Vreau să îți ofer cadoul cel mai important

Zi de toamnă călduță, zi importantă pentru Mimi, împlinea frumoasa vârstă de 18 ani, devenea majoră. O iubeam mult, îmi dăruise mult prea mult pentru cât meritam. Simțeam că nu o răsplăteam la câte făcea pentru mine. Trebuia să mă pregătesc pentru un așa eveniment, părinții ei îi pregătise o mică petrecere unde eu eram invitatul de onoare. Mai toate rudele ei mă priveau ca fiind viitorul lui Mimi, însă, eu nu eram convins că meritam acest lucru, nu mă vedeam lângă ea pentru tot restul vieții. …

Un mic cadou din partea mea, mai mult ceva simbolic. Cadoul cel mare i-l dădeam cu prima ocazie când noi doi eram singuri, oricum speram să avem ocazia să ne arătăm dorința unul celuilalt, speram. Petrecerea a început. Colegi, prieteni nu foarte mulți, veselie ca la 18 ani. Mimi emoționată de pragul pe care îl trecea, dorea să fie pe placul tuturor invitaților, eu o ajutam pentru a-i crea timp și pentru noi, pentru mai târziu.

Muzica în surdină făcea și mai plăcută atmosfera. Se apropia miezul nopții, așteptam cu sufletul la gură tortul. Tortul a venit, i-am cântat și i-am urat La Mulți Ani. O priveam pe Mimi la cât era de frumoasă. Micuță cu pielea albă, carnea tare, mâinile micuțe ce știau ce să facă cu penisul meu, ce era erect aproape de când am venit. Aveam nevoie de mânuțele ei să mă potolească, simțeam că nu mai rezist. Vinul și celelalte băuturi își făceau efectul, majoritatea invitaților erau mai mult sau mai puțin beți.

Mimi a înţeles că am nevoie de păsărica ei. Prietenii noștri dansau, în cameră era o lumină difuză, muzică plăcută te trimitea cu gândul la puțină iubire. A dispărut câteva minute, iar când a revenit era schimbată de hainele cu care fusese îmbrăcată până atunci. Acum era îmbrăcată într-un tricou mulat pe corp și o fustă din bumbac foarte lejeră, pantofi cu tocuri înalte… îi crea o alură de mică vampă, dar una plăcută ochilor.

Sigur pregătea ea ceva, avea ceva cu care voia să mă impresioneze. Sânii captivi în cupele sutienului frumoşi conturaţi şi bine proporţionaţi. O doream foarte mult. La un moment dat Mimi se așează în poala mea mișcându-se ostentativ chiar pe penisul meu ce devenise dureros de erect. I-am băgat mâna între picioare și observ că nu mai avea chiloți pe ea, vulva se afla pe umflatura pantalonilor mei, îmi simțea penisul şi mă atâta, se băga adânc cu mişcări tot mai evidente pe penisul erect.

Mă zăpăcise. După un timp ne-am ridicat și am hotărât să mergem să fumăm o țigară. Afară era plăcut, călduț. Cu toate că era toamnă, am hotarat să facem o mică plimbare. Am făcut câțiva pași, ne-am aprins câte o țigară și ne-am oprit într-un loc mai retras. Imediat am tras-o pe Mimi spre mine luând-o în brațe. Era plină de dorință, am sărutat-o pe gură puternic, simțeam nevoia să mă descarc, ea mi-a răspuns la sărut cu aceeași pasiune.

Și-a coborât mâna spre locul unde penisul meu stătea să explodeze, l-a scos din pantaloni și a început să-l frece cu mișcări încete, îl mângâia cu multă dragoste, știa că în el stă toată plăcerea ei.
S-a aplecat spre el privindu-l, voia să-l sărute, să-i arate toată dragostea ei, și-a pus buzele frumos conturate de rujul roșu pe capul întărit sărutându-l cu nesaț. Limba se plimba de-a lungul penisului întărit, simțind venele proeminente, după care a început să îl sugă energic.

Am oprit-o luând-o în brațe, i-am băgat mâna între picioare, păsărica ei era plină de sevă, am început să-i masez clitorisul ce se întărise. Mimi a început să se miște haotic dând din fund oftând tot mai tare, degetele mele îi mângâiau labiile și clitorisul, ea devenise incoerentă neputând spune decât… fute-mă, fute-mă!… iar eu încă amânam momentul să o fut. Nu m-am oprit decât când am simțit că are un orgasm puternic, tremurând toată din toate încheieturile.

Am întors-o cu spatele la mine, i-am ridicat fustița din bumbac descoperindu-i frumosul fund pe care îl doream să îl penetrez cu scula mea erectă. S-a sprijinit cu mâinile de gardul din apropiere, iar eu îi admiram în toată splendoarea fundul și pizda ce aștepta să fie umplută cu mădularul meu erect plin de dorință. L-am potrivit între labiile roșiatice umede și am pătruns cu putere, Mimi icnind de plăcere. Am prins-o de bucile tari trăgând cu putere tot corpul ei înspre pula tare ca piatra.

O copleșea plăcerea, iar dacă exista durere era mult datorită dorinței foarte mari de a se fute. Mimi devenise o expertă în a-mi oferi plăcere, eu îi fusesem un bun profesor şi mă mândream cu asta. Simțeam cum sunt aproape să îmi dau drumul, am scos pula din eași m-am oprit. Mimi nu înțelegea ce se întâmplă, am început să-i frec clitorisul cu capul penisului apăsându-l tare, am simțit cum se încordează și tremura, având un orgasm brutal.

– Ce faci? Vrei să mă omori?… mi-a spus ea când și-a revenit.

– Nu! Vreau să îți ofer cadoul cel mai important pentru această zi… iubirea mea și plăcerea de a fi femeie… apoi am sărutat-o.

Ne-am aprins din nou câte o țigară, fumând în liniște. În capul meu se țesea un plan pentru a o aduce din nou pe culmile extazului. Am luat-o în brațe sărutând-o pe gură, pe gât. Sânii așteptau și ei să fie sărutați. Sfârcurile întărite le-am lins și supt, degetele se jucau cu clitorisul mângâindu-l și frecându-l încetişor. Mimi începuse să tremure de plăcere, păsărica ei era plină de sevă, penisul meu era într-o continuă erecție.

Când am simțit-o că este aproape de orgasm am luat-o în brațe și i-am băgat pula în pizda ei dornică de a fi futută, am frecat-o până am simțit că orgasmul o cuprinde în toată ființa ei. Odată cu ea am explodat și eu în interiorul ei descărcându-mă, știind că acest lucru îi provoacă o plăcere enormă.

Am ținut-o în brațe mult timp după ce am terminat, simțeam cum ne contopim unul cu celălalt, iubirea ne transforma într-un singur trup, era o legătură puternică între noi, era legătura iubirii profunde și totale.

La mulți ani Mimi, de la Ursulețul tău!

Poveste scrisa de Ursulețul

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”. 😊 Click pe butonul de donaţie!

 

 

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

5 comentarii la „Vreau să îți ofer cadoul cel mai important”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.