Nu s-a împotrivit când a văzut că am rabatat scaunul. A dat şi ea scaunul puţin mai în spate. Acum era loc destul. Înainte să se dezbrace de chiloţi, s-a uitat în jur, mi-a zâmbit, apoi s-a dezbrăcat de ei. A urcat un pic mai sus. Mi-am făcut loc de volan… picioarele uşor desfăcute, nu s-a uitat spre mine, căuta cu privirea să vadă pe geam. Într-o poziţie nu tocmai comodă, mi-am făcut loc între picioarele ei. Încercam să-i caut privirea, dar ea părea un pic stresată. Nu m-am aruncat cu capul înainte …
I-am mângâiat coapsele fine. Cu cât înaintam mai mult cu atât se relaxa mai tare. Închisese ochii, făcându-se comodă, i se citea satisfacţia pe chip. M-am aplecat, un sărut pe coapsa dreaptă… ahh… a urmat un altul, m-am mutat la celălalt înaintând câte puţin. Din sărut în sărut am ajuns rapid la locul… unde doar visam că voi ajunge.
Cu vârful limbii i-am atins labiile… mişcări lente, în sus şi în jos. Îşi arcuia trupul, ofta uşor. La un moment dat a făcut câteva mişcări din picioare pentru a se descălţa de pantofii cu toc înalt. Cred că voia să stea cât mai relaxată, iar pantofii o deranjau, apoi şi-a depărtat cât mai mult picioarele.
Buzele s-au apropiat, gustul intens dulce acrişor era tot mai prezent. Cu degetele i-am depărtat uşor labiile subţiri. Aveam de gând să o pătrund cu limba, cât mai adânc posibil… şi asta am şi făcut. Gemetele ei au fost pe măsură. În prima fază nu şi-a dat seama, apoi a dus mâna la gura să mai atenueze din zgomotul emis de ea.
Încerca din răsputeri să controleze gemetele, dar nu prea îi reuşea. Limba aluneca rapid în interiorul ei. O mână o ţinea în continuarea la gură, cu cealaltă mă apăsa pe cap. Practic, ea dirija ritmul. Ador să fac cunilingus, ştiind că îl fac şefei mele, plăcerea parcă era mai intensă, iar felul ei de a se manifesta mă încuraja şi mai mult.
Ajuns cu limba în zona clitorisului… atunci am primit primele indicaţii… da, acolo, nu te oprii!… M-a apăsat pe cap până ce buzele s-au lipit de el… nu te mişca, stai aşa!… mişca din bazin în toate direcţiile, îşi freca clitorisul de buzele mele. Am întins mâna către sâni. Mi-am amintit că are silicoane, auzisem eu ceva de vreo intervenţie chirurgicală.
Nu mai întâlnisem vreo parteneră care să fi avut implant, acum era o ocazie. Eram curios să aflu cum se simt la atingere. Îmi doream să-i văd în toată splendoarea lor şi mai ales… tare mult aş fi vrut să simt sfârcurile între buze, să-i sug, să trag de ei. În mare parte mi-am atins scopul, însă, cu cât profitam mai mult de acest moment, era ca un bonus.
I-am ridicat bluza mulată până deasupra sânilor. Din sutien se vedeau sânii rotunzi, nu foarte mari… poate au fost mai mici înainte sau poate a dorit să fie mai ridicaţi şi mai fermi. Am tras de sutien până i-am eliberat sânii. Cu ochii mari, din acea poziţie, mă holbam la ei. Erau frumoşi, rotunzi… aproape perfecţi. La atingere… foarte moi, te invitau să-i atingi, să-i smotoceşti, dar eu eram prea entuziasmat. Atingeam prima pereche de sâni siliconaţi.
Credeam că totul se va încheia în acelaşi mod. Eu, cu capul între picioarele ei, pipăindu-i sânii… până când, într-un final, urma să aibă orgasm, un orgasm de care aş fi fost mândru, pentru că îl provocam eu, acolo, în acel moment. Mi-a îndepărtat capul şi mi-a zis:
– Urcă-te pe mine, te vreau acum!
La auzul acestor vorbe, m-am descheiat imediat la pantaloni, penisul erect abia aştepta să fie eliberat. M-am poziţionat deasupra ei, având mâinile aşezate pe sâni, aşa de drag îmi erau de ei. Îmi venea să o sărut, dar nu ştiam dacă este totul în regulă. Chiar dacă m-am şters de saliva şi secreţia feminităţii ei de la gură cu dosul palmei, mă gândeam că poate o deranjează să o sărut. În schimb, am sărutat-o pe gât şi la ureche. I-am prins lobul urechii între buze şi-l sugeam delicat.
Cu o mână direcţionam penisul… i-am atins labiile, am împins… aahh… speram să fie doar un sunet de plăcere şi nu unul de durere. M-am oprit pentru o secundă… apoi, am înaintat puţin câte puţin. M-a prins cu braţele de trup, mă strângea tare şi gemea încordată. Am ajuns până la capăt, m-am oprit… aşteptând reacţia ei.
A pus o mână pe fesele mele… m-a strâns puternic, simţeam unghiile înfipte în carnea mea. Prima reacţie a fost să împing mai mult… aahh… îi plăcea acest joc. Mă strângea tare. Destul de încordat mă împingeam în ea. De fiecare dată oftând adânc.
Ritmul devenise un pic mai rapid. Penisul aluneca uşor în interiorul ei, însă a apărut o problemă… legănatul maşinii. Îmi doream să nu se mişte maşina, dar oricât de mult îmi dădeam silinţa să mă pot mişca fără ca maşina să se mişte, nu reuşeam. La un moment dat m-am oprit din mişcări. Prin lunetă s-a observat o lumină de la o altă maşină. Nu ne putea vedea, dar mă gândeam doar la legănatul maşinii, care ne putea da de gol.
Ea începuse să se amuze de situaţie. Maşina de la care s-a văzut lumina din faruri… se lasă greu parcată. Proprietarul a făcut numeroase mişcări şi nu reuşea.
– O fi femeie la volan, spuse ea amuzată…
– Posibil, cine ştie…
Înfipt adânc, nemişcat în interiorul ei, uşor stresat de persoană ce tocmai îşi parca maşina, poate şi ea era un pic… penisul dădea semne de moleşeală. Simţeam cum se pierde din tărie. Nimic mai umilitor pentru un bărbat… cu dânsa-ntr-ânsa şi totuşi să se facă mică. Aveam un motiv, uşor stresat, dar tot nu mă simţeam în largul meu.
Se făcuse linişte în jurul nostru, paşii celui care parcase maşina se auzeau cum se depărtau. M-am dat la o parte, uşor ruşinat. Am agitat-o şi nici nu am reuşit să o duc pe culmile extazului. Ei nu i s-a părut un dezastru. Mi-a zis să mă aşez în locul ei. După câteva mişcări, am reuşit să facem schimb. Întins, aşteptam nerăbdător ce urmează. Cu o mână îmi frecam uşor penisul… ea s-a cuibărit pe podeaua maşinii. S-a dus către penis, l-a prins cu mâna. Între degetele ei era altă senzaţie… creştea uşor, prindea viaţă sub atingerile ei.
S-a uitat la mine, apoi cu o faţă serioasă mi-a zis:
– Eşti conştient că nu trebuie să sufli o vorbă, nu-i aşa?
Nu am apucat să-i răspund, doar să dau din cap afirmativ, fără ca ea să vadă asta, se aplecase asupra penisului. Îl ţinea cu două degete de la bază… buzele l-au cuprins. A trecut peste atingerile fine. Mişcările energice ale capului, în sus şi în jos, îi deranja părului şi mai ales îmi obtura vederea.
Buzele cărnoase alunecau rapid, limba făcea rotocoale când ajungea la vârf. Se mişca extraordinar. Poate situaţia în care ne aflam, uşor stresat şi excitat, am simţit acel sex oral diferit faţă de alte dăţi. Dintr-o dată am început să mă încordez, penisul zvâcnea sub asediul buzelor, simţeam măciulia cum se măreşte… presiunea tot mai puternică. Eram conştient că voi ejacula, însă, parcă nu eram pregătit să finalizez în gura ei. În fanteziile mele se întâmpla des asta, dar în realitate… nu aveam idee dacă era deschisă la aşa ceva.
Nu a mai durat mult… m-am încordat cu totul, am ridicat capul privind către ea… aahhh… semnalul meu a fost destul de clar… aahhh… aahh… buzele mulate pe gland culegeau sămânţa ce ţâşnea în valuri. M-am simţit în al nouălea cer, dar era timpul să plecăm. Ne-am aranjat hainele, apoi am plecat spre birou, cu o ţinută sobră.
Toată ziua nu am reuşit să mă concentrez, deşi mi-am dat silinţa. Colega mea Adina m-a tot certat că nu mă implic, însă ea nu ştia care era cauza. Aveam amintirea vie a unei fantezii ce a luat naştere. Zilele ce au urmat, ne-am comportat firesc, discuţii scurte, la obiect, nimic mai mult. De fiecare dată când o vedeam îmi aminteam ce s-a întâmplat.
După vreo săptămână m-a chemat la ea în birou. Serioasă, m-a poftit să intru după ce am bătut în tocul uşii, ce era deschisă. Imediat mi-a spus să închis şi uşa în urma mea.
– Referitor la ce s-a întâmplat săptămână trecută…
– Ce s-a întâmplat săptămâna trecută?.. i-am zis eu, prefăcându-mă că nu ştiu.
– Ştii la ce mă refer…
– Nu s-a întâmplat nimic…
– Am înţeles, văd că ai prins ideea. Uite, am acest parfum pentru tine, sper să-ţi placă. Asta este tot… doar dacă vrei să-mi spui tu ceva…
– Mulţumesc… şi cam atât…
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Super, sublim și super excitant
Frumos, sper sa mai scrii despre povestea lor
sa traiasca sefa 🙂
Fantastic si f excitant m-am terminat si eu
Fantastic a fost, deja visez si eu sa am asa cefa
Ahhh, şefa!!
Și eu vreau sa-i fac şefei mele cunnilingus!🤭