea tare sânii în jurul penisului care se mișca rapid între ei.
Sămânța lui a venit cu jet puternic, groasă… multă… umplându-i sânii și gâtul Laurei. Amândouă am luat cu degetul de acolo și am băgat în gură să putem simți gustul plăcut cu care eram obişnuite. Ne-am așezat în genunchi și ne-am sărutat pasional, eu masând sânii ei cu sămânța lui, de parcă o dădeam cu, cremă…
Nu am plecat să ne spălăm, am rămas în pat și am continuat să ne atingem trupurile și să ne culegem unul altuia resturile de orgasm. Iubitul meu radia de fericire, în stânga lui o blondă, în dreaptă o brunetă… și… o altă dorință împlinită. Sincer… nu credeam că sexul cu o femeie avea să îmi placă așa de mult, îmi părea rău că nu am făcut-o mai devreme.
Am renunțat la ieșit în ziua respectivă și am rămas în cameră, vorbind și discutând despre ce am făcut.. zâmbind, cu dragoste unul la altul. Nu știm cât timp o vom avea pe Laura în viața noastră, probabil până va avea și ea o relație stabilă, cine știe. Momentan ne bucurăm de ceea avem…
Poveste scrisă de Micuţa submisivă
Citeste si: Dorinţa lui, plăcerea mea
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Frumoasa povestite, îmi place ca fanteziile tale au in ele și o alta femeie.
O descriii foarte sexy pe tipa
Multumesc Cristi. Ma bucur ca ti-a placut
Fantezia mia
Ooooohhh, ce sublim a fost, m-am masturbat tot timpul povestirii, superba poveste, sint f excitat
Frumos prezentată întâmplarea si foarte foarte excitanta. Nu știi ce stări mi-a provocat 👏