Aproape ora prânzului, aveam o foame de lup. Chiar şi aşa mănânc puţin, ca o vrăbiuţă. Iubi meu avea pe cineva în birou, îl aşteptam să ieşim împreună la masă, mereu luăm masa împreună. Plictisită, mă jucam pe telefon… Mi-a apărut o reclamă la sandale pe o reţea socială. Imediat am dat click pe poză. Îmi plăceau şi nu-mi plăceau în acelaşi timp, mai caut… văd şi alte modele. Perechea asta îmi place, abia aştept să-i spun lui iubi, poate îmi face o sponsorizare, mă gândeam eu. O să-i spun la masă. …
Într-un final persoana a ieşit din biroul lui, condus chiar de iubi. Iute am lăsat telefonul într-o parte, să lăsăm aparenţele unei atitudini profi, nu-i aşa? Ne luăm la revedere de la acel individ. Iubi mă priveşte din lateral, se preface că-mi spune ceva şi face nişte gesturi ca şi când avea ceva important să-mi transmită:
– Am nevoie de raportul de la clientul… a plecat?
– Da, s-a dus…
– Credeam că nu mai scap de el. Îmi este aşa o foame. Hai să mergem să mâncăm.
– Iubi, îi spun eu pe un ton jos, să nu ne audă nimeni. Am văzut nişte sandale drăguţe, rău de tot, ţi le arăt când mergem la masă.
– Iar sandale?
– Nu vrei tu că iubiţica ta să aibă sandale frumoase în picioare? Ştii doar că îţi place să facem… sex din picioare, când sunt pe tocuri înalte.
– Bine, mai vedem. Îmi arăţi cât costă.
– Da, iubi… nu costă mult…
Lui iubi chiar îi era foame, îşi luase felul unu şi felul doi, dar a mâncat câte puţin din fiecare. Eu mi-am luat doar o salată, să mă menţin în formă, pentru iubi, altfel, se va uita după alte curve.
– Ia, arată-mi! Ce sandale ai găsit?
– Uite, iubi, ăştia îmi plac foarte mult…
– Cât costă?
– Nu mult… aproape 2500 lei…
– Aşa mult?!
– Iubi, sunt pantofi de la Elisabetta Franchi… uite ce frumoşi sunt… şi… doar ştii că mă revanşez faţă de tine, doar sunt pisicuţa ta… i-am spus eu cu o voce alintată.
– Bine. Ţi-am mai luat şi acum trei săptămâni…
– Da, şi nu ţi-au plăcut?…
– Ba da…
– Ai văzut ce sex nebun am făcut când eram încălţată cu ei?! Eram aproape cât tine de înaltă… i-am spus în şoaptă, ca să nu ne audă nimeni.
După o masă copioasă, era timpul să revenim la birou. Nu aveam prea mult de lucru, însă, scopul meu era să obţin sponsorizare de la iubi. M-am asigurat că nu mai este cineva, toţi erau plecaţi, nu mai era nimeni în birouri. Am închis uşa pentru orice eventualitate. Iubi, sta aşezat pe scaunul lui directorial, picior peste picior, savurând din paharul de whisky, privind pe fereastra generoasă. M-am apropiat de el.
– Ce faci, iubi?
– Mă relaxez un pic…
Nu l-am lăsat să termine de spus, am pus mâinile pe umerii lui. Apăsam şi strângeam ferm. Îl auzeam cum oftează, mâna i se lăsa tot mai moale. Ca să nu-l scape, i-am luat paharul şi l-am pus pe birou, apoi am continuat şedinţa de masaj. S-a lăsat cu capul pe spate, ochii închişi, braţele moi sprijinite pe braţele scaunului… gemea uşor. Mi-am scos sandaua din piciorul stâng… mi-am ridicat uşor fusta, pentru a-mi permite următoarea mişcare.
Când vreau să-l ademenesc, îi stârnesc cu piciorul în zona sensibilă. Un pic din lateral, am ridicat piciorul şi l-am aşezat în zona prohabului… hhmm… îi masam penisul cu degetele de la picior.
– Dulceaţă, ce vrei să-mi faci?
– Iubi, doar să te relaxezi… nimic mai mult.
– Şi crezi că aşa mă relaxez?
– Da… ai să vezi.
Apăsam tot mai ferm, penisul se întărea pe măsură ce insistam mai mult. Se făcuse tare, gemetele lui incitante. A ridicat mâna stângă şi a pus-o pe piciorul meu, a întors capul şi mi-a sărutat coapsa interioară.
– Uite ce-mi faci tu mie! Acum trebuie să te fut!
– Vai, iubi… nici nu mă aşteptam la altceva!
A continuat să mă sărute mai sus pe coapsă. M-a tras spre el. Ajuns în dreptul chiloţilor, i-a dat uşor într-o parte şi mi-a sărutat labiile… mmhh… iubi, continuă!… mă trăgea spre el, limba îşi făcuse loc printre labii, îl apăsam pe cap. Am reuşit să-l stârnesc, îi simţeam degetele apăsând în fese… mă penetra cu limba, mişcări rapide… vai, iubi!… aahhh…
M-am descălţat şi la piciorul drept, apoi m-am aşezat în poala lui. Braţele pe după gâtul lui, i-am căutat buzele şi l-am sărutat lung. Aşezată pe scula lui, i-o simţeam destul de tare. Mă ridic şi mă urc pe birou, el se întoarce cu scaunul spre mine. Îmi vede picioarele depărtate, fusta ridicată, chiloţii traşi într-o parte, labiile străluceau de la saliva lui.
Aşez piciorul stâng pe scula lui, apăs, îl masez… îl văd că se agită, se înfierbântă, deja mă doreşte, dar nu cedez aşa de uşor. Urc uşor piciorul pe abdomen, mai sus pe piept. I-a atins bărbia. Îmi prinde piciorul de gambă şi îl ridică până la nivelul gurii. Buzele îmi ating degetele, le sărută… le linge pe rând. Mi-a prins degetul mare şi l-a băgat în gură… aahh… priveam cum îl sugea foarte atent, cu mişcări lascive. A reuşit să bage toate degetele în gură, făcându-mă să tresar de plăcere.
Mă ţinea de picior, mi-a sărutat gamba… cu limba a făcut dâre până a ajuns la genunchi. Mă fixase cu privirea şi continua să înainteze. Mi-a luat piciorul drept şi l-a aşezat pe umăr. Venea încet spre mine. Am tras şi mai tare de chiloţi spre lateral. Din clipă în clipă, aşteptam ca buzele lui să se unească cu labiile mele. Ambele picioare pe umerii lui, m-a prins de fese şi m-a tras până la marginea biroului. Şi-a lipit gura de labiile mele… ahhh… iubi!… ddaa… clitorisul vibra sub asaltul buzelor lui, limba se mişca în formă de cerc… treceam încet cu mâinile prin părul lui… nu te oprii, iubi!…
Nu a trecut mult şi s-a oprit, s-a ridicat în picioare, cu tot cu picioarele mele pe umerii lui. S-a desfăcut la şliţ, i-am văzut penisul erect scos din pantaloni. S-a lipit de mine şi m-a pătruns adânc… aahh… da, iubi!… a tras de bluză în jos, imediat şi de sutien… mi-a scos sânii afară, se mişca rapid, penisul mă lovea cu putere în interior. Mi-a prins sfârcurile şi a tras destul de tare… aauchh… parcă cu ură.
A vrut să mă fută pe la spate. A ieşit din mine, m-a dat jos de pe birou şi m-a aşezat pe scaunul lui, cu spatele la el. S-a năpustit imediat asupra mea, şi-a potrivit penisul şi a împins puternic. Un timp m-a ţinut de mijloc şi mă futea rapid, apoi… m-am trezit cu câteva palme, destul de tari, peste fese… aauuch… iubiii!
Îl simţeam cum se încordează, nu voiam să termine în mine. Am apucat să ţip la el… iubi, nu în mine!… a făcut câteva curse du-te vino, apoi s-a retras. A ieşit din mine iute, apoi m-a tras jos de pe scaun, m-a pus la picioare lui şi mi-a băgat penisul în gură… mmhhh… abia reuşeam să respir. Mă ţinea de cap şi împingea penisul tot mai mult.
Îmi dăduse lacrimile, dar ce nu fac eu pentru săndăluţe noi… îl simt cum se încordează, tremura şi gemea puternic. Mă ţinea strâns de cap, abia respiram, buzele mă dor… aahhh… penisul aproape tot în gura mea, sperma ţâşneşte rapid, aproape că mă înec. Reuşesc să mă redresez… înghit cu plăcere, el îmi eliberează capul, şi-a lăsat mâinile pe lângă corp, capul lăsat pe spate… gemea şi tremura. Priveam spre el, în timp ce mă delectam cu penisul lui, culegând şi ultima picătură din sămânţa lui.
Nu mai putea sta în picioare. A tras scaunul şi s-a aşezat pe el. Nu scapă aşa uşor de mine. M-am urcat pe picioarele lui, ghemuindu-mă la pieptului. Respiraţia îi venea încet la normal, i-am atins obrazul cu degetele, am ridicat capul şi l-am sărutat pe buze.
– Wow… a fost de-a dreptul extraordinar…
– O să-mi vină foarte bine săndăluţele, nu-i aşa iubi?
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com